ICCJ. Decizia nr. 2994/2010. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2994/2010
Dosar nr. 7058/1/2010
Şedinţa publică din 3 septembrie 2010
Asupra recursurilor penale de faţă constată:
Prin Încheierea din 24 august 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. 6367/2010, s-a dispus, în conformitate cu dispoziţiile art. 3002 şi art. 160b alin. (3) C. proc. pen., menţinerea stării de arest a inculpaţilor C.N. şi Z.A. şi respingerea cererilor de revocare şi înlocuire a măsurii arestării preventive şi, respectiv, de constatare a încetării de drept a măsurii arestării preventive, precum şi cele de liberare provizorie sub control judiciar formulate de ambii inculpaţi, ca nefondate.
S-a reţinut de către instanţă că inculpaţii în cauză erau arestaţi preventiv în baza mandatelor din 23 aprilie 2010 emise de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, sub acuzaţia de constituire într-un grup infracţional organizat şi săvârşirea mai multor infracţiuni de corupţie implicând calitatea de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea a inculpatului C.N. şi de avocat în Baroul Bucureşti a inculpatului Z.A.
Măsura arestării preventive a fost luată pe temeiul dispoziţiilor art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., apreciindu-se în cazul ambilor inculpaţi că lăsarea lor în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică, având în vedere natura şi gravitatea acuzaţiilor, presupusa modalitatea de comitere a faptelor, scopul în vederea căruia se acţionase şi rezultatul negativ produs asupra imaginii justiţiei, prin subminarea încrederii publice în corectitudinea actului de justiţie.
Măsura arestării preventive a fost prelungită succesiv în cursul urmăririi penale prin încheierile din 14 mai 2010 şi 11 iunie 2010 ale Curţii de Apel Bucureşti.
Prin rechizitoriul nr. 63/P/2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie din 14 iulie 2010, s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest a inculpaţilor, Dosarul fiind înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, sub nr. 6367/2/2010.
Prin Încheierea din 16 iulie 2010 pronunţată în cauză a fost menţinută starea de arest a ambilor inculpaţi, constatându-se subzistenţa temeiurilor arestării iniţiale şi necesitatea prezervării ordinii publice.
Având de apreciat asupra menţinerii în continuare a detenţiei provizorii, prima instanţă a constatat că nu există temeiuri legale care să justifice revocarea sau înlocuirea măsurii preventive, argumentele avute în vedere la luarea măsurii preventive impunând şi în prezent privarea de libertate a inculpaţilor.
În analiza efectuată, prima instanţă a făcut referire la principiile rezultate din jurisprudenţa Curţii Europene care expune patru motive fundamentale acceptabile pentru refuzul de eliberare provizorie din detenţie a unui acuzat.
Aplicând principiile jurisprudenţiale la cazul în speţă, instanţa a apreciat că inculpaţii nu îndeplineau condiţiile cerute pentru eliberarea din arest, reţinând în acest sens existenţa unui potenţial risc de împiedicare a bunei administrări a justiţiei şi de afectare a ordinii publice.
S-a arătat de către instanţă că privarea de libertate a inculpaţilor este necesară pentru protejarea prioritară a ordinii publice, având în vedere interesul general actual şi acut referitor la prevenirea generală în cazul infracţiunilor de corupţie şi rezonanţa socială negativă, amplă şi constantă în timp a acestui tip de infracţionalitate, cu precădere în ipotezele în care este afectată imaginea justiţiei.
S-a mai arătat că în cauză pericolul pentru ordinea publică rezulta din natura infracţiunilor comise, numărul acestora şi al participanţilor, sumele de bani pretinse, numărul mare al persoanelor prin intermediul cărora se traficase influenţa şi calitatea acestora, precum şi poziţia procesuală nesinceră adoptată de cei 2 inculpaţi.
Pe baza acestor elemente, precum şi faptul că în speţă nu debutase încă cercetarea judecătorească, s-a constatat că măsura preventivă luată faţă de inculpaţi servea pe mai departe scopului privind desfăşurarea în bune condiţii a procesului penal.
De asemenea, s-a arătat că riscul de zădărnicire a aflării adevărului în cazul lăsării inculpaţilor în libertate, rezulta din perseverenţa şi amploarea activităţii infracţionale, desconsiderarea rolului organelor judiciare şi a funcţiilor exercitate de inculpaţi, deturnarea cunoştinţelor profesionale şi canalizarea lor spre scopuri ilicite.
