ICCJ. Decizia nr. 2385/2010. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2385/2010
Dosar nr. 4745/1/2010
Şedinţa publică din 16 iunie 2010
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Încheierea din 20 mai 2010, pronunţată în Dosarul nr. 602/36/2010, Curtea de Apel Constanţa, învestită cu soluţionarea apelului declarat de inculpaţii din cauză, între care şi inculpatul P.V., în baza art. 3002 rap. la art. 160b alin. (3) C. proc. pen. a menţinut arestarea preventivă a inculpatului P.V., respingând, ca nefondată, cererea acestuia de înlocuire a arestării cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, prevăzută de art. 145 C. proc. pen.
Instanţa a constatat că faţă de inculpatul P.V. s-a dispus arestarea preventivă, în lipsă, la data de 26 noiembrie 2008 de către Tribunalul Constanţa sesizat prin rechizitoriul din 24 noiembrie 2008, cu săvârşirea mai multor infracţiuni, printre care şi aceea de înşelăciune care a produs consecinţe deosebit de grave, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen.
Mandatul de arestare preventivă a putut fi pus în executare abia la data de 21 iulie 2009, când inculpatul a fost prins.
Prin actul de sesizare a instanţei s-a reţinut că din anul 2004, sus-numitul inculpat, preot al Parohiei Cotu Văii, a determinat mai multe persoane să-i înmâneze buletinele de identitate şi să accepte semnarea unor contracte de credit în calitate de giranţi, pentru nevoi personale, pretins încheiate de preot în nume propriu cu instituţii de credit şi bancare, în realitate persoanele respective, semnând contractele de credit în calitate de titular a împrumuturilor .
În scopul obţinerii acestor credite, în valoare totală de peste 200.000 euro, au fost folosite numeroase înscrisuri false, respectiv cărţi de muncă şi adeverinţe de salariu, contrafăcute de contabila Protoieriei Mangalia.
Instanţa a constatat că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, respectiv cele prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. a), f) C. proc. pen., se menţin în continuare şi justifică privarea de libertate a inculpatului.
Pe de o parte, s-a reţinut că, începând cu data de 12 ianuarie 2006, inculpatul s-a sustras urmăririi penale, părăsind teritoriul României, prin punctul de trecere a frontierei - Cenad, cu autoturismul şi nu a mai putut fi descoperit direct după mai mult de 3 ani, astfel încât menţinerea măsurii arestării preventive se impune în vederea desfăşurării cu celeritate a procesului penal.
Pe de altă parte, s-a apreciat că lăsarea în libertate a inculpatului ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică, rezultat din gravitatea şi modalităţile faptice de săvârşire a infracţiunii, calitatea făptuitorului şi urmările produse, care se răsfrâng asupra unui număr mare de enoriaşi din parohia Cotu Văii şi care creează un sentiment de insecuritate pentru comunitatea locală.
S-a apreciat că durata arestării inculpatului se înscrie în limitele rezonabilităţii, în cauză impunându-se cercetarea judecătorească complexă, dată de numărul mare de persoane ce se impunea a fi audiate.
Împotriva acestei încheieri inculpatul P.V. a declarat recurs, criticând-o pentru netemeinicie şi solicitând revocarea arestării pentru a putea să-şi exercite în condiţii optime dreptul la apărare, apreciind că lăsarea sa în libertate nu prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Verificând hotărârea atacată, pe baza actelor şi lucrărilor de la dosar, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
Aşa cum s-a arătat, inculpatul P.V. după săvârşirea unor infracţiuni, contra patrimoniului şi a altor valori sociale, cu consecinţe deosebit de grave şi care s-au răsfrânt şi asupra drepturilor şi intereselor locuitorilor din parohia în care îşi îndeplinea atribuţiile religioase, a dispărut din localitate, sustrăgându-se urmăririi penale.
Prinderea şi arestarea acestuia, în baza mandatului de arestare emis la 26 noiembrie 2008, s-a înfăptuit abia la data de 21 iulie 2009.
Prin Sentinţa penală nr. 116 din 1 aprilie 2010 Tribunalul Constanţa l-a condamnat pe inculpat la pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare, cu executare în regim privativ de libertate.
Constatările instanţei de apel, referitoare la necesitatea menţinerii măsurii arestării preventive a inculpatului pe durata procedurii judiciare în calea de atac, sunt întemeiate.
Inculpatul s-a sustras urmăririi penale o perioadă de peste 3 ani şi există temeri justificate că, lăsat în libertate, se va sustrage de la judecată.
Asemenea, prin calitatea avută, de educator religios al locuitorilor, perceput ca model de corectitudine, prin faptele săvârşite inculpatul a provocat nemulţumiri, care, prin lăsarea sa în libertate ar induce un sentiment de insecuritate şi nedreptate în comunitate, ceea ce reprezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Faţă de cele ce preced, constatând că încheierea atacată este legală şi temeinică, recursul inculpatului P.V. urmează să fie respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.V. împotriva Încheierii din 20 mai 2010 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. 602/36/2010.
Obligă recurentul inculpat la 260 RON cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 RON, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2382/2010. Penal. Contestaţie la executare... | ICCJ. Decizia nr. 3087/2010. Penal. Infracţiuni de corupţie... → |
|---|
