ICCJ. Decizia nr. 2224/2010. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2224/2010
Dosar nr. 4463/1/2011
Şedinţa publică din 31 mai 2011
Asupra recursului de faţă;
In baza lucrărilor din dosarul cauzei, constată următoarele :
Prin încheierea din 13 mai 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul 19387/3/2010, în baza art. 3002 raportat la art. 160b C. proc. pen., s-a dispus, menţinerea stării de arest preventiv a inculpatului T.D.L., arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 89/UP din data de 27 martie 2010 emis de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. 15923/3/2010.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de apel a reţinut că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 143 alin. (1) C. proc. pen. şi de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., constatând că măsura arestării preventive a inculpatului T.D.L. se situează pe coordonatele legalităţii, iar menţinerea acesteia este justificată.
Împotriva acestei încheieri a formulat recurs inculpatul T.D.L., solicitând punerea sa în stare de libertate, motivat de faptul că nu mai subzistă temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând recursul în conformitate cu dispoziţiile art. 38514 C. proc. pen., pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce urmează.
Potrivit art. l60b alin. (1) C. proc. pen., instanţa de judecată, în exercitarea atribuţiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea şi temeinicia arestării preventive.
Conform alin. (3) din acelaşi text de lege, când instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menţinerea arestării preventive.
În cauză, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a procedat la efectuarea verificărilor şi a constatat că temeiurile de fapt şi de drept care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, impunându-se în continuare privarea de libertate a inculpatului. Inculpatul este cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de risc în formă continuată şi trafic de droguri de mare risc, fapte care prezintă un grad de pericol social ridicat prin valoarea socială ocrotită de legea penală şi lezată prin activitatea infracţională .
Înalta Curte în raport de împrejurările concrete de comitere a faptelor, de gravitatea deosebită a acestora cât şi de circumstanţele personale ale inculpatului, apreciază că lăsarea acestuia în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, aşa cum corect a reţinut şi instanţa de fond.
Se apreciază, de asemenea, că durata arestării preventive se situează în limitele generate de rezonabilitatea specifică unui proces echitabil, astfel cum rezultă şi din jurisprudenţa C.E.D.O., nefiind depăşit termenul rezonabil, având în vedere specificul probatoriului administrat în cauză.
Pe de altă parte se constată că în cauză s-a dispus condamnarea inculpatului prin sentinţa penală nr. 794 din 12 noiembrie 2019 a Tribunalului Bucureşti, secţia penală, la pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de risc şi de mare risc în concurs real şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., ca pedeapsă complementară, hotărârea de condamnare, apelată de inculpat, constituind un temei suficient pentru a constata că menţinerea detenţiei provizorii este licită, respectându-se legislaţia internă şi prevederile C.E.D.O.
În acelaşi sens, Înalta Curte reţine că hotărârea de condamnare nedefinitivă nu alterează prezumţia de nevinovăţie şi nici dreptul inculpatului de a fi judecat într-un termen rezonabil, limitarea libertăţii acestuia încadrându-se în dispoziţiile şi limitele legii.
Aceste considerente justifică dispoziţia instanţei de apel de menţinere a arestării preventive, astfel că, în conformitate cu prevederile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins ca nefondat.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, urmând ca onorariul apărătorului din oficiu să fie avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul T.D.L. împotriva încheierii din 13 mai 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în dosar nr. 19387/3/2010.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei , reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 31 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 254/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2226/2010. Penal → |
|---|