A fost menţionată deopotrivă conduita procesuală a inculpaţilor care punea în evidenţă lipsa de cooperare cu organele judiciare şi încercarea de minimalizare ori negare a conţinutului activităţii ilicit penale.
În plus, pentru inculpatul Z.A. a fost reţinută şi atitudinea din timpul dezbaterilor de la termenul din 23 august 2010, atitudine calificată de instanţă ca o încercare de intimidare a participanţilor la proces.
Pe de altă parte, s-a arătat că în cadrul examinării stării de arest a inculpaţilor, controlul instanţei este limitat la verificarea subzistenţei temeiurilor arestării, prin prisma perioadei scurse de la ultima menţinere a stării de arest.
Or, la termenul din 16 iulie 2010 şi 20 iulie 2010 când a avut loc menţinerea stării de arest, situaţia personală a inculpaţilor, înainte şi după săvârşirea faptelor, era cunoscută instanţei şi nu influenţase reţinerea în cauză a dispoziţiilor art. 148 lit. f) C. proc. pen., apreciindu-se că periculozitatea lor socială subzista, chiar şi în condiţiile bunei conduite anterioare şi suspendării inculpatului C.N. din funcţia de magistrat, după punerea sub acuzare.
Prin urmare, s-a considerat că toate împrejurările invocate în favoare, nu aduceau nicio schimbare asupra temeiurilor de fapt şi de drept iniţiale, neexistând motive întemeiate care să justifice revocarea sau înlocuirea măsurii preventive ori punerea în libertate provizorie a inculpaţilor.
Prin urmare, constatând îndeplinite dispoziţiile art. 3002 şi art. 160b alin. (3) C. proc. pen., prima instanţă a menţinut starea de arest a inculpaţilor.
Pe cale de consecinţă, au fost respinse cererile privind revocarea sau înlocuirea măsurii arestării preventive formulate de inculpatul C.N. şi de liberare provizorie sub control judiciar formulată de acelaşi inculpat şi de inculpatul Z.A.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal, au declarat recurs inculpaţii C.N. şi Z.A.
S-a precizat că recursurile formulate în cauză vizează exclusiv soluţia pronunţată în cererea de liberare provizorie sub control judiciar şi dispoziţia privitoare la menţinerea stării de arest a inculpaţilor.
Nelegalitatea hotărârii primei instanţe a fost susţinută de inculpatul C.N. prin raportare la omisiunea de pronunţare şi asupra cererii de liberare provizorie sub control judiciar formulată de soţie în numele său şi însuşită ca atare premergător dezbaterilor în cauză, precum şi pentru faptul examinării la acelaşi termen şi prin aceeaşi încheiere a cererii de liberare provizorie şi de menţinere a stării de arest, cu consecinţa privării inculpatului de posibilitatea de a exercita recurs separat împotriva celor două dispoziţii ale instanţei.
De asemenea, a fost criticată dispoziţia de menţinere a inculpatului în stare de arest preventiv, arătându-se că soluţia primei instanţe s-a întemeiat, în principal, pe existenţa pericolului pentru ordinea publică prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen., fără a se face referiri concrete sub acest aspect raportat la piesele dosarului şi durata prevenţiei de până în prezent şi fără a se acorda importanţa cuvenită criteriilor în raport de care se examinează cererea de liberare provizorie sub control judiciar.
S-a arătat că riscul de influenţare a procesului a fost reţinut pe baza unei simple speculaţii, în absenţa unor date relevante pe care să se întemeieze în mod rezonabil presupunerea că, lăsat în libertate, inculpatul va încerca zădărnicirea aflării adevărului.
S-a mai arătat că natura faptei, gravitatea şi efectele ei nu justifică în sine necesitatea continuării prevenţiei în lipsa unor fapte capabile să demonstreze că eliberarea inculpatului ar aduce cu adevărat prejudicii ordinii publice.
S-a menţionat că prima instanţă nu indicase în considerente asemenea fapte, iar existenţa lor nu era susţinută nici de actele dosarului.
La rândul său, inculpatul Z.A. a invocat maniera lipsită de calm şi obiectivitate în care se desfăşoară procesul la Curtea de Apel Bucureşti, menţionând în acest sens modul absolut subiectiv în care a fost apreciată conduita inculpatului care la un moment dat, având în vedere cursul dezbaterilor, refuzase să mai rămână în sala de judecată.
S-a arătat că procedând în modul arătat inculpatul şi-a manifestat dezaprobarea faţă de mersul procesului, fără nicio altă implicaţie în ceea ce priveşte pretinsa intimidare a participanţilor la procedură.
