ICCJ. Decizia nr. 2592/2010. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2592/2010
Dosar nr. 2111/91/2008
Şedinţa publică din 30 iunie 2010
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. 1. Prin rechizitoriu nr. 680/P/1997 din 27 decembrie 2001 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului V.F.E. pentru săvârşirea infracţiunii de omor prev. de art. 174 alin. (1) C. pen.
Pentru a dispune trimiterea în judecată, Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea a reţinut, în fapt următoarele:
La data de 14 iulie 1997, Poliţia oraşului Adjud a fost sesizată de către numitul D.V., din Adjud, cartier B., că în timp ce se întorcea, în jurul orei 20,00, cu o căruţă cu iarbă pe care o cosise în cursul zilei, din Lunca Şiretului, zona sondelor de petrol, a găsit căzut la sol pe minorul D.P., ce era decedat.
Cu ocazia cercetării locului faptei, cât şi din actele premergătoare efectuate în cauză a reieşit că, în jurul orelor 19,30 - 19,45, minorul în cauză se deplasa cu o căruţă proprietate, tractată de un cal sur, spre valea Şiretului, unde tatăl său - D.M. - avea o cultură de floarea soarelui.
Din declaraţiile martorilor oculari T.V., C.D. şi P.P. a reieşit că, la data de 14 iulie 1997, ora 19,30, a circulat în zonă numai inculpatul V.F.E. cu o D.B. de culoare roşie, cu număr de înmatriculare, iar în urma sa a circulat cu căruţa minorul D.P. După circa 10 minute, D.B. s-a întors, iar martorii D.V. şi V.G. au depistat pe minorul D.P., ce era decedat.
Potrivit concluziilor expertizei medico - legale, moartea lui D.P. a fost violentă. Ea s-a datorat insuficienţei cardiace acute de tip hipodiastolic consecutivă unei plăgi înţepate, penetrante, cardiopericardică. Morfologia şi topografia leziunilor pledează pentru producerea lor cu un corp înţepător, cu o lăţime maximă de 4-5 mm. şi lungimea de cel puţin 10 cm., corpul înţepător a penetrat din faţa victimei după un traiect oblic ascendent de la dreapta la stânga, de jos în sus anteroposterior. La autopsie, cu excepţia plăgii înţepate cardio-pericardice, nu s-au constatat alte leziuni de violenţă mecanică.
În urma audierii, inculpatul V.F.E. a precizat că în dimineaţa zilei de 14 iulie 1997, după ce a adus pe tatăl său V.G. cu autoturismul proprietate marca D.B. de culoare roşie până la domiciliul lui D.V. din cartierul B., s-a deplasat în judeţul Suceava pentru a-şi aproviziona secţia de croitorie cu nişte materiale textile.
La întoarcerea din oraşul Suceava, aproximativ în jurul orei 19,30, s-a deplasat din nou în cartierul B., pentru a-l lua pe tatăl său din locul unde cosise iarbă în ziua respectivă.
Deoarece nu l-a găsit în locul respectiv, s-a reîntors în cartierul B. şi, când mai avea puţin până la drumul dalat cu plăci de beton, s-a intersectat cu minorul D.P., care circula cu căruţa spre Lunca Şiretului.
Această recunoaştere a inculpatului nu corespunde în totalitate adevărului, întrucât în momentul intersectării cu căruţa victimei D.P., aceasta avea roata stângă faţă căzută şi încerca să o monteze la loc, însă, probabil nu găsea piuliţa de fixare, care căzuse în urma căruţei la circa 80 - 100 m distantă.
Aici a avut loc o altercaţie între victimă şi inculpatul V.F.E., când acesta, cu o şurubelniţă de circa 4-6 mm. diametru, cu o lungime de peste 25 cm. şi cu mâner din P.V.C. de culoare roşie, i-a aplicat minorului o lovitură cu mare intensitate în zona toracică stângă, lovitură care a penetrat cordul, producând moartea instantanee a acestuia.
Iniţial, în urma primelor investigaţii efectuate în cauză, au fost emise două ipoteze şi anume: că prin căderea roţii stânga faţă de la căruţă, victima s-ar fi autoaccidentat, iar în cea de-a doua ipoteză, că autor al omorului nu poate fi decât inculpatul V.F.E., singura persoană care a circulat la ora respectivă cu autoturismul proprietate prin Lunca Şiretului şi s-a intersectat, având un incident cu minorul D.P., ce blocase cu căruţa calea sa de acces.
Prin suplimentul de expertiză medico - legală efectuat în cauză pe 17 decembrie 2001, Serviciul Medico - Legal Judeţean Vrancea a concluzionat că, din punct de vedere medico-legal, ipoteza unei autoaccidentări prin căderea victimei într-un corp metalic ascuţit (în momentul desprinderii roţii de la căruţă) nu poate fi susţinută, că în acest sens pledează absenţa altor leziuni traumatice (gen escoriaţii, echimoze, etc.) pe părţile proeminente ale corpului, care să sugereze căderea, cât şi poziţia presupusului corp vulnerant (sârmă cu o lungime de 10-15 cm. şi cu o grosime de 5-6 mm.), aflat în spatele victimei pe podina căruţei.
Mai mult, victima a fost găsită decedată la un interval scurt de timp, circa 7-10 min. de către martorii D.V. şi tatăl inculpatului - V.G., perioadă care corespunde cu deplasarea inculpatului în zona respectivă.
S-a avut în vedere că inculpatul a negat şi existenţa unei şurubelniţe cu o lungime de 20 - 25 cm. şi o grosime de 4-6 mm., cu mâner din PVC de culoare roşie, şurubelniţă care a fost ridicată de la domiciliu.
Cauza a parcurs mai multe cicluri de judecată.
2. Iniţial, prin sentinţa penală nr. 349 din 02 decembrie 2002 a Tribunalului Vrancea, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) în ref. la art. 10 lit. c) C. proc. pen., inculpatul V.F.E. a fost achitat pentru săvârşirea infracţiunii de omor prev. de art. 174 alin. (1) C. pen.
S-a reţinut că numai împrejurarea că inculpatul a fost văzut de martorul C.D. că s-a intersectat cu o căruţă, aproape de momentul constatării decesului victimei, nu poate constitui suport probatoriu pentru reţinerea vinovăţiei inculpatului, atâta timp cât, aşa cum rezultă şi din declaraţia martorului T.V., pe drumul respectiv trec multe maşini, oamenii trec la pescuit, alţii merg la lemne.
3. Prin Decizia penală nr. 525 din 17 septembrie 2003 a Curţii de Apel Galaţi s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea şi s-a desfiinţat sentinţa penală nr. 349 din 02 decembrie 2002 a Tribunalului Vrancea.
În rejudecare, în baza art. 334 C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică din infracţiunea de omor prev. de art. 174 alin. (1) C. pen. în infracţiunea de omor calificat prev. de art. 174 alin. (1) - art. 175 alin. (1) C. pen. şi, în această încadrare juridică, inculpatul V.F.E. a fost condamnat la o pedeapsă de 15 ani închisoare.
Pentru a dispune condamnarea inculpatului, Curtea de Apel Galaţi a reţinut că în ziua de 14 iulie 1997, victima D.P. se deplasa cu căruţa pe drumul ce leagă localitatea Burcioaia de punctul Plopii Canadieni. Intrând pe o porţiune de drum lutos, cu denivelări, piuliţa ce asigura roata stângă faţă s-a deşurubat, aceasta căzând cu tot cu butuc. În aceste împrejurări, victima a oprit atelajul în mijlocul drumului, încercând să remedieze defecţiunea. Din urmă a fost ajuns de autoturismul condus de inculpatul V.F.E., care a părăsit drumul de ţară, circulând pe marginea acestuia, nemaiavând loc pentru a-şi continua deplasarea.
Inculpatul, enervat că victima i-a blocat drumul, a oprit autoturismul şi i-a adus reproşuri, poate chiar a ameninţat-o. Victima, un minor de 17 ani, de etnie rromă, orgolioasă şi considerând că inculpatul se află în maşină şi nu i se poate întâmpla nimic, având timp să se retragă dacă ar fi observat că acesta intenţionează să coboare din maşină, s-a apropiat de portiera faţă, vrând să demonstreze că nu îi este frică, moment în care V.F.E., pe geamul lăsat în jos, cu o şurubelniţă îi aplică o lovitură în piept între arcurile costale, străpungându-i inima.
În momentele următoare, inculpatul părăseşte locul faptei, întorcând maşina şi deplasându-se pe terenul acoperit cu iarbă, ceea ce explică lipsa pneurilor autovehiculului său pe drumul lutos, iar victima, părăsind-o puterile, se deplasează, de fapt se clatină pe picioare şi cade cu capul dincolo de drum, în iarbă, iar picioarele îi rămân în mijlocul drumului.
4. Prin Decizia penală nr. 3255 din 14 iunie 2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a admis recursul declarat de inculpatul V.F.E., s-a casat Decizia penală nr. 525 din 17 septembrie 2003 a Curţii de Apel Galaţi şi s-a trimis cauza spre rejudecare la instanţa de fond - Tribunalul Vrancea.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că, la o analiză amănunţită şi atentă a probelor, rezultă ca fiind dovedite doar simpla întâlnire a victimei cu inculpatul, decesul şi cauza morţii victimei, folosirea unui autoturism D. roşie, urmărirea victimei de-a lungul zilei de către un autoturism D. roşie, însă cu geamuri fumurii, traficul auto intens de pe drumul unde a fost găsit cadavrul (drum pe care în momentul în care martorul a privit I-a văzut întâmplător pe inculpat), că instrumentul vulnerant ascuţit înţepător folosit putea fi o şurubelniţă, ca aceea pe care inculpatul o avea pentru reglarea maşinii de cusut (sau orice alt obiect ascuţit sau şurubelniţă), caracterul serios şi liniştit al inculpatului, comportarea neschimbată a inculpatului după eveniment.
S-a reţinut că asamblarea acestor aspecte nu conduce la o situaţie din care să se poată extrage vinovăţia inculpatului, deci probele sunt insuficiente şi că, pentru eliminarea oricărui dubiu, trebuie verificate şi alte aspecte.
II. 1. În al doilea ciclu de judecată, prin sentinţa penală nr. 237 din 23 mai 2005 a Tribunalului Vrancea, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) în ref. la art. 10 lit. c) C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului V.F.E. pentru săvârşirea infracţiuni de omor calificat prev. de art. 174 alin. (1) - art. 175 lit. i) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de omor prev. de art. 174 alin. (1) C. pen.
Pentru a dispune achitarea inculpatului, instanţa de fond a reţinut că nu sunt probe din care să rezulte vinovăţia inculpatului, din următoarele considerente:
- martorul P.P. nu l-a văzut pe inculpat în data de 14 iulie 1997, ci a doua zi, după ce aflase că poliţia caută o maşină roşie şi din acest motiv şi-a notat numărul;
- martorul T.V. a declarat că a văzut o D.B. roşie trecând spre Lunca Şiretului şi după 30 minute întorcându-se pe acelaşi traseu, dar urmele diferite de pneuri relevate de planşele fotografice, nu pot concluziona, în mod cert că inculpatul a fost singura persoană care a circulat între orele 19,30 - 20,00 în zonă;
- martorul C.D., singurul martor ocular, a declarat că a văzut momentul în care victima şi inculpatul s-au regăsit pe drumul ce duce din cartierul Burcioaia spre Lunca Şiretului şi a afirmat constant că cei doi s-au intersectat, fără ca vreunul dintre ei să staţioneze, continuându-şi drumul. Aşa fiind, nu se poate reţine ipoteza organului de urmărire, în sensul că în momentul intersectării victima avea roata din fată stânga căzută şi încerca să o monteze şi că, în aceste împrejurări, a avut loc o altercaţie;
- varianta lovirii victimei din maşină în timpul mersului este exclusă, dată fiind poziţia victimei cu picioarele pe podină şi nu lateral, situaţie în care lovitura aplicată cu rapiditate se putea aplica de la stânga spre dreapta şi nu de la dreapta spre stânga, aşa cum s-a stabilit în raportul de constatare medico - legală;
- conform raportului de constatare medico - legală, corpul înţepător avea lăţimea maximă de 4 - 5 mm., iar corpul delict ridicat de la inculpat are lăţimea maximă de 4 - 6 mm.;
- examenul ADN nu a pus în evidenţă profile ADN care să permită stabilirea identităţii urmelor biologice prezente pe prosop, pe tricou şi centura de siguranţă ridicată din autoturismul inculpatului;
- din declaraţiile martorilor N.R., D.M., S.A., M.M., M.M. şi M.G. rezultă că, în ziua de 14 iulie 1997, victima a fost urmărită de o D.B. de culoare roşu închis, cu geamuri fumurii şi că lângă şofer se afla o tânără blondă, iar D. condusă de inculpat avea culoarea roşu deschis şi geamuri normale, iar prietena inculpatului, la acea vreme, S.C. avea părul şaten şi nu blond;
- cu factura din 14 iulie 1997 şi declaraţiile martorilor S.C., T.T., C.A.N. şi B.M., inculpatul a făcut dovada că în ziua de 14 iulie 1997 a fost plecat la Suceava.
2. Prin Decizia penală nr. 74/ A din 03 noiembrie 2005 a Curţii de Apel Galaţi, s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea, s-a desfiinţat sentinţa penală nr. 237 din 23 mai 2005 a Tribunalului Vrancea şi s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
S-a reţinut că instanţa de fond nu şi-a exercitat rolul activ şi că pentru aflarea adevărului nu a administrat probele recomandate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia penală nr. 3255 din 14 iunie 2004.
