ICCJ. Decizia nr. 2590/2010. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2590/2010
Dosar nr. 5114/2/2010
Şedinţa publică din 29 iunie 2010
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 14 iunie 2010 pronunţată în Dosarul nr. 5114/2/2010 (1488/2010), Curtea de Apel Bucureşti, în temeiul art. 1608 C. proc. pen. a admis în principiu cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul Z.A.R.
În temeiul art. 1608a C. proc. pen. a respins, ca neîntemeiată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul Z.A.R. (fiul lui C. şi A.C., de cetăţenie română, studii -superioare, ocupaţia actuală - avocat în Baroul Bucureşti, loc de muncă - Baroul Bucureşti).
A mai reţinut instanţa că în interesul unei bune desfăşurări a urmăririi penale, cauza fiind de o complexitate sporită şi pentru prezervarea ordinii de drept, precum şi faţă de calitatea inculpatului, de natura faptelor pentru care este cercetat şi de natura activităţii desfăşurate de cei asupra cărora se susţine că s-ar fi exercitat traficul de influenţă, cererea inculpatului nu poate fi primită.
În termen legal, inculpatul Z.A.R. a declarat recurs împotriva încheierii menţionate, susţinând că urmărirea penală a fost finalizată în cauză, fiindu-i prezentat materialul de urmărire penală şi că nu au apărut alte învinuiri noi şi nu există alte elemente care să ateste prezenţa condiţiilor prevăzute de art. 1602 alin. (2) C. proc. pen., respectiv faptul că lăsarea sa în libertate ar influenţa aflarea adevărului sau că ar mai săvârşi alte infracţiuni. A mai arătat că situaţia de fapt a fost stabilită pe baza interceptărilor, iar din interpretarea acestora nu rezultă elemente care să conducă la certitudinea că a comis pretinsele fapte. Dimpotrivă, faptele nu sunt confirmate probator, în sprijinul celor afirmate fiind înregistrarea şi transcrierea dialogului dintre el şi alte persoane, aflată la filele 355 din vol. 9 dosar urmărire penală din care rezultă că nu a săvârşit nici o infracţiune, ci că a primit suma de 40.000 euro cu titlu de onorariu pentru a asigura asistenţa juridică a unui inculpat şi nimeni nu-i reproşează nimic, nici măcar nu-i solicită restituirea onorariului, în condiţiile în care îi avertizase cu privire la pedeapsa pe care urma să o primească clientul său.
De asemenea, a mai arătat că nu cunoştea pe nimeni în afară de V.M., care şi-a câştigat libertatea cu ajutorul arestării sale preventive şi care s-a folosit de numele său, susţinând că nu are legătură cu procurorul C. şi că a avut un singur dosar la Buftea acum 5 ani.
A mai arătat că nu a fost confruntat cu nimeni, deşi a solicitat de mai multe ori, inclusiv să fie dus la poligraf.
Nu în ultimul rând a susţinut că onorariul îl stabileşte fiecare avocat în parte, prin negociere cu clientul, fără a exista baremuri în acest sens.
Totodată a mai arătat că este un om responsabil, care are reprezentarea situaţiei în care se află şi nu va încerca să încalce nici una din exigenţele legale, precizând că în cele două luni de când se află arestat i s-a distrus sănătatea, familia, cariera, reputaţia şi demnitatea, s-a îmbolnăvit de diabet şi a slăbit 14 kg.
A mai arătat că i s-a solicitat să facă denunţuri împotriva a doi judecători sau procurori, dar a refuzat, susţinând că nu a făcut rău nimănui niciodată şi a ajutat benevol 300 de persoane.
A susţinut că ceea ce i se întâmplă este o mare nedreptate şi că judecătoarea care l-a judecat este colegă de birou cu soţia procurorului C.
Recursul declarat de inculpat nu este fondat.
Potrivit art. 136 alin. (1) C. proc. pen., în cauzele privitoare la infracţiuni pedepsite cu închisoare, pentru a se asigura buna desfăşurare a procesului penal, ori pentru a se împiedica sustragerea inculpatului de la judecată, se poate lua faţă de acesta una din măsurile preventive, lit. d) a acestui articol prevăzând arestarea preventivă.
Art. 148 alin. (1) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 356/2006, prevede că măsura arestării inculpatului poate fi luată dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 143 şi inculpatul a săvârşit o infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Totodată, potrivit art. 1602 şi urm. C. proc. pen., atât în cursul urmăririi penale, cât şi al judecăţii instanţa poate dispune liberarea provizorie sub control judiciar, dacă consideră că sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege.
Cu referire la motivele de recurs invocate, se reţine că instanţa de fond, la 14 iunie 2010, a constatat că, faţă de dispoziţiile art. 1608a C. proc. pen., şi faţă de infracţiunile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 39/2003, art. 257 C. pen. raportat la art. 6 şi art. 9 din Legea nr. 78/2000; art. 257 C. pen., raportat la art. 6 şi art. 9 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 33 lit. a) C. pen. pentru care este cercetat inculpatul, cererea de liberare provizorie formulată de inculpatul Z.A.R. nu poate fi primită.
În acest sens, Curtea constată că este nefondată cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpat, impunându-se astfel menţinerea măsurii preventive dispusă faţă de acesta pentru buna desfăşurare a procesului penal, în scopul administrării tuturor probelor şi pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele în vederea aflării adevărului, în acest stadiu procesul nefiind finalizată urmărirea penală.
În acest context, măsura arestării preventive se justifică în continuare, fără a încălca prezumţia de nevinovăţie de care se bucură inculpatul până la pronunţarea unei hotărâri de condamnare şi până la rămânerea definitivă a acesteia, deoarece a fost luată pe baza presupunerii rezonabile, în sensul comiterii unei infracţiuni şi nu tinde să reprezinte o executare anticipată a pedepsei, durata nedepăşind, la acest moment procesual, caracterul rezonabil, având în vedere complexitatea cauzei şi faptul că până în prezent nu a fost pronunţată o hotărâre în cauză.
Totodată, Curtea constată că măsura preventivă luată faţă de inculpat este totuşi de natură să justifice continuarea privării de libertate a acestuia, în condiţiile art. 5 paragr. 1 lit. a) din C.E.D.O.
Nu în ultimul rând, s-a avut în vedere vătămarea adusă relaţiilor sociale, împrejurarea că inculpatul era avocat în cadrul Baroului Bucureşti şi prin însăşi profesia şi activitatea pe care le desfăşura era obligat să asigure asistenţa juridică şi reprezentarea unor persoane care au încălcat legea şi nu ca ajutându-se de profesie să denatureze scopul acesteia.
De asemenea, s-a avut în vedere gravitatea sporită a faptelor pentru care este cercetat inculpatul, atât prin prisma calităţii sale în care a acţionat, prin natura faptelor (infracţiuni de corupţie), dar şi prin natura activităţii desfăşurate de cei asupra cărora se susţine că s-ar fi exercitat traficul de influenţă, respectiv magistraţi şi poliţişti, astfel că în mod corect s-a dispus de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, respingerea ca neîntemeiată a cererii de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpat.
Ca atare, încheierea pronunţată la 14 iunie 2010 este legală.
Pentru considerentele expuse, recursul declarat de inculpatul Z.A.R. nefiind fondat, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va fi respins.
În baza art. 192 C. proc. pen., inculpatul recurent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul Z.A.R. împotriva încheierii din 14 iunie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. 5114/2/2010 (1488/2010).
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 29 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3910/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3912/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
