ICCJ. Decizia nr. 2495/2010. Penal
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2495/2010
Dosar nr.4534/105/2010
Şedinţa publică din 22 iunie 2011
Asupra recursurilor de faţă.
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 309 din 15 noiembrie 2010 pronunţată de Tribunalul Prahova, inculpatul S.M.C., zis „E.", cu antecedente penale, a fost condamnat după cum urmează:
- în baza art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 74, art. 76 lit. c) C. pen., faptă de la sfârşitul anului 2009 - aprilie 2010, la pedeapsa de 1 (unu) an închisoare.
- în baza art. 2 alin. (1) teza finală din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 65 alin. (2) C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. cu excepţia dreptului de a alege pe o perioadă de 1 (un) an, după executarea pedepsei principale.
- în baza art. 4 alin. (1) din Legea 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 74, art. 76 lit. e) C. pen., faptă de la sfârşitul anului 2009 - aprilie 2010, la pedeapsa de 3 (trei) luni închisoare.
- În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 1 (un) an închisoare.
- În baza art. 83 C. pen. s-a revocat suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 2 (doi) ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 329/2008 a Tribunalului Galaţi, modificată şi rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 2390 din 23 iunie 2009 a I.C.C.J., care s-a alăturat la pedeapsa aplicată prin această sentinţă, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare şi 1 (un an) interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen. cu excepţia dreptului de a alege, după executarea pedepsei principale.
- În baza art. 71 C. pen. inculpatului i-au fost interzise drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege, pe durata executării pedepsei.
- În baza art. 36, art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a dedus perioada reţinerii şi arestării preventive a acestuia de la data de 30 decembrie 2007 la 14 august 2008, inclusiv si respectiv, de la 06 iulie 2010 la zi, iar în baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului.
II. Inculpatul B.A.G., fără antecedente penale, a fost condamnat după cum urmează:
- în baza art. 2 alin. (1) din Legea 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 74, art. 76 lit. c) C. pen., faptă de la sfârşitul anului 2009 - aprilie 2010, la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare.
- In baza art. alin. (1) teza finală din Legea 143/2000 cu aplicarea art. 5 alin. (2) C. pen., inculpatului i-au fost interzise drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. cu excepţia dreptului de a alege pe o perioadă de 1 (un) an, după executarea pedepsei principale.
- În baza art. 4 alin. (1) din Legea 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 74, art. 76 lit. e) C. pen., faptă de la sfârşitul anului 2009 - aprilie 2010, inculpatului i s-a aplicat pedeapsa de 1 (una) lună închisoare.
- În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 (doi) ani închisoare şi 1 (un an) interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen. cu excepţia dreptului de a alege, după executarea pedepsei principale.
Totodată, în baza art. 71 C. pen. acestuia i-au fost interzise drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege, pe durata executării pedepsei.
În baza art. 86/1 C. pen. s-a dispus suspendarea condiţionată a pedepsei sub supraveghere, iar conform art. 86/2 C. pen., termenul de încercare format din durata pedepsei aplicate la care se adaugă un interval de timp stabilit de instanţă de 3 ani, s-a stabilit a fi de 5 ani.
- În baza art. 86/3 C. pen., s-a dispus ca pe durata termenului de încercare inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
- să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Prahova, desemnat cu supravegherea sa;
- să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea ;
- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă ;
- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă;
În baza art. 86/3 alin. (3) C. pen., pe durata termenului de încercare, s-a impus inculpatului obligaţia de a se supune măsurilor de control, tratament sau îngrijire în scopul dezintoxicării.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus perioada reţinerii şi arestării preventive a inculpatului de la data de 06 iulie 2010 la zi, iar potrivit art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege, pe durata termenului de încercare.
III. Inculpata M.A.I.D., fără antecedente penale, a fost condamnată după cum urmează:
- în baza art. 2 alin. (1) din Legea 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 74, art. 76 lit. c) C. pen., faptă din cursul anului 2010, la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare.