III. 1,2. Prin sentinţa penală nr. 209 din 29 mai 2006 a Tribunalului Vrancea, hotărâre menţinută prin Decizia penală nr. 10/ A din 02 februarie 2007 a Curţii de Apel Galaţi, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) în ref. la art. 10 lit. c) C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului V.F.E. pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat prev. de art. 174 alin. (1) - art. 175 lit. i) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de omor prev. de art. 174 alin. (1) C. pen.
3. Prin Decizia penală nr. 5790 din 04 decembrie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, s-a casat Decizia penală nr. 10/ A din 02 februarie 2007 a Curţii de Apel Galaţi şi sentinţa penală nr. 209 din 29 mai 2006 a Tribunalului Vrancea şi s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Vrancea.
Prin Decizia de casare s-a dispus ca pentru aflarea adevărului să fie efectuate următoarele:
- audierea martorei S.C. pentru lămurirea contradicţiilor dintre declaraţiile martorilor S.C., D.V., V.G., M.M., M.M. şi M.G.;
- să se solicite relaţii de la unitatea sanitară cu privire la controlul efectuat de martora S.C.;
- să se facă verificări privind grupa de sânge a inculpatului şi a victimei.
IV.1. Prin sentinţa penală nr. 238 din 03 iulie 2009 a Tribunalului Vrancea, s-a schimbat încadrarea juridică din infracţiunea de omor prev. de art. 174 alin. (1) C. pen. în infracţiunea de omor calificat prev. de art. 174 alin. (1) raportat la art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., şi, în această încadrare juridică, a fost condamnat inculpatul V.F.E. la o pedeapsă principală de 15 ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen. pe o durată de 5 ani.
Au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) şi lit. b) C. pen.
S-a dedus din pedeapsă durata reţinerii şi arestării preventive cu începere de la data de 19 iulie 1997 până la data de 13 octombrie 1997.
A fost obligat inculpatul la plata sumei de 1500 lei cu titlu de despăgubiri civile către succesorii părţii vătămate D.M.
A fost obligat inculpatul la plata sumei de 700 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut, în fapt următoarele:
Inculpatul V.F.E. locuia împreună cu părinţii săi (martorii V.G. şi V.D.), iar în perioada comiterii faptei, respectiv în anul 1997, era administratorul unei societăţi comerciale care desfăşura activităţi de croitorie în comuna Rugineşti, jud. Vrancea.
În cursul lunii iulie 1997, tatăl inculpatului - martorul V.G., s-a deplasat constant la cosit iarbă împreună cu martorul D.V. care locuieşte în Burcioaia - cartier mărginaş al oraşului Adjud, aflat la aproximativ 6 km. de comuna Rugineşti. În acest context, martorul era adus de fiul său cu autoturismul personal marca D.B. de culoare roşie închis, până la Burcioaia, de unde se deplasa cu căruţa împreună cu martorul D.V., pe un drum de ţară, spre Lunca Şiretului la locul pentru cosit. Inculpatul cunoştea locul unde tatăl său merge la coasă, fiind însoţit în acea perioadă de martorul D.V. - aspecte dovedite şi necontestate în declaraţiile administrate.
La data de 14 iulie 1997, inculpatul l-a dus pe tatăl său la domiciliul martorului D.V., urmând să se întoarcă seara pentru a-l duce acasă în comuna Rugineşti. Aproape de locul de coasă al martorilor se afla o cultură de floarea soarelui păzită de martorul D.M. - tatăl victimei D.P.
La aceeaşi dată, în jurul orelor 13,00, victima a plecat cu căruţa spre piaţa din oraşul Adjud, urmând să se întoarcă la tatăl său cu alimente şi cu un bidon cu apă. Acesta a revenit în localitatea Burcioaia, fiind văzut şi descris de către martorii M.G., M.M. şi M.M. De asemenea, din susţinerile acestora coroborate cu declaraţia tatălui victimei, precum şi a martorilor T.V. şi C.D., rezultă că în jurul orelor 19,00 victima se îndrepta cu căruţa către Lunca Şiretului.
Revenind la inculpatul V.F.E., din depoziţiile martorilor, ca şi din susţinerile făcute cu prilejul audierii rezultă că, după ce l-a dus pe tatăl său la domiciliul lui D.V., s-a deplasat la Suceava pentru a achiziţiona materiale textile pentru atelierul său de croitorie, întorcându-se în Adjud în jurul orelor 19,00. Din oraşul Adjud, inculpatul şi-a continuat drumul către cartierul Burcioaia pentru a-l lua pe tatăl său, conform înţelegerii cu acesta. Acest moment al întoarcerii sale în cartierul Burcioaia a fost localizat şi dovedit prin susţinerile martorilor M.M. şi M.M., dar şi al propriilor mărturii: „dar iniţial, înainte de a ajunge la locul de coasă am trecut pe la Dodu, care locuieşte imediat de intrarea în Burcioaia". În acest interval de timp, inculpatul s-a deplasat având în maşină valurile de material textil cumpărate de la Suceava. În continuare, inculpatul s-a îndreptat către Lunca Şiretului pentru a-l căuta pe tatăl său.
Conform propriilor susţineri, coroborate şi cu declaraţiile martorilor D.V. şi V.G., inculpatul a ajuns la locul de coasă unde nu a găsit pe nimeni întrucât între timp martorii îşi schimbaseră locul de coasă. La întoarcerea de la locul de coasă, s-a intersectat cu victima cu căruţa, moment recunoscut de inculpat şi susţinut şi de martorul C.D. Certitudinea intervalului de timp în care se plasează momentul întâlnirii inculpatului cu victima rezultă din punct de vedere probatoriu atât din declaraţia inculpatului cât şi a martorilor oculari C.D. şi T.V., fiind situat între orele 20,10 - 20,20, apelul telefonic la Poliţia Adjud fiind recepţionat la ora 20,45 (fila 22 dosar urmărire penală; proces verbal de consemnare a actelor premergătoare).
Aşa cum rezultă din depoziţiile date de martorul ocular C.D., depoziţii date în faza de urmărire penală şi cu prilejul primei judecăţi, victima se deplasa dinspre Burcioaia spre Lunca Şiretului depăşindu-l pe martor şi „fiind în căruţa care mergea cu calul la trap". Precizează acestui martor că „după circa 500 m căruţa s-a intersectat cu o maşină de culoare roşie, fiecare pe partea ei dreaptă." (fila 35 dosar urmărire penală) şi că „nu s-au oprit deloc". Mai arată că atunci când a ajuns la intersecţia cu drumul ce duce către sonda 525 s-a întâlnit cu maşina care se intersectase cu căruţa şi a văzut că aceasta avea culoarea roşie.
Instanţa, în raport de această declaraţie, coroborată cu celelalte probe materiale ştiinţifice administrate în cauză, a reţinut că atunci când a fost găsită de inculpat, victima căuta, încerca să remedieze o defecţiune intervenită ca urmare a desprinderii roţii de la căruţă şi care rămăsese în mijlocul drumului (căruţa). În acest context a ajuns inculpatul - care probabil nemulţumit de această situaţie, a purtat o discuţie neprincipială cu victima, soldată pe acest fond cu o lovire prin cadrul geamului portierei în zona pieptului cu o şurubelniţă. În mod evident, fapta de agresiune exercitată de inculpat s-a derulat într-un interval scurt de timp, o marjă de apreciere de aproximativ două minute, maxim cinci rezultând din contextul probatoriu fundamentat şi din experimentul judiciar efectuat în cauză.
Cert este că, după agresiunea exercitată, inculpatul şi-a continuat deplasarea, fiind văzut de acelaşi martor ocular C.D.
Faţă de depoziţia acestui martor, dată imediat după comiterea faptei, respectiv la data de 17 iulie 1997 (fila 35 dosar urmărire penală), instanţa a apreciat că ea relevă cu obiectivitate faptele petrecute înlăturând acel risc al estompării, uitării, fenomen ce intervine în procesul de audiere al martorilor la un interval de timp mare, de câţiva ani de la momentul relatării evenimentului.
Ori, ceea ce confirmă în mod constant şi precis că inculpatul s-a aflat în preajma victimei, în câmpul infracţional, este susţinerea acestui martor care, din punct de vedere probatoriu, se completează cu alte relatări. Ceea ce însă în mod greşit a evidenţiat şi interpretat martorul au fost elementele ce ţin de zgomot, sunete şi chiar obstrucţii asupra cărora revine în declaraţiile date ulterior.
Din experimentul judiciar efectuat, din schiţele şi fotografiile aflate la dosarul cauzei, efectuate cu prilejul cercetării penale, s-a constatat că ceea ce a perceput în mod direct la o distanţă de aproximativ 500 metri şi corespunde realităţii obiective înconjurătoare este momentul întâlnirii victimei cu agresorul. Ceea ce însă s-a petrecut între cei doi la o distanţă de până în 500 metri într-un interval scurt de circa două minute - maxim trei, nu poate fi descris cu certitudine, fiind imposibil din punct de vedere obiectiv la o asemenea distanţă să focalizeze mişcări, atitudini ale subiecţilor percepuţi.
Instanţa de fond a reţinut că logica faptelor descrise de martorul C.D. trebuie analizată prin prisma capacităţii sale de a percepe faptele, schimbări în realitatea obiectivă (zgomote, sunete) pe un segment de timp şi loc, dat fiind că acestea se derulau în câmp, pe timp de vară, seara, locul fiind înconjurat de vegetaţie (pomi, tufişuri).
Un alt element ce evidenţiază cronologia faptelor descrise mai sus sunt relatările celor doi martori care descriu un fapt demn de luat în seamă şi anume că martorul C. a fost întrebat de D.V. şi V.G. dacă nu a văzut şi o maşină roşie în afară de un cal sur cu căruţa. Acest dialog este relatat de martorul C.D. că ar fi avut loc la aproximativ 10 minute după ce a intrat în vagon şi a mâncat. Cei doi l-au informat că au găsit cadavrul unui tânăr după care au mers la locul unde acesta se afla într-o poziţie culcată „cu mâinile întinse pe lângă el ca şi cum ar fi dormit".
În raport de aceste probatorii directe, susţinute şi de celelalte mijloace de probă administrate în cauză (fotografii, procese verbale de cercetare la faţa locului, de reconstituire a faptelor), instanţa a apreciat că nu există nici un dubiu care să-l excludă pe inculpat din contextul descris şi reţinut mai sus.
Faptul că ulterior acesta şi-a continuat deplasarea ajungând la Burcioaia, unde a văzut că tatăl său nu venise, apoi a mers la Rugineşti unde a descărcat valurile de material la atelier (fapt confirmat de martorii B.M. şi C.A.), sunt aspecte colaterale faptei de omor şi care, pe parcursul judecăţilor desfăşurate, au căpătat conotaţii în măsură să antreneze împrejurări de natură să nuanţeze fapta în sine.
Revenind însă la contextul faptei de omucidere, analizată şi prin prisma depoziţiilor inculpatului, prima instanţă a reţinut că inculpatul a precizat un aspect care ar fi trebuit observat şi de către martorul C.D., dacă faptul descris ar fi fost real; este vorba de susţinerea inculpatului cum că ar fi ocolit căruţa ieşind în afara drumului. Or, acest aspect nu a fost remarcat de martorul ocular. Chiar dacă în cursul cercetării judecătoreşti martorul C.D. a revenit asupra unor declaraţii date, aspectele reţinute de instanţă sunt relatate şi menţinute constant în depoziţiile date imediat declanşării anchetei judiciare.
Împrejurarea relatată de inculpat cum că ar fi ocolit căruţa, confirmă faptul că victima se afla oprită în mijlocul drumului datorită incidentului avut la căruţă şi care blocase accesul pe acel segment de drum. Manevra de ocolire a vehiculului care fusese tractat de cal, efectuată pe o distanţă mică de către inculpat, creează acelaşi moment al intersectării descris de către martorul ocular C.D. Cert este că pe acel segment de drum, la momentul întâlnirii celor doi în condiţiile arătate, nu puteau trece unul pe lângă celălalt (maşina pe lângă căruţa oprită) fără a se exercita o manevră de ocolire. La fel de cert este şi faptul că acel segment de drum permite accesul spre locul unde se îndreptase (respectiv se întorcea) atât victima cât şi inculpatul (vezi experiment judiciar, depoziţiile martorilor N.R.L., C.M. - şi care au văzut victima plecând spre Lunca Şiretului).
De asemenea, procesul verbal de cercetare la faţa locului (activitate desfăşurată de organele de anchetă a doua zi) atestă faptul că pe traseul urmat de victimă a fost găsită o piuliţă care fixa la osia căruţei roata stângă faţă, la o distanţă de 100 metru faţă de piuliţă a fost găsită roata care s-a desprins de la căruţă, iar la 4 metri de roată a fost găsit cadavrul victimei.
Analizând în contextul reţinut mai sus evenimentul petrecut pe segmentul de drum ce circumstanţiază perimetrul săvârşirii faptei, se desprinde în mod logic concluzia că, după căderea piuliţei, atelajul şi-a mai continuat drumul circa 100 metru, după care a căzut roata. După urma imprimată în sol de osie s-a stabilit că atelajul a rămas în mijlocul drumului făcând dificilă deplasarea în sens opus pentru orice mijloc de transport (proces verbal de cercetare la faţa locului - fila 1,2, planşe foto dosar urmărire penală).
Analizând planşele foto, depoziţiile martorilor şi procesul verbal de efectuare a experimentului judiciar, s-a constatat că drumul este îngust, iar în condiţiile în care căruţa staţiona în mijlocul acestuia (fapt dovedit de începutul urmei de adâncime lăsată de osie), iar imediat în stânga ei pe drum se afla roata căzută, deplasarea oricărui alt mijloc de transport în orice sens de deplasare nu se putea face decât prin ieşirea din cadrul drumului. Pe fondul acesta, s-a produs incidentul dintre victimă şi inculpat soldat cu agresarea victimei, cadavrul fiind găsit la 4 metri de poziţia roţii. Căruţa a fost găsită ulterior de către martorii D.V. şi V.G. la o distanţă de 300 metri (către Lunca Şiretului), fiind tractată în această stare de calul rămas nesupravegheat spre vegetaţia de pe marginea drumului (fapt dovedit de urma imprimată în sol de osia căruţei).
