ICCJ. Decizia nr. 2294/2010. Penal. Trafic internaţional de droguri (Legea 143/2000 art. 3). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2294/2010
Dosar nr.4472/90/2010
Şedinţa publică din 7 iunie 2011
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr.187 din 14 decembrie 2010, Tribunalul Vâlcea, secţia penală, a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei din infracţiunea prevăzută de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 în infracţiunea prev. de art. 2 din Legea nr. 143/2000, cerere formulată de apărătorul inculpatului N.A.
Prin aceeaşi sentinţă, în baza art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. şi art. 74 alin. (2) C. pen., a condamnat pe inculpatul N.A., la 4 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b,) c) C. pen.
În baza art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. şi art. 74 alin. (2) C. pen., a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 an şi 2 luni închisoare.
În baza art. 33, art. 34 C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a teza a II-a, b,) c) C. pen.
În baza art. 71 C. pen., a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii, pe durata executării pedepsei, a drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a teza a II-a, b,) c) C. pen.
S-a dedus din durata pedepsei perioada reţinerii şi arestării preventive începând cu 12 noiembrie 2010, la zi.
În baza art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 a dispus confiscarea cantităţii de 578,28 grame de Cannabis aflată în custodia Inspectoratului General al Poliţiei Române.
În baza art. 118 lit. b) C. pen., a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 300 Euro asupra căreia a fost instituit sechestrul asigurător.
A fost menţinută măsura arestării preventive a inculpatului.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin rechizitoriul D.I.I.C.O.T. BT Vâlcea a fost trimis in judecată inculpatul N.A. pentru infracţiunile prevăzute de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 şi art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, aflate in concurs.
S-a reţinut că, în data de 07 noiembrie 2010, inculpatul a primit, în urma unei înţelegeri prealabile, 594,66 gr. cannabis din străinătate, drogurile fiind trimise de numitul R.N., prin intermediul unei firme de transport, acestea fiind mascate în interiorul unui aspirator si al unui pachet de detergent, respectiv că a primit, in modalitatea asemănătoare, camuflat in carcasa unui telefon, cantitatea de 5 gr de cocaină.
În faţa instanţei de fond, inculpatul a recunoscut săvârşirea faptelor şi a solicitat judecarea pe baza probelor administrate in faza de urmărire penală, fără a se administra probe în faza de judecată, făcând însă prin apărător precizarea că nu a cunoscut că drogurile vor fi trimise din străinătate, astfel că, prin schimbarea încadrării juridice, nu ar fi incidente dispoziţiile art. 3 alin. (1) privind importul de droguri, ci disp. art. 2 din Legea nr. 143/2000.
Ca urmare, în urma aplicării dispoziţiilor art. 320/1 C. proc. pen., introdus prin Legea nr. 202/2010, s-a dispus condamnarea inculpatului pentru infracţiunile prev. de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 şi art. 4 alin. (2) din aceeaşi lege, aflate în concurs real.
La individualizarea pedepselor, instanţa de fond a avut în vedere dispoziţiile art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. ce constituie o cauză de reducere a limitelor de pedeapsă, dar a reţinut şi circumstanţe atenuante constând în atitudinea, pe ansamblu, sinceră şi cooperantă în cursul urmării penale, precum şi faptul că a săvârşit faptele şi pentru că era consumator de stupefiante, ori după cum se constată în numeroase cazuri, persoanele interesate in distribuirea de stupefiante profită uneori de starea consumatorilor şi de imposibilitatea de a-şi mai procura droguri, cerându-le acestora să contribuie la distribuirea acestora pentru a-şi procura şi cantităţile necesare consumului propriu.
Împotriva sentinţei, a declarat apel inculpatul N.A.