- în baza art. 2 alin. (1) teza finală din Legea 143/2000 cu aplicarea art. 65 alin. (2) C. pen., inculpatei i-au fost interzise drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege pe o perioadă de 1(un) an, după executarea pedepsei principale.
- în baza art. 4 alin. (1) din Legea 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 74, art. 76 lit. e) C. pen., faptă din cursul anului 2010, la pedeapsa de 1 (una) lună închisoare.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 (doi) ani închisoare şi 1 (un an) interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege, după executarea pedepsei principale.
În temeiul art. 71 C. pen., inculpatei i-au fost interzise drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege, pe durata executării pedepsei.
În baza art. 86/1 C. pen. s-a dispus suspendarea condiţionată a pedepsei sub supraveghere, iar în temeiul art. 86/2 C. pen. termenul de încercare format din durata pedepsei aplicate la care s-a adăugat un interval de timp stabilit de instanţă de 3 ani, s-a stabilit a fi de 5 ani.
În baza art. 86/3 C. pen., s-a dispus ca pe durata termenului de încercare inculpata să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
- să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Prahova, desemnat cu supravegherea sa;
- să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea ;
- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă ;
- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă;
În baza art. 86/3 alin. (3) C. pen., pe durata termenului de încercare, s-a impus inculpatei obligaţia de a se supune măsurilor de control, tratament sau îngrijire în scopul dezintoxicării.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus perioada reţinerii şi arestării preventive a inculpatei de la data de 06 iulie 2010 la zi, iar în temeiul art. 71 alin. (5) C. pen., s-a suspendat executarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege, pe durata termenului de încercare.
IV. Inculpatul D.A.C., fără antecedente penale, a fost condamnat după cum urmează:
- în baza art. 2 alin. (1) din Legea 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 74, art. 76 lit. c) C. pen., faptă de la sfârşitul anului 2009- aprilie 2010, la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare.
În baza art. 2 alin. (1) teza finală din Legea 143/2000 cu aplicarea art. 65 alin. (2) C. pen., inculpatului i-au fost interzise drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege pe o perioadă de 1 (un) an, după executarea pedepsei principale.
- În baza art. 4 alin. (1) din Legea 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art.74, 76 lit. e) C. pen., faptă de la sfârşitul anului 2009- aprilie 2010, la pedeapsa de 1 (una) lună închisoare.
- În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 (doi) ani închisoare şi 1 (un an) interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege, după executarea pedepsei principale.
În temeiul art. 71 C. pen., inculpatului i s-au interzise drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege, pe durata executării pedepsei, iar în baza art. 86/1 C. pen. s-a dispus suspendarea condiţionată a pedepsei sub supraveghere, urmând ca în baza art. 86/2 C. pen. termenul de încercare format din durata pedepsei aplicate la care se adaugă un interval de timp stabilit de instanţă de 3 ani, să fie de 5 ani.
În baza art. 86/3 C. pen., s-a dispus ca pe durata termenului de încercare inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
- să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Prahova, desemnat cu supravegherea sa;
- să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea ;
- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă ;
- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă;
În baza art. 86/3 alin. (3) C. pen., pe durata termenului de încercare, s-a impus inculpatului obligaţia de a se supune măsurilor de control, tratament sau îngrijire în scopul dezintoxicării.
În temeiul art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a dedus perioada reţinerii şi arestării preventive a inculpatului de la data de 06 iulie 2010 la zi, iar în baza art. 350 alin. (3) lit. b) C. proc. pen. s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului, daca nu e reţinut sau arestat în altă cauză.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege, pe durata termenului de încercare.
În temeiul art. 17 alin. (1) din Legea 143/2000 cu aplic. art. 118 alin. (1) lit. f) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpaţi a cantităţii de 11,89 grame de rezină de cannabis, rămasă în urma analizelor de laborator.
