ICCJ. Decizia nr. 2013/2010. Penal

Decizii penale ICCJ 2010

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr.2013/2010

Dosar nr.1611/84/2009

Şedinţa publică din 21 mai 2010

Asupra recursurilor de faţă:

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 76 din 10 decembrie 2009 a Tribunalului Sălaj a fost condamnat inculpatul Z.M. la:

- 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 74, 76 lit. a) C. pen.;

- 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 74, 76 lit. a) C. pen.;

În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen. s-au contopit pedepsele şi s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71, 64 lit. a) teza a II-a lit. b), C. pen.

În baza art. 350 C. proc. pen. s-a menţinut starea de arest, iar conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a dedus din pedeapsă timpul reţinerii şi arestării preventive, începând cu data de 4 aprilie 2009 la zi.

Prin aceeaşi sentinţă a fost condamnat inculpatul C.O.M. la 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 74, 76 lit. c) C. pen.;

S-a făcut aplicarea art. 71, 64 lit. a) teza a II-a lit. b) C. pen.;

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. pen. a fost achitat inculpatul C.O.M. pentru comiterea infracţiunii prevăzute de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP);

În baza art. 86¹ alin. (1) C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate sub supravegherea Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Sălaj, pe durata termenului de încercare de 4 ani.

S-a atras atenţia asupra prevederilor art. 86⁴ C. pen. privind cazurile de revocare a pedepsei.

În baza art. 86³ alin. (1) C. pen., pe durata termenului de încercare inculpatul se va supune următoarelor obligaţii:

a) se va prezenta la datele fixate de Serviciul de Probaţiune;

b) va anunţa orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) va comunica şi justificaschimbarea locului de muncă;

d) va comunica informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă, date care vor fi comunicate Serviciului de Probaţiune.

În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului timpul reţinerii şi al arestării preventive, începând cu data de 04 aprilie 2009 şi până la data de 01 iulie 2009.

S-a dispus revocarea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu luată faţă de inculpatul C.O. prin încheierea penală din 01 iulie 2009 a Tribunalului Sălaj.

S-a făcut aplicarea art. 71 alin. (5) C. pen. cu privire la interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

Inculpatul P.V.M. a fost condamnat la:

- 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 5 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 74, 76 lit. a) C. pen.

În baza art. 33 lit. a), 34 lit. c) C. pen. s-au contopit pedepsele şi s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa de 2 ani închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71, 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.

În baza art. 86³ alin. (1) C. pen., pe durata termenului de încercare inculpatul se va supune următoarelor obligaţii:

a) se va prezenta la datele fixate de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Sălaj;

b) se va anunţa orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) va comunica şi justifica schimbarea locului de muncă;

d) va comunica informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă, date care vor fi comunicate Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Sălaj.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. s-a suspendat aplicarea pedepselor accesorii prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale aplicate.

În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a dedus din pedeapsa aplicată timpul reţinerii de 24 ore din data de 04 aprilie 2009.

În baza art. 4 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 74, 76 lit. e) C. pen., a fost condamnat inculpatul P.A.D. la: 400 (patru sute) lei amendă penală ce se va executa conform art. 425 C. proc. pen.

În baza art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 s-a dispus confiscarea de la inculpatul Z.M. a unei cantităţi de 186,8 grame rezină de canabis, constatând că măsura a fost executată în faza de urmărire penală prin predarea acesteia I.G.P.R. Bucureşti - Direcţia de Evidenţă Operativă şi cazier Judiciar - Camera de Corpuri Delicte.

În baza art. 17 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 s-a dispus confiscarea de la inculpatul Z.M. a sumei de 3.330 lei.

Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:

Inculpatul Z.M. a fost plecat din anul 2008 la muncă în Spania în localitatea Pedro Munoz, unde a început să consume droguri, născându-i-se ideea de a duce în ţară droguri pentru a le vinde prietenilor. La întoarcerea acasă, în luna decembrie 2008 acesta a introdus în ţară doua ramuri de canabis şi două bucăţi de haşiş de 5-10 grame iar în luna februarie 2009 a introdus în ţară, la revenirea acasă, un baton de haşiş de aproximativ 250 grame şi 4 bucăţi de 5 grame.

