ICCJ. Decizia nr. 2202/2010. Penal. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2202/2010
Dosar nr.10165/1/2010
Şedinţa publică din 30 mai 2011
Asupra cauzei penale de faţă constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. 10165/1/2010 din 10 decembrie 2010, condamnata B.D.F. a formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei nr. 4090 din 17 noiembrie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, invocând incidenţa prevederilor art. 386 lit. a), c), d şi e) C. proc. pen.
S-a arătat de către condamnată că la judecata în primă instanţă nu îi fusese încuviinţată cererea de probatorii formulată în cauză, judecătorul fondului considerând că nu era necesară administrarea de dovezi suplimentare, fiind stabilită întinderea prejudiciului menţionat în actul de inculpare.
În legătură cu acest aspect, a fost invocată incompatibilitatea judecătorului cauzei care, prin măsurile dispuse în cursul cercetării judecătoreşti, lăsase să se întrevadă soluţia finală pronunţată în proces.
De asemenea, s-a arătat că însuşi judecătorul în caz formulase cerere de abţinere pe motiv că are interese în cauză, dar cu toate acestea pronunţase o condamnare de 3 ani închisoare, cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, pe un termen de încercare de 8 ani.
Totodată, s-a arătat că sentinţa instanţei de fond menţiona eronat anul de naştere al condamnatei şi că respectiva eroare fusese îndreptată numai după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, încheierea de rectificare pronunţată în cauză fiind însă criticabilă pentru faptul că menţiona greşit calitatea de inculpată a condamnatei, deşi procesul penal se încheiase.
În finalul cererii se arăta că motivele contestaţiei în anulare vor fi prezentate la primul termen de judecată stabilit în cauză.
Examinând cauza în raport de motivele invocate şi dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că cererea de contestaţie în anulare este inadmisibilă, pentru considerentele ce urmează:
Cauza penală privind pe condamnata B.D.F., trimisă în judecată sub acuzaţia de săvârşire a două infracţiuni de trafic de influenţă prevăzute de art. 257 C. pen. rap. la art. 6 şi art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), a fost soluţionată în primă instanţă prin sentinţa penală nr. 136 din 27 mai 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia II penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Prin respectiva hotărâre, contestatoarea a fost condamnată la pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare şi la 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II-a, b) şi c) C. pen.
În baza art. 86/1 C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii pe un termen de încercare de 8 ani.
Hotărârea pronunţată în cauză a fost atacată cu recurs de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi contestatoare.
Prin Decizia penală nr. 4090 din 17 noiembrie 2010 a Înaltei Curşi de Casaţie şi Justiţie au fost admise recursurile declarate în cauză şi casată în parte sentinţa primei instanţe numai în ceea ce priveşte termenul de încercare al suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale, redus de la 8 ani la 5 ani, durata şi conţinutul pedepsei complimentare stabilită şi prin interzicerea exerciţiului dreptului prevăzut de art. 64 lit. c) C. pen., dar pe o durată de 2 ani şi aplicarea în cauză a prevederilor art. 71 alin. (5) C. pen.
Împotriva deciziei din recurs s-a formulat contestaţie în anulare, invocându-se incidenţa prevederilor art. 386 lit. a), c), d) şi e) C. proc. pen.
Cererea astfel formulată nu a fost însă motivată prin indicarea situaţiilor care constituie cazurile de contestaţie în anulare enunţate, invocându-se pretinsa incompatibilitate a judecătorului fondului, greşita rectificare a sentinţei, precum şi nemulţumirea contestatoarei faţă de soluţia de condamnare pronunţată în cauză.
Or, aspectele invocate nu motivează valabil demersul juridic iniţiat de condamnată, contestaţia în anulare pentru cazurile prevăzute de art. 386 alin. (1) lit. a), c), d) şi e) C. proc. pen. referindu-se la situaţiile când procedura de citare a părţii pentru termenul când s-a judecat cauza de către instanţa de recurs nu a fost îndeplinită conform legii, instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unei cauze de încetare a procesului penal cu privire la care existau probe în dosar, când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri pentru aceeaşi faptă sau când la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanţa de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia era obligatorie conform art. 385/14 alin. (1/1) ori art. 385/16 alin. (1/1) C. proc. pen.
În speţă, contestatoarea nu a menţionat niciuna dintre aceste situaţii şi nici din actele dosarului nu rezulta existenţa acestora.
De altfel, în chiar cuprinsul cererii introductive de instanţă se arăta că motivarea propriu-zisă a contestaţiei în anulare va fi complinită până la primul termen ce se va acorda în cauză, obligaţie procesuală ce nu a fost însă respectată.
Ca urmare, constatând că motivele invocate în cuprinsul cererii nu sunt dintre cele prevăzute de art. 386 C. proc. pen., contestaţia în anulare formulată de condamnata B.D.F. împotriva deciziei nr. 4090 din 17 noiembrie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie va fi respinsă ca inadmisibilă, conform art. 391 alin. (2) C. proc. pen.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatoarea B.D.F. împotriva deciziei penale nr. 4090 din 17 noiembrie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. 3757/2/2007.
Obligă contestatoarea la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 30 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 251/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 2219/2010. Penal → |
|---|
