ICCJ. Decizia nr. 2225/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2225/2010
Dosar nr. 1215/2/2010
Şedinţa publică din 7 iunie 2010
Asupra recursului penal de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. La data de 8 decembrie 2008 partea vătămată D.G. (deţinut în Penitenciarul Rahova în executarea unei pedepse de 10 ani închisoare) a formulat plângere penală împotriva subcomisarului J.I.D., a subcomisarului M.V., a comisarului C.R.C., a inspectorului principal L.V.Ş. cu motivarea că primii doi intimaţi şi membrii echipei de intervenţie l-au agresat, provocându-i vătămări corporale grave, iar ultimii doi, deşi au asistat la agresiunea exercitată asupra sa nu au intervenit pentru stoparea relelor tratamente la care a fost supus la data de 27 noiembrie 2008, cu ocazia unei altercaţii ce a avut loc în incinta secţiei a V-a din Penitenciarul Rahova.
2. Prin Ordonanţa nr. 23/P/2009 din 11 ianuarie 2010, dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de subcomisarii J.I.D. şi M.V., comisarul C.R.C. şi inspectorul principal L.V.Ş. sub aspectul infracţiunilor prevăzute de art. 267 şi 2671 C. pen.
Totodată, s-a disjuns cauza cu privire la faptele de agresiune exercitate asupra petentului ce au produs vătămări corporale grave faţă de membrii grupei de intervenţie şi s-a declinat competenţa soluţionării cauzei sub aspectul infracţiunilor prevăzute de art. 267, 2671 şi art. 182 C. pen. în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, competent să efectueze urmărirea penală în raport de calitatea persoanei, conform art. 60 alin. (4) din Legea nr. 293/2004.
Din actele premergătoare efectuate, procurorul de caz a reţinut că la data de 27 noiembrie 2008, deţinuţii cu regim special din secţia a V-a, printre care şi D.G., au fost scoşi la activitatea de plimbare, ocazie cu care s-a produs o altercaţie între ei, doi deţinuţi folosind cuţite pe care le aveau asupra lor.
Întrucât altercaţia a luat amploare a fost necesară intervenţia echipei operative.
S-a mai reţinut, pe baza declaraţiilor deţinuţilor implicaţi în conflict (propuşi de petiţionar) că nu s-a confirmat prezenţa sau intervenţia de orice natură a comisarului C.R.C. şi a inspectorului principal L.V.Ş. la locul conflictului, iar subcomisarii J.I.D. şi M.V. nu au agresat fizic pe petent şi nici măcar nu au susţinut moral lovirea acestuia.
3. Plângerea formulată de petiţionar împotriva Ordonanţei nr. 23/P/2010 din 11 ianuarie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a fost respinsă prin rezoluţia din 1 februarie 2010, dată în Dosarul nr. 75/II/2/2010 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
În motivarea rezoluţiei, procurorul general a arătat că din probele administrate, respectiv martorii audiaţi, nu au rezultat indicii temeinice cu privire la ofiţerii reclamaţi, că plângerea formulată de petent este nemotivată şi se impune respingerea acesteia ca neîntemeiată.
4. Împotriva Ordonanţei nr. 23/P/2009 din 11 ianuarie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, petiţionarul a formulat plângere în faţa judecătorului prin care a solicitat reaudierea martorilor, depunerea înregistrării video a incidentului, efectuarea unei expertize medico-legale, probe în raport de care să se dispună începerea urmăririi penale.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin Sentinţa penală nr. 99 F din 1 aprilie 2010, a respins, ca nefondată, plângerea petiţionarului şi a menţinut ordonanţa atacată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că Ordonanţa nr. 23/P/2009 din 11 ianuarie 2010, a fost dată pe baza declaraţiilor lucrătorilor din penitenciar şi a deţinuţilor de la secţia 5 cu regim de maximă siguranţă din cadrul Penitenciarului Rahova, probe din care rezultă că între deţinuţi a avut loc un conflict la care a participat şi petentul asupra căruia s-a găsit un cuţit. S-a mai reţinut că nu există nicio probă care să confirme implicarea intimaţilor, apreciindu-se că, justificat s-a dispus neînceperea urmăririi penale în baza art. 228 alin. (1) cu referire la art. 10 lit. c) C. proc. pen.
Împotriva acestei sentinţe persoana vătămată D.G., în termen legal, a declarat recurs prin care a reiterat motivele arătate în plângerea introductivă şi a solicitat trimiterea cauzei la parchet pentru începerea urmăririi penale pentru faptele sesizate.
Recursul nu este fondat.
Instanţa de fond, reevaluând probele administrate de procuror, justificat a constatat că plângerea persoanei vătămate nu este întemeiată şi a respins-o în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen.
În urma actelor premergătoare efectuate în cauză nu au rezultat indicii temeinice că ofiţerii reclamaţi au comis infracţiunile de supunere la rele tratamente şi tortură, prevăzute de art. 267 şi 2671 C. pen.
În cauză au fost audiaţi lucrătorii cu statut special din cadrul Penitenciarului Rahova din declaraţiile cărora rezultă însă că incidentul din data de 27 noiembrie 2008 a avut loc între deţinuţi, aceştia agresându-se reciproc, niciunul dintre martori nu a confirmat că intimaţii l-ar fi lovit pe petent. Intervenţia grupei speciale a fost necesară şi legitimă, proporţională cu agresivitatea deţinuţilor şi s-a limitat doar la imobilizarea agresorilor.
De asemenea, au fost audiaţi şi deţinuţii implicaţi în conflict din declaraţiile acestora neputându-se reţine intervenţia intimaţilor în conflict.
Deşi s-a solicitat de petent examinarea înregistrării video a incidentului, acest mijloc de probă nu a putut fi administrat întrucât, aşa cum a rezultat din adresa din 19 mai 2009 a Penitenciarului Rahova, înregistrările nu se păstrează decât pe o perioadă de 10 zile, iar cererea a fost formulată ulterior acestei perioade de timp.
Cum în instanţă nu au fost indicate alte împrejurări în afara celor deja avute în vedere la soluţionarea cauzei, prima instanţă în mod just a respins plângerea, ca nefondată.
Faptul că petentul a suferit leziuni grave care i-au pus în pericol viaţa, aşa cum este confirmat prin certificatul medico-legal întocmit de I.M.L. ";M.M.";, urmează a fi analizat separat, aşa cum bine a dispus procurorul de caz prin ordonanţa atacată, prin disjungerea cauzei referitoare la faptele de agresiune exercitate asupra petiţionarului.
În raport de considerentele expuse, recursul declarat nu este fondat şi va fi respins în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurentul va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul D.G. împotriva Sentinţei penale nr. 99/F din 1 aprilie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 7 iunie 2010.
Procesat de GGC - CT
| ← ICCJ. Decizia nr. 2069/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2079/2010. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