În perioada cât a lucrat în Spania l-a cunoscut pe inculpatul C.O., împărtăşindu-i intenţia de a vinde droguri. După întoarcerea acestora în ţară, inculpatul C. l-a recomandat pe inculpatul Z. unor persoane doritoare să cumpere droguri, punându-i în legătură cu acesta.

De asemenea, inculpatul P.V. se cunoştea cu inculpatul Z. din copilărie, ştiind că acesta vinde droguri, permiţând celorlalţi inculpaţi să consume droguri în garsoniera sa sau să comercializeze droguri.

În cursul lunii februarie 2009, inculpatul Z. i-a vândut inculpatului P.A.D. cantitatea de 5-10 grame haşiş contra sumei de 250 lei.

Tot în această perioadă, inculpatul Z. i-a vândut prin intermediul inculpatului C.O. cantitatea de 2 grame haşiş numitului G.H.

La începutul lunii martie 2009, inculpatul Z. a vândut unei persoane S., prin intermediul inculpatului C. cantitatea de 1,5 grame prima dată, iar ulterior câte 2 grame, la locuinţa inculpatului P.V.

În data de 10-14 martie 2009 numitul Ţ.O. a cumpărat cantitatea de 1 gram haşiş de la inculpatul Z.

La mijlocul lunii martie 2009, inculpatul Z. i-a vândut unei persoane poreclită B., cantitatea de 5 grame de haşiş, cu suma de 500 lei.

La sfârşitul lunii martie 2009 i-a vândut numitului I.V., pe care l-a cunoscut prin intermediul inculpatului P. cantitatea de 5 grame haşiş.

În cursul lunii martie 2009 numitul B.J. a cumpărat în trei rânduri cantităţi de 1,5 grame respectiv câte 2 grame rezină de canabis de la numitul Z.M., la recomandarea inculpatului C.O.

În data de 24 martie 2009 numitul B. zis B. a fost contactat telefonic de către inculpatul P.V. care i-a comunicat că în cursul zilei îi va preda cantitatea de 5 grame haşiş. S-a întâlnit cu acesta şi cu inculpaţii Z. şi C., care a luat dintr-un tufiş, din apropierea Bisericii S.T. un pachet de ţigări în care se afla haşiş.

În data de 28 martie 2009, respectiv 03 aprilie 2009 numitul B. a mai cumpărat cantitatea de 10 grame haşiş, respectiv 20 grame.

Starea de fapt expusă anterior a rezultat din următoarele probe: rapoartele de constate tehnico-ştiinţifică din 16 martie 2009, din 26 martie 2009, din 31 martie 2009, din 11 martie 2009, din 13 martie 2009, în care se concluzionează că probele înaintate în cauza privind pe inculpaţi sunt constituite din cantităţi de rezină de canabis, evidenţiindu-se tetrahidrocannabinol (THC) substanţă psihotropă, biosintetizată de planta canabis, ce coroborează cu declaraţiile de recunoaşterea ale inculpaţilor Z.M., C.O., P.V. şi P.A.D.; declaraţiile colaboratorilor sub acoperire B.I. şi B.E., declaraţia investigatorului sub acoperire G.O., declaraţiile martorilor C.D. şi G.H., procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice purtate între inculpaţi, procesul-verbal de constatare a infracţiunii flagrante din data de 3 aprilie 2009.

În drept, fapta inculpatului Z.M. de a deţine şi vinde în mod repetat în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale unice droguri de risc, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) cu aplicarea art. 74, 76 lit. c) C. pen., urmând a fi condamnat la 2 ani închisoare.