De asemenea, s-a criticat greşita aplicare a legii cu referire la neîntrunirea în cauză a condiţiilor în raport de care se dispune eliberarea provizorie din detenţie, arătându-se că măsurile ce pot fi luate în timpul liberării provizorii sunt apte şi suficiente să preîntâmpine orice risc de împiedicare a cercetării judecătoreşti şi de influenţare a martorilor şi a celorlalţi participanţi la proces.
În legătură cu acest aspect, s-a arătat că datele referitoare la persoana inculpatului - avocat, cu o carieră şi pregătire profesională de excepţie, nu trebuie interpretate şi reţinute ca un impediment pentru eliberare, aşa cum se apreciase de prima instanţă, ci dimpotrivă, constituie elemente care justifică îndreptăţirea inculpatului de a obţine punerea sa în libertate, în cursul judecăţii.
Examinând încheierea atacată în raport de criticile formulate, cât şi din oficiu, sub toate aspectele cauzei, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursurile nu sunt fondate, pentru considerentele ce urmează:
I. Din actul de sesizare a instanţei se reţine că împotriva inculpaţilor au fost formulate o serie de acuzaţii dintre cele mai grave, faptele pretins săvârşite implicând calitatea de magistrat în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea a inculpatului C.N. şi de avocat în Baroul Bucureşti a inculpatului Z.A., calităţi de care s-au folosit pentru a face acte contrare obligaţiilor de serviciu şi, respectiv, pentru traficarea pretinsei influenţe pe lângă magistraţi în scopul deturnării actului de justiţie.
Potrivit rechizitoriului, învinuirile aduse inculpatului C.N. constau în aceea că:
În perioada octombrie - decembrie 2009, în calitate de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea, inculpatul a pretins de la investigatorul sub acoperire T.E.E., prin intermediul coacuzatei G.I.C., avocat în Baroul Bucureşti, suma de 4.000 euro în scopul facilitării obţinerii unei soluţii de netrimitere în judecată a investigatorului, cercetat în Dosarul penal nr. 5021/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea, pretinderea sumei de bani în scopul sus-menţionat făcându-se, prin intermediul aceluiaşi avocat, şi de la investigatorul sub acoperire A.F.
S-a mai reţinut că în vederea realizării rezultatului promis prin fapta de luare de mită, inculpatul a instigat-o pe G.I.C. să falsifice prin contrafacerea scrierii şi a semnăturii o cerere formulată în numele investigatorului sub acoperire A.F., înscris ce a fost folosit în cadrul urmăririi penale ce se efectua în Dosarul nr. 5021/P/2009, în scopul de a se disimula modul fraudulos în care avusese loc depunerea unor documente la dosar.
În legătură cu acelaşi dosar, s-a reţinut că inculpatul ar fi transmis îndrumări, prin intermediul avocatei G.I.C., investigatorului sub acoperire T.E.E. cu privire la atitudinea pe care trebuia să o adopte în procedura de infirmare a actului de trimitere în judecată emis în Dosarul nr. 5021/P/2009 şi administrarea frauduloasă de probe în cauză, manopere de natură a îngreuna urmărirea penală şi de crea premisele necesare pentru pronunţarea unei soluţii finale favorabile la nivelul Ministerului Public pentru investigator.
Distinct de aceste acuzaţii, s-a reţinut că inculpatul iniţiase împreună cu coacuzaţii V.M. şi C.G. - foşti lucrători de poliţie, un grup infracţional organizat care a acţionat în perioada iulie 2009 - martie 2010 în vederea comiterii unor infracţiuni de corupţie, scop în care au fost racolate persoane cercetate penal, interesate să obţină beneficiul unor măsuri judiciare favorabile prin influenţarea sau coruperea magistraţilor, în schimbul remiterii unor sume de bani şi alte bunuri.
A rezultat că acţionând în cadrul grupului infracţional organizat, cu complicitatea acuzaţilor V.M. şi C.G., în perioada septembrie - decembrie 2009, inculpatul C.N. a primit de la coacuzaţii C.M. şi C.A. foloase în valoare totală de 1.500 euro şi 200 RON, pentru a dispune o soluţie de netrimitere în judecată în Dosarul penal nr. 5649/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea.
De asemenea, s-a reţinut că, în aceeaşi modalitate, inculpatul a primit şi de la coacuzatul C.M. foloase în valoare totală de 400 RON pentru a dispune faţă de acesta o soluţie de netrimitere în judecată în Dosarul penal nr. 6474/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea.
