ICCJ. Decizia nr. 2321/2010. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.). Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2321/2010
Dosar nr. 9011/101/2009
Şedinţa publică din 14 iunie 2010
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 43 din 15 februarie 2010, Tribunalul Mehedinţi, a respins cererea de revizuire a sentinţei penale nr. 371 din 31 octombrie 2005, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, în Dosarul nr. 2376/2005, cerere formulată de revizuientul B.Z. (fiul lui T. şi G., în prezent deţinut în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Craiova).
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că la data de 23 decembrie 2009, s-a înregistrat la această instanţă, sub nr. de mai sus, sesizarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinţi prin care s-a solicitat respingerea cererii de revizuire formulată de condamnatul B.Z. împotriva sentinţei penale nr. 371 din 31 octombrie 2005, pronunţată în Dosarul nr. 2376/2005, al Tribunalului Mehedinţi, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1433 din 17 aprilie 2008, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Parchetul a motivat că, prin sentinţa penală nr. 371 din 31 octombrie 2005 a Tribunalului Mehedinţi, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1433 din 17 aprilie 2008, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, inculpatul B.Z. a fost condamnat la o pedeapsă de 7 ani închisoare, în baza art. 211 alin. (2) lit. i) şi alin. (2) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), reţinându-se că, în noaptea de 12/13 octombrie 2003, a lovit-o pe partea vătămată B.E. şi i-a smuls suma de 250 lei.
La data de 27 octombrie 2009, revizuientul D.M. s-a adresat Parchetului de pe lângă Tribunalului Mehedinţi cu o cerere de revizuire, prin care a solicitat rejudecarea cauzei, susţinând că este nevinovat, că i-au fost încălcate drepturile la apărare, prin durata excesivă a procesului (de 5 ani şi 6 luni), considerându-se discriminat rasial, întrucât era analfabet.
În referatul întocmit de parchet s-a menţionat că nu sunt întrunite condiţiile expres şi limitativ prevăzute de art. 394 C. proc. pen., apreciindu-se ca neîntemeiată cererea de revizuire, întrucât din analiza probatoriului de la dosarul cauzei a rezultat, fără dubiu, vinovăţia acestuia, iar încadrarea juridică a faptei s-a constatat că a fost corespunzător realizată de instanţele de judecată. A fost ataşat Dosarul nr. 2376/2005, al Tribunalului Mehedinţi în care s-a pronunţat sentinţa penală nr. 371 din 31 octombrie 2005, a cărei revizuire s-a solicitat.
Tribunalul Mehedinţi, examinând cererea de revizuire formulată în raport de actele dosarului, cât şi de dispoziţiile legale, a constatat că în conformitate cu art. 394 C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută în cazul când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, când un martor, expert sau interpret a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire o cere, când un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals, când un membru al completului de judecată, procuror ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere şi când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia.
Astfel, prima instanţă a mai constatat că din economia dispoziţiilor art. 393 şi art. 394 C. proc. pen., rezultă caracterul revizuirii de cale extraordinară de atac, prin intermediul căreia se pot înlătura erorile judiciare cu privire la faptele reţinute printr-o hotărâre judecătorească definitivă, datorită necunoaşterii de către instanţă a unor împrejurări de care depindea adoptarea unei hotărâri conforme cu legea şi adevărul.
În cauză, urmare analizării cererii de revizuire, în raport de hotărârea de condamnare - sentinţa penală nr. 371 din 31 octombrie 2005 a aceleiaşi instanţe, pronunţată în Dosarul nr. 2376/2005 - prin care s-a rezolvat fondul cauzei şi care a reţinut vinovăţia revizuientului, în comiterea infracţiunii de tâlhărie, Tribunalul Mehedinţi a constatat că motivele invocate de revizuient (în sensul că era nevinovat, i-ar fi fost încălcat dreptul la apărare, prin durata excesivă a procesului, de 5 ani şi 6 luni şi că ar fi fost discriminat rasial, întrucât era analfabet) nu se încadrează în cazurile de revizuire prevăzute de textul de lege menţionat, deoarece din probele existente în Dosarul de fond nr. 2376/2005, a rezultat cu certitudine vinovăţia acestuia.
