ICCJ. Decizia nr. 2323/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2323/2010
Dosar nr. 296/44/2009
Şedinţa publică din 14 iunie 2010
Asupra recursului penal de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor dosarului;
Pe rolul Curţii de Apel Galaţi, secţia penală, s-a înregistrat Dosarul nr. 296/44/2009 având ca obiect plângerea, formulată în baza art. 2781 C. proc. pen., de petiţionarul U.P. împotriva soluţiei emisă în Dosarul nr. 383/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi susţinând că procurorul nu a efectuat verificări complete pentru a emite o soluţie legală şi temeinică.
În cuprinsul plângerii formulată petiţionarul U.P. a mai arătat că a formulat plângere împotriva intimaţilor M.C., executor judecătoresc şi A.M., magistrat judecător, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de 290 alin. (1), art. 271 C. pen. şi respectiv, de art. 246 şi art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 290 alin. (1) C. pen., susţinând că judecătorul a acoperit mai multe falsuri, iar executorul judecătoresc a emis înscrisuri false şi nu a respectat hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile.
Curtea de Apel Galaţi, secţia penală, prin Sentinţa penală nr. 32/F din 5 martie 2010, în baza art. 278 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionarul U.P. împotriva Rezoluţiei nr. 15/11/2/2009 a Procurorului General Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, obligându-l, totodată, în baza art. 189 - 191 C. proc. pen., la plata sumei de 50 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că, urmare actelor premergătoare efectuate în cauză, prin Rezoluţia nr. 383/P/2008 din 16 decembrie 2008, în baza art. 228 alin. (4) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi a dispus: neînceperea urmăririi penale faţă de magistratul A.M., cercetată sub aspectul infracţiunilor prevăzute de art. 246 şi art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 290 alin. (1) C. pen., precum şi neînceperea urmăririi penale faţă de intimatul executor judecătoresc M.C., cercetat sub aspectul infracţiunilor prevăzute de art. 290 alin. (1) C. pen. şi art. 271 C. pen., constatându-se că, faptele presupus a fi săvârşite de aceştia, nu au existat în realitatea obiectivă.
Împotriva rezoluţiei mai sus menţionată, petiţionarul a formulat plângere, în termen legal, criticând-o sub aspectul legalităţii şi temeiniciei şi susţinând că, nu a avut posibilitatea să se prezinte la data de 14 noiembrie 2008, când a fost citat la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, pentru a-şi preciza obiectul şi mijloacele de probă, care să dovedească afirmaţiile sale, deoarece la data respectivă se afla la Curtea de Apel Galaţi, într-o altă cauză, depunând acte justificative în acest sens.
Prin Rezoluţia nr. 15/11/2/2009 din 26 ianuarie 2009, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi a respins, ca neîntemeiată, plângerea formulată de petiţionarul U.P. împotriva rezoluţiei dată în Dosarul nr. 383/P/2008 al aceleiaşi unităţi de parchet.
S-a constatat de către prima instanţă că, deşi aparent motivul imposibilităţii de prezentare din motive obiective a petiţionarului la parchet, ar putea duce la infirmarea rezoluţiei procurorului şi trimiterea cauzei la parchet, totuşi cele susţinute se impuneau a fi analizate în lumina dispoziţiilor art. 2781 pct. 8 lit. b) C. proc. pen., care prevedeau că judecătorul admite plângerea prin sentinţă, desfiinţează rezoluţia atacată şi trimite cauza procurorului în vederea începerii sau redeschiderii urmăririi penale, după caz.
Prima instanţă a constatat că, din actele existente la dosar şi depuse în faza de judecată, nu s-au identificat elemente din care să rezulte că, intimatul executor judecătoresc M.C. şi intimata magistrat judecător A.M. ar fi săvârşit vreo faptă prevăzută de legea penală.
Astfel, prima instanţă a constatat că, împotriva executorului judecătoresc M.C. petiţionarul a mai formulat anterior plângere penală, în care a invocat aceleaşi aspecte, respectiv: modul în care a procedat la executarea silită la cererea creditoarei P.A., cu ocazia punerii în executare a Sentinţei civile nr. 5165/2006 a Judecătoriei Galaţi, prin care s-a dispus evacuarea persoanei vătămate N.M.
S-a mai relevat că, prin Rezoluţia nr. 321/P/2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi s-a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionara N.M., prin procurator, U.P., faţă de executorul judecătoresc M.C., iar Curtea de Apel Galaţi, prin Sentinţa penală nr. 36/F/2008 a respins, de asemenea, plângerea formulată împotriva acestei rezoluţii.
Prin urmare, analizând actele existente în dosarul de executare nr. 25/2007, dar şi din înscrisurile depuse de petiţionar cu ocazia judecării cauzei, prima instanţă a constatat, pe de o parte, că faţă de executorul judecătoresc M.C. operează principiul autorităţii de lucru judecat, iar, pe de altă parte, că nu rezultă niciun indiciu că intimata judecător A.M. ar fi săvârşit vreo faptă prevăzută de legea penală, cu ocazia punerii în executare a Sentinţei civile nr. 5165/2006 a Judecătoriei Galaţi.
