ICCJ. Decizia nr. 2228/2010. Penal. înlocuirea măsurii preventive (art. 139 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2228/2010
Dosar nr. 3470/2/2011
Şedinţa publică din 31 mai 2011
Asupra recursului de faţă.
In baza lucrărilor din dosarul cauzei, constată următoarele:
Prin încheierea din 15 aprilie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. 3470/2/2011, în temeiul art. 139 alin. (1), C. proc. pen., a înlocuit măsura arestării preventive a inculpatului B.G.C., cu măsura obligării de a nu părăsi ţara, pentru o perioadă de 30 zile, cu începere de la data rămânerii definitive a încheierii.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa a reţinut că inculpatul B.G.C. a fost arestat la 21 februarie 1011, măsura arestării preventive fiind prelungită în două rânduri cu 30 zile, fiind acuzat de comiterea infracţiunilor de luare de mită (un singur act material) şi constituire de grup infracţional organizat, constând în aceea că la data de 23 septembrie 2010 a primit bani pentru a nu-şi îndeplini atribuţiile de serviciu, constând în efectuarea controlului la trecere frontierei României.
S-a arătat că, deşi grave, acuzaţiile aduse inculpatului sunt exclusiv infracţiuni de pericol, în sarcina acestuia reţinându-se comiterea a unui singur act material. De asemenea, prin natura profesiei inculpatul este lipsit de antecedente penale, are o familie organizată şi un domiciliu stabil, împrejurări care trebuie avute în vedere la alegerea măsurii arestării preventive.
În concordanţă cu bogata jurisprudenţă C.E.D.O (cauzele Lettelier şi Tomasi c. Franţei, Ringeisen şi Neumeister c. Austriei, Calmanovici, Scundeanu, Tărău, Mihuţă c. României), Curtea a apreciat că privarea de libertate nu trebuie să se limiteze la gravitatea infracţiunilor, ci trebuie demonstrat că punerea în libertate ar tulbura în mod real ordinea publică. Referitor la această tulburare a ordinii publice, a reacţiei negative a colectivităţii, Curtea a constatat că mai degrabă opinia publică acceptă tacit comiterea unor fapte catalogate ca fiind de mică corupţie, decât să-şi manifeste oprobriul faţă de acestea (faptul că în cauză nu există nici un denunţ al vreunei persoane care se presupune că a dat mită este relevant în acest sens).
Ca atare, Curtea a conchis că opinia publică nu ar fi tulburată în mod real prin lăsarea în libertate a inculpatului, cu atât mai mult cu cât vorbim de infracţiuni de pericol, nonviolente, care nu au acelaşi ecou în rândul opiniei publice.
Mai mult, scopul măsurilor preventive îl constituie, potrivit art. 136 alin. (1) C. proc. pen., asigurarea bunei desfăşurări a procesului penal ori pentru a se asigura sustragerea inculpatului de la urmărire penală, judecată ori executarea pedepsei.
În cauză nu s-a evidenţiat existenţa pericolului sustragerii inculpatului de la urmărire penală şi nici pericolul influenţării ori obstrucţionării anchetei, cu atât mai mult cu cât tot probatoriul constă în înregistrări audio-video şi declaraţii ale unor investigatori sub acoperire, în concluzie Curtea în raport de dispoziţiile art. 139 alin. (1) C. proc. pen., luând în considerare atât gravitatea acuzaţiilor, natura infracţiunilor, circumstanţele personale favorabile inculpatului, împrejurarea că nu poate influenţa ancheta şi nici să comită pe viitor infracţiuni de aceeaşi natură, văzând şi că urmărirea penală este aproape finalizată, a constatat că s-au schimbat temeiurile ce au determinat arestarea preventivă a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive şi a stabilit în sarcina inculpatului obligaţiile legale pe care acesta va trebui să le respecte.
Împotriva acestei încheieri a formulat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DNA solicitând casarea încheierii şi rejudecând să se menţină măsura arestării preventive a inculpatului B.G.C. întrucât subzistă temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând recursul în conformitate cu dispoziţiile art. 38514 C. proc. pen., pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce urmează.
Prin încheierea din 15 aprilie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. 3470/2/2011, în temeiul art. 139 alin. (1), C. proc. pen., a înlocuit măsura arestării preventive a inculpatului B.G.C., cu măsura obligării de a nu părăsi ţara pe o perioadă de 30 zile.
Pe de altă parte se constată că prin Decizia nr. 1854 din 7 mai 2011, pronunţată în dosar nr. 3907/1/2011, Înalta Curte a respins recursul declarat de DNA împotriva încheierii din 6 mai 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. 609/59/2011, privind şi pe inculpatul B.G.C.
Prin încheierea din 6 mai 2011 Curtea de Apel Timişoara, în dosarul mai sus menţionat a revocat, în baza art. 3001 alin. (2) raportat la art. 160 C. proc. pen., starea de arest preventiv a inculpaţilor B.P.V., B.G.C., B.T., ş.a.
În consecinţă din data de 7 mai 2011 inculpatul a fost pus în libertate.
Conform dispoziţiilor art. 139 C. proc. pen., măsura preventivă poate fi înlocuită cu o altă măsură când s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii.
Textul de lege precizat instituie aşadar prin voinţa legiuitorului o situaţie premisă pentru înlocuirea unei măsuri preventive, în cazul de faţă o stare de detenţie preventivă, la care este supus inculpatul, stabilind deci că inculpatul poate beneficia de prevederile art. 139 C. proc. pen. când faţă de acesta este luată una din măsurile preventive prevăzute de art. 136 lit. b), c), d) C. proc. pen.
Cum în momentul examinării prezentului recurs inculpatului B.G.C. i-a fost deja revocată definitiv arestarea preventivă conform deciziei penale nr. 1854 din 7 mai 2011, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosar nr. 3907/1/2011, despre care s-a precizat mai sus, recursul a rămas fără obiect.
Având în vedere aceste argumente, în raport cu dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte urmează să respingă recursul iar onorariul apărătorului din oficiu să fie plătit din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DNA împotriva încheierii din 15 aprilie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, privind pe intimatul inculpat B.G.C. pronunţată în dosarul nr. 3470/2/2011.
Onorariul pentru apărarea din oficiu a intimatului inculpat, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 25 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 31 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2576/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2246/2010. Penal → |
|---|