Fapta aceluiaşi inculpat de a introduce în ţară în mod repetat, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale unice droguri de risc, fără drept, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)

În drept, fapta inculpatului C.O. de a intermedia vânzarea de droguri de risc, fără drept, în mod repetat şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), şi referitor la infracţiunea prevăzută de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, s-a reţinut că inculpatul C. nu l-a ajutat în nici un mod pe inculpatul Z. să introducă droguri în ţară, nu a avut nici un aport material sau moral la săvârşirea acestei fapte, astfel încât nu se poate reţine în sarcina sa calitatea de complice. Mai mult, inculpatul C. a fost cel care în anul 2009, în luna februarie, a revenit primul în ţară, fiind ulterior căutat de inculpatul Z. şi încunoştinţat că a adus droguri în ţară. Întrucât acesta nu l-a ajutat în nici un mod pe inculpatul Z. la săvârşirea faptei şi nu a existat între ei o înţelegere anterioară introducerii drogurilor în ţară, lipsind astfel latura obiectivă a infracţiunii.

Împotriva sentinţei menţionate au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Sălaj şi inculpatul Z.M.

Parchetul critică hotărârea primei instanţei pentru nelegalitate şi netemeinicie sub aspectul achitării inculpatului C.O.M. pentru săvârşirea infracţiunii prev.de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) rap. la art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), neaplicării pedepselor complementare pentru faptele prevăzute de art. 2, 3 şi 5 din Legea nr. 143/2000 inculpaţilor Z.M., C.O.M. şi P.V.M. şi pentru greşita individualizare a pedepselor aplicate acestora şi inculpatului P.A.D.

Inculpatul Z.M. a criticat sentinţa atacată susţinând în primul rând că instanţa de judecată nu a fost sesizată în mod legal deoarece urmărirea penală a fost efectuată de către doi procurori respectiv O.A. şi procurorul şef - birou B.D. ca atare rechizitoriul trebuia întocmit şi semnat de către toţi procurorii nu numai de către procurorul O.A. Legat tot de acest aspect s-a apreciat că rechizitoriul nu a fost verificat de către procurorul ierarhic competent, deoarece dacă procurorul şef-birou a efectuat acte de urmărire penală el nu era competent să verifice propriile acte de urmărire penală, ci doar procurorul şef al Serviciului teritorial Cluj.

De asemenea inculpatul a criticat modul de individualizare judiciară a pedepsei şi faptul că instanţa s-a antepronunţat cu ocazia menţinerii stării de arest la termenul din 1 iulie 2009, apreciind că inculpatul este vinovat pentru infracţiunile ce i se reţin în sarcină.

Prin Decizia penală nr. 33 din 18 martie 2010 a Curţii de Apel Cluj s-au respins ca nefondate apelurile declarate de procuror şi inculpatul Z.M.

Instanţa de prim control judiciar a reţinut că apelul declarat de procuror referitor la inculpatul P.A.D. nu poate fi analizat deoarece excede cadrului procesual, instanţa nefiind sesizată şi cu această critică.

Referitor la sentinţa criticată se constată că prima instanţă a fost legal investită prin rechizitoriul întocmit la data de 22 mai 2009 de către D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Sălaj (vol. III d.u.p.) întocmit de către procuror A.O. din cadrul Biroului Teritorial Sălaj şi verificat sub aspectul legalităţii şi temeiniciei de către procurorul şef al Biroului Teritorial Sălaj, D.B.

Susţinerea inculpatului apelant că procurorul şef a efectuat acte de urmărire penală în dosar şi ca atare trebuia să semneze rechizitoriul, nefiind astfel competent să-şi verifice propriul rechizitoriu nu poate fi primită.

În primul rând, nici art. 209 C. proc. pen. referitor la competenţa procurorului în faza urmăririi penale privind urmărirea penală efectuată de către procuror şi nici dispoziţiile art. 261 C. proc. pen. şi următoarele referitoare la trimiterea în judecată, cuprinsul rechizitoriului şi actul de sesizare al instanţei nu reglementează situaţia efectuării urmăririi penale de către doi sau mai mulţi procurori şi sancţiunea aplicată.