Curtea de Apel Galaţi, secţia penală, a conchis constatând că plângerea formulată de petiţionarului U.P. este nefondată şi a respins-o ca atare, întrucât din actele dosarului nu a rezultat niciun indiciu care să justifice restituirea cauzei la parchet pentru începerea urmăririi penale faţă de intimaţii M.C. şi A.M.
Împotriva sentinţei penale mai sus menţionată, în termen legal, petiţionarul U.P. a formulat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, pentru motivele arătate în faţa primei instanţe şi reiterate în partea introductivă a prezentei decizii.
Pe rolul Secţiei Penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a înregistrat Dosarul nr. 296/44/2009, fixându-se prim termen de judecată la 3 mai 2010, când, la solicitarea formulată oral de recurentul petiţionar, cauza s-a amânat la termenul din 14 iunie 2010, pentru a-i da acestuia posibilitatea să-şi pregătească apărarea.
Examinând recursul declarat de petiţionar, sub toate aspectele conform art. 3856 alin. (3) coroborat cu art. 38514 C. proc. pen. prin raportare şi la dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Ca o garanţie a respectării legalităţii în procesul penal, legiuitorul a prevăzut posibilitatea ca orice persoană nemulţumită de actele şi măsurile dispuse în timpul urmăririi penale să facă plângere împotriva acestora.
Poate face o astfel de plângere, în concepţia legiuitorului, orice persoană ale cărei interese legitime au fost vătămate printr-un act sau printr-o măsură procesuală, fără însă a se aduce atingere autorităţii de lucru judecat a unei hotărâri definitive de condamnare.
În cauza supusă analizei, Înalta Curte constată că instanţa de fond, în baza ansamblului materialului probator administrat în cauză, a respins, în mod justificat, plângerea formulată de petiţionar, apreciind ca fiind legală şi temeinică Rezoluţia nr. 383/P/2008 din 16 decembrie 2008, prin care Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, în baza art. 228 alin. (4) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de magistratul A.M., sub aspectul infracţiunilor prevăzute de art. 246 şi art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 290 alin. (1) C. pen., precum şi neînceperea urmăririi penale faţă de intimatul executor judecătoresc M.C., sub aspectul infracţiunilor prevăzute de art. 290 alin. (1) C. pen. şi art. 271 C. pen., apreciindu-se, justificat, că faptele presupus a fi săvârşite de aceştia nu s-au obiectivat în realitate.
De altfel, Înalta Curte constată că prin Rezoluţia nr. 15/11/2/2009 din 26 ianuarie 2009, dată în Dosarul nr. 383/P/2008, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi a confirmat soluţia dispusă de procuror, faţă de intimaţii mai sus menţionaţi, apreciindu-se, în mod corect, că faptele, presupuse a fi săvârşite de aceştia nu există.
În acelaşi sens, Înalta Curte constată că, în mod corect, s-a mai reţinut de către prima instanţă şi împrejurarea că executorul judecătoresc M.C., conform atribuţiilor de serviciu şi cu respectarea prevederilor legale, a pus în executare titlul executoriu - Sentinţa civilă nr. 5165/2006 a Judecătoriei Galaţi, vizând evacuarea petiţionarului şi a altor membri ai familiei sale din apartamentul în litigiu, iar eventualele nemulţumiri ale acestuia faţă de modul în care s-a desfăşurat executarea silită, nu pot constitui, prin ele însele, temei pentru a trage la răspundere penală pe intimatul executor judecătoresc, cu atât mai mult cu cât anterior mai formulase o plângere penală similară împotriva aceluiaşi intimat şi cu privire la care devin incidente dispoziţiile privind existenţa autorităţii de lucru judecat.
De altfel, se mai constată că petiţionarul, avea deschisă calea formulării unei eventuale contestaţii la executare, potrivit dispoziţiilor art. 399 C. proc. civ., dacă avea nelămuriri cu privire la înţelesul sau întinderea dispozitivului hotărârii învestită cu titlul executoriu.
De asemenea, Înalta Curte mai reţine că plângerea penală împotriva intimatului executor judecătoresc, referitor la modalitatea în care a efectuat executarea silită, nu poate constitui, în sine, temei pentru a se ajunge la concluzia săvârşirii de către acesta a infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată ori de nerespectare a hotărârilor judecătoreşti, deoarece legiuitorul, având în vedere importanţa punerii în executare a unei hotărâri judecătoreşti, a stabilit în cazul executării silite o procedură specială, în care partea a căror interese au fost lezate cu ocazia executării silite, are la dispoziţie căi legale prevăzute de codul de procedură civilă pentru a le îndrepta.