Examinarea medico-legală a cadavrului a pus în evidenţă faptul că plaga înţepată toracică, cu traiect oblic-ascendent, de la dreapta la stânga a putut fi produsă cu un corp înţepător de lăţime maximă de 4-5 mm. şi lungime de cel puţin 10 cm., probabil o şurubelniţă.
Din depoziţiile martorilor, susţinerile inculpatului, procesul verbal întocmit cu prilejul examinării criminalistice a autoturismului (efectuată la data de 19 iulie 1997) rezultă faptul că inculpatul, la momentul întâlnirii sale cu victima, avea asupra sa ustensile apte să producă prin folosirea lor leziuni care să genereze moartea.
Din expertiza medico-legală efectuată cu prilejul primei judecăţi (fila 158 - Dosar nr. 19/P/2002 al Tribunalului Vrancea) rezultă că moartea numitului D.P. a fost violentă, fiind datorată insuficienţei cardiace acute hipodiastolice, consecutivă unei plăgi înţepate, penetrantă pericardic şi cardiac. S-a concluzionat că leziunile s-au putut produce prin lovire cu un corp înţepător cu lăţimea maximă de 4-5 mm. şi lungimea de cel puţin 10 cm. Corpul înţepător a penetrat din faţa victimei cu un traiect oblic ascendent de la dreapta la stânga de jos în sus şi antero-posterior. Or, acest corp înţepător, raportat la celelalte circumstanţe de fapt, este identificat a fi o şurubelniţă întrucât plaga produsă (şi în cauza de faţă nu a determinat zdrentuirea pielii) este tipică pentru acest instrument vulnerant.
Existenţa unor asemenea obiecte în posesia inculpatului a fost dovedită prin faptul că, la momentul examinării autoturismului, a fost găsită în interior o şurubelniţă (care nu a fost ridicată cu prilejul cercetărilor), iar din depoziţiile martorilor şi investigaţiile efectuate a rezultat în mod concret că acesta folosea şi purta în maşină şurubelniţe întrebuinţate la atelierul de croitorie pe care îl administra.
Audiat pe parcursul urmăririi penale şi al judecăţii, inculpatul nu a recunoscut săvârşirea faptei, susţinând în mod constant că nu este autorul omorului. De altfel, reaudiat în şedinţa publică din 5 septembrie 2008, a arătat că acuzarea formulată împotriva sa, raportat la elementele de fapt, este datorată unei coincidenţe nefericite şi anume, aceea de a trece în preajma locului unde a fost identificată victima.
Prima instanţă a reţinut că apărările sale fundamentate pe aspecte ce ţin de inexistenţa unor probe certe în dovedirea vinovăţiei nu pot fi reţinute. Este adevărat că în speţa de faţă circumstanţele comiterii infracţiunii de omor nu se raliază unui tipic obişnuit sau aparent obişnuit din punct de vedere probatoriu şi care de regulă este întâlnit în cazuistica omuciderilor.
S-a încercat chiar acreditarea faptului că în ziua crimei victima ar fi fost urmărită de un alt autoturism din aceeaşi gamă, dar cu geamuri fumurii (aceste susţineri însă nu au putut fi dovedite cu prilejul judecării cauzei).
S-a apreciat că în cauză sunt dovedite din punct de vedere probatoriu aspecte ce ţin atât de faptă cât şi de făptuitor.
În cadrul cercetării judecătoreşti desfăşurate pe parcursul a patru cicluri procesuale, instanţele au verificat probe pe care s-a întemeiat învinuirea pentru a determina măsura în care acestea servesc atingerii scopului procesului penal - acela al aflării adevărului.
În raport de situaţia de fapt reţinută, din punct de vedere probatoriu este dovedit faptul întâlnirii victimei cu inculpatul pe segmentul de drum ce conturează clar locul comiterii faptei, în intervalul de timp aferent derulării şi săvârşirii faptei. Chiar dacă în cauză s-a demonstrat că drumul pe care s-au întâlnit era „extrem de circulat" (conform susţinerilor martorului T.), relevantă nu este această împrejurare din punct de vedere probatoriu şi în măsură să genereze dubii.
Instanţa de fond a considerat ca esenţială şi certă în dovedirea vinovăţiei inculpatului, constatarea potrivit căreia, în intervalul de timp aferent producerii crimei, nici o altă persoană în afară de cea a inculpatului nu a fost semnalată în câmpul infracţional.
În mod atipic, infracţiunea s-a consumat într-un interval scurt de câteva minute, concluziile actelor medicale efectuate arătând fără nici un dubiu mecanismul producerii leziunilor ce au generat moartea victimei. Ipoteza unei autoaccidentări prin căderea victimei într-un corp metalic ascuţit (în momentul ruperii roţii căruţei de la căruţă) nu poate fi reţinută, din punct de vedere medical fiind exclusă.
Aşadar, plaga produsă cu o şurubelniţă, ruptura tricoului, corespunde ca localizare plăgii înţepate constatate pe corpul victimei din punct de vedere medico-legal. împrejurarea existenţei unor alte persoane în câmpul infracţional aferent intervalului de timp cuprins între orele 20,00-20,15, care să se întâlnească cu victima şi să aibă asupra lor obiecte de natura celui reţinut în speţă (şurubelniţă), este exclusă.
Analizând pe larg situaţia de fapt reţinută, prima instanţă a ajuns la concluzia că inculpatul este autorul faptei deduse judecăţii.
Faptul că din punct de vedere probatoriu nu s-au identificat urme de sânge ale victimei în imediata apropiere (maşină, obiecte aflate în interiorul acesteia) nu exclude o realitate faptică (agresiunea exercitată de inculpat asupra victimei).
Morfologia şi topografia leziunii pledează pentru producerea ei cu un corp înţepător care a penetrat din faţă victima după un traiect oblic ascendent de la dreapta la stânga şi care nu a fost apt să genereze hemoragii externe. La autopsie, cu excepţia plăgii înţepate cardio-pericardice nu s-au semnalat alte leziuni de violenţă mecanice. Prin urmare, mecanismul producerii leziunii letale corespunde întru-totul poziţiilor ce le aveau inculpatul şi victima în momentul săvârşirii omorului (inculpatul aflat pe scaunul maşinii din stânga se foloseşte de şurubelniţă şi scoţând mâna pe geamul lăsat în jos loveşte victima aflată în picioare lângă portiera maşinii).
S-a reţinut ca fiind relevantă declaraţia martorului B.F. care, în anul 1998, a devenit concubinul martorei S.C. şi care a relatat că, discutând cu martoră despre incidentul în legătură cu care este chemată la poliţie, aceasta i-a spus că inculpatul l-a omorât pe tânărul respectiv cu o şurubelniţă, că este violent şi că îi este frică de el.
Reaudiaţi în cursul cercetării judecătoreşti prin intermediul comisiei rogatorii efectuate, ambii martori au declarat că îşi menţin depoziţiile date în faţa organului judiciar român, la întrebările adresate aducând răspunsuri în măsură să completeze aspecte avute în vedere pe parcursul judecăţii desfăşurate.
În mod constant, s-a insistat pe aspectul prezenţei martorei S.C. la data crimei în maşina inculpatului.
Fără a detalia aspecte, instanţa a reţinut că prezenţa unei persoane de sex feminin a fost semnalată în maşina inculpatului, dar după ce acesta a revenit la domiciliul martorului D.V. pentru a-l lua pe tatăl său.
S-a reţinut că prezintă importanţă din punct de vedere probatoriu afirmaţiile martorilor M.M. şi M.G., care certifică o împrejurare vizând rugămintea adresată de rudele inculpatului de a nu relata la poliţie ceea ce au văzut.
2. Împotriva acestei sentinţe a declarat apel, în termen legal, inculpatul V.F.E., criticând-o pe motive de nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea apelului a susţinut că hotărârea instanţei de fond a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 38518 C. proc. pen. - privind limitele rejudecării, dispoziţii care prevăd că instanţa de rejudecare trebuie să se conformeze hotărârii instanţei de recurs, în măsura în care situaţia de fapt rămâne cea avută în vedere la soluţionarea recursului.
Sub acest aspect, a invocat că prin Decizia penală nr. 3255 din 14 iunie 2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a reţinut că din probele administrate în cauză nu rezultă vinovăţia sa, ca autor la faptei şi s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond, cu îndrumări să se mai efectueze alte probe.
De asemenea, prin Decizia penală nr. 5790 din 04 decembrie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a reţinut că nu sunt probe din care să rezulte că el este autorul infracţiunii, că între probele administrate există multe contradicţii şi că pentru aflarea adevărului se impune efectuarea de reaudieri şi confruntări între martori, cât şi administrarea unor probe suplimentare.
Toate probele dispuse de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au fost administrate, însă acestea nu au adus nimic nou şi nu au schimbat cu nimic situaţia de fapt reţinută de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 3255 din 14 iunie 2004, decizie prin care s-a stabilit că nu sunt probe de vinovăţie, astfel că singura soluţie pe care instanţa de fond o putea pronunţa era aceea de achitare în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) în referire la art. 10 lit. c) C. proc. pen.
A susţinut că hotărârea instanţei de fond este netemeinică, reprezintă la modul evident o gravă eroare de fapt şi este rezultatul unor supoziţii, în cauză neexistând nicio probă care să confirme vinovăţia sa şi nu există nicio persoană care să fi văzut modul în care s-a săvârşit omorul.
Practic, instanţa de fond a preluat aceeaşi situaţie de fapt din Decizia nr. 525/ A din 17 septembrie 2003 a Curţii de Apel Galaţi, fără să observe că prin Decizia penală nr. 3255 din 14 iunie 2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, această decizie a fost casată, retinându-se că asamblarea acestor aspecte nu conduce la o situaţie din care să rezulte vinovăţia inculpatului, deci probele sunt insuficiente.
Inculpatul a susţinut că din probele administrate în cauză, situaţia de fapt este următoarea:
În seara de 14 noiembrie 1993, s-a deplasat cu autoturismul proprietate personală la locuinţa martorului D.V. pentru a-l lua pe tatăl său. A constatat că acesta nu este, a bănuit că tatăl său este încă la locul unde cosea împreună cu D.V. şi s-a deplasat pe un drum de ţară din satul Burcioaia spre Lunca Şiretului, loc în care de obicei cei doi coseau. Deoarece cei doi şi-au schimbat locul, nu i-a găsit şi, în aceste condiţii, s-a întors. Pe drumul de întoarcere s-a intersectat cu căruţa în care se afla victima, dar fiecare şi-a văzut de drumul lui. După circa 45 minute de la momentul intersectării a fost găsită victima de către tatăl său şi martorul D.V. Deoarece organele de urmărire penală nu au reuşit să-l găsească pe adevăratul făptuitor, l-au bănuit pe el, pentru simplu motiv că a fost văzut circulând cu autoturismul prin zona respectivă.
Cea mai importantă probă a dosarului şi care infirmă în totalitate susţinerile acuzării este declaraţia martorului C.D. Din declaraţiile acestui martor rezultă că, în timp ce conducea maşina, s-a intersectat cu căruţa victimei care circula la trap, fiecare pe partea lui dreaptă şi atât căruţa cât şi maşina nu s-au oprit pe loc. Martorul a arătat că nu a auzit nici un zgomot, altercaţie sau discuţie. Nu există nici o probă care să infirme declaraţiile martorului C.D. sau care să confirme situaţia de fapt reţinută de instanţa de fond.
Reţinerea că martorul C.D. nu ar fi putut observa cu exactitate că cele două vehicule s-au intersectat nu corespunde realităţii, deoarece în declaraţia dată de martor la parchet la data de 20 iulie 1997 acesta a precizat că se afla la o distanţă de circa 250 metri faţă de locul unde căruţa şi maşina s-au intersectat, astfel că susţinerea instanţei că ar fi existat un interval de timp de 2-5 minute în care ar fi existat un conflict între victimă şi inculpat, conflict neperceput de martor, nu corespunde realităţii, nu are suport probator, fiind doar o supoziţie.
Declaraţiile martorului C.D., în sensul că s-a aflat la 250 metri de locul în care autoturismul şi căruţa s-au intersectat, se coroborează şi cu procesul verbal de cercetare din 23 iulie 1997, încheiat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea. Cu această ocazie, martorul C.D. a fost pus de organul de urmărire penală să parcurgă traseul din ziua de 14 iulie 1997, efectuându-se măsurători în timp şi spaţiu ale mersului martorului şi ale distanţelor dintre el şi locul faptei.
Nu există nici o probă din care să rezulte că, în momentul intersectării, căruţa era oprită şi victima încerca să remedieze o defecţiune.
Neîntemeiată este şi susţinerea că el ar fi fost singura persoană care a mers pe drumul pe care a circulat victima, care nu este reală, deoarece martorul T.V. a declarat că drumul era foarte circulat, iar planşele foto au indicat prezenţa mai multor urme de pneuri, altele decât cele de la maşina lui.
Din planşele foto rezultă că locul unde s-a săvârşit fapta este o câmpie întinsă presărată cu pâlcuri de arbori şi vegetaţie care ar fi putut masca prezenţa altor persoane în zonă. În cauză nu s-a observat că în zona respectivă se putea ajunge şi pe alte căi de acces, din puncte cardinale opuse satului Burcioaia.
