ICCJ. Decizia nr. 679/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 679/2010
Dosar nr.827/42/2009
Şedinţa publică din 22 februarie 2010
Asupra recursului penal de faţă constată:
Prin Sentinţa penală nr. 168 din 5 noiembrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. 827/42/2009, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul N.I. împotriva Rezoluţiei nr. 778/P/2008 din 28 iulie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, menţinută prin rezoluţia procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti din 11 septembrie 2009 emisă în lucrarea nr. 1089/II/2/2009, prin care se dispusese neînceperea urmăririi penale faţă de intimatele S.C. şi B.L.
S-a reţinut de către instanţă că cercetările în cauză au avut la bază sesizarea petentului referitoare la exercitarea abuzivă a atribuţiilor de serviciu de către intimate, magistraţi procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpina.
Cu referire la situaţia intimatei B.L., se invocase încălcarea dreptului la apărare în cadrul cercetărilor penale privind acuzaţia de ameninţare adusă petentului de numitul U.G., prin refuzul de administrare a probatoriilor solicitate în apărare.
Acuzaţiile referitoare la încălcarea dreptului la apărare au fost formulate de petent şi în legătură cu refuzul intimatelor de a-i permite accesul la propriul dosar penal în care fusese cercetat pentru o pretinsă infracţiune de fals în declaraţii şi de a obţine copia actelor întocmite în respectivul dosar.
Prin Rezoluţia din 28 iulie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, emisă în Dosarul nr. 778/P/2008, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de ambele intimate, cercetate sub aspectul infracţiunii prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
În privinţa intimatei B.L., soluţia de neurmărire penală a fost adoptată pe temeiul dispoziţiilor art. 10 lit. a), constatându-se inexistenţa oricărui abuz care să fi fost comis în instrumentarea Dosarului nr. 1192/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpina şi neparticiparea sa la soluţionarea cererii petentului privind eliberarea înscrisurilor din Dosarul nr. 1194/P/2008 al aceluiaşi parchet.
Referitor la intimata S.C., soluţia de neurmărire penală a fost dispusă pe temeiul prevederilor art. 10 lit. b) C. proc. pen., reţinându-se că refuzul de a furniza informaţii de felul celor solicitate de petent în Dosarul nr. 1194/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpina nu intra sub incidenţa legii penale.
S-a apreciat însă refuzul intimatei se cerea analizat în corelaţie cu dispoziţiile Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public care sancţiona ca abatere disciplinară o asemenea faptă.
Ca urmare, s-a dispus sesizarea Consiliului Superior al Magistraturii pentru a decide dacă fapta intimatei S.C. constituie abaterea disciplinară prevăzută de art. 21 din Legea nr. 544/2001.
Rezoluţia din 28 iulie 2009 a procurorului de caz a fost atacată cu plângere la procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti care a confirmat soluţia adoptată în cauză, prin rezoluţia din 11 septembrie 2009 emisă în lucrarea nr. 1089/II/2/2009.
Nemulţumit de soluţiile adoptate la nivelul Ministerului Public, petentul s-a adresat cu plângere la instanţă, solicitând desfiinţarea rezoluţiei de neurmărire penală şi reluarea cercetărilor în cauză, cu motivarea că în mod nejustificat i-a fost îngrădit dreptul la apărare, prin posibilitatea de a lua cunoştinţă de toate actele de urmărire penală efectuate în dosarul în care a fost cercetat.
De asemenea, se arăta că acest mod de lucru constituie o practică în rândul procurorilor şi că este necesară corectarea comportamentului abuziv al organelor de urmărire penală care stabilesc după bunul plac ce anume acte trebuie comunicate părţilor din dosar.
Pe baza actelor şi lucrărilor din dosarul cauzei, prima instanţă a constatat că rezoluţia de neurmărire penală este legală şi temeinică, neexistând elemente care să susţină săvârşirea vreunei fapte prevăzute de legea penală de către intimate.