Aşadar, plângerea penală îndreptată împotriva executorului judecătoresc care, în virtutea atribuţiunilor sale, pune în executare o hotărâre judecătorească, nu poate constitui o nouă cale de atac, faţă de modul în care s-a desfăşurat executarea silită, reţinând justificat că, intimatul executor judecătoresc şi-a îndeplinit cu bună-credinţă şi cu respectarea prevederilor legale în vigoare atribuţiile de serviciu, atunci când a făcut demersurile specifice punerii în executare silită a titlului executoriu cu care a fost învestit.
Înalta Curte mai reţine că aspectele sesizate de petiţionarul U.P. îşi au originea în nemulţumirea generată de faptul că în cauza civilă, ce a avut ca obiect Dosarul nr. 4508/C/2006, vizând evacuarea sa din apartamentul ce a constituit locuinţa sa, s-a pronunţat o soluţie nefavorabilă, de către completul legal învestit cu judecarea respectivei cauze, respectiv, că prin Decizia civilă nr. 115/R din 27 februarie 2007, a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă, a rămas definitivă şi irevocabilă Sentinţa civilă nr. 5165 din 28 iulie 2006, prin care Judecătoria Galaţi a admis acţiunea civilă în evacuare, formulată de reclamanta P.A., în contradictoriu cu pârâţii N.M., U.P. şi alţii şi, în consecinţă, a dispus evacuarea acestora din respectivul imobil.
Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi urmare actelor premergătoare efectuate în cauză, Înalta Curte constată că instanţa de fond a procedat corect atunci când a apreciat ca fiind nefondată plângerea formulată de petiţionar, reţinând, justificat, că nu au rezultat indicii că, intimata magistrat judecător A.M. ar fi săvârşit vreo faptă cu conotaţie penală, atunci când a încuviinţat cererea de executare silită în litigiul civil mai sus menţionat, întrucât aceasta nu a făcut altceva decât să-şi îndeplinească atribuţiile de serviciu, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, soluţia pronunţată fiind argumentată şi fundamentată pe actele administrate în dosarul mai sus menţionat şi pe prevederile legale.
Aşadar, cele susţinute de recurentul petiţionar rămân doar simple afirmaţii subiective, fără niciun suport real, în lipsa unor argumente temeinice şi a unor probe, care să conducă la concluzia că intimaţii A.M. şi M.C. ar fi săvârşit vreo faptă de natură penală, atunci când au efectuat actele specifice de încuviinţare a executării silite şi respectiv, de punere în executare silită a titlului executoriu legal învestit, în vederea soluţionării dosarului civil dedus judecăţii, corect, apreciindu-se, urmare actelor premergătoare efectuate în cauză, că faptele prevăzute de art. 290 alin. (1) C. pen. şi art. 271 C. pen. (imputate a fi săvârşite de intimatul executor judecătoresc) ori cele prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 290 alin. (1) C. pen. (presupuse a fi săvârşite de intimata judecător) nu au existat în realitatea obiectivă.
Prin urmare, din actele premergătoare efectuate nefiind relevate elemente care să ateste că intimaţii, soluţionând litigiul civil în care petiţionarul a fost parte, ar fi avut intenţia să producă vreo vătămare drepturilor petiţionarului sau ar fi săvârşit vreo altă faptă cu conotaţie penală, în mod justificat, s-a constatat că aceştia nu şi-au încălcat atribuţiile de serviciu şi nici nu au comis vreo altă faptă ce s-ar circumscrie ilicitului penal, cu atât mai mult cu cât, la acest moment, au fost epuizate căile de atac extraordinare prevăzute de legea procesual civilă, iar eventualele nelegalităţi ale unor hotărâri judecătoreşti nu puteau fi cenzurate ori înlăturate decât de către instanţele de control judiciar, al căror principal rol este exact acela de a îndrepta o hotărâre nelegală şi netemeinică.
De altfel, magistraţii judecătorii nu pot fi sancţionaţi numai pentru activitatea specifică de judecată şi, cu atât mai puţin, nu le poate fi imputabilă vreo faptă de natură penală, când au dispus măsurile legale, conform propriilor convingeri, formulate pe baza aprecierii şi interpretării probelor, prin coroborare cu dispoziţiile legale pe care le-au considerat aplicabile.
Înalta Curte mai reţine că, dacă s-ar da o interpretare contrară dispoziţiilor relative la soluţionarea cauzelor, pronunţarea şi motivarea hotărârilor, respectiv procedura de judecată, aşa cum a dorit recurentul petiţionar, s-ar încălca principiul independenţei judecătorului şi s-ar ajunge la anarhie, afectându-se însăşi actul de justiţie.
Aşa fiind, Înalta Curte, în temeiul art. 385 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul U.P. împotriva Sentinţei penale nr. 32/F din 5 martie 2010 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală.
Conform dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petiţionar va fi obligat la plata cheltuieli judiciare către stat, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul U.P. împotriva Sentinţei penale nr. 32/F din 5 martie 2010 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 247/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2474/2010. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