Susţinerea că victima a fost lovită din maşină cu o şurubelniţă este infirmată de probele administrate în cauză. Astfel, din expertiza medico-legală rezultă că lovitura a fost aplicată din faţa victimei după un traiect oblic ascendent de la dreapta la stânga, de jos în sus şi antero - posterior. Experimentul judiciar efectuat în cursul judecăţii a arătat că ar fi putut exista o lovire a victimei de către cineva care se afla în maşină, dacă victima se apropia de maşină, sau dacă cele două vehicule se apropiau, dar în aceeaşi direcţie de mers, la o distanţă de 20-25 metri, dar, în această variantă, victima ar fi trebuit să fie găsită pe partea dreaptă a direcţiei sale de deplasare şi nu pe partea dreaptă a direcţiei pe care se deplasa autoturismul.
Prin Decizia penală nr. 42/ A din 02 decembrie 2009, Curtea de Apel Galaţi, secţia de minori şi de familie a admis apelul declarat de inculpatul V.F.E. împotriva sentinţei penale nr. 238 din 03 iulie 2009 pronunţată de Tribunalul Vrancea în Dosarul nr. 2111/91/2008 pe care a desfiinţat-o şi, în rejudecare, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) cu referire la art. 10 lit. c) C. proc. pen., a achitat pe inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat prev. de art. 174 alin. (1) raportat la art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice conform art. 334 C. proc. pen. din infracţiunea de omor prev. de art. 174 alin. (1) C. pen.
A constatat că inculpatul a fost arestat preventiv în prezenta cauză în perioada 19 iulie 1997 - 13 octombrie 1997.
Potrivit art. 346 alin. (3) C. proc. pen. nu a acordat despăgubiri civile părţii civile D.M. (moştenitori D.M., D.G., D.M., D.N., D.C., D.A., D.D., D.I. şi D.S.).
Pentru a decide în acest sens, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Potrivit art. 1 C. proc. pen., procesul penal are ca scop constatarea la timp şi în mod complet a faptelor care constituie infracţiuni, astfel ca orice persoană care a săvârşit o infracţiune să fie pedepsită potrivit vinovăţiei sale şi nici o persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală.
Din dispoziţiile legale de mai sus, rezultă cu prisosinţă că pentru a se dispune trimiterea în judecată şi, cu atât mai mult, condamnarea unei persoane, se impune ca în cauză să existe probe certe şi credibile, administrate cu respectarea condiţiilor impuse de C. proc. pen., din care să rezulte cu certitudine că inculpatul a săvârşit cu vinovăţie fapta pentru care este cercetat.
Din analiza atentă şi amănunţită a probelor administrate în cauză, instanţa de apel a reţinut ca fiind dovedite doar următoarele:
În cursul lunii iulie 1997, martorul V.G. - tatăl inculpatului V.F.E. - l-a ajutat pe martorul D.V. la cositul fânului. Inculpatul îl ducea pe tatăl său dimineaţa la locuinţa martorului D.V., cu autoturismul proprietate personală, şi îl lua seara.
În data de 14 iulie 1997, aşa cum a procedat atât în zilele precedente, cât şi în zilele următoare, inculpatul l-a dus pe tatăl său la locuinţa martorului D.V. apoi, după ce şi-a rezolvat o serie de probleme, în jurul orelor 10,30 - 11,00, a plecat, cu autoturismul proprietate personală, la Suceava pentru a aduce marfă pentru societatea (atelier de croitorie) pe care o administra.
Faptul că în ziua respectivă inculpatul a fost plecat la Suceava pentru a aduce mărfuri a fost dovedit cu factura din 14 iulie 1997 şi martorii C.A.N., S.C., T.T. şi B.M.
Se întoarce în jurul orelor 19, 30 - 19,45, se deplasează la locuinţa martorului D.V., constată că nu este căruţa, bănuieşte că cei doi sunt încă la coasă şi se deplasează pe drumul de ţară dinspre satul Burcioaia spre Lunca Şiretului. Ajunge în locul unde ştia că cei doi coseau de obicei, dar nu-i găseşte, deoarece aceştia şi-au schimbat locul. Faptul că locul de coasă a fost schimbat este confirmat de martorii V.G. şi D.V.
Pe drumul de întoarcere, se intersectează cu căruţa în care se afla victima D.P., fiecare vehicul circulând pe partea sa dreaptă, fără să se oprească. Îşi continuă drumul, se deplasează la atelier, unde descarcă marfa, trece pe acasă şi constată că tatăl său nu a ajuns şi, în aceste condiţii se deplasează la locuinţa martorului D.V., pentru a-l lua.
În jurul orei 20,35, cadavrul victimei D.P. este găsit de către martorii D.V. şi V.G., poliţia fiind sesizată telefonic la data ora 20,45.
Potrivit raportului de expertiză medico - legală, moartea numitului D.P. a fost violentă şi s-a datorat insuficienţei cardiace acute, de tip hipodiastolic, consecutivă unei plăgi înţepate, penetrante cardiac pericardică.
Morfologia şi topografia leziunilor pledează pentru producerea lor cu corp înţepător cu lăţimea maximă de 4-5 mm. şi lungimea de cel puţin 10 cm., corpul înţepător a penetrat din faţa victimei după un traiect oblic ascendent de la dreapta la stânga, de jos în sus şi antero - posterior.
În cauză nu există nicio probă din care să rezulte cu certitudine că inculpatul V.F.E. este autorul infracţiunii.
Situaţia de fapt reţinută de instanţa de fond, în sensul că în momentul în care inculpatul s-a întâlnit cu victima, aceasta „căuta, încerca să remedieze o defecţiune intervenită ca urmare a desprinderii roţii de la căruţă şi care rămăsese în mijlocul drumului (căruţa). În acest context a ajuns inculpatul - care probabil nemulţumit de această situaţie, a purtat o discuţie neprincipială cu victima, soldată pe acest fond cu o lovire prin cadrul geamului portierei în zona pieptului cu o şurubelniţă" este o supoziţie, nefiind susţinută de probele administrate în cauză.
Trimiterea în judecată a inculpatului V.F.E. s-a întemeiat, în principal, pe declaraţiile martorilor C.D., T.V. şi P.P., martori care au susţinut că, în data de 14 iulie 1997, la ora 19,30, a circulat în zonă inculpatul V.F.E. cu o D.B., de culoare roşie.
O analiză atentă şi amănunţită a acestor probe, cât şi a celorlalte probe administrate în cauză dovedeşte că acestea nu susţin situaţia de fapt reţinută prin rechizitoriu şi nici situaţia de fapt reţinută de instanţa de fond, ba, dimpotrivă, sunt de natură să formeze instanţei convingerea că nu inculpatul este autorul infracţiunii.
Astfel, martorul C.D., la data de 17 iulie 1997, a declarat că „în data de 14 iulie 1997, în jurul orei 21,00, în timp ce se deplasa de la sonda 515 spre sonda 525, pe drum a fost ajuns din urmă de o căruţă, căruţă în care se afla un tânăr brunet, care ţinea picioarele pe podină. Această căruţă mergea cu calul la trap, după circa 500 m s-a intersectat cu o maşină roşie, fiecare pe partea lui dreaptă, că atât căruţa, cât şi maşina nu s-au oprit deloc. Când am ajuns în intersecţia cu drumul care duce la sonda 525 m-am întâlnit cu maşina care se intersectase cu căruţa. Mi s-a părut că spatele ar fi ca la o D.B. şi a mers către Burcioaia. După aceea am mers la baracă unde am încălzit mâncarea şi am mâncat, am ieşit afară, după circa 10 minute a venit o căruţă şi D.V. i-a spus că acea persoană care a trecut cu căruţa este mort".
Martorul a precizat că în momentul în care căruţa s-a intersectat cu maşina, niciuna nu a oprit.
Acelaşi martor, într-o declaraţie nedatată, a declarat că la data de 14 iulie 1997, venea de unul singur dinspre punctul 15, ce se află în marginea satului Burcioaia, pentru a merge la vagonul unde locuieşte, vagon amplasat lângă sonda 525. Din urmă a fost ajuns de un tânăr, cu o căruţă cu roţi de cauciuc şi un cal sur. Aceasta l-a depăşit, mergând mai departe pe drum, înspre vagonul în care martorul locuieşte.
Arată martorul că a mers în continuare pe drum către vagon şi că la un moment dat l-a văzut pe tânărul cu căruţa, trecând pe partea lui dreaptă pe lângă un autoturism D., de culoare roşie, dar şi acest autoturism circula regulamentar pe partea lui dreaptă.
Precizează martorul că nu a auzit nici un zgomot sau altercaţii, discuţii şi că a intrat în vagonul unde locuia şi şi-a încălzit mâncarea.
La data de 22 iulie 1997, acelaşi martor a declarat că distanţa dintre cele două vagoane (distanţa dintre sondele 515 şi 525) este de aproximativ 300 - 400 metri. După ce a parcurs aproximativ 150 metri de la vagonul 515, pe lângă el a trecut o căruţă trasă de un cal sur, în căruţă fiind un căruţaş tânăr, calul mergând la trap uşor. Şi-a continuat drumul, căruţa mergând în faţa lui mai repede şi când a ajuns în apropierea unei intersecţii cu un drum ţară de lut, pe care se înscrisese căruţa, din acel loc a văzut că din faţa căruţei a apărut o D. de culoare roşie. Căruţa tocmai trecuse de o denivelare mare a drumului, ca o văioagă. În acel moment se afla cam la 50 m de coliba sa şi din acel loc a văzut şi căruţa şi maşina, care s-au întâlnit, acel loc fiind la aproximativ 250 m de locul unde se afla el.
Arată martorul că el a mers pe drumul de piatră, deci lateral cu celălalt drum de ţară care se bifurcase în dreapta sa şi că până să ajungă la colibă, pe drumul de ţară a trecut D. roşie care se intersectase cu căruţa trasă de calul sur.
Maşina s-a îndreptat spre satul Burcioaia, iar el a intrat în colibă şi a pus fasolea la încălzit, după care a mâncat. Apoi a ieşit afară şi în timp ce verifica manometrele şi presiunea a apărut căruţa în care se aflau martorii D.V. şi V.G.
Relevante în ceea ce-l priveşte pe martorul C.D. sunt aspectele consemnate în procesul - verbal din date de 23 iulie 1997, întocmit cu ocazia refacerii traseului parcurs de martor. Din acest proces-verbal rezultă că de la sonda 215 până la locul unde martorul a fost depăşit de către căruţa în care se afla victima, martorul a făcut aproximativ 350 paşi, în timp de 2 minute şi 50 de secunde. Locul indicat de martor se afla /a o distanţă de aproximativ 150 m, după ce a trecut de podeţul făcut din mai multe tuburi de calibru mare.
Din acest loc, martorul şi-a continuat drumul, parcurgând, tot pe drumul acoperit cu pietriş, o distanţă de 380 paşi, în 3 minute, după care s-a oprit şi a declarat că din acel loc a văzut când căruţa care îl depăşise s-a intersectat cu un autoturism D. de culoare roşie, care se întorcea dinspre plantaţia de plopi canadieni. Acest loc (locul în care cele două vehicule s-au intersectat) se află la aproximativ 70 de metri de o bifurcaţie, respectiv unde din drumul de piatră, în partea dreaptă se desprinde un drum de ţară (lut galben), drumul din partea dreaptă ducând către plantaţia de plopi, fiind drumul pe care se aflau cele două vehicule care s-au intersectat.
Din locul de unde martorul a văzut intersectarea celor două vehicule, acesta a mai parcurs 75 de paşi, în intervalul de timp de 50 secunde, până a ajuns la intersecţie. în acest moment autoturismul de culoare roşie a trecut aproape de el, înscriindu-se de pe drumul lutos pe drumul de piatră ce duce în cartierul Burcioaia. Evident că pe durata celor 50 secunde în care martorul a parcurs cei 78 paşi nu avea cum să aibă loc o altercaţie între inculpat şi victimă, altercaţie care să nu fi fost sesizată de martor.
De la această intersecţie, martorul s-a îndreptat direct către baraca sondei 525, în linie dreaptă, parcurgând distanţa de 140 m în timpul de 2 minute. Ajuns la baracă, martorul a declarat că a intrat înăuntru, unde a stat aproximativ 10 minute, pentru a servi o masă frugală, după care a ieşit din încăpere şi a mers la manometrele aflate la 3-4 m, pentru a citi indicatorii. În timp ce citea manometrele a fost strigat de martorul D.V.
În faza de urmărire penală, martorul C.D. mai dă o declaraţie la data de 27 noiembrie 2001, deci după mai bine de 4 ani de la incident. Cu această ocazie, martorul a declarat că, în seara zilei de 14 iulie 1997, în timp ce se întorcea către sondă a fost ajuns din urmă de o căruţă cu roţi de cauciuc, tractată de un cal sur şi condusă de un tânăr brunet. După ce a fost depăşit de căruţă a mai parcurs circa 100 m şi a ajuns la vagon. Arată martorul că a pus mâncarea la încălzit pe un reşou electric, iar după circa 5-7 minute, a ieşit în faţa vagonului şi a văzut o maşină mică de culoare roşie, despre care crede că este o D.B., autoturism care s-a deplasat spre satul Burcioaia.
Arată martorul că în momentul în care a fost strigat de D.V., acesta i-ar fi spus că tânărul este mort, la 150 m, după o văioagă, într-o curbă cu tufari de cătină. Tot cu această ocazie, martorul a declarat că nu este adevărat, că pe durata cercetărilor efectuate în cauză, la locul unde îşi exercita lucru, să fi venit numitul D.V. sau celălalt cetăţean necunoscut să-l determine să declare sau nu ceea ce el cunoştea în legătură cu împrejurările în care ar fi murit tânărul respectiv.
