ICCJ. Decizia nr. 2289/2010. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2289/2010
Dosar nr. 4920/1/2010
Şedinţa publică din 10 iunie 2010
Asupra recursurilor de faţă în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea nr. 55/ A din 27 mai 2010, Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosar nr. 37/109/2010, investită cu judecarea apelurilor declarate de procuror şi inculpaţi, a dispus respingerea cererilor de liberare provizorie sub control judiciar formulate de inculpaţii C.G.C. şi C.I. şi menţinerea măsurii arestării preventive a inculpaţilor C.G.C., C.I. şi P.C.C.
S-au reţinut, în esenţă, următoarele:
Analizând cererile de liberare provizorie sub control judiciar, formulate de inculpaţii C.G.C., C.I. la primul termen de judecată în stadiul procesual al apelului, în raport de dispoziţiile prevăzute de art. 1602 alin. (1) C. proc. pen., instanţa a reţinut că prin formularea textului de lege, s-a acordat facultatea instanţei în a aprecia oportunitatea unei asemenea măsuri, chiar dacă sunt îndeplinite condiţiile formale prevăzute de art. 1602 C. proc. pen. De aceea, în examinarea unei cereri de liberare provizorie, trebuie să se analizeze dacă temeiurile care au determinat iniţial detenţia inculpaţilor justifică în continuare această măsură.
Inculpaţii C.G.C. şi C.I. au fost condamnaţi în primă instanţă pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 24 alin. (1), (2), art. 25 şi art. 27 din Legea nr. 356/2002, constând în aceea că, în perioada iulie-august 2009, împreună cu alţi inculpaţi au montat dispozitive skimmin la atm-urile băncilor B.C.R., B.P. şi R.B. în mai multe oraşe din ţară, efectuând retrageri de numerar, majoritatea din municipiul Piteşti.
S-a apreciat că, pe baza convorbirilor telefonice, există suficiente indicii pentru a se ajunge la presupunerea rezonabilă că cei doi inculpaţi au desfăşurat activităţi specifice infracţiunilor reţinute în sarcina lor, fiind îndeplinită şi condiţia referitoare la pericolul concret pentru ordinea publică, pericol ce rezultă din numărul mare al actelor materiale descoperite, care presupun o persistenţă în rezoluţia infracţională şi o mobilizare deosebită a inculpaţilor pentru punerea ei în practică, dar şi din împrejurarea că inculpaţii, pentru a-şi mări şansele de câştig şi a reduce riscul de a fi prinşi, s-au deplasat în localităţi foarte îndepărtate de domiciliul lor şi aflate la mare distanţă între ele. Totodată, s-a apreciat că există indicii referitoare la faptul că inculpaţii s-ar fi aflat în acelaşi scop şi în alte oraşe, pentru care nu s-a putut face dovada activităţii infracţionale, dar care sunt investigate în prezent.
Aria mare de acţiune a inculpaţilor presupune implicit prejudicierea unor persoane din zone diferite, fără nici o reţinere, expresie a faptului că manifestă dispreţ faţă de drepturile persoanelor păgubite.
Drept urmare, s-a apreciat că se impune menţinerea măsurii arestării preventive a inculpaţilor, faţă de cerinţele art. 136 alin. (1) C. proc. pen., deoarece rezultă că inculpaţii au încercat să împiedice buna desfăşurare a procesului penal, în momentul în care au început actele de cercetare în cauză, transmiţându-şi reciproc comenzi de ştergere a urmelor infracţiunilor, refuzând să indice adresele apartamentelor în care locuiau efectiv şi în care s-ar fi putut descoperi obiecte sau înscrisuri relevante pentru cauză, precum şi numele celorlalte persoane care figurau în imaginile surprinse de bancomate, negând inclusiv evidenţa privind asemănarea dintre persoanele filmate şi persoana lor.
S-a reţinut că această măsură este justificată de scopul măsurii preventive, gradul de pericol social al infracţiunilor, sănătatea, vârsta, antecedentele inculpaţilor.
În ce priveşte pe inculpatul P.C.C., s-a reţinut că, în raport de probele administrate în cauză, se justifică menţinerea măsurii arestării preventive, existând indicii temeinice în sensul art. 143 alin. (1) raportat la art. 681 din C. proc. pen., fiind îndeplinite şi cerinţele prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., în sensul că infracţiunile pentru care acesta este cercetat sunt prevăzute de lege cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, iar lăsarea sa în libertarte prezintă pericol concret pentru ordinea publică, ce rezultă din natura şi gravitatea deosebită a faptelor, care ar crea un impact negativ la nivelul societăţii civile, cât şi acel sentiment de neîncredere în instituţiile statului şi insecuritate socială. Totodată, condamnarea inculpaţilor de către prima instanţă la pedepse cu închisoare, în condiţii privative de libertate, poate reprezenta suportul aprecierii că nu se impune punerea în libertate a inculpaţilor, existând şi date din care rezultă necesitatea de a-i împiedica să zădărnicească în continuare aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi sau martori.
Împotriva încheierii sus-menţionate, au declarat recurs inculpaţii C.G.C., C.I. şi P.C.C., pentru motivele expuse în partea introductivă a hotărârii la dosar.
Recursurile nu sunt fondate.