În baza art. 18 alin. (1) din Legea 143/2000, s-a dispus distrugerea cantităţii de 11,89 grame rezină de cannabis, ridicată în vederea confiscării, iar în temeiul art. 118 lit. e) C. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpaţi a sumei de 3254 lei, ca beneficiu dobândit în urma săvârşirii infracţiunii.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că prin Rechizitoriul nr. 12/D/P/2010 al D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Ploieşti, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpaţilor: S.M.C., B.A.G., D.A.C., şi M.A.I.D., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. şi ped. de art. 2, alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 4, alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi aplic. final art. 33 lit. a) C. pen.
S-a reţinut că, în perioada sfârşitul anului 2009 - aprilie 2010, în baza unei rezoluţii infracţionale unice, inculpatul S.M.C. a deţinut în vederea consumului propriu droguri de risc şi în perioada sfârşitul anului 2009 - aprilie 2010, în baza unei rezoluţii infracţionale unice a deţinut în vederea comercializării, a oferit şi vândut către diverşi consumatori de pe raza municipiului Ploieşti droguri de risc, respectiv cannabis; inculpatul B.A.G., în perioada sfârşitul anului 2009 - aprilie 2010, în baza unei rezoluţii infracţionale unice, a deţinut în vederea comercializării, a oferit şi a vândut către diverşi consumatori de pe raza municipiului Ploieşti droguri de risc, respectiv cannabis; inculpatul D.A.C., în cursul anului 2010, în baza unei rezoluţii infracţionale unice, a deţinut în vederea consumului propriu droguri de risc, iar în cursul aceluiaşi an, în baza unei rezoluţii infracţionale unice, a deţinut în vederea comercializării, a oferit şi vândut către diverşi consumatori de pe raza municipiului Ploieşti, droguri de risc, respectiv cannabis, iar inculpata M.A.I.D., în cursul anului 2010, în baza unei rezoluţii infracţionale unice, a deţinut în vederea consumului propriu droguri de risc şi în cursul aceluiaşi an, în baza unei rezoluţii infracţionale unice, a deţinut în vederea comercializării, a oferit şi vândut către diverşi consumatori de pe raza municipiului Ploieşti, droguri de risc, respectiv cannabis.
În faza de urmărire penală, au fost administrate următoarele probatorii : procese - verbale întocmite de către investigatorii sub acoperire; procese - verbale de redare în scris a convorbirilor telefonice; au fost luate declaraţii inculpaţilor; rapoarte de constatare tehnico - ştiinţifică; planşe fotografice; procese - verbale întocmite de organele de poliţie judiciară; au fost audiaţi martorii: R.I.C., ş.a.; procese - verbale de efectuare a percheziţiilor domiciliare; înregistrări audio - video în mediul ambiental; procese - verbale de redare prezumtivă a conţinutului video-filmărilor rezultate în urma executării de filaj de către lucrătorii din cadrul S.S.O.I. Ploieşti dispuse prin ordonanţele de autorizare provizorie pe o perioadă de 48 de ore, a înregistrărilor audio/video, în mediul ambiental, privind activităţile desfăşurate de inculpatul B.A.G. şi persoane din anturajul acestuia, care au participat la întâlnirea cu investigatorul sub acoperire autorizat în cauză.
În faza de cercetare judecătorească au fost luate declaraţii inculpaţilor S.M.C., B.A.G., D.A.C. şi M.A.I.D., au fost reaudiaţi martorii C.G.A., investigatorul sub acoperire sub identitatea de „A.M.", au fost luate declaraţii martorilor în circumstanţiere propuşi de către inculpaţi, respectiv P.A., I.S.L., F.T.A., au fost depuse acte în circumstanţiere, alte acte.