Cu referire la ambele cauze sus-menţionate, a rezultat că inculpatul i-a ajutat pe coacuzaţii implicaţi în procedurile judiciare să administreze fraudulos probe în cadrul actelor de urmărire penale efectuate, în sprijinul emiterii soluţiilor favorabile.
În cuprinsul activităţii infracţionale atribuite inculpatului N.C. a fost reţinută şi fapta de a acorda ajutor lui R.A.C., cercetat în Dosarul penal nr. 3016/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea, prin determinarea şi îndrumarea acestuia de a susţine în cuprinsul declaraţiilor ce urmau a fi formulate în respectivul dosar a unor împrejurări nereale cu privire la circumstanţele comiterii faptei, de natură a îngreuna aflarea adevărului şi de a asigura persoanei cercetate obţinerea unei soluţii favorabile.
Potrivit rechizitoriului, fapta reţinută în sarcina inculpatului s-ar fi săvârşit în participaţie cu coacuzatul S.A., judecător în cadrul Judecătoriei Buftea.
Alte asemenea acte infracţionale au fost reţinute şi în legătură cu persoanele cercetate în Dosarele nr. 1575/P/2010, nr. 7052/P/2009, nr. 5470/P/2008 şi nr. 6074/P/2009 ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea, rezultând că prin determinarea şi îndrumarea de formulare a unor declaraţii nereale, se asigurase obţinerea unor soluţii de netrimitere în judecată pentru D.G.C., C.T., T.O., B.P. şi S.C.
S-a mai reţinut şi că, în cursul anului 2009, în calitate de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea, inculpatul primise de la denunţătorul S.A. suma de aproximativ 290 RON pentru a interveni pe lângă procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu în vederea obţinerii unei soluţii favorabile pentru denunţător, cercetat în Dosarul nr. 2323/P/2009, sub acuzaţia de săvârşire a infracţiunii prevăzute de art. 85 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002.
Traficarea influenţei a fost reţinută şi în legătură cu Dosarul nr. 5660/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 5 Bucureşti, inculpatul pretinzând şi primind, cu complicitatea avocatei G.I.C., suma de 3.000 euro de la persoana cercetată N.B., pentru a interveni pe lângă procurorii respectivei unităţi de parchet în vederea urgentării procedurii judiciare şi obţinerea unei soluţii favorabile.
De asemenea, s-a reţinut că, în cursul anului 2009, după ce în virtutea prerogativelor funcţiei de prim-procuror a întocmit formalităţile referitoare la repartizarea în lucru a Dosarului nr. 212/P/2009, inculpatul a primit de la denunţătorul l.Ş. foloase necuvenite, constând în produse alimentare în valoare aproximativă de 250 RON, subsecvent soluţionării cu celeritate a cauzei în care acesta era cercetat penal.
S-a mai reţinut şi că, în cursul lunii mai 2009, inculpatul ar fi falsificat menţiunile referitoare la cuantumul cheltuielilor judiciare din cuprinsul Ordonanţei din 25 februarie 2009 emisă în Dosarul nr. 3321/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea, reducând suma stabilită iniţial de la 150 RON la 50 RON.
II. În cursul investigaţiilor efectuate în cauză, s-a stabilit că activitatea infracţională desfăşurată de coacuzaţii V.M. şi C.G. - foşti lucrători de poliţie, nu s-a limitat la actele comise în înţelegere cu inculpatul C.N., rezultând că şi inculpatul Z.A., avocat în Baroul Bucureşti, alături de V.B., acţionase în cadrul grupului infracţional organizat în vederea racolării de persoane cercetate penal şi interesate de obţinerea unor soluţii favorabile în schimbul remiterii unor sume de bani.
S-a reţinut astfel că, în perioada decembrie 2009 - februarie 2010, cu complicitatea coacuzaţilor V.M., C.G. şi V.B., inculpatul Z.B. a pretins suma de 30.000 euro de la coacuzaţii L.G.A. şi G.A., din care a primit efectiv suma de 11.000 euro, lăsând să se creadă că are influenţă asupra magistraţilor din cadrul Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti şi Tribunalul Bucureşti, în scopul soluţionării favorabile a cererii de punere în libertate a numitului L.A.A., cercetat în stare de arest preventiv într-o cauză penală înregistrată pe rolul primei instanţe.
