ICCJ. Decizia nr. 2337/2010. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2337/2010
Dosar nr. 5074/1/2010
Şedinţa publică din 14 iunie 2010
Asupra recursului penal de faţă constată:
Prin încheierea de şedinţă din 2 iunie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. 38283/3/2009, s-a dispus, în conformitate cu prevederile art. 3002 C. proc. pen. cu referire la art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen., menţinerea stării de arest a apelantului-inculpat B.V.S., trimis în judecată sub acuzaţia săvârşirii infracţiunilor de luare de mită şi trafic de influenţă prevăzute de art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. şi art. 257 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, constatându-se că temeiurile care au determinat arestarea iniţială justifică în continuare privarea de libertate, având în vedere natura, gravitatea şi circumstanţele de săvârşire a faptelor pentru care apelantul-inculpat a fost condamnat în primă instanţă.
S-a arătat de către instanţă că, în contextul comportamentului infracţional reţinut în sarcina inculpatului, împrejurările invocate în favoare privitoare la situaţia personală a inculpatului şi dificultăţile materiale cu care se confruntă membrii familiei sale nu justifică dispunerea unei măsuri alternative la arestare, pericolul pentru ordinea publică avut în vedere la luarea măsurii preventive continuând să fie actual, în condiţiile recrudescenţei faptelor de corupţie şi a scăderii încrederii populaţiei în eficienţa organelor statului.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul, arătând că în mod greşit instanţa de apel a decis menţinerea sa în arest preventiv, având în vedere stadiul avansat al procedurii judiciare, conduita sinceră şi cooperantă în faţa organelor judiciare şi, în general, inexistenţa oricăror riscuri de influenţare a procesului în contextul administrării integrale a probatoriului.
De asemenea, s-a arătat că detenţia de până în prezent a fost suficientă pentru corijarea comportamentului inculpatului şi că, în condiţiile în care acesta nu mai deţine calitatea de poliţist comunitar, nu se poate prezuma că lăsat în libertate ar comite noi fapte prevăzute de legea penală.
Examinând încheierea atacată în raport de criticile formulate, cât şi din oficiu, sub toate aspectele cauzei, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
Din actele şi lucrările dosarului, se reţine că inculpatul a fost condamnat în primă instanţă pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită şi trafic de influenţă prevăzute de art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. şi art. 257 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, faptele pretins săvârşite implicând calitatea sa de poliţist comunitar în cadrul Primăriei Sector 1 Bucureşti, calitate de care s-a folosit pentru a face acte contrare obligaţiilor de serviciu ce îi reveneau sau pentru a pretinde sume de bani necuvenite.
În concret, s-a reţinut că, în cursul lunii septembrie 2008, în calitate de poliţist comunitar, împreună cu coinculpaţii P.T. şi M.R., lucrători în cadrul aceleiaşi formaţiuni de poliţie, a pretins de la martorul M.C.R. şi, ulterior a şi primit, suma de 8.000 RON pentru a nu da curs reclamaţiilor privind renovarea construcţiei situată în Bucureşti, str. E.G. şi pentru a nu aplica sancţiuni contravenţionale pentru pretinse contravenţii săvârşite de constructorul imobilului; remiterea sumei de bani către inculpat a avut loc la data de 30 septembrie 2008.
De asemenea, s-a reţinut că, în perioada 30 septembrie 2008 - 5 august 2009, împreună cu coinculpata D.S., inculpatul a pretins şi primit suma de 16.000 euro de la de la constructorul şi proprietarul clădirii, sub pretextul că îşi va folosi influenţa şi relaţiile pentru a-l ajuta pe proprietarul clădirii să nu întâmpine greutăţi din partea autorităţilor la efectuarea recepţiei lucrărilor de construcţie.
Depistarea inculpatului şi a celor coacuzaţi a avut loc pe baza denunţurilor formulate în cauză, iar materialul probator administrat relevă pe larg circumstanţele în care inculpatul a acţionat în săvârşirea presupuselor fapte reţinute în sarcina sa, contribuţia şi rolul avute în comiterea faptelor în participaţiune.
Probatoriul administrat în faza de urmărire penală şi în cursul cercetării judecătoreşti evidenţiază contribuţia semnificativă a inculpatului în săvârşirea faptelor, precum şi împrejurarea că acesta a continuat să pretindă sume de bani de la martorii denunţători, chiar şi după ce aflase că la nivelul instituţiei se cunoştea că primise anterior suma de 8000 RON de la denunţători.
În raport de situaţia de fapt prezentată, gravitatea deosebită a infracţiunilor este de necontestat.
Natura şi gravitatea infracţiunilor de care inculpatul este acuzat, modalitatea în care se presupune că ar fi acţionat, dar mai ales calitatea de care s-a prevalat la săvârşirea faptelor şi consecinţele produse asupra imaginii poliţiei, prin subminarea încrederii publice în corectitudinea organelor statului, în contextul mai larg al prevenirii şi combaterii corupţiei, constituie elemente în raport de care se examinează necesitatea prezervării ordinii publice.
De asemenea, aşa cum bine a subliniat instanţa Curţii de Apel Bucureşti, jurisprudenţa Curţii Europene nu exclude refuzul de eliberare a unui acuzat numai pe temeiul gravităţii faptelor, dacă indicii concrete demonstrează că prin lăsarea acuzatului în libertate se aduce un prejudiciu real ordinii publice.
În speţă, interesul public al prezervării ordinii publice continuă să fie actual, în raport de gravitatea infracţiunilor, faptul că acestea au fost săvârşite de un poliţist comunitar în cadrul atribuţiilor de serviciu, a căror îndeplinire corespunzătoare obligau tocmai la apărarea valorilor sociale încălcate şi impactul negativ asupra comunităţii din care face parte inculpatul, în situaţia în care ar fi cercetat în libertate, prin acreditarea ideii că nu toţi cetăţenii sunt egali în faţa legii şi că autorităţile judiciare nu reacţionează ferm împotriva persoanelor care săvârşesc asemenea fapte.
Toate aceste elemente au fost corect evaluate de instanţa de apel atunci când a decis menţinerea stării de arest a inculpatului.
În contextul recrudescenţei infracţiunilor de corupţie şi împrejurarea că asemenea fapte se constituie tot mai frecvent în importante surse de venituri ilicite pentru cei care le săvârşesc determină concluzia că dispoziţiile art. 148 lit. f) C. proc. pen. sunt în continuare îndeplinite în cauză, nefiind înlăturate de buna conduită a inculpatului în faţa organelor judiciare ori situaţia materială dificilă a familiei sale.
În consecinţă, reţinând că cercetarea judecătorească nu a adus modificări asupra situaţiei iniţial reţinute pentru a repune în discuţie temeiurile care au determinat arestarea iniţială, temeiuri care se menţin şi în prezent pentru considerentele anterior expuse, Înalta Curte constată că în mod corect instanţa de apel a dat eficienţă dispoziţiilor art. 160b alin. (3) C. proc. pen. menţinând starea de arest a inculpatului.
Aşa fiind, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.V.S. şi va dispune obligarea sa la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.V.S. împotriva încheierii din 2 iunie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. 38283/3/2009 (1370/2010).
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 250/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2502/2010. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