Tribunalul a subliniat că activitatea infracţională a inculpaţilor este dovedită de întreg ansamblul probator al cauzei, inculpaţii recunoscând atât în faza de urmărire penală, cât şi în faţa instanţei, infracţiunile pentru care au fost trimişi în judecată. Totodată, s-a mai reţinut că traficul şi consumul de droguri reprezintă probleme sociale dintre cele mai grave cu care se confruntă societatea contemporană, având multiple consecinţe economice, juridice, medicale, etc, care, pe termen mediu şi lung, afectează grav atât viaţa indivizilor, cât şi a comunităţilor în ansamblul ei.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel: Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Ploieşti şi inculpaţii S.M.C., D.A.C. şi M.A.I.D., criticând-o pentru motive de nelegalitate şi netemeinicie.
Prin Decizia penală nr. 35 din 7 martie 2011, Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis apelurile declarate de D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Ploieşti şi de inculpata M.A.I.D. împotriva sentinţei penale nr. 309 din 15 noiembrie 2010, pronunţată de Tribunalul Prahova, care a fost desfiinţată, în parte, şi, în consecinţă:
S-a dedus reţinerea şi arestarea preventivă a inculpatei M.A.I.D. de la 6 iulie 2010 la 10 octombrie 2010, iar pentru inculpatul B.A.G., de la 6 iulie 2010 la 26 septembrie 2010.
În baza art. 160/5 alin. (4) lit. e) C. proc. pen., s-a dispus restituirea către inculpata M.A.I.D. a cauţiunii în sumă de 10000 lei, achitată cu chitanţa nr. 3851574/1 din 5 octombrie 2010 la CEC Bank SA, sucursala Ploieşti.
S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Prin aceeaşi decizie, au fost respinse, ca nefondate, apelurile inculpaţilor D.A.C. şi S.M.C.
S-a computat reţinerea şi arestarea preventivă a inculpatului S.M.C. de la 30 decembrie 2007 la 14 octombrie 2008 şi de la 6 iulie 2010 la zi şi s-a menţinut starea de arest a acestuia.
Au fost obligaţi inculpaţii apelanţi D.A.C. şi S.M.C. la câte 160 lei cheltuieli judiciare către stat, restul cheltuielilor efectuate rămânând în sarcina statului.
Examinând hotărârea apelată, instanţa a constatat că atât apelul declarat de D.I.I.C.O.T., cât şi apelul inculpatei M.A.I.D. sunt parţial fondate, în timp ce apelurile inculpaţilor S.M.C. şi D.A.C. sunt nefondate.
Cu privire la apelul inculpatului S.M.C., care a contestat soluţia de condamnare pentru infracţiunea de trafic de droguri, s-a reţinut că, încă de la prima declaraţie de la urmărirea penală, acesta a recunoscut actele materiale de trafic de droguri, săvârşirea infracţiunii în forma ipotezei de text care sancţionează „oferirea şi intermedierea drogurilor de risc" realizându-se de către inculpat şi fără concursul investigatorului sub acoperire, rapoartele şi declaraţiile acestui investigator, ce a primit numele de M.A., nefiind singura probă ce atestă situaţia de fapt.
De asemenea, s-a avut în vedere şi faptul că în perioada în care au avut loc cele 4 acte materiale de trafic de droguri reţinute în sarcina inculpatului, au fost înregistrate cu autorizaţie legală convorbirile telefonice purtate de inculpatul S.M.C. (filele 107, 129, 153, 165, 167, 169, 176, 179, 187, volumul 1 dosar urmărire penală), din redarea acestor convorbiri rezultând că acesta apela sau era apelat de multe alte persoane, în afara investigatorului sub acoperire, cu care purta discuţii despre procurarea de droguri, denumindu-le codificat „carne, tricouri, driduri, bere, gogoşi".
Prin urmare, s-a apreciat că nu poate fi primită apărarea inculpatului S.M.C. în sensul că ar fi fost provocat să săvârşească actele materiale de trafic de droguri reţinute în sarcina sa, din probele analizate rezultând că inculpatul desfăşura activităţi de intermediere şi vânzare de droguri de risc şi fără a i se solicita acest lucru de către investigatorul sub acoperire A.M.