În motivele de apel susţinute oral este criticată sentinţa pentru următoarele motive:
1) s-a apreciat că în mod greşit prima instanţă a respins cererea de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea pentru care l-a condamnat pe inculpat în infracţiunea prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000. Se susţine, în esenţă, că din probele administrate în cauză nu rezultă că inculpatul cunoştea cu exactitate că drogurile provin din străinătate;
2) un alt motiv de apel se referă la faptul că prima instanţă a omis să restituie către inculpat sumele de bani care au fost ridicate de la acesta odată cu reţinerea sa, sume care nu au fost confiscate;
3) un ultim motiv de apel se referă la greşita individualizare judiciară a pedepselor aplicate. Se susţine că D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Vâlcea - are un document oficial din care rezultă că inculpatul a formulat un denunţ în timpul urmăririi penale în cauza în care este cercetat. în consecinţă, apărarea solicită să se facă aplicarea dispoziţiilor art. 16 din Legea nr. 143/2000, urmând ca apelantul-inculpat să beneficieze de reducerea pedepsei aplicate.
Prin Decizia penală nr. 19 A din 17 februarie 2011, Curtea de Apel Piteşti, secţia penală, a admis apelul declarat de inculpatul N.A., a desfiinţat în parte sentinţa, după care, rejudecând:
- a repus în individualitatea lor cele 2 pedepse aplicate de instanţa de fond;
- a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 16 din Legea nr. 143/2000, reducând la 3 ani şi 6 luni pedeapsa aplicată în baza art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 320/1 alin. (7) C. proc. pen. şi la 1 an pedeapsa aplicată în baza art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 320/1 alin. (7)C. proc. pen.
În baza art. 33, art. 34 C. pen., a recontopit aceste pedepse şi a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani şi 6 luni închisoare, precum şi pedeapsa complementară a interzicerii, pe timp de 3 ani, a drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi c) C. pen.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.
A menţinut starea de arest şi a dedus la zi arestul preventiv.
Pentru a dispune în acest sens, instanţa de prim control judiciar a reţinut următoarele:
Situaţia de fapt a fost corect stabilită de prima instanţă în conformitate cu probele administrare în faza de urmărire penală şi în condiţiile aplicării dispoziţiilor art. 320/1 C. proc. pen.
Încadrarea juridică a faptei săvârşită de către inculpat este corectă. Din probele administrate în faza de urmărire penală rezultă că inculpatul cunoştea împrejurarea potrivit căreia expeditorul drogurilor pe nume R.N., se afla în Grecia. Inculpatul a solicitat trimiterea cantităţii de droguri, plătind un avans cu scopul de a le vinde în Bucureşti. în acest sens sunt relevante declaraţiile martorului O.O. Dispoziţiile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, incriminează şi fapta persoanei care solicită ori căreia îi sunt destinate drogurile în ţară.
Prin urmare, a conchis instanţa de apel că încadrarea juridică a faptelor în infracţiunea de trafic internaţional de droguri de risc şi în in fracţiunea de deţinere de droguri de mare risc pentru consum propriu, fără drept, infracţiuni prevăzute de art. 3 alin. (1) şi respectiv art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, este corectă.
S-a mai reţinut că la termenul de judecată din data de 17 februarie 2011, la solicitarea instanţei, D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Vâlcea - a depus la dosar adresa din 14 februarie 2011 nr. 95/D/P, din care rezultă că inculpatul N.A. a formulat un denunţ în timpul urmăririi penale în cauza în care era cercetat şi a facilitat tragerea la răspunderea penală a altor persoane care au săvârşit infracţiuni legate de droguri. în adresă se fac referiri concrete la inculpaţii care au fost prinşi în flagrant având asupra lor droguri.
În consecinţă, s-a constatat că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 143/2000, cu consecinţa reducerii cuantumului pedepsei aplicată inculpatului, după următorul algoritm juridic: inculpatul va beneficia de o reducere cu ½ a pedepselor aplicate, ca urmare a dispoziţiilor art. 16 din Legea nr. 143/2000 şi o a doua reducere cu 1/3 a pedepselor în baza dispoziţiilor art. 320/1 alin. (7) C. proc. pen.