Audiat la data de 09 martie 2003, cu ocazia soluţionării cauzei în apel, martorul C.D. a declarat că la data de 13 iunie 1997, în timp ce se deplasa spre sonda sa, când a ajuns la drumul care se bifurca, din spate, la podeţ, la un tub din ciment a fost ajuns de o căruţă cu un cal sur, condusă de un tânăr. Căruţa mergea la trap şi la bifurcaţie a trecut peste un jgheab care străbătea, tăia drumul. Din sens opus a trecut o maşină roşie. Nu a oprit nici una nici alta. Arată martorul că, după părerea sa victima se afla la 200 - 250 m de la bifurcaţie şi că din momentul în care a văzut căruţaşul cu căruţa la trap şi până în momentul în care a fost strigat de cei doi trecuse cam trei sferturi de oră.
Din coroborarea tuturor declaraţiilor martorului C.D. şi din procesul - verbal întocmit cu ocazia refacerii traseului parcurs, rezultă că inculpatul V.F.E., în seara zilei de 14 iulie 1997, în jurul orelor 19,45 - 20,00 s-a deplasat cu autoturismul dinspre Lunca Şiretului spre cartierul Burcioaia, iar victima D.P. s-a deplasat cu căruţa dinspre cartierul Burcioaia spre Lunca Şiretului, în acelaşi sens deplasându-se şi martorul C.D.; după ce l-a depăşit pe martorul C.D., căruţa s-a înscris pe drumul de ţară şi după aproximativ 3 minute, la o distanţă de aproximativ 250 m de martor, s-a intersectat cu autoturismul condus de inculpat, fiecare vehicul circulând regulamentar pe partea sa dreaptă, fără să se oprească şi fără ca martorul să audă vreun zgomot, vreo discuţie sau să vadă vreo altercaţie; după aproximativ 50 de secunde de la momentul intersectării celor două vehicule, autoturismul a trecut pe aproape de martorul C.D., s-a înscris pe drumul de piatră şi şi-a continuat deplasarea spre cartierul Burcioaia. Cert este că martorul s-a aflat tot timpul cu faţa spre cele două vehicule şi a putut vedea momentul în care acestea s-au intersectat.
Declaraţiile martorului C.D. se coroborează cu declaraţiile inculpatului V.F.E. care a susţinut, în mod constant că, în seara zilei de 14 iulie 1997, s-a deplasat, cu autoturismul proprietate personală, în Lunca Şiretului, pentru a-l lua pe tatăl său, care se afla la coasă împreună cu martorul D.V., că nu i-a găsit pe cei doi, deoarece şi-au schimbat locul de coasă şi că, în aceste condiţii, s-a întors în cartierul Burcioaia. Arată inculpatul că, pe drumul de întoarcere s-a intersectat cu o căruţă condusă de un tânăr brunet, că nu s-a oprit şi şi-a continuat drumul, s-a deplasat la Rugineşti unde a descărcat marfa şi apoi a plecat la locuinţa martorului D.V. de unde l-a luat pe tatăl său.
Declaraţiile martorului C.D. şi ale inculpatului V.F.E. se coroborează şi cu declaraţiile martorului T.V.
Astfel, audiat la data de 19 iulie 1997, martorul T.V. a declarat că, în seara zilei de 14 iulie 1997, în jurul orei 20,00, s-a deplasat împreună cu soţia la marginea satului Burcioaia, unde se termină drumul pavat cu dale, pentru a lua apă dintr-un braţ mort al Şiretului, şi că, la un moment dat a văzut pe acel drum, trecând dinspre sat spre Lunca Şiretului o D.B. de culoare roşie. Arată martorul că, în timp ce încărca apă l-a văzut trecând în aceeaşi direcţie pe D.P. cu căruţa. După ce a încărcat apa, martorul s-a deplasat cu căruţa la lutărie, nu departe de apă, de unde a încărcat lut. în momentul în care se îndrepta cu căruţa pentru a pleca acasă a văzut aceeaşi D.B., de culoare roşie trecând dinspre luncă spre satul Burcioaia. Martorul a apreciat că din momentul în care maşina a trecut spre luncă şi până s-a întors au trecut aproximativ 20 - 30 minute.
Din procesul - verbal încheiat cu ocazia refacerii traseului parcurs de martor, rezultă că autoturismul a trecut spre Lunca Şiretului în timp ce martorul încărca apă, iar căruţa a trecut spre luncă în momentul în care martorul părăsea lutăria. Rezultă că de la lutărie până la locul unde martorul a fost depăşit de autoturism sunt 180 metri şi că această distanţă a fost parcursă de martor în 5 minute şi 15 secunde, durată de timp în care se includ şi cele două minute cât s-a oprit pentru a odihni animalul.
Evident că această durată scurtă de timp exclude orice posibilitate ca între inculpat şi victimă să fi existat vreo altercaţie. în intervalul de 5 minute şi 30 secunde, căruţa în care se afla victima ar fi parcurs aproximativ 250 metri, căruţa s-a intersectat cu autoturismul în intervalul celor 5 minute şi 15 secunde. Aceasta însemnă că de la locul în care cele două vehicule s-au intersectat şi până la locul unde autoturismul a depăşit căruţa martorului să fi fost aproximativ 300 metri, ori martorul nu a declarat că ar fi auzit vreun zgomot sau ţipete.
Din experimentul judiciar efectuat în data de 23 iulie 1997, rezultă însă că distanţa de la locul unde căruţa a fost văzută de martor şi locul unde cadavrul a fost găsit a fost parcursă de atelajul condus de victimă în aproximativ 15 minute şi 25 secunde, fapt ce denotă că victima a fost ucisă la mai mult timp după momentul în care cele două vehicule s-au intersectat.
Aceleaşi aspecte au fost declarate de către martorul T.V. în faza de urmărire penală şi cu ocazia audierilor din 15 martie 1999 şi 11 ianuarie 2001. Mai mult, cu ocazia audierii de către instanţa de fond, martorul T.V. a declarat că nu a auzit zgomote deosebite, ţipete, voci care să-i atragă atenţia şi că pe drumul respectiv trec foarte multe maşini, întrucât sunt sonde, oamenii trec la pescuit, alţii merg la lemne.
Cert este că după momentul în care cele două vehicule s-au intersectat, fără ca vreunul dintre acestea să se oprească şi să staţioneze, inculpatul şi-a continuat drumul spre Burcioaia şi de aici a mers la Rugineşti pentru a descărca marfa şi că în seara respectivă inculpatul nu s-a mai întors în Lunca Şiretului.
Faptul că inculpatul s-a deplasat la Rugineşti pentru a descărca marfa este confirmat de martorele B.M. şi C.A.N., angajate la atelierul de croitorie.
Astfel, martora B.M. a declarat că în ziua de 14 iulie 1997 a lucrat în schimbul II şi că a aflat de la colegele din schimbul I că inculpatul a plecat după marfă în jurul orelor 11,00. Arată martora că în jurul orei 08,30 a venit inculpatul şi împreună cu colega sa C.A.N. au ajutat la descărcarea mărfii, această activitate durând 5-10 minute şi că în maşină nu a observat alte persoane. Martora a precizat că patronul avea un comportament normal şi nu a sesizat nimic ciudat la acesta.
Martora C.A.N. a declarat că în ziua de 14 iulie 1997, patronul a plecat după marfă cu autoturismul B. şi s-a întors cu materialele în jurul orei 8,30 - 8,35, că împreună cu colega sa B.M. au ajutat la descărcarea mărfii, această activitate durând maximum 15 minute. Arată martora că după descărcarea mărfii a plecat acasă, parcurgând drumul în 5 minute şi nu după mult timp a început serialul „Echipa de intervenţie", acest serial începând la puţin timp după ora 21,00.
După descărcarea mărfii, inculpatul s-a deplasat la locuinţa martorului D.V., unde a ajuns în jurul orelor 20,50 - 21,00 şi de unde l-a luat pe tatăl său. Sub acest aspect, din declaraţiile martorilor V.G. şi D.V. rezultă că în momentul în care căruţa a ajuns în faţa porţii, D.V. a coborât din căruţă, a traversat drumul şi a intrat în sediul cu birourile sondelor, unde l-a găsit pe inginerul T., căruia i-a relatat evenimentul şi acesta a dat telefon la poliţie, conform procesului - verbal încheiat în data de 19 iulie 1997, apelul telefonic fiind recepţionat la ora 20,45.
În acest interval de timp, martorul V.G. a băgat căruţa în curte şi i-a povestit soţiei lui D.V. că au găsit un mort. Arată martorul V.G. că a fost invitat de familia D. la masă, însă el a refuzat, deoarece între timp venise fiul său (inculpatul), astfel că s-a urcat în maşină. Arată martorul că i-a relatat inculpatului că au găsit un mort şi acesta a spus că nu ştie nimic şi nu a comentat în nici un fel cele auzite.
Sub acest aspect, relevante sunt declaraţiile martorei D.S. care a declarat că seara soţul ei s-a întors de la coasă împreună cu V.G. V.G. a băgat căruţa în curte, iar soţul său a mers peste drum la birourile sondelor pentru a da telefon la poliţie, cum a aflat ulterior. Când a plecat soţul său, V.G. i-a povestit că pe drumul de întoarcere au dat peste un mort. Martora a precizat că până la momentul întoarcerii de la câmp a celor doi, V.E. nu apăruse şi că acesta a venit după ce s-a întors soţul său de la telefon, după un timp.
De remarcat că nici martorii V.G. şi D.V. şi nici soţia martorului D. nu au declarat că ar fi observat ceva ciudat în comportamentul inculpatului.
Mai mult, vizavi de comportamentul normal şi corect al inculpatului, cei doi martori au declarat că şi în zilele următoare inculpatul l-a dus cu autoturismul pe tatăl său: marţi (15 iulie 1997), inculpatul l-a dus pe tatăl său până la locuinţa martorului D., iar miercuri (16 iulie 1997), întrucât martorul D. avea de efectuat nişte transporturi, inculpatul l-a dus pe tatăl său până la plantaţia de plopi.
Comportamentul normal şi corect al inculpatului, respectiv faptul că şi în zilele următoare inculpatul s-a deplasat în Lunca Şiretului, rezultă şi din declaraţiile martorului P.P. Acest martor a declarat că în ziua de 15 iulie 1997, după amiază a văzut echipa de cercetare în zona Burcioaia, că s-a deplasat la barul C. şi acolo patronul i-a spus că echipa de cercetare caută să identifice o D.B. de culoare roşie şi conducătorul acesteia care este bănuit de o crimă comisă cu o zi înainte. Miercuri, deci pe 16 iulie 1997, în timp ce se deplasa dinspre balastieră spre satul Burcioaia s-a intersectat cu maşina condusă de inculpat, i-a notat numărul şi l-a adus la cunoştinţă organelor de poliţie.
Tot sub acest aspect relevante sunt şi declaraţiile martorei S.C. care, la data de 19 iulie 1997, deci la cinci zile de la data săvârşirii faptei, a declarat că în seara zilei de 14 iulie 1997 inculpatul a venit la ea în jurul orei 22,00, au stat de vorbă aproximativ 1 oră şi nu a observat nimic anormal în comportamentul acestuia.
Varianta lovirii victimei cu o şurubelniţă din maşină pe geamul deschis este infirmată şi de actele medicale existente la dosar. Astfel, din raportul de expertiză medico-legală din 05 august 1997 rezultă că morfologia şi topografia leziunilor pledează pentru producerea lor cu corp înţepător cu lăţimea maximă de 4-5 mm. şi lungimea de cel puţin 10 cm., iar corpul înţepător a penetrat din faţa victimei după un traiect oblic ascendent de la dreapta la stânga, de jos în sus şi antero - posterior.
Varianta lovirii victimei din maşină de către inculpat în timpul mersului este exclusă, ştiindu-se că autovehiculele circulă pe partea dreaptă a drumului, astfel încât o eventuală lovitură executată cu rapiditate de către şofer se putea aplica de la stânga spre dreapta şi nu de la dreapta la stânga, aşa cum s-a stabilit în raportul de constatare medico - legală.
Din experimentul judiciar efectuat în cauză rezultă că singura ipoteză în care un şofer ar fi putut aplica unei victime o lovitură, în condiţiile descrise de raportul de constatare medico - legală ar fi fost fie dacă victima s-ar fi aflat în picioare în faţa portierei autoturismului, fie dacă cele vehicule s-ar fi aflat în aceeaşi direcţie de mers şi la o distanţă şi la o distanţă maximă de 21 cm. unul de altul. Varianta ca cele două vehicule să se fi deplasat în aceeaşi direcţie este exclusă, deoarece în acest caz autoturismul ar fi depăşit căruţa pe partea stângă şi deci victima s-ar fi aflat în partea geamului din partea dreaptă faţă a autoturismului şi ar fi trebuit să ocolească autoturismul pentru a ajunge la portiera stângă faţă.
Cu ocazia examinării criminalistice, în autoturismul inculpatului a fost găsită doar o şurubelniţă mecanică cu mâner negru spart, având partea metalică în lungime de aproximativ 7 cm. şi o grosime în diametru de 6 mm., ori, din raportul de expertiză medico - legală rezultă că obiectul înţepător a avut o lăţime maximă de 5 mm. şi o lungime de cel puţin 10 cm.
Lovirea de către inculpat a victimei cu şurubelniţa cu mâner P.V.C. de culoare roşie, aşa cum s-a reţinut prin rechizitoriu, este exclusă, deoarece această şurubelniţă are diametrul de 7 mm. şi nu de maxim 6 mm., aşa cu s-a reţinut în raportul de expertiză medico - legală. De astfel, această şurubelniţă nu a fost găsită în autoturismul inculpatului, ci aleasă dintre celelalte şurubelniţe pe care inculpatul le deţinea în atelier, pentru simplul fapt că ar corespunde într-o oarecare măsură cu obiectul înţepător concluzionat că a produs moartea victimei.
De remarcat că pe nici una dintre şurubelniţele ridicate de la inculpat, pe hainele ridicate de la inculpat şi autoturism nu au fost identificate urme de sânge aparţinând victimei.