Prima instanţă a conchis respingând, ca nefondată, cererea de revizuire formulată, constatând că revizuientul condamnat B.Z. nu şi-a întemeiat cererea sa pe nici unul din cazurile de revizuire, expres şi limitativ reglementate de art. 394 C. proc. pen.
Împotriva acestei sentinţe a formulat apel revizuientul condamnat B.Z., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, arătând că în mod nelegal a fost respinsă cererea de revizuire şi solicitând admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei şi rejudecarea cauzei.
În esenţă, apelantul revizuient a arătat că cererea de revizuire este admisibilă, fiind îndeplinite condiţiile legale susţinând că judecarea în fond a cauzei a avut loc cu încălcarea dreptului la un proces echitabil, că a fost discriminat rasial, că a fost condamnat de două ori pentru aceeaşi infracţiune de tâlhărie, atât la amendă penală de 1.000 RON, cât şi 7 ani închisoare şi că soluţia de condamnare s-a bazat exclusiv pe declaraţiile părţii vătămate, ceilalţi coautori fiind achitaţi.
Totodată, apelantul revizuient condamnat a mai susţinut că pedeapsa aplicată a fost prea aspră, solicitând reindividualizarea pedepsei aplicate.
Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, examinând motivele de apel invocate, cât şi din oficiu, conform dispoziţiilor art. 371 alin. (2) C. proc. pen., a constatat că apelul este nefondat şi, prin Decizia penală nr. 88 din 8 aprilie 2010, a respins, ca atare, apelul declarat de revizuientul condamnat B.Z. împotriva sentinţei penale nr. 43 din 15 februarie 2010 pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, obligându-l totodată la plata cheltuielilor judiciare către stat, inclusiv a onorariului apărătorului desemnat din oficiu pentru acesta.
Pentru a decide astfel, instanţa de prim control judiciar a reţinut că prin cererea de revizuire formulată condamnatul B.Z. a invocat elemente care ţin de judecata în fond a cauzei, iar revizuirea fiind o cale extraordinară de atac şi putând fi formulată numai în cazurile limitativ şi expres prevăzute de lege, a apreciat că nu este permis ca prin intermediul acesteia să se dispună prelungirea probatoriului şi să se realizeze o nouă analiză a probelor şi a împrejurărilor comiterii faptelor.
De asemenea, instanţa de apel a mai constatat că, în speţă, condamnatul revizuient nu a dovedit existenţa unor împrejurări noi, necunoscute de instanţă la data judecării cauzei în căile ordinare de atac, astfel că, în mod întemeiat, a fost respinsă de instanţa de fond cererea de revizuire.
S-a apreciat ca nefondată şi susţinerea acestuia în sensul că a fost condamnat de două ori pentru aceeaşi faptă de tâlhărie, respectiv 7 ani închisoare şi 1000 lei amendă penală, întrucât s-a constatat că pedeapsa aplicată condamnatului este de 7 ani închisoare, astfel cum a rezultat din dispozitivul hotărârii de condamnare - sentinţa penală nr. 371 din 31 octombrie 2005, a Tribunalului Mehedinţi, definitivă prin Decizia penală nr. 1433/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, constatând că motivele invocate de revizuentul condamnat nu se încadrează în cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 394 C. proc. pen. şi apreciind că instanţa de fond, în mod just, a respins cererea de revizuire, în baza art 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a respins apelul ca nefondat.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs revizuientul condamnat B.Z., care prin intermediul apărătorului desemnat din oficiu, în esenţă, a reiterat, motivele invocate în cererea iniţială, astfel cum au fost menţionate în practicaua prezentei decizii.