În legătură cu sumele solicitate de către inculpat spre a-i fi restituite, curtea de apel a apreciat că această cerere este nefondată. Sumele găsite la inculpat, cu ocazia reţinerii sale, nu îi pot fi restituite, deoarece organul de urmărire penală nu a finalizat cercetările penale în acest caz.
Împotriva deciziei, inculpatul N.A. a declarat prezentul recurs.
Prealabil examinării pe fond a recursului, Înalta Curte constată următoarele:
- în toate etapele judecăţii, fond, apel şi recurs, inculpatul a beneficiat de asistenţa juridică a unui avocat ales;
- în primă instanţă, cu acordul său, a fost ascultat, solicitând judecarea după procedura prevăzută de art. 320/1 C. proc. pen.
- în apel, inculpatul şi-a exercitat „dreptul de tăcere".
Motivele de recurs ale inculpatului au fost prezentate în partea introductivă a prezentei decizii, în esenţă acestea vizând greşita încadrare juridică a faptei în infracţiunea prevăzută de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, nepronunţarea pe cererea de restituire a sumei de bani şi, în sfârşit, individualizarea pedepsei (solicitându-se reducerea acesteia).
Cu ocazia dezbaterilor, procurorul - în favoarea inculpatului - a criticat hotărârile cu privire la individualizarea pedepselor, inclusiv cu privire la pedeapsa complementară şi accesorie.
Recursul inculpatului va fi admis, însă numai cu privire la individualizarea pedepselor (cuantum pedepse principale, pedeapsa complementară şi pedeapsa accesorie).
Celelalte critici ale inculpatului sunt neîntemeiate pentru următoarele motive:
Este adevărat că inculpatul, care solicită judecarea după procedura prevăzută de art. 320/1 C. proc. pen., introdusă prin Legea nr. 202/2010, are dreptul să pună în discuţie încadrarea juridică a faptei.
Cu toate acestea, una din condiţiile aplicării acestei proceduri simplificate este ca inculpatul să recunoască în totalitate săvârşirea faptelor reţinute în actul de sesizare a instanţei (în rechizitoriu).
Or, potrivit rechizitoriului, una din faptele săvârşite consta în aceea că în data de 07 noiembrie 2010, inculpatul a primit, în urma unei înţelegeri prealabile, 594,66 gr. cannabis din străinătate, drogurile fiind trimise de numitul R.N., prin intermediul unei firme de transport, acestea fiind mascate în interiorul unui aspirator si al unui pachet de detergent, respectiv că a primit, in modalitatea asemănătoare, camuflat in carcasa unui telefon, cantitatea de 5 gr de cocaină.
Cu toate că a înţeles să fie judecat prin procedura prevăzută de art. 320/1 C. proc. pen. - care presupune să recunoască în totalitate săvârşirea faptelor reţinute în actul de sesizare a instanţei (în rechizitoriu), adică că a primit drogurile din străinătate, printr-o firmă de transport internaţional - inculpatul, în realitate, prin cererea de schimbare a încadrării juridice tinde să nu recunoască, în totalitate, fapta de trafic internaţional de droguri.
Introducerea în ţară a drogurilor din străinătate este o componentă a situaţiei de fapt, a faptelor săvârşite de inculpat, iar nu un element juridic abstract, de interpretare a legii, de interpretare a normei incriminatoare, care să poată fi pusă în discuţie ca o simplă cerere de schimbare a încadrării juridice a faptei în cadrul procedurii reglementate de art. 320/1 C. proc. pen.