S-a reţinut în acest sens că petentul fusese cercetat concomitent în două cauze penale înregistrate pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpina.
În ambele dosare, intimata B.L., în calitatea sa de procuror, coordonase cercetările în cauză şi adoptase soluţia finală, corespunzător probatoriilor administrate.
În cauza penală nr. 1192/P/2008, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a petentului şi aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ pentru săvârşirea a două fapte de ameninţare asupra persoanelor vătămate U.C. şi N.E., iar în Dosarul nr. 1194/P/2008 soluţia pronunţată a fost de a nu se începe urmărirea penală împotriva petentului sub acuzaţia de fals în declaraţii.
Rezoluţia de neurmărire penală din Dosarul nr. 1194/P/2008 a fost emisă la 14 octombrie 2008.
Ulterior, la data de 5 decembrie 2009, petentul s-a prezentat la sediul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpina şi, în cadrul programului de audienţe asigurat în aceea zi de intimata procuror S.C., a solicitat să-i fie înmânat dosarul penal nr. H94/P/2008.
Intimata a refuzat predarea dosarului în original, situaţie în care petentul a cerut eliberarea acestuia în copie.
La această solicitare, intimata a răspuns că este necesară formularea unei cereri scrise care să menţioneze filele din dosar ce urmau a fi eliberate petentului.
Cererea petentului a fost soluţionată de prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpina.
Dispoziţia conducătorului unităţii de parchet a fost în sensul de a se elibera numai anumite acte din dosarul penal.
În raport de situaţia prezentată, prima instanţă a constatat că activitatea desfăşurată de intimata S.C. nu avea conotaţie penală, reţinându-se pe de o parte că eliberarea înscrisurilor din dosare se efectuează conform regulilor prevăzute în Regulamentul de ordine interioară al parchetelor, iar pe de altă parte că intimata nu făcuse decât să comunice petentului, în conformitate cu dispoziţiile regulamentare, că pentru obţinerea copiilor solicitate era necesară depunerea unei cereri scrise în acest sens.
Aceeaşi concluzie a fost exprimată şi în legătură cu activitatea desfăşurată de intimata B.L. în Dosarul nr. 1192/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpina, arătându-se că procurorul este suveran în aprecierea pe care o face asupra concludenţei şi utilităţii probelor ce se solicită a fi administrate în timpul urmăririi penale şi că măsurile luate sunt supuse cenzurii procurorului ierarhic superior şi, ulterior, instanţei de judecată, în condiţiile prevăzute de lege, la cererea persoanei interesate.
Împotriva acestei sentinţei, în termen legal, a declarat recurs petentul, reiterând criticile privitoare la exercitarea abuzivă a atribuţiilor de serviciu de către intimate, prin refuzul de a fi administrate toate probele necesare verificării susţinerilor formulate în apărare în dosarul penal nr. 1192/P/2008 şi de a obţine copia în întregime a dosarului penal nr. 1194/P/2008, în care fusese cercetat sub acuzaţia de fals în declaraţii.
Examinând cauza, în conformitate cu dispoziţiile art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul nu este fondat.
Invocând încălcarea dreptului la apărare, ca persoană împotriva căreia se derulase o anchetă penală, petentul susţine că intimata B.L., în calitatea sa de procuror însărcinat cu supravegherea cercetărilor în Dosarul nr. 1192/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpina, nu ar fi efectuat o investigaţie completă şi amănunţită în vederea corectei stabiliri a situaţiei de fapt.
A fost subliniat refuzul intimatei de a încuviinţa probatoriile solicitate în apărare şi de a administra probele necesare verificării susţinerilor privitoare la lipsa de temeinicie a acuzaţiilor formulate împotriva sa.
Din verificarea dosarului penal rezultă însă că dreptul la apărare al petentului a fost respectat.
Astfel, imediat după punerea sub acuzare, petentul a fost audiat în prezenţa unui avocat ales.
