ICCJ. Decizia nr. 266/2010. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 266/2010
Dosar nr. 616/1/2010
Şedinţa publică din 26 ianuarie 2010
Deliberând asupra recursului penal de faţă, constată următoarele:
Prin încheierea de şedinţă din 30 decembrie 2009 pronunţată în Dosarul nr. 1963/116/2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în baza art. 3002 C. proc. pen. raportat la art. 160b alin. (1), (3) C. proc. pen., a menţinut starea de arest a inculpatului C.N. (fiul lui D. şi E.).
Pentru a dispune astfel, instanţa a avut în vedere că temeiurile care au justificat luarea şi menţinerea măsurii preventive subzistă şi în prezent.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a formulat recurs inculpatul C.N. solicitând judecarea sa în stare de libertate.
Examinând hotărârea atacată, sub toate aspectele, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul formulat nu este fondat, soluţia pronunţată în cauză fiind legală şi temeinică.
Din actele şi lucrările dosarului, se reţine că recurentul inculpat a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi următoarele C. pen., şi infracţiunea de port fără drept de armă albă, prevăzută de art. 11 pct. 1 din Legea nr. 61/1991, reţinându-se că în noaptea de 2 - 3 iulie 2009, în loc public, ar fi aplicat părţii vătămate M.I. un număr de lovituri de cuţit (pe care-l deţinea fără drept) în zona hemitoracelui şi braţului drept, provocându-i leziuni care i-au pus viaţa în pericol.
Prin sentinţa penală nr. 132 din 26 noiembrie 2009, Tribunalul Călăraşi, secţia penală, l-a condamnat pe inculpat la o pedeapsă, rezultantă, privativă de libertate în cuantum de 3 ani şi 9 luni închisoare.
Împotriva acestei sentinţei au formulat apeluri Parchetul de pe lângă Tribunalul Călăraşi şi inculpatul C.N., fază procesuală în care, cum s-a menţionat, Curtea de Apel Bucureşti a menţinut starea de arest a acestuia, în temeiul art. 3002 C. proc. pen. cu referire la art. 160b alin. (1), (3) C. proc. pen.
Potrivit acestor dispoziţii legale, în cauzele în care inculpatul este arestat, instanţa este datoare să verifice, periodic, dar nu mai târziu de 60 zile, legalitatea şi temeinica arestării preventive, iar când constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanţa dispune menţinerea arestării preventive.
În cauză, temeiul de drept în baza căruia s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului, la data de 3 iulie 2009, l-a constituit art. 148 lit. f) C. proc. pen., întrucât inculpatul ar fi săvârşit o infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe certe că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică datorită modului de săvârşirea faptei şi gravităţii acesteia.
În mod corect, a reţinut instanţa de apel că şi în prezent se menţin temeiurile de fapt şi de drept care au determinat arestarea preventivă a recurentului inculpat.
Înalta Curte apreciază că aceste temeiuri continuă să existe având în vedere regimul sancţionator stabilit de lege pentru tentativa la omor calificat, presupus săvârşită de inculpat, pericolul concret pentru care lăsarea în libertate a acestuia l-ar prezenta pentru ordinea publică, prin crearea unui sentiment de temere şi insecuritate pentru societatea civilă, pericol care rezultă din natura şi gravitatea faptei, din modalitatea în care s-a reţinut că ar fi fost săvârşită.
Nu în ultimul rând, se constată că sunt îndeplinite şi cerinţele impuse de art. 143 C. proc. pen., în sensul existenţei probelor de natură să contureze presupunerea participării recurentului la săvârşirea faptei pentru care a fost cercetat şi condamnat, în primă instanţă.
Împrejurarea că în cauză a fost pronunţată o hotărâre de condamnare, hotărâre care nu este definitivă, nu aduce atingere principiului prezumţiei de nevinovăţie, limitarea libertăţii persoanei, în speţă, încadrându-se în prevederile legale.
În consecinţă, în raport de pericolul social concret al faptelor presupus săvârşite de inculpaţi, Înalta Curte apreciază că se impune, în continuare, privarea de libertate a acestuia, motiv pentru care, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul inculpatului.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.N. împotriva încheierii din 30 decembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. 1963/116/2009 (3046/2009).
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 26 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2993/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2994/2010. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