De altfel, instanţa de apel - chiar în aceste condiţii - a examinat acest aspect de fapt, arătând că „din probele administrate în faza de urmărire penală rezultă că inculpatul cunoştea împrejurarea potrivit căreia expeditorul drogurilor pe nume R.N., se afla în Grecia. Inculpatul a solicitat trimiterea cantităţii de droguri, plătind un avans cu scopul de a le vinde în Bucureşti. în acest sens sunt relevante declaraţiile martorului O.O. Dispoziţiile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, incriminează şi fapta persoanei care solicită ori căreia îi sunt destinate drogurile în ţară".
Este neîntemeiată şi critica referitoare la nepronunţarea instanţei asupra cererii de restituire a sumelor de bani:
În partea expozitivă, aşa cum s-a arătat, instanţa de apel a motivat de ce cererea inculpatului nu poate fi admisă, nefiind necesar ca dispozitivul deciziei să conţină o dispoziţie distinctă, expresă.
După cum s-a arătat anterior, recursul inculpatului va fi admis, însă numai cu privire la individualizarea pedepselor (cuantum pedepse principale, pedeapsa complementară şi pedeapsa accesorie).
Instanţa de fond, aplicând dispoziţiile art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. a reţinut în favoarea inculpatului şi circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 74 alin. (2) C. pen. („...constând în atitudinea, pe ansamblu, sinceră şi cooperantă în cursul urmării penale, precum şi faptul că a săvârşit faptele şi pentru că era consumator de stupefiante").
Or, în condiţiile în care numai inculpatul a declarat apel şi, respectiv, recurs, această circumstanţă atenuantă nu mai poate fi înlăturată, ci trebuie să producă efecte juridice, alături de cauzele de reducere a pedepsei [art. 320/1 alin. (7) C. proc. pen. şi art.16 din Legea nr.143/2000].
La stabilirea pedepselor, vor fi observate - pentru evaluarea gradului de reducere a acestora - datele relevate de fişa de cazier judiciar (fil. 54 d.u.p.) din care rezultă că o condamnare pentru infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1)-(3) C. pen.; de asemenea, mai rezultă că acesta mai are un dosar în curs de judecare (rechizitoriul nr. 30/D/2006 din 28 ianuarie 2010 al D.I.I.C.O.T.) pentru infracţiuni prevăzute de Legea nr. 161/2003 şi, respectiv, de art. 215 alin. (1)- (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) (pag. 349-357 d.u.p).
Având în vedere reţinerea circumstanţelor atenuante, în temeiul art. 76 alin. (3) C. pen., va fi înlăturată aplicarea pedepsei complementare.
De asemenea, din conţinutul pedepsei accesorii va fi înlăturată interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a I-a şi lit. c) C. pen., natura infracţiunilor şi gravitatea acestora nejustificând interzicerea acestor drepturi.
Faţă de cele reţinute, Înalta Curte - în temeiul art. 385/15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. - va admite recursul inculpatului, în sensul celor arătate.
Potrivit art. 385/17 alin. (4) raportat la art. 383 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), din pedeapsa aplicată inculpatului se va deduce durata măsurilor preventive privative de libertate.
Conform art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul N.A. împotriva deciziei penale nr. 19/A din 17 februarie 2011 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Casează Decizia penală sus-menţionată numai cu privire la individualizarea pedepselor.
Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 6 luni închisoare în pedepsele componente.
Reduce pedeapsa aplicată pentru infracţiunea prevăzută de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 de la 1 an închisoare la 7 luni închisoare, cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen., art. 16 din Legea nr. 143/2000 şi art. 74 alin. (2) C. pen.
Recontopeşte pedeapsa redusă cu pedeapsa stabilită, urmând ca inculpatul să execute în final 3 ani şi 6 luni închisoare.
Înlătură aplicarea pedepsei complementare prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen.
Înlătură din conţinutul pedepsei accesorii interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. c) C. pen.
Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei atacate.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 12 noiembrie 2010 la 07 iunie 2011.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 07 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2290/2010. Penal. Lovirile sau vătămările... | ICCJ. Decizia nr. 2301/2010. Penal. Abuz în serviciu contra... → |
|---|