În al doilea rând, se observă că inculpatul apelant a susţinut ca fiind acte de urmărire penală efectuate în acest dosar de către procurorul şef de birou solicitarea de prelungire a arestului preventiv (f. 20), solicitările de efectuarea de percheziţii domiciliare (f. 5, 264 şi 256), solicitarea confirmării ordonanţei nr. 15/07/03/2009 prin care s-a dispus interceptarea convorbirilor telefonice precum şi solicitarea de autorizare în continuare (f. 115); un al act de urmărire s-a arătat că îl constituie participarea procurorului şef la flagrantul realizat neputând fi luată în considerare comunicarea acestuia că numai a monitorizat flagrantul.

La data de 23 aprilie 2008 procurorul şef al Biroului Teritorial Sălaj a sesizat Tribunalul Sălaj cu propunerea de prelungire pe o durată de 30 zile începând cu data de 2 mai 2008 a arestării preventive luate faţă de inculpaţii Z.M. şi C.O.M. însă această sesizare a Tribunalului Sălaj nu echivalează cu un act de urmărire penală propriu-zis iar instanţa de judecată s-a considerat legal investită cu propunerea de prelungire.

Acelaşi argument este valabil şi în cazul sesizării Tribunalului Sălaj cu autorizarea percheziţiei informatice a computerului inculpatului C.O.M. (f. 5 vol. II d.u.p.), sesizării aceleiaşi instanţe privind autorizarea efectuării percheziţiei domiciliare la locuinţa inculpatului Z.M. (f. 264 vol. I d.u.p.), a sesizării privind autorizarea efectuării percheziţiei domiciliare la locuinţa inculpatului C.O.M. (f. 256 vol. I. d.u.p.) şi a sesizării privind confirmarea ordonanţei nr. 15/07/03/2009 prin care s-a dispus interceptarea convorbirilor telefonice efectuate de către inculpat (f. 115 vol. I d.u.p.).

În plus, se observă că aceste acte semnate de către procurorul şef vizează strict sesizarea judecătorului cu atribuţii legate de faza de urmărire penală vizând prelungirea arestării preventive, confirmarea ordonanţelor de interceptare şi autorizaţiile de percheziţie; în consecinţă nu se poate aprecia că procurorul şef ar fi luat vreun act de dispoziţie în cursul urmăririi penale, atribuţia decizională revenind judecătorului competent.

Susţinerea potrivit căreia procurorul şef a participat la constatarea infracţiunii flagrante în data de 3 aprilie 2009 (f. 11 d.u.p.) nu corespunde realităţii deoarece acesta nu a constatat infracţiunea flagrantă aşa după cum rezultă din procesul verbal întocmit cu acea ocazie, constatarea fiind efectuată de către procuror A.O. şi alţi trei agenţi din cadrul S.C.C.O.Sălaj.

Referitor la motivul de apel privind antepronunţarea judecătorului fondului din data de 1 iulie 2009 (f. 75 dosar fond) - se observă că acesta este nefondat deoarece în considerentele încheierii menţionate după ce s-a trecut în revistă activitatea de care sunt acuzaţi inculpaţii la f. 4 din încheiere, în concluzie, s-a arătat că din probele administrate „sunt indicii temeinice" că inculpatul Z.M. şi C.O.M. au săvârşit faptele pentru care sunt cercetaţi, iar în continuare s-a apreciat că nu au fost prezentate elemente care să justifice „bănuiala,, că aceştia ar face parte dintr-un grup bine organizat fără a se face nici o referire asupra vinovăţiei inculpatului Z.M.; ca atare prima instanţă nu s-a antepronunţat în cauză.