În încercarea de a se stabili vinovăţia, au fost ridicate în vederea expertizării tricoul purtat de victimă, prosopul găsit în maşină inculpatului şi centura de siguranţă. Conform raportului de constatare tehnico-ştiinţifică din 12 august 1997 pe tricou şi pe centura de siguranţă nu au fost găsite urme de sânge. Pe prosopul pus la dispoziţie s-au identificat urme de sânge uman ce aparţin grupei sanguine B III sau AB IV.
Conform raportului de expertiză medico - legală, examen serologic şi examen ADN, întocmit de I.M.L. P.M.M. Bucureşti, examenul ADN complex efectuat pornind de la corpurile delicte înaintate (prosop, tricou şi centura de siguranţă) nu a pus în evidenţă profile ADN care să permită stabilirea identităţii urmelor biologice prezente pe aceste obiecte.
În ceea ce priveşte afirmaţia din constatarea tehnico - ştiinţifică din 12 august 1997 a Institutului de Criminalistică; „pe prosopul pus la dispoziţie s-au identificat urme de sânge uman ce aparţin grupei sanguine B III sau AB IV", s-a concluzionat că acestea aparţin mai degrabă grupei B.
Poziţia şi locul în care a fost găsit cadavrul dovedesc că lovirea victimei de către inculpatul V.F.E. cu şurubelniţa prin geamul deschis al portierei stânga faţă este exclusă. Din actele dosarului rezultă că victima a fost găsită în poziţie decubit dorsal, perpendicular pe axul drumului şi cu capul pe marginea din stânga, în sensul de mers Burcioaia - Lunca Şiretului. În varianta în care inculpatul ar fi lovit victima în momentul intersectării celor două vehicule, vehicule care fiecare circulau regulamentar pe partea lui dreaptă, evidentă că victima ar fi fost găsită pe partea dreaptă a direcţiei de deplasare Burcioaia - Lunca Şiretului şi nu pe partea stângă. Mai mult, victima a fost găsită cu faţa în sus şi nu cu faţa în jos, aşa cum ar fi fost normal dacă aceasta s-ar fi aflat cu faţa spre portiera stângă faţă a autoturismului, iar din planşele foto rezultă că victima a fost târâtă.
În cauză s-a dispus testarea cu poligraful a inculpatului şi din raportul de constatare tehnico - ştiinţifică din 20 februarie 2006, rezultă că pentru răspunsurile inculpatului V.F.E. la întrebările relevante ale cauzei, în traseele biodiagramelor poligraf nu s-au evidenţiat modificări psihofiziologice semnificativ - caracteristice reactivităţii emoţionale (tensiune arterială, puls, creşteri de amplitudine şi durată ale curbei bioelectrice G.S.R.).
În mod greşit instanţa de fond a reţinut că autoturismul condus de inculpat avea culoarea roşu închis, deoarece din probele administrate în cauză rezultă că acesta avea culoare roşu 28, deci roşu deschis.
De asemenea, în mod greşit, faţă de probele administrate în cauză, s-a reţinut că inculpatul a fost singura persoană care a circulat în zonă şi că drumul pe care a circulat inculpatul este singura cale de acces spre locul unde a fost găsit cadavrul.
Martorul T.V. a declarat că pe drumul respectiv trec foarte multe maşini întrucât sunt sonde, oamenii mai trec la pescuit, alţii merg la lemne.
Din procesul - verbal încheiat cu ocazia efectuării cercetării la faţa locului, rezultă că în jurul cadavrului, atât pe drum, cât şi în vegetaţia de pe marginile acestuia au fost găsite urme produse de vehicule mici, cu roţi de cauciuc, urme ce au fost fotografiate.
Martorii V.G. şi D.V. au declarat că, înainte cu o jumătate de oră de a pleca acasă, la căruţa lor au venit D.M., zis M. şi un altul N.B., care aveau o bostănărie la vreo 100 m de locul unde ei coseau.
Din declaraţiile martorilor M.G., M.M. şi M.M. rezultă că, în seara de 14 iulie 1997, în timp ce victima stătea de vorbă cu martorul M.G., pe lângă ei a trecut un autoturism D.B. de culoare roşu închis care s-a îndreptat spre sonde, respectiv spre Lunca Şiretului. Martorul M.G. a declarat că victima i s-a plâns că autoturismul respectiv l-ar fi urmărit din oraşul Adjud.
La judecarea cauzei în fond, martora M.M. a declarat că la ea la poartă l-a găsit pe D.P., ce plângea şi i-a spus că este urmărit de maşina care a trecut şi că D. respectivă avea geamuri fumurii. Martorul M.G. a precizat că maşina era de culoare roşu închis şi cumnatul său i-a spus că avea geamuri fumurii. Martora M.M. a declarat că victima i s-a plâns că maşina respectivă îl urmărea din Adjud, respectiv când îl depăşea, când mergea în spatele lui. Arată martora că maşina a plecat la vale spre pădure, iar căruţa a plecat tot la vale, dar pe altă uliţă.
Martora M.M. a declarat că în autoturism se afla şi o femeie blondă, cu părul ondulat, ori martora S.C., prietena inculpatului purta părul lung până în dreptul umerilor, lins şi avea culoarea castaniu.
Martora N.R.L. a relatat că, în seara respectivă, s-a intersectat cu căruţa condusă de victimă şi că în urma acestuia a trecut o D.B. de culoare roşie cu geamuri fumurii.
Martorul D.M. a declarat că, în după amiaza zilei de 14 iulie 1997, s-a întâlnit în Adjud cu D.P. , ce l-a rugat să meargă cu el, să-l însoţească întrucât îi este frică, deoarece îl urmăreşte o D.B. de culoare roşie. De asemenea, martora S.A. a declarat că, în ziua respectivă, s-a întâlnit cu D.P. şi acesta i-a spus că pe unde a fost în ziua aceea a fost urmărit de cineva cu un autoturism D.B. de culoare roşie.
Faptul că victima D.P. se afla în relaţii de duşmănie cu alte persoane este confirmat şi de rudele victimei. Astfel, martorul D.M. vorbeşte despre un conflict pe care l-ar fi avut cu fraţii R., iar martorul D.M. arată că în perioada în care locuia în satul Argea a avut nişte certuri cu nişte vecini şi din acest motiv s-a mutat din satul respectiv şi că după ce au schimbat nişte valută în Adjud au fost urmăriţii de un grup format din 3-4 tineri.
În cauză nu se poate reţine că drumul pe care a circulat inculpatul este singura cale de acces spre locul unde a fost găsit cadavrul, atâta timp cât din schiţele existente la dosar rezultă că spre locul respectiv mai existau cel puţin trei căi de acces. Mai mult, din planşele foto, rezultă că locul faptei este o zonă de câmpie întinsă presărată cu pâlcuri de arbori şi vegetaţie care ar fi putut să mascheze prezenţa altor persoane în zonă.
Nici faptul că prin desprinderea roţii şi oprirea căruţei în mijlocul drumului inculpatul a fost împiedicat să circule spre Burcioaia nu este susţinut de probe. Din planşele foto, existente la dosar, în special planşele foto existente, rezultă că drumul respectiv era un drum de ţară, nedelimitat prin şanţuri şi în zona respectivă pe părţile laterale ale drumului este iarbă, astfel că în ipoteza în care drumul ar fi fost blocat se putea circula uşor pe părţile laterale.
În cauză, prin Deciziile penale din 14 iunie 2004 şi nr. 5780 din 04 decembrie 2007 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că probele administrate nu sunt de natură să dovedească că inculpatul V.F.E. este autorul infracţiunii. Conform indicaţiilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, instanţa de rejudecare a cauzei în fond a procedat la completarea probelor, însă nici una din probele administrate nu a confirmat vinovăţia inculpatului.
Astfel, reaudiat, inculpatul V.F.E. a negat săvârşirea faptei, susţinând aceeaşi situaţie de fapt pe care a prezentat-o pe parcursul întregului proces penal. A declarat că a fost la Focşani cu martora S.C., dar aceasta s-a întâmplat pe 13 iulie 1997.
Martora M.M. a declarat că în timp ce victima era la ei la poartă a văzut o maşină roşie cu geamuri fumurii şi că victima i-a spus că acea maşină l-a urmărit îndeaproape în acea zi. A declarat că nu-l cunoaşte pe inculpat şi nu a fost influenţată de nimeni să-şi schimbe declaraţiile.
Martora M.M. a declarat că atunci când a ajuns acasă, l-a găsit pe D.P. vorbind cu fiul său. În acest timp a trecut o maşină roşie care era să dea peste ei. După ce a trecut de ei, maşina a oprit în capătul uliţei lângă fântână. Arată că era de faţă când decedatul Ie-a spus că este nedumerit că această maşină îl urmăreşte de la Adjud, spunând că iar îl depăşeşte şi iar stă şi că în maşina respectivă era şi o fată blondă. Arată martora că maşina avea geamuri fumurii.
Martorul M.G. a declarat că în timp ce discuta cu victima despre un schimb de roţi a apărut o maşină roşie.
În ceea ce-i priveşte pe martorii V.G. şi D.V., deşi aceştia au declarat că inculpatul era însoţit de o tânără, nu au putut preciza dacă aceasta s-a întâmplat în seara respectivă sau într-o altă seară.
Nici martorii S.C. şi B.F., audiaţi prin comisie rogatorie, nu au adus elemente care să dovedească faptul că inculpatul V.F.E. este autorul infracţiunii.
Astfel, martora S.C. a declarat că a fost cu maşina inculpatului la Focşani, dar cu o zi înainte de săvârşirea faptei, că nu mai ştie dacă inculpatul avea sau nu mărfuri în maşină şi că pe timpul deplasării au discutat lucruri obişnuite despre muncă şi că nu au avut o discuţie despre un subiect anume.
Martorul B.F. a declarat că trăieşte în concubinaj cu S.C. din luna august 1997 şi că aceasta nu i-a povestit nimic despre V.F. Arată că este plecat din România de anul 2002 şi că nu a fost contactat de către inculpat.
Faţă de considerentele de mai sus, având în vedere că în cauză nu sunt probe din care să rezulte cu certitudine că inculpatul V.F.E. este autorul infracţiunii şi că dubiul profită acestuia, instanţa de apel a dispus achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) în referire la art. 10 lit. c) C. proc. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat prev. de art. 174 alin. (1) raportat la art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice conform art. 334 C. proc. pen. din infracţiunea de omor prev. de art. 174 alin. (1) C. pen.
C. Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş, criticând-o pentru nelegalitate, sub aspectul greşitei achitări a inculpatului.
În motivarea recursului parchetului s-a arătat, în esenţă, că soluţia de achitare dispusă de instanţa de apel se bazează pe o greşită apreciere a probelor administrate, care atestă săvârşirea de către inculpatul V.F. a infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată.
Totodată, s-a arătat că în condiţiile concrete de comitere a infracţiunii, absenţa unor martori direcţi poate fi suplinită de analiza tuturor împrejurărilor de fapt şi corelarea lor cu mijloacele probatorii administrate în cauză, elemente de natură a pune în evidenţă comiterea de către inculpatul V.F.E. a infracţiunii de omor calificat, impunându-se tragerea sa la răspundere penală.
Examinând Decizia recurată prin prisma cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul parchetului este întemeiat pentru următoarele motive:
Cu titlu prealabil, Curtea precizează că incidenţa cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. presupune, în principiu, că instanţa de recurs verifică respectarea legii la judecarea cauzei de către instanţele anterioare, luând în considerare situaţia de fapt pe care acestea au reţinut-o prin propria apreciere dată probelor administrate. Aşadar, în reglementarea actuală a recursului nu se prevede pentru instanţa de recurs dreptul de a da o nouă apreciere probelor şi, eventual, de a administra probele necesare, aşa cum se prevede în art. 378 alin. (2) C. proc. pen. în privinţa apelului. Fără a se confunda „eroarea de fapt" cu o greşită apreciere a probelor, prin „eroare de fapt" se înţelege o greşită examinare a probelor administrate de instanţa de fond sau apel - adică la dosar există o anumită probă care în realitate nu există sau atunci când se consideră că o anumită mărturie, un anumit act, un anumit raport de expertiză ar demonstra existenţa unei împrejurări, când, în realitate, din aceste mijloace de probă reiese contrariul; totodată, eroarea de fapt trebuie să fie „gravă", adică să fi influenţat soluţia procesului, respectiv să se fi pronunţat o soluţie inversă decât cea corectă.
În considerentele prezentei decizii au fost expuse detaliat toate mijloacele de probă administrate în cauză, redându-se inclusiv raţionamentele pe baza cărora instanţele, în interpretarea acestor probe, au ajuns la soluţia de condamnare, respectiv achitare a inculpatului. Această redare detaliată a considerentelor hotărârilor criticate nu s-a făcut în ideea unei redactări facile, ci a fost justificată de necesitatea de a trece în revistă toate probele, tocmai pentru a se analiza dacă instanţele au făcut o corectă sau, dimpotrivă, greşită examinare a probelor.
Cu aceste precizări, fără a relua expunerea situaţiei de fapt, Înalta Curte apreciază că instanţa de apel a făcut o greşită examinare a probelor administrate în cauză, pe care Ie-a analizat trunchiat, redând ori doar declaraţiile favorabile inculpatului date de martori de-a lungul timpului - fără a analiza contradicţiile dintre declaraţiile date de acelaşi martor, în succesiunea lor - ori părţi din declaraţia altor martori - omiţând a analiza şi pasajele care-l încriminau pe inculpat - însuşindu-şi, totodată, aproape integral susţinerile inculpatului din motivele de apel.