De asemenea, s-a reţinut că în aceeaşi perioadă şi cu complicitatea coacuzaţilor V.M. şi C.G., acţionând în cadrul grupul infracţional organizat, inculpatul ar fi pretins şi primit suma de 40.000 euro de la coacuzatul N.V., lăsând să se creadă că are influenţă asupra magistraţilor din cadrul Tribunalului Bucureşti şi Curtea de Apel Bucureşti în scopul eliberării sale de sub puterea mandatului de arestare în baza căruia era deţinut în dosarul penal înregistrat pe rolul primei instanţe şi stabilirea unei pedepse diminuate.
Traficarea influenţei a fost reţinută şi în legătură cu o altă cauză penală în care era cercetat N.D., reţinându-se că inculpatul ar fi pretins suma de 15.000 euro, lăsând să se creadă că are influenţă asupra unui procuror din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Crimă Organizată şi Terorism şi a unor poliţişti din cadrul structurii de crimă organizată a Inspectoratului General al Poliţiei Române, pentru înscenarea unui flagrant referitor la deţinerea de droguri de către o anume persoană şi în baza unui denunţ mincinos să se obţină astfel reducerea la jumătate a limitelor de pedeapsă pentru interesat.
III. În raport de situaţia de fapt prezentată, gravitatea deosebită a infracţiunilor este de necontestat.
Natura şi gravitatea infracţiunilor de care inculpaţii sunt acuzaţi, modalitatea în care se presupune că ar fi acţionat, dar mai ales calitatea de care s-au prevalat la săvârşirea faptelor şi consecinţele produse asupra imaginii justiţiei, prin subminarea încrederii publice în corectitudinea actului de justiţie, în contextul mai larg al prevenirii şi combaterii corupţiei, constituie elemente în raport de care se examinează necesitatea prezervării ordinii publice.
De asemenea, aşa cum bine a subliniat şi prima instanţă, jurisprudenţa Curţii Europene nu exclude refuzul de eliberare a unui acuzat numai pe temeiul gravităţii faptelor, dacă indicii concrete demonstrează că prin lăsarea acuzatului în libertate se aduce un prejudiciu real ordinii publice.
În speţă, interesul public al prezervării ordinii publice continuă să fie actual în raport de gravitatea infracţiunilor, faptul că acestea au fost săvârşite de un magistrat şi avocat în cadrul atribuţiilor implicând corecta administrare a justiţiei, durata redusă a detenţiei provizorii de până în prezent, stadiul incipient al cercetării judecătoreşti şi impactul negativ asupra opiniei publice, în situaţia în care inculpaţii ar fi cercetaţi în libertate, prin acreditarea ideii că nu toţi cetăţenii sunt egali în faţa legii şi că autorităţile judiciare nu reacţionează ferm împotriva persoanelor care săvârşesc asemenea fapte.
Amploarea activităţii infracţionale presupus a fi comisă de inculpatul C.N., numărul de participanţi şi modalitatea concretă în care se acţiona, calitatea şi funcţiile celor prin intermediul cărora erau recrutate persoanele interesate să obţină soluţii favorabile în materie penală, foşti poliţişti şi un avocat, justifică presupunerea că acţiunile săvârşite nu au avut un caracter accidental, ci reprezentau o manifestare a modului în care inculpatul îşi exercitase în fapt responsabilităţile judiciare.
Aceeaşi concluzie este valabilă şi în cazul inculpatului Z.A., exercitarea profesiei de avocat prin traficarea pretinsei influenţe pe lângă magistraţi, aducând grave prejudicii imaginii justiţiei, prin subminarea încrederii publicului în corectitudinea actului de justiţie.
Toate aceste elemente au fost corect evaluate de prima instanţă atunci când a decis menţinerea stării de arest a inculpaţilor.
Pe de altă parte, se constată că şi cererea de liberare provizorie sub control judiciar a fost justificat refuzată inculpaţilor, existând un potenţial risc de influenţare a procesului.
Se reţine în acest sens că cercetarea judecătorească este în stadiul incipient, nefiind audiaţi inculpaţii, coacuzaţii şi martorii principali.
De asemenea, în contextul în care inculpaţii au negat acuzaţiile ce formează obiectul cercetărilor în cauză şi între aceştia şi ceilalţi participanţi care au facilitat săvârşirea faptelor există o anumită relaţie de încredere, asemenea raporturi existând şi între inculpaţi şi beneficiarii actului de justiţie deturnat, apare justificată temerea că lăsaţi în libertate, inculpaţii ar putea influenţa cursului anchetei, având în vedere şi experienţa lor în domeniul juridic.