Susţinerea primului apelant că în mod greşit inculpatul C.O. a fost achitat pentru complicitate la infracţiunea de introducere în ţară a drogurilor de risc, prev. de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 nu poate fi primită deoarece potrivit declaraţiei acestuia (f. 63 ) rezultă că în anul 2008 l-a cunoscut pe inculpatul Z. înainte de a se întoarce în România, a cumpărat 2 bucăţi de haşiş şi 2 rămurele de canabis, şi i-a spus că le va duce în ţară pentru consum propriu împreună cu prietenii săi iar în anul 2009 a ştiut că inculpatul va introduce în ţară o bucată mai mare de haşiş; aceste împrejurări nu se circumscriu noţiunii de complicitate la introducerea în ţară a drogurilor de risc deoarece simplul fapt că avea cunoştinţă despre această faptă nu echivalează cu înlesnirea sau ajutarea la trecerea drogurilor peste graniţă; sub acest aspect este de observat că apelantul operează confuzia între complicitatea la introducerea în ţară de droguri de risc şi complicitatea la trafic de droguri de risc - susţinând că inculpatul intimat i-ar fi spus inculpatului Z. că îl va ajuta să vândă drogurile, or, acest act constituie complicitate la infracţiunea de trafic de droguri ce i-a fost însă reţinută în sarcina inculpatului C. sub forma autoratului, fiind astfel absorbită complicitatea.

În consecinţă, în mod temeinic în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen. prima instanţă a dispus achitarea inculpatului intimat pentru infracţiunea prev de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) De asemenea, nu poate fi primită susţinerea apelantului că inculpatul intimat avea obligaţia de a denunţa intenţia inculpatului Z. de a introduce droguri în ţară şi prin aceasta i-ar fi întărit hotărârea infracţională luată, deoarece art. 262 C. pen. incriminează omisiunea de a denunţa anumite fapte de drept comun limitativ enumerate.

Contrar susţinerilor inculpatului apelant prima instanţă a individualizat pedepsele aplicate inculpatului ţinând seama de toate criteriile generale şi speciale prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi concluziile referatului de evaluare; astfel, s-au avut în considerare gradul de pericol social concret al faptelor, lipsa antecedentelor penale, atitudinea sinceră - faţă de care s-au reţinut circumstanţele atenuante prev. de art. 74 C. pen. şi de împrejurarea că doar inculpatul Z. a realizat beneficii materiale de pe urma vânzării drogurilor.

În acelaşi timp nu poate fi primită critica inculpatului apelant potrivit căreia era necesară aplicarea unei pedepse cu suspendarea executării sub supraveghere. Din referatul de evaluare (f. 188) rezultă că apelantul a săvârşit infracţiunile din dorinţa de a obţine venituri în condiţiile ignorării gravităţii faptei şi că prezintă şanse mari de reintegrare, beneficiind de sprijinul moral şi material al familiei şi desfăşurând activităţi lucrative proprii de la vârsta de 19 ani, însă suspendarea executării pedepsei ar însemna ignorarea pericolului social concret al celor două acte materiale de introducere de droguri de risc în ţară.

Singura critică întemeiată a primului apelant o constituie nemotivarea înlăturării pedepselor complementare aferente infracţiunilor prev. de art. 2, 3 şi 5 din Legea nr. 143/2000 aspect care va fi îndreptat în apel prin completarea motivării efectuate de către prima instanţă şi prin substituirea motivării acesteia conform căreia pedeapsa complementară nu poate fi dispusă în cazul suspendării executării pedepsei principale; astfel, art. 76 alin. (3) C. proc. pen. prevede că atunci când există circumstanţe atenuante pedeapsa complementară privativă de drepturi poate fi înlăturată, iar, în speţă, faţă de datele personale favorabile inculpaţilor intimaţi ce se impune aplicarea pedepsei complementare.

Împotriva Deciziei penale nr. 33/ A din 18 martie 2010 a Curţii de Apel Cluj în termen legal au declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Cluj şi inculpatul Z.M.

Parchetul critică Decizia recurată, invocând practic aceleaşi critici formulate şi în apel, mai puţin critica vizându-l pe inculpatul P.A.D.