În ceea ce priveşte apelul declarat de D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Ploieşti, s-a reţinut că acesta este fondat numai în ceea ce priveşte primul motiv de apel invocat, şi anume cel referitor la greşita deducere a perioadei reţinerii şi arestării preventive a inculpaţilor B.A.G. şi M.A.I.
In ce priveşte cel de-al doilea motiv de apel susţinut de parchet, care vizează, individualizarea pedepselor aplicate celor patru inculpaţi din cauza de faţă, curtea de apel a apreciat că este nefondat.
Referitor la apelurile inculpaţilor M.A.I. şi D.A.C., faţă de solicitarea acestora de aplicare a disp. art. 320/1 C. proc. pen., s-a reţinut că la momentul la care a avut loc judecata cauzei în primă instanţă, dispoziţiile respective nu erau aplicabile, ele intrând în vigoare la 25 noiembrie 2010, în timp ce sentinţa atacată a fost pronunţată la data de 15 noiembrie 2010.
De asemenea, s-a constatat că prima instanţă, reţinând în favoarea inculpaţilor circumstanţe atenuante judiciare, dintre care cea mai importantă a fost cea referitoare la recunoaşterea integrală a faptelor, a redus pedepsele acestora chiar cu o treime, aceasta fiind exact limita până la care pedeapsa putea fi coborâtă potrivit aplicării dispoziţiilor art. 320/1 C. proc. pen.
Totodată, s-a apreciat că nu se impune nici schimbarea aplicării dispoziţiilor art. 86/1 C. pen. cu cele ale art. 81 din acelaşi cod, reţinându-se că prima instanţă s-a orientat în mod judicios în a alege suspendarea executării pedepsei rezultante sub supraveghere, în special pentru a impune inculpaţilor, în beneficiul lor, obligaţia de a se supune măsurilor de control, tratament sau îngrijire în scopul dezintoxicării.
În ce priveşte apelul inculpatei M.A.I., s-a constatat că acesta este fondat sub un singur aspect, acela al omisiunii primei instanţe ca, în baza dispoziţiilor art. 160/5 alin. (4) lit. e) C. proc. pen., odată cu pronunţarea soluţiei de condamnare a inculpatei la pedeapsa închisorii, să dispună restituirea cauţiunii în sumă de 10000 lei, achitată cu chitanţa nr. 3851574/1 din 5 octombrie 2010 la CEC Bank SA, sucursala Ploieşti.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, au declarat recurs inculpaţii S.M.C., D.A.C. şi M.A.I.D., fără a indica motivele ce stau la baza promovării acestei căi de atac.
Pentru termenul de judecată din data de 22 iunie 2011, recurenţii inculpaţi D.A.C. şi M.A.I.D. au depus cereri prin care au solicitat să se ia act de împrejurarea că înţeleg să-şi retragă recursurile declarate în cauză.
La acelaşi termen de judecată, recurentul inculpat S.M.C., prezent în instanţă, a precizat, de asemenea, că doreşte să îşi retragă recursul.
Faţă de această împrejurare, concluziile reprezentantului Parchetului şi ale apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru recurenţii inculpaţi au fost în sensul de a se lua act de manifestarea de voinţă a acestora.
Astfel fiind, în temeiul dispoziţiilor art. 3854 alin. (2) raportat la art. 369 alin. (1) C. proc. pen., Înalta Curte va lua act de declaraţiile de retragere a recursurilor formulate de inculpaţii S.M.C., D.A.C. şi M.A.I.D.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenţii inculpaţi vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se vor include şi onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Ia act de declaraţiile de retragere a recursurilor formulate de inculpaţii S.M.C., D.A.C. şi M.A.I.D. împotriva deciziei penale nr. 35 din 7 martie 2011 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumelor de câte 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 100 lei, reprezentând onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 iunie 2011.
← ICCJ. Decizia nr. 2704/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2505/2010. Penal. Menţinere măsură de... → |
---|