Examinând Decizia penală atacată sub toate aspectele de fapt şi de drept, conform prevederilor art. conform prevederilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. combinate cu art. 3856 alin. (1) şi art. 3857 alin. (1) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul formulat este nefondat, pentru următoarele considerente:
Din economia dispoziţiilor art. 393 şi art. 394 C. proc. pen. rezultă caracterul revizuirii de cale extraordinară de atac, prin intermediul căreia se pot înlătura erorile judiciare, cu privire la faptele reţinute printr-o hotărâre judecătorească definitivă, datorită necunoaşterii de către instanţe a unor împrejurări de care depindea adoptarea unei hotărâri conforme cu realitatea şi cu prevederile legale.
Din aceleaşi dispoziţii rezultă, de asemenea, că revizuirea are rolul de a atrage anularea hotărârilor în care judecata s-a bazat pe o eroare de fapt şi de a reabilita judecătoreşte pe cei condamnaţi pe nedrept.
Fiind o cale extraordinară de atac, revizuirea priveşte exclusiv hotărârile determinate de art. 393 C. proc. pen. şi numai pentru cazurile prevăzute de art. 394 din acelaşi cod, singurele apte a provoca o reexaminarea în fapt a cauzei penale.
Prin urmare, din analiza textelor legale mai sus enunţate, se impune concluzia condiţionării examinării temeiniciei hotărârii atacate prin exercitarea revizuirii, numai în condiţiile legii.
În cauză revizuientul condamnat B.Z. a formulat recurs, solicitând casarea ambelor hotărâri pronunţate şi, pe fond, admiterea cererii de revizuire astfel cum a fost formulată şi motivată.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că atât prima instanţă cât şi cea de prim control judiciar au procedat corect atunci când au apreciat că motivele invocate de revizuient nu se încadrează în niciunul din cazurile de revizuire prevăzute de art. 394 lit. a) - e) C. proc. pen., întrucât condamnatul a negat constant săvârşirea infracţiunii pentru care a fost dedus judecăţii şi mai apoi condamnat, a tins să conducă la constatarea netemeiniciei hotărârii de condamnare şi, pe cale de consecinţă, să obţină achitarea sa, invocând, totodată şi faptul că ar fi fost discriminat fiind analfabet şi că nu ar fi beneficiat de un proces echitabil, din cauza duratei acestuia de aproximativ 5 ani şi 6 luni, situaţie ce, în mod evident nu poate face obiectul unei cereri de revizuire.
De altfel, se mai constată că, în mod corect, s-a apreciat că, în speţă, vinovăţia inculpatului B.Z. în săvârşirea faptei de tâlhărie, astfel cum a fost reţinută în actul de inculpare, a fost pe deplin dovedită, acesta fiind condamnat definitiv şi irevocabil la o pedeapsă de 7 ani închisoare pentru infracţiunea pentru care a fost cercetat şi dedus judecăţii, aşa cum rezultă din sentinţa penală nr. 371 din 31 octombrie 2005 pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1433/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,
Prin urmare, justificat, s-a apreciat că nu este incident în cauză motivul de revizuire prevăzut de dispoziţiile art. 394 lit. a) C. proc. pen., aspectele relevate de recurentul revizuient neputând fi considerate ca fapte sau împrejurări noi, ce existau la momentul pronunţării soluţiei, dar care, din varii motive, n-au fost cunoscute de instanţa de condamnare.
Aşadar, instanţele anterioare au pronunţat hotărâri legale, ce vor fi menţinute, Înalta Curte urmând ca, în baza prevederilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să respingă ca nefondat recursul declarat de revizuientul condamnat B.Z. împotriva Deciziei penale nr. 88 din 8 aprilie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Conform dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul revizuient condamnat va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat, inclusiv a onorariului apărătorului desemnat din oficiu pentru acesta, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuientul condamnat B.Z. împotriva Deciziei penale nr. 88 din 8 aprilie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul revizuient condamnat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3629/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2569/2010. Penal → |
|---|