Cu ocazia dezbaterii recursului, reprezentantul M.P. a arătat că recursul se întemeiază pe dispoz.art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen. şi vizează greşita individualizare a pedepselor aplicate inculpaţilor Z.M., C.O.M. şi P.V.M., motiv pentru care solicită înlăturarea disp. art. 74 şi 76 C. pen., majorarea pedepselor aplicate inculpaţilor, aplicarea pedepselor complementare urmând ca inculpaţii C. şi P. să execute pedepsele prin privare de libertate.

Inculpatul Z.M. a solicitat reducerea pedepsei, prin reţinerea circumstanţelor atenuante şi suspendarea sub supraveghere a executării acesteia în condiţiile art. 86¹ C. pen.

Examinând recursurile declarate în cauză prin prisma motivelor arătate, Înalta Curte reţine că acestea sunt nefondate pentru considerentele ce urmează:

Potrivit art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

La individualizarea pedepselor aplicate inculpaţilor au fost avute în vedere toate criteriile prev.de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv gradul de pericol social concret al infracţiunilor comise, forma continuată a acestora, contribuţia fiecărui inculpat, datele care circumstanţiază persoana inculpaţilor.

Astfel, aceştia au recunoscut şi regretat faptele comise, au colaborat cu organele de urmărire penală, nu sunt cunoscuţi cu antecedente penale.

Inculpaţii C.O.M. şi P.V.M. au un loc de muncă, inculpatul P. este caracterizat pozitiv în familie şi societate, conform adresei din 15 martie 2010 a Postului de Poliţie Cetea, a comis infracţiunea sub influenţa inculpatului Z.M., ambii inculpaţi au conştientizat caracterul ilicit al faptelor lor precum şi consecinţele asupra lor şi familiei pe viitor, având şanse mari de reintegrare în societate.

În aceste condiţii nu se impune înlăturarea circumstanţelor atenuante prev. de art. 74 C. pen. şi nici executarea pedepsei în regim de detenţie pentru inculpaţii C. şi P., apreciind, ca şi celelalte instanţe, că pronunţarea condamnării constituie un avertisment pentru aceştia, şi, chiar fără executarea pedepsei, inculpaţii nu vor mai săvârşii alte infracţiuni.

Referitor la inculpatul Z.M., faţă de considerentele expuse, circumstanţele atenuante au fost corect reţinute şi în favoarea acestui inculpat, însă în cazul său scopul educativ şi preventiv al pedepsei nu poate fi atins decât în condiţiile executării acesteia, avându-se în vedere că inculpatul a avut iniţiativa activităţii infracţionale în care i-a implicat şi pe ceilalţi inculpaţi, a obţinut venituri din aceasta, în condiţiile ignorării gravităţii faptei, astfel că nu sunt aplicabile disp.art. 86 C. pen.

În recursul declarat de procuror s-a solicitat şi aplicarea pedepselor complementare celor trei inculpaţi.

Având în vedere că în favoarea acestora au fost reţinute circumstanţele atenuante, faţă de disp. art. 76 alin. (3) C. pen., Înalta Curte apreciază că nu se impune aplicarea pedepselor complementare.

Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte, în baza disp.art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondate recursurile declarate de procuror şi inculpatul Z.M.

Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (1), (2) şi (3) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Cluj şi de inculpatul Z.M. împotriva Deciziei penale nr. 33/ A din 18 martie 2010 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi a arestării preventive de la 4 aprilie 2009, la 21 mai 2010.

Obligă recurentul inculpat Z.M. la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimaţii inculpaţi C.O.M. şi P.V.M., în sumă de câte 100 lei, se va plăti din fondul M.J.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa publică, azi 21 mai 2010.

← ICCJ. Decizia nr. 1961/2010. Penal. Plângere împotriva...		ICCJ. Decizia nr. 2056/2010. Penal. Omorul calificat (art. 175... →

ICCJ. Decizia nr. 2013/2010. Penal

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2013/2010. Penal