Astfel, instanţa de apel a preluat o constatare a instanţelor care au instrumentat cauza în primele cicluri procesuale, în sensul că drumul de ţară pe care s-a comis omorul era frecvent circulat, fără a observa că, în realitate, într-o declaraţie dată la urmărirea penală (fila 216 d.u.p.), martorul T.V. a declarat că: "E posibil să fi trecut şi alte persoane sau vehicule având în vedere că uneori cam trec pescari (profesionişti sau amatori) în lunca Şiretului pentru a ajunge la coada barajului şi să prindă peşte". Or, instanţa de apel, făcând referire la declaraţiile acestui martor, retine doar declaraţia dată la cercetarea judecătorească, la circa 5 ani de la data săvârşirii faptei, în care martorul, după ce arată că îşi menţine declaraţiile date la parchet, arată că „pe drumul respectiv trec foarte multe maşini, întrucât sunt sonde, oamenii trec la pescuit, alţii merg la lemne", fără a preciza însă dacă drumul este intens circulat la momentul la care dă respectiva declaraţie sau era la fel de circulat şi la momentul săvârşirii faptei, în urmă cu 5 ani, în ce interval orar este mai circulat, etc. - instanţa de fond care a administrat proba nemanifestând suficiente diligente pentru lămurirea acestui aspect care, ulterior, a constituit unul dintre principalele argumente ale apărării, însuşit şi de instanţele care au înţeles să dispună achitarea inculpatului.
Referitor la acest aspect, Înalta Curte constată că instanţa de apel şi-a întemeiat în mod greşit soluţia de achitare a inculpatului pe aspectul extras din declaraţia martorului T.V., fără a motiva de ce trebuie înlăturată prima declaraţie - care face referire la probabilitatea destul de redusă ca pe respectivul drum să treacă şi alte persoane - şi fără a analiza dacă la ora prezumată a decesului - 2000-2030, oamenii merg în mod frecvent la pescuit sau la lemne, mai ales că astfel de activităţi se desfăşoară, de regulă, dimineaţa sau în prima parte a zilei, nicidecum pe înserat.
De asemenea, Înalta Curte constată că în mod greşit instanţa de apel a coroborat declaraţia de la cercetarea judecătorească a martorului T.V. cu procesul verbal de cercetare la faţa locului din care rezultă că în jurul cadavrului, atât pe drum cât şi în vegetaţia de pe marginile acestuia, au fost găsite urme produse de vehicule mici, cu roţi de cauciuc, pentru a trage concluzia că drumul era intens circulat. Instanţa de apel a omis să evidenţieze că procesul verbal de cercetare la faţa locului a fost întocmit a doua zi după găsirea cadavrului, timp în care la locul faptei s-au perindat numeroase persoane, familia victimei, etc, care, în mod evident, au produs urmele relevate în procesul verbal, atâta vreme cât locul nu a fost izolat în vederea efectuării cercetării criminalistice.
Instanţa de apel a omis să observe declaraţiile martorilor V.G. şi D.V., adică primele persoane care au constatat decesul victimei şi s-au deplasat spre sat, aceştia arătând în mod constant că nu s-au întâlnit cu nicio altă persoană venind dinspre Lunca Şiretului spre sat sau în sens invers (fila 214.u.p); în acelaşi sens sunt şi declaraţiile martorului C.D. care a arătat că după ce D.B. pe care o văzuse intersectându-se cu căruţa a trecut paralel cu coliba lui, a mâncat cea. 10 min., iar „în tot acest timp nu am văzut trecând nimeni pe drumul de ţară, distanţa de la colibă până la acel drum, în linie dreaptă fiind de 30-40 m" (fila 39 d.u.p.).
Mai mult, chiar inculpatul declară că nu s-a întâlnit cu nimeni în drumul spre sat, deci din acea direcţie este exclus să fi circulat cineva.
Pe de altă parte, instanţa de apel a examinat greşit probele care-l situau pe inculpat în imediata apropiere a victimei, inclusiv pe traseul dintre Adjud - care are ca şi cartier mărginaş Burcioaia - şi, în continuare, spre Lunca Şiretului, nerelevând aspectele care-l puteau identifica cu persoana care a urmărit şi şicanat în trafic victima de la Adjud la Burcioaia.
Astfel, martorii M.G., M.M. şi M.M. au declarat că, în seara de 14 iulie 1997, în timp ce victima stătea de vorbă cu martorul M.G., pe lângă ei a trecut un autoturism D.B. de culoare roşu închis care s-a îndreptat spre sonde, respectiv spre lunca Şiretului, despre care victima li s-a plâns că l-a urmărit din oraşul Adjud şi l-a şicanat în trafic.
Din declaraţiile martorelor M.M. şi M.M. mai rezultă că autoturismul în cauză - pe care l-au perceput ca având geamuri fumurii - a trecut în viteză, foarte aproape de ele pe uliţa pe care locuiesc, apoi a frânat iar şoferul s-a uitat puţin spre locul unde D. discuta cu M.G., ocazie cu care au putut să observe că şoferul era inculpatul V.F. însoţit de o tânără cu păr lung, de culoare deschisă, iar pe bancheta din spate se aflau cupoane cu materiale (filele 168, 200 d.u.p., fila 41 Dosar fond nr. 2111/91/2008). Mai relatează martorii că maşina respectivă s-a îndreptat spre Lunca Şiretului, la fel şi victima, care a luat-o în aceeaşi direcţie, dar pe altă uliţă.
Posibilitatea ca respectivii martori să-l confunde pe inculpat este exclusă, aceştia relatând cu lux de amănunte drumul parcurs de maşină, locurile unde a staţionat, persoanele ocupante, precum şi obiectele de pe bancheta din spate - cupoane de materiale - iar ceea ce este extrem de relevant este faptul că rudele inculpatului, realizând importanţa mărturiei acestora, au încercat la câteva zile de la comiterea faptei, după arestarea inculpatului, să-i determine să nu relateze că l-au văzut pe acesta în condiţiile descrise mai sus (filele 168, 170, 199, 200 d.u.p., fila 41 Dosar fond nr. 2111/91/2008).
De altfel, nici inculpatul nu infirmă că la momentul când s-a deplasat la locuinţa martorului D. şi apoi spre Lunca Şiretului să-şi ia tatăl din câmp, avea în maşină cupoanele de material, pe care Ie-a descărcat ulterior când s-a întors din câmp, negăsindu-şi tatăl, astfel că din coroborarea declaraţiilor martorilor şi ale inculpatului, reiese că acesta din urmă este persoana care a urmărit-o cu autoturismul pe victimă de la Adj ud şi a şicanat-o în trafic, plecând apoi în aceeaşi direcţie cu victima spre Lunca Şiretului.
Susţinerile apărării inculpatului care încearcă să acrediteze ideea unui alt potenţial atacator, care a circulat prin zonă la ora critică, nu au suport probator, fiind însuşite de instanţa de apel în mod nejustificat, un argument în plus în sprijinul concluziei că inculpatul este persoana care a urmărit victima cu autoturismul D.B. de culoare roşie, fiind şi faptul că deşi inculpatul şi-a transportat tatăl mai multe zile la rând în cartierul Burcioaia, de fiecare dată l-a dus şi l-a luat de la domiciliul martorului D.V. - cu care mergea la cosit - singura dată când s-a deplasat pe câmp, sub pretextul de a-şi lua tatăl, fiind în ziua în care s-a produs agresarea victimei. Or, în aceste condiţii, mijloacele de probă prezentate mai sus, care pledează în sprijinul ideii că inculpatul a urmărit victima cu autoturismul din oraşul Adjud şi până în cartierul Burcioaia, se coroborează cu aspectul deplasării singulare în câmp care, în realitate, nu a fost făcută în scopul ca inculpatul să-şi ia tatăl acasă, ci pentru că era în urmărirea victimei.
De asemenea, încercarea apărării inculpatului de a deplasa centrul de greutate al probaţiunii spre elemente secundare, cum ar fi culoarea geamurilor maşinii - fumurii sau normale - sau culoarea părului tinerei care l-a însoţit pe inculpat - blond sau şaten - a fost receptată cu prea multă uşurinţă de instanţa de apel care a dat o importanţă nejustificată acestor aspecte, apreciindu-le ca dubii care profită inculpatului, cu consecinţa achitării acestuia. În realitate, instanţa de apel nu a luat în considerare aspectele ce ţin de problematica psihologică a mărturiei judiciare relativ la percepţia martorilor, diferită de la persoană la persoană, în funcţie şi în raport de capacităţile senzoriale şi personalitatea martorilor, de gradul de instrucţie, vârstă, etc. Astfel, se poate observa că martorul D.V. - care a văzut zilnic timp de o săptămână maşina inculpatului, atunci când acesta îşi aducea/lua tatăl - arată că autoturismul inculpatului era de culoare vişină putredă - deci roşu închis -şi avea geamuri fumurii (fila 70 Dosar fond nr. 19/P/2002); la fel, martorul T.V. descrie autoturismul pe care l-a întâlnit la data faptei, pe drumul parcurs de inculpat, ca având geamurile fumurii (fila 44 Dosar fond nr. 19/P/2002), în acelaşi sens fiind şi declaraţiile martorelor M.M. şi M.M. (filele 168, 200 d.u.p., fila 41 Dosar fond nr. 2111/91/2008).
În realitate, autoturismul inculpatului avea culoarea roşu 28, deschis şi geamuri normale, nu fumurii.
În ceea ce priveşte culoarea părului tinerei care l-a însoţit pe inculpat, că era blondă sau şatenă, este de asemenea mai puţin important, de vreme ce nu s-a stabilit cine era respectiva persoană, iar pe de altă parte, aşa cum am arătat deja, perceperea nuanţei părului de către martori, dublat de lipsa interesului de moment a anchetatorilor cu privire la acest aspect, a dus la consemnări inexacte: spre exemplu, păr de culoare deschisă poate însemna pentru unii blond, pentru alţii şaten deschis, în funcţie de capacitatea de percepţie, sex, etc).
Sub un alt aspect, instanţa de apel, examinând declaraţiile date pe parcursul procesului penal de martorul C.D., nu a evidenţiat contradicţiile majore dintre acestea şi nu a motivat pertinent de ce a înlăturat unele din ele, reţinând aspecte care, în opinia Înaltei Curţi, nu se coroborează cu restul materialului probator. Astfel, instanţa de apel a acordat o importanţă nejustificată unora dintre declaraţiile acestui martor, pe baza cărora a reţinut că, la o distanţă de aproximativ 250 m de martor, căruţa s-a intersectat cu autoturismul condus de inculpat, fiecare vehicul circulând regulamentar pe partea sa dreaptă, fără să se oprească şi fără ca martorul să audă vreun zgomot, vreo discuţie sau să vadă vreo altercaţie; că martorul s-a aflat tot timpul cu faţa spre cele două vehicule şi a putut vedea momentul în care acestea s-au intersectat. Or, faptul că cele două vehicule nu puteau trece fiecare pe partea sa este evident, chiar inculpatul declarând în mod constant că a trebuit să ocolească prin dreapta atelajul hipo al victimei, ceea ce l-a enervat. De asemenea, acelaşi aspect este relevat de martorul D.V. care arată că, în momentul în care au trecut pe lângă roata căzută în mijlocul drumului, a trebuit să ocolească prin stânga, iar împrejurarea că ambii spun adevărul este evidentă la o simplă examinare a planşei fotografice ce relevă porţiunea de drum în discuţie, acesta fiind îngust, impracticabil pentru două vehicule ce ar trece unul prin dreptul celuilalt. în sprijinul aceleiaşi constatări, sunt şi urmele de târâre lăsate de osia căruţei după desprinderea roţii, din care rezultă că atelajul s-a deplasat şi a rămas în mijlocul drumului.
De asemenea, instanţa de apel reţine ca certă, pe baza declaraţiilor martorului C.D., împrejurarea că cele două vehicule nu s-au oprit, fără a lua totuşi în calcul posibilitatea reală ca martorul să nu perceapă, de la o distanţa de circa 300-500 m, un moment scurt de oprire al celor două vehicule, mai ales că acestea circulau cu viteze diferite, în sens opus, iar martorul nu a urmărit pas cu pas traseul lor, drumul său fiind, de la un moment dat, lateral faţă de drumul de ţară pe care se deplasau autoturismul şi căruţa.
Sub acest aspect, Înalta Curte reţine că instanţa fondului a făcut o analiză temeinică a depoziţiilor respectivului martor, motivând pertinent de ce trebuie luată în considerare declaraţia dată imediat după comiterea faptei, la data de 17 iulie 1997 (fila 35 d.u.p.), respectiv faptul că ea relevă cu obiectivitate faptele petrecute, înlăturând acel risc al estompării, uitării, fenomen ce intervine în procesul de audiere al martorilor la un interval de timp mare, de câţiva ani de la momentul relatării evenimentului.
Retine instanţa fondului că susţinerea martorului în sensul că inculpatul s-a aflat în preajma victimei, în câmpul infracţional, se completează din punct de vedere probatoriu cu alte relatări, însă elementele ce ţin de zgomot, sunete şi chiar obstrucţii - asupra cărora revine în declaraţiile date ulterior - este imposibil din punct de vedere obiectiv, la o asemenea distanţă (cca. 500 m.), să focalizeze mişcări, atitudini ale subiecţilor percepuţi.
Instanţa de fond a mai reţinut fundamentat că logica faptelor descrise de martorul C.D. trebuie analizată prin prisma capacităţii sale de a percepe faptele, schimbările în realitatea obiectivă (zgomote, sunete) pe un segment de timp şi loc, dat fiind că acestea se derulau în câmp, pe timp de vară, seara, locul fiind înconjurat de vegetaţie (pomi, tufişuri).