Din examinarea lucrărilor şi actelor dosarului, rezultă că temeiurile care au impus menţinerea măsurii arestării preventive se menţin, aşa cum a reţinut în mod corect prima instanţă.
În ce priveşte cererile formulate de inculpaţii C.I. şi C.G.C., se constată următoarele:
Potrivit art. 1602 alin. (2) C. proc. pen., liberarea provizorie sub control judiciar nu se poate acorda în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârşească alte infracţiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.
Din examinarea lucrărilor şi actelor dosarului, rezultă că în raport de natura şi gradul deosebit de ridicat de pericol social al faptelor de falisificare a unor instrumente de plată electronice, cu care au efectuat operaţiuni de retragere frauduloasă de numerar fără consimţământul titularilor, care aduc atingere unor importante valori sociale, pentru săvârşirea cărora au fost condamnaţi de prima instanţă la pedepsele rezultante de câte 2 ani închisoare - inculpaţii C.I. şi C.G.C. şi, respectiv, 4 ani şi 8 luni închisoare - inculpatul P.C.C., lăsarea inculpaţilor în libertate ar putea crea atât riscul de a zădărnici aflarea adevărului, precum şi ca aceştia să repete asemenea fapte.
Pe de altă parte, natura, amploarea şi modalitatea de comitere a infracţiunilor sus-menţionate (în perioada iunie-august 2009, au acţionat în diferite zone ale ţării şi au montat dispozitive pentru donarea cârdurilor, pe care le-au folosit la diverse atm-uri bancare pentru a sustrage sume de bani) şi antecedentele inculpatului P.C., care a săvârşit faptele în stare de recidivă postcondamnatorie, relevă nu doar o periculozitate infracţională dată şi de perseverenţa acestora, dar şi una socială care impun o reacţie fermă, deoarece lăsarea în libertate ar putea crea riscul ca aceştia să repete asemenea fapte şi ar induce un sentiment de insecuritate în ordinea publică.
Totodată, măsura arestării se impune a fi menţinută şi, pe cale de consecinţă, să fie respinsă cererea inculpaţilor de liberare provizorie sub control judiciar, în raport de indiciile ce rezultă din interceptările telefonice, din care reiese că ar putea să zădărnicească aflarea adevărului, precum şi de complexitatea cauzei, dată de natura infracţiunilor de o gravitate sporită, numărul inculpaţilor şi al actelor materiale săvârşite în mai multe oraşe ale ţării.
Potrivit C. nostru proc. pen., similar reglementărilor din majoritatea legislaţiilor europene, menţinerea unei măsuri preventive privative de libertate este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a trei condiţii de fond: să existe probe sau indicii temeinice privind săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală; fapta respectivă să fie sancţionată de lege cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi să fie prezent cel puţin unul dintre temeiurile de arestare expres şi limitativ prevăzute de art. 148 C. proc. pen.
În cauză, se constată că temeiul care a stat la baza luării şi menţinerii măsurii arestării preventive, prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen. subzistă şi în prezent, fiind îndeplinite, cumulativ, condiţiile prevăzute de textul de lege: inculpaţii au săvârşit infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe că lăsarea lor în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Referitor la acest temei, în practica C.E.D.O., s-a stabilit că menţinerea detenţiei este justificată atunci când se face dovada că asupra procesului penal planează cel puţin unul dintre următoarele pericole care trebuie apreciate in concreto pentru fiecare caz în parte: pericolul de săvârşire a unei noi infracţiuni, pericolul de distrugere a probelor, riscul presiunii asupra martorilor, pericolul de dispariţie a inculpatului sau pericolul de a fi tulburată ordinea publică.
Aşa fiind, temeiurile care au stat iniţial la baza luării măsurii arestării preventive nu s-au schimbat, neimpunându-se luarea măsurii de liberare provizorie sub control judiciar, iar condamnarea acestora în primă instanţă, chiar dacă nu înlătură prezumţia de nevinovăţie, care subzistă în favoarea inculpaţilor, oferă indicii cu privire la vinovăţia acestora şi constituie un temei care justifică în continuare privarea de libertate.
Pe de altă parte, în raport de momentul procesual şi de complexitatea cauzei, dată de natura infracţiunilor de o gravitate sporită, de numărul mare al inculpaţilor şi de numărul mare de părţi, se constată că nu s-a adus atingere nici principiului rezonabilităţii măsurii arestării preventive, în accepţiunea C.E.D.O., întrucât aceasta se apreciază în concret, în raport cu atitudinea procesuală a părţilor şi durata procedurilor în faţa instanţei.
Aşa fiind, menţinerea măsurii arestării preventive se impune în continuare, întrucât prin lăsarea inculpaţilor în libertate s-ar crea un pericol pentru buna desfăşurare a procesului penal.
Pentru aceste considerente, urmează ca recursurile declarate de inculpaţii C.G.C., C.I. şi P.C.C. împotriva încheierii nr. 55/ A din 27 mai 2010 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie să fie respinse, ca nefondate, cu obligarea acestora la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurenţii inculpaţi C.G.C., C.I. şi P.C.C. împotriva încheierii nr. 55/ A din 27 mai 2010 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosar nr. 37/109/2010.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 200 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 10 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2099/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3622/2010. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