Potrivit art. 1602 alin. (2) C. proc. pen., liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârşească alte infracţiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.
Or, în speţă, aşa cum s-a arătat, este îndeplinită cea de-a doua situaţie vizată de textul de lege enunţat, existând date care justifică temerea că inculpaţii ar putea influenţa cursul procesului.
Prin urmare, nu pot fi primite criticile inculpaţilor referitoare la greşita aplicare a legii de către prima instanţă.
Tot astfel, se constată că nici celelalte neregularităţi privitoare omisiunea instanţei de a se pronunţa şi asupra cererii de liberare provizorie formulată de soţie în numele inculpatului N.C. nu afectează valabilitatea încheierii pronunţate.
Aşa cum rezultă din dispozitivul încheierii atacate, prima instanţă s-a pronunţat asupra cererii de liberare provizorie formulată de inculpatul N.C.
Faptul că în speţă cererea formulată de inculpat a fost dublată de o cerere similară introdusă de soţia sa nu implica pentru instanţă obligaţia de soluţionare separată a cererilor formulate.
Potrivit art. 1606 alin. (1) C. proc. pen., cererea de liberare provizorie poate fi făcută de către inculpat, soţul ori rudele apropiate ale acestuia.
Conform art. 1607 alin. (2) C. proc. pen., când cererea este făcută de o altă persoană decât inculpatul, din cele arătate în art. 1606 alin. (1), instanţa îl întreabă pe inculpat dacă îşi însuşeşte cererea, iar declaraţia acestuia se consemnează pe cerere.
Rezultă astfel că cererea de liberare provizorie formulată de o altă persoană din cele cărora legea le recunoaşte legitimare procesuală nu învesteşte valabil instanţa decât în cazul în care inculpatul vizat prin demersul juridic iniţiat declară fără rezerve că îşi însuşeşte cererea.
Aceasta înseamnă că cererea astfel formulată aparţine inculpatului, indiferent că a fost introdusă de un substituent procesual.
În speţă, chiar dacă au fost formulate două cereri de liberare provizorie sub control judiciar, Înalta Curte constată că nu exista pentru instanţă obligaţia de a proceda la examinarea lor separată câtă vreme respectivele cereri priveau acelaşi inculpat şi urmăreau aceeaşi finalitate.
De asemenea, se constată că nici critica referitoare la soluţionarea concomitentă în cauză a cererilor de liberare provizorie şi menţinere a stării de arest a inculpaţilor nu este întemeiată.
Potrivit art. 160b alin. (1) C. proc. pen., în cursul judecăţii, legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive se verifică periodic, dar nu mai târziu de 60 zile.
Rezultă astfel că instanţa este în drept să efectueze verificările necesare cu privire la legalitatea şi temeinicia arestării preventive oricând în interiorul celor 60 zile şi indiferent de timpul scurs de la ultima menţinere a prevenţiei, cu condiţia de a nu se depăşi limita maximă de 60 zile.
Pe de altă parte, nicio dispoziţie legală nu interzice ca examinarea cererii de liberare provizorie să se facă în aceeaşi şedinţă de judecată în care se efectuează şi verificări privind starea de arest a inculpatului.
În legătură cu acest aspect, este de menţionat că liberarea provizorie sub control judiciar presupune, chiar prin ipoteză, menţinerea temeiurilor arestării preventive întrucât pentru situaţiile în care se constată încetarea sau modificarea temeiurile iniţiale devin incidente instituţiile procesuale prevăzute de art. 139 C. proc. pen. care reglementează revocarea şi înlocuirea măsurilor preventive.
Tot astfel, se constată că prin pronunţarea unei singure încheieri în cauză nu a fost încălcat dreptul la recurs al inculpatului C.N.
Se reţine că prin cererea de recurs ce formează obiectul examinării de faţă, inculpatul a criticat atât dispoziţia referitoare la menţinerea detenţiei provizorii, cât şi soluţia de respingere a cererii de liberare provizorie sub control judiciar.
În aceste condiţii, exercitarea unui singur recurs în cauză nu a lezat cu nimic drepturile inculpatului, acesta obţinând examinarea în întregime a cauzei sale, sub ambele aspecte vizate de soluţia primei instanţe.
Pentru toate aceste motive, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii C.N. şi Z.A. şi va dispune obligarea acestora la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii C.N. şi Z.A.R. împotriva Încheierii din 24 august 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. 6367/2/2010 (1907/2010).
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumelor de câte 125 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 25 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 3 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 266/2010. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 286/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
