ICCJ. Decizia nr. 2829/2010. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 2829/2010

Dosar nr. 6506/1/2010

Şedinţa publică din 4 august 2010

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, având pe rol spre soluţionare apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov, de partea vătămată B.R.C. şi de inculpata G.C. (fiica lui I. şi a E.) împotriva sentinţei penale nr. 63/S din 2 iunie 2010 pronunţată de Tribunalul pentru Minori şi Familie Braşov în Dosarul nr. 582/1372/209, cercetată pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor, faptă prevăzută de dispoziţiile art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1) C. pen., la termenul din 14 iulie 2010, a luat în examinare, din oficiu, potrivit dispoziţiilor art. 3002 combinat cu art. 160b alin. (1) C. proc. pen., legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive luată faţă de inculpata G.C.

Prin încheierea din aceeaşi dată, Curtea de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 3002 raportat la art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen., a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive luată faţă de inculpata G.C., măsură pe care a menţinut-o în continuare, reţinând că la dosarul cauzei se află suficiente probe de natura celor la care se referă art. 143 raportat la art. 681 C. proc. pen., din care rezulta presupunerea rezonabilă că inculpata a săvârşit fapta pentru care a fost cercetată şi dedusă judecăţii.

Prin aceeaşi încheiere, instanţa de prim control judiciar a constatat că arestarea preventivă a acestei inculpate a fost dispusă de prima instanţă (Tribunalul pentru Minori şi Familie Braşov), prin încheierea nr. 16 din 23 iulie 2009, în conformitate cu art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., temeiuri care nu s-au modificat, apreciind că, în speţă, au fost îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de textul legal anterior menţionat si reţinând că lăsare în libertate a acesteia ar avea un impact negativ în comunitatea din care provine şi ar crea un sentiment de nesiguranţă în rândul populaţiei, având în vedere circumstanţele în care s-a comis fapta.

De asemenea, în considerentele încheierii din 14 iulie 2010, instanţa de prim control judiciar a mai reţinut că, prin sentinţa penală nr. 63/S din 2 iunie 2010, Tribunalul pentru Minori şi Familie Braşov, în baza art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1) C. pen., a dispus condamnarea inculpatei G.C. la pedeapsa de 5 ani închisoare, cu executare în regim privativ de libertate şi la pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen.

Totodată, Curtea de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a mai apreciat că durata arestului preventiv nu a depăşit termenul rezonabil prevăzut de art. 5 paragr. 3 din C.E.D.O., prin raportare atât la stadiul procesului penal (care se află în faza de judecată a apelului), cât şi faţă de necesitatea lămuririi cauzei sub toate aspectele, astfel că a menţinut stare de arest a inculpatei şi a dispus amânarea judecării apelurilor declarate de părţi pentru termenul din 11 august 2010.

Împotriva încheierii mai sus - menţionate, în termen legal, a formulat recurs inculpata G.C., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, pentru motivele relevate în cuprinsul practicalei prezentei decizii.

Pe rolul Secţiei Penale a Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie s-a înregistrat Dosarul nr. 6506/1/2010, fixându-se prim termen de judecată la 4 august 2010.

La termenul fixat pentru soluţionarea cauzei, recurenta inculpată, prin apărătorul desemnat din oficiu, în esenţă, a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii atacate şi, pe fond, revocarea măsurii arestării preventive şi punerea sa de îndată în libertate, arătând că nu mai subzistă temeiurile ce au fost avute în vederea la luarea acestei măsuri faţă de aceasta.

Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât şi din oficiu cauza, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. combinat cu art. 3856 şi art. 3857 alin. (1) C. proc. pen., constată că recursul declarat de inculpată este nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 160a alin. (1) C. proc. pen., în cursul judecăţii, instanţa, poate dispune arestarea preventivă a inculpatului, prin încheiere motivată, dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 143 şi există vreunul din cazurile prevăzute de art. 148 C. proc. pen.

În speţa dedusă judecăţii, analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte, constată că inculpata G.C. a fost trimisă în judecată, în stare de arest preventiv, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov din 14 septembrie 2009 emis sub nr. 1639/P/2009, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1) C. pen.

În esenţă, s-a reţinut că, în fapt, la data de 21 iulie 2009, în jurul orelor 15,00, în timp ce se afla în locuinţa surorii sale G.L.A., inculpata G.C., pe fondul unor discuţii contradictorii, a aplicat o lovitură cu cuţitul părţii vătămate minore B.R.C. în regiunea posterioară hemitorace stâng, cauzându-i astfel leziuni traumatice, care i-au pus viaţa în primejdie.

Prin sentinţa penală nr. 63/ S din 2 iunie 2010, Tribunalul pentru Minori şi Familie Braşov, în baza art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1) C. pen., a dispus condamnarea inculpatei G.C. la pedeapsa de 5 ani închisoare, cu executare.

De asemenea, se mai reţine că prima instanţă, corect şi justificat a constatat că fapta pentru care inculpata a fost cercetată şi dedusă judecăţii este gravă şi întruneşte elementele constitutive ale tentativei la infracţiunea de omor, reţinută în sarcina acesteia, iar pedeapsa prevăzută de legea penală pentru infracţiunea reţinută în actul de inculpare este mai mare de 4 ani închisoare.

Totodată, Înalta Curte constată că instanţa de prim control judiciar a procedat în mod corect când a apreciat că existenţa pericolului concret pentru ordinea publică, în cazul lăsării inculpatei în libertate, s-a relevat urmare modalităţii în care aceasta a acţionat, lovind cu cuţitul, cu intenţie, pe partea vătămată minoră B.R.C., producându-i astfel leziuni care i-au pus în primejdie viaţa.

Prin urmare, în speţă, justificat, s-a apreciat că sunt îndeplinite atât cerinţele prevăzute de art. 143 C. proc. pen., cât şi cerinţele prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., dispunându-se, întemeiat, menţinerea măsurii arestării preventive a inculpatei.

Înalta Curte mai constată că, deşi pericolul concret pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul ca trăsătură esenţială a infracţiunii, nu se poate face abstracţie de natura şi gravitatea faptei pentru care a fost trimisă în judecată inculpatul, de împrejurările şi modalitatea în care aceasta a acţionat asupra unui minor, dar şi de urmările produse.

S-a mai reţinut, corect, că toate aceste împrejurări au reliefat periculozitatea inculpatei şi au avut ca rezultat o stare de temere şi nesiguranţă în rândul societăţii, aşa încât, lăsarea acesteia în libertate, justificat s-a apreciat că ar crea un impact negativ în comunitatea de unde aceasta provine, dar şi un sentiment de insecuritate socială.

De asemenea, Înalta Curte mai constată că măsura arestării preventive s-a impus a fi menţinută şi prin raportare la exigenţele art. 5 parag. 3 din C.E.D.O., câtă vreme s-a bazat pe motive pertinente şi suficiente a o justifica, mai ales că o detenţie preventivă de aproximativ 1 an şi 15 zile, (inculpata fiind reţinută şi apoi arestată preventiv din 22 iulie 2009), nu depăşeşte un termen rezonabil în sensul art. 5 parag. 3 din C.E.D.O.

Înalta Curte, în raport de modalitatea concretă de săvârşire a faptei şi de gravitatea acesteia, dar mai ales efectul negativ resimţit de societatea civilă în cazul lăsării acesteia în libertate, constată că instanţa de prim control judiciar a reţinut în mod corect incidenţa, dispoziţiilor