Tot referitor la aspectul dacă cele două vehicule s-au oprit sau nu atunci când s-au intersectat, instanţa de apel a omis să menţioneze declaraţiile martorei S.C. - prietena inculpatului din acea perioada - care a relatat constant în cursul urmăririi penale că a doua zi, la data de 15 iulie, s-a deplasat cu inculpatul la Focşani pentru rezolvarea unor probleme personale, iar pe drum acesta i-a povestit că, în ziua anterioară, s-a întâlnit pe drumul spre Burcioaia cu o căruţă care stătea pe loc şi l-a înjurat pe căruţaş, ocolind căruţa prin iarbă. Mai mult, confruntată cu inculpatul V.F.E. cu privire la acest detaliu, martora şi-a menţinut poziţia iar inculpatul nu a avut nimic de obiectat, deşi în susţinerile sale a afirmat că acea căruţă se deplasa (proces verbal de confruntare fila 229 d.u.p.).
Din coroborarea declaraţiilor de martori şi a rezultatelor experimentelor judiciare prin care s-a refăcut traseul parcurs de martorii C.D. şi T.V., precum şi traseul parcurs de victimă cu căruţa, instanţa de apel, după calcule complicate, a concluzionat că victima a fost ucisă la mai mult timp după momentul în care cele două vehicule s-au intersectat.
Constatarea este eronată, întrucât are la bază calcule efectuate pe baza unor declaraţii de martori care nu reflectă fidel realitatea, nu atât din cauza relei - credinţe a acestora, ci mai degrabă a capacităţii de percepţie la care s-a făcut referire anterior. Sub acest aspect, Curtea constată că pe baza declaraţiilor de martori, privite în ansamblu, instanţa de fond a stabilit în mod pertinent că întâlnirea celor două vehicule a avut loc după ce căruţa se înscrisese pe drumul de ţară - lutos şi trecuse de o denivelare mare, ceea ce a determinat pierderea piuliţei care a avut ca urmare desprinderea roţii după parcurgerea a cca. 100 m, în aceste circumstanţe având loc întâlnirea între victimă şi inculpat, care l-a enervat pe acesta din urmă şi l-a determinat să aplice o lovitură rapidă victimei.
Mai mult, instanţa de apel a omis să adauge calculelor pe care Ie-a făcut privind timpii posibili de deplasare a celor două vehicule şi, respectiv, de întâlnire, un alt element, edificator în accepţia Înaltei Curţi, respectiv compararea timpilor stabiliţi prin experimentele judiciare (filele 64 şi 85 d.u.p.) ca fiind necesari celor două vehicule pentru efectuarea deplasării la data săvârşirii faptei. Astfel, căruţa a parcurs drumul dintre sat şi locul incidentului în cca. 10 min. şi 10 sec, deplasarea autoturismului inculpatului între sat şi Lunca Şiretului a durat cca. 8 min. şi 18 sec, acolo a staţionat - conform susţinerilor inculpatului - circa 5-10 min., apoi s-a întors şi, luând în calcul acelaşi timp ca şi la ducere, rezultă un timp total dus-întors de cca. 22 - 27 min. Aceasta înseamnă că dacă victima a plecat din sat cu cea. 10 min. în urma autovehiculului -aşa cum declară martorul T. (fila 154 d.u.p.) - autoturismul inculpatului se afla deja staţionat la pădure la momentul plecării căruţei din sat, pornind în direcţie inversă după circa 2-7 min. de când căruţa se pusese în mişcare, astfel că este evident că s-a intersectat cu aceasta, din moment ce timpul de deplasare al căruţei până la locul incidentului a fost de cea. 10 min. şi 10 sec.
Dacă, în plus, instanţa de apel ar fi luat în considerare şi declaraţia ultimă a martorului C.D., potrivit cu care, la întoarcere, maşina se deplasa cu o viteză foarte mare: „străbătea, tăia drumul iar eu m-am dus între căzănele pentru că-mi era teamă să nu se întâmple ceva" (fila 123-124, Dosar nr. 323/2003 al Curţii de Apel Galaţi) - deci timpul total de deplasare a autoturismului a fost chiar mai mic de 22-27 min. - ar fi putut ajunge la concluzia că probabilitatea ca cele două vehicule să se întâlnească pe segmentul de drum în discuţie era chiar mai mare decât cea rezultată din calculul prezentat mai sus.
Toate aceste date ar fi trebuit apoi coroborate de către instanţa de apel cu declaraţia martorului C.D. - potrivit căreia martorii D.V. şi V.G. (care găsiseră victima) au venit după cca. 10-15 min. de la trecerea autoturismului spre sat - timp în care şi-a încălzit mâncarea şi a mâncat circa 10 min., apoi a ieşit în faţa colibei - precum şi cu concluziile raportului de expertiză medico-legală - conform cărora moartea a survenit în max. 10 min. de la lovire, dar victima şi-a pierdut cunoştinţa mai devreme de momentul decesului - ceea ce înseamnă că după ce victima a fost lovită de inculpat, şi-a pierdut cunoştinţa aproape instantaneu, fiind astfel găsită după cca. 10 min. de cei doi martori, nefiind astfel exclusă lovirea victimei de către inculpat, aşa cum în mod greşit a reţinut instanţa de apel.
Ca atare, concluzia instanţei de apel în sensul că victima a fost ucisă la mai mult timp după momentul în care cele două vehicule s-au intersectat este eronată, fiind rezultatul unei examinări greşite a probelor.
Referitor la poziţia în care se afla victima atunci când a fost lovită cu obiectul vulnerant - înţepător, este pertinentă concluzia la care a ajuns instanţa fondului, aceasta fiind fundamentată atât pe concluziile raportului de expertiză medico-legală cât şi pe experimentul judiciar efectuat în cauză - ambele atestând posibilitatea aplicării loviturii letale din maşină, dacă victima se afla cu faţa îndreptată către portiera stânga faţă. Or, aşa cum deja s-a arătat, victima era pe drum, jos din căruţă, încercând să remedieze defecţiunea, iar urmare faptului că inculpatului a încetinit pentru că a trecut peste o denivelare - astfel cum chiar acesta declară -şi l-a înjurat, a făcut 1-2 paşi spre autoturism, moment în care a fost lovit cu rapiditate de inculpat cu o şurubelniţă, obiect care potrivit declaraţiilor martorului HG (fila 189 d.u.p.) se afla permanent pe bord, în acelaşi sens fiind şi primele constatări ale organelor de cercetare penală, chiar dacă obiectul nu a fost ridicat la acel moment din autoturismul inculatului (fila 21 d.u.p.).
Sub acelaşi aspect, al poziţiei în care s-a aflat victima la momentul agresiunii, instanţa de apel ajunge la o altă concluzie greşită, aceea a excluderii posibilităţii ca victima să fie lovită de inculpat prin geamul deschis al portierei stânga faţă, pornind de la interpretarea eronată a poziţiei şi locului în care a fost găsit cadavrul şi ignorând concluziile raportului de expertiză medico-legală (filele 158-161 Dosar fond nr. 19/P/2002), potrivit căreia este puţin probabil ca victima să se mai poată deplasa după agresiune. Cum roata căruţei era căzută în partea din dreapta a drumului în direcţia de mers a inculpatului, acesta a ocolit-o prin partea dreaptă, astfel că locul unde a fost găsită victima este cel mai probabil locul unde s-a aflat lângă portiera stânga faţă a maşinii inculpatului, care a plecat iar victima a căzut fără să se mai poată deplasa, răsucindu-se cel mai probabil în cădere cu faţa în sus, moartea nesurvenind instantaneu.
În altă ordine de idei, instanţa de apel a examinat greşit şi rezultatul testării comportamentului simulat al inculpatului, arătând că la întrebările relevante ale cauzei, în traseele biodiagramelor poligraf nu s-au evidenţiat modificări psihofiziologice semnificativ - caracteristice reactivităţii emoţionale (tensiune arterială, puls, creşteri de amplitudine şi durată ale curbei bioelectrice G.S.R.).
Omisiunea instanţei de apel de a prezenta complet concluzia testului poligraf (filele 26-29 Dosar fond nr. 144/P/2006), este de natură a altera relevanţa acestuia, atâta vreme cât constatările de mai sus nu pot fi interpretate ca reprezentând în mod cert concordanta, sub aspectul veridicităţii, între efectele întrebărilor resimţite în plan psiho-fiziologic şi conţinutul informaţional, material-faptic, pe care aceste răspunsuri îl susţin. Aceasta întrucât „slaba reactivitate psihofiziologică a subiectului, la data şi momentul aplicării testelor, a condus ca interpretarea, clinică şi prin scoring numeric, a diagramelor să nu ofere un cuantum îndestulător, conform metodei, care să permită formularea unei concluzii certe".
Ignorând aceste concluzii ştiinţifice, instanţa de apel acordă o importanţă deosebită relatărilor martorilor privind comportamentul absolut normal al inculpatului în zilele următoare, fără a lua în calcul posibilitatea ca inculpatul să aibă un control deosebit asupra reactivităţii emoţionale - ceea ce a şi condus la imposibilitatea efectuării testului - precum şi că cei care au oferit aceste mărturii sunt persoane apropiate inculpatului, iar depoziţiile lor pot fi apreciate ca subiective.
În ceea ce priveşte rezultatele celorlalte probe ştiinţifice-examenul ADN şi cel serologic, acestea au fost prezentate de asemenea incomplet, omiţându-se a se arăta că neevidenţierea de profile ADN este doar consecinţa cantităţii insuficiente de material genetic supus analizei.
Instanţa de apel a interpretat greşit şi declaraţiile martorilor S.C. şi B.F., audiaţi la cercetarea judecătorească prin intermediul comisiei rogatorii, reţinând că acestea nu au adus elemente care să dovedească că inculpatul este autorul infracţiunii. În realitate, aceştia au răspuns la întrebările prestabilite, menţionând în final că îşi menţin în totalitate declaraţiile date la urmărirea penală. Instanţa de apel nu a motivat de ce a reţinut doar anumite aspecte din declaraţiile acestor martori, care vin în contradicţie cu cele de la urmărirea penală, menţinute de martori şi care îl încriminează pe inculpat; totodată, instanţa de apel nu a motivat, raportat la dispoziţiile art. 63 alin. (2) C. proc. pen., de ce a preferat aceste ultime declaraţii - date la o distanţă mare în timp de data săvârşirii faptei.
În concluzie, Înalta Curte apreciază că examinarea probelor făcută de instanţa de apel este vădit eronată, pentru toate considerentele arătate, cu consecinţa pronunţării unei soluţii diametral opuse situaţiei de fapt care rezultă din ansamblul materialului probator. În opoziţie cu aceasta, instanţa de fond, deşi îşi întemeiază soluţia pe mijloace de probă în mare parte cu caracter indirect, datorită condiţiilor concrete de comitere a faptei, a reuşit să facă dovada certă că, în intervalul de timp în care s-a produs agresarea victimei, în câmpul infracţional nu s-a deplasat nicio altă persoană şi niciun autoturism, că inculpatul s-a întâlnit cu victima pe segmentul de drum ce conturează locul faptei şi între ei a existat un conflict determinat de poziţionarea căruţei la momentul respectiv, iar actele medicale efectuate în cauză coroborate cu identificarea unei şurubelniţe în autoturismul inculpatului, fac dovada faptului că acesta din urmă a cauzat leziunea traumatică care a condus la decesul victimei, în modalitatea în care a fost reţinută în actul de sesizare; totodată, morfologia şi topografia leziunii pledează pentru producerea ei cu un corp înţepător care a penetrat din faţă victima după un traiect oblic ascendent de la dreapta la stânga şi care nu a fost apt să genereze hemoragii externe, iar mecanismul producerii leziunii letale corespunde poziţiilor ce le aveau inculpatul şi victima în momentul săvârşirii omorului (inculpatul aflat pe scaunul maşinii din stânga se foloseşte de şurubelniţă şi scoţând mâna pe geamul lăsat în jos loveşte victima aflată în picioare lângă portiera maşinii).
Pentru toate aceste considerente, având în vedere şi faptul că nu există motive de casare care să fie luate în considerare din oficiu, conform dispoziţiilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte, văzând şi dispoziţiile art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, va casa în totalitate Decizia apelată, menţinând soluţia de condamnare dispusă de instanţa de fond, pe care o va corecta doar sub aspectul limitării pedepsei complementare la drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., reţinând că natura faptei săvârşite - reflectând o atitudine de sfidare de către inculpat a unor valori sociale importante - relevă existenţa unei nedemnităţi în exercitarea drepturilor de natură electorală prevăzute de art. 71 C. pen. - art. 64 lit. a) teza a ll-a lit. b). În ceea ce priveşte dreptul de a alege, având în vedere cauza Hirst contra Marii Britanii, prin care Curtea Europeană a statuat că interzicerea automată a dreptului de a participa la alegeri, aplicabilă tuturor deţinuţilor condamnaţi la executarea unei pedepse cu închisoarea, deşi urmăreşte un scop legitim, nu respectă principiul proporţionalităţii, reprezentând, astfel, o încălcarea a art. 3 Protocolul 1 din Convenţie, Curtea apreciază că, în raport de natura infracţiunii săvârşite de inculpat, acesta nu este nedemn să exercite dreptul de a alege, motiv pentru care nu îi va interzice exerciţiul acestui drept.
Conform dispoziţiilor art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi împotriva Deciziei penale nr. 42/ A din 02 decembrie 2009 a Curţii de Apel Galaţi, secţia de minori şi de familie, privind pe intimatul inculpat V.F.E.
Casează Decizia recurată şi în parte sentinţa penală nr. 238 din 03 iulie 2009 pronunţată de Tribunalul Vrancea, numai în ceea ce priveşte pedeapsa complementară pe care o limitează la interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.
Menţine restul dispoziţiilor sentinţei atacate.
Onorariul parţial apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat V.F.E., în sumă de 100 lei, se va suporta din fondul M.J.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 30 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2569/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3632/2010. Penal. Infracţiuni la alte legi... → |
|---|