Cu ocazia audierii sale, petentul a negat săvârşirea faptelor de ameninţare de care era acuzat de titularii plângerii penale, fără a oferi alte explicaţii şi fără a formula vreo cerere de probatorii.
Ca urmare, se constată că nu există date sau orice alte elemente de fapt care să confirme susţinerea petentului referitoare la pretinsul refuz al intimatei de a încuviinţa administrarea probelor solicitate în apărare.
De asemenea, se constată că nici susţinerea privitoare la insuficienţa actelor de cercetare avute în vedere la adoptarea ordonanţei de scoatere de sub urmărire penală şi aplicarea unei sancţiuni administrative petentului nu este de natură a proba pretinsa conduită abuzivă a procurorului de caz.
Sub acest aspect este de menţionat că urmărirea penală este bine determinată sub aspectul activităţilor ce pot fi dispuse sau desfăşurate de organele judiciare.
Verificarea activităţii desfăşurate în cursul urmăririi penale este supusă unui permanent control exercitat pe cale ierarhică la nivelul Ministerului Public, cât şi de instanţele de judecată, în situaţiile în care are loc sesizarea instanţei.
În cazul soluţiilor de netrimitere în judecată, procedura de control prevede 2 etape, prima în cadrul parchetului din care face parte procurorul care a emis soluţia de netrimitere în judecată, iar cealaltă în faţa instanţei căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă, prin formularea unei plângeri de către persoana interesată în termenul prevăzut de art. 2781 alin. (1) C. proc. pen.
În acest cadru procesual se verifică legalitatea şi temeinicia soluţiilor de netrimitere în judecată şi a celorlalte măsuri complementare dispuse în cursul procedurii judiciare la procuror, aceasta fiind procedura legală prevăzută pentru înlăturarea eventualelor neregularităţi, omisiuni sau erori săvârşite în cursul anchetei la procuror.
În speţă, petentul a uzat de procedura prevăzută de art. 275 şi urm. C. proc. pen., constatându-se însă că ordonanţa de scoatere de sub urmărire penală şi sancţionare cu amendă administrativă dispusă de procurorul de caz era legală şi temeinică, rezultând implicit că situaţia de fapt fusese suficient stabilită în vederea adoptării soluţiei.
Tot astfel, se constată că nici susţinerile intimatului referitoare la modalitatea de soluţionare a cererii sale privind eliberarea actelor întocmite în dosarul penal nr. 1194/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpina nu justifică în caz reţinerea exercitării abuzive a prerogativelor funcţiei de către procurorul menţionat.
A rezultat că cererea petentului privind eliberarea în copie a dosarului penal nu a fost soluţionată de către intimata S.C., ci de prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpina, potrivit dispoziţiilor art. 146 din Regulamentul de ordine interioară al parchetelor.
Sub acest aspect este de menţionat că, potrivit dispoziţiei legale enunţate, orice cerere formulată în legătură cu eliberarea înscrisurilor din dosarele arhivate este de competenţa conducătorului unităţii de parchet, iar împotriva modului de soluţionare a cererii, persoana interesată are posibilitatea de a se adresa cu plângere la procurorul ierarhic superior.
Rezultă, aşadar, că intimatei S.C. nu i se poate reproşa modalitatea în care a fost soluţionată cererea petentului de către şeful ierarhic superior.
Toate aceste elemente au fost corect reţinute şi evaluate de prima instanţă care prin hotărârea pronunţată în cauză a confirmat soluţia de neurmărire penală adoptată la nivelul Ministerului Public faţă de ambele intimate.
În consecinţă, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză şi va dispune obligarea recurentului petent N.I. la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul N.I. împotriva Sentinţei penale nr. 168 din 5 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul-petiţionar la plata sumei de 150 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 februarie 2010.
Procesat de GGC - G.
| ← ICCJ. Decizia nr. 676/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 690/2010. Penal → |
|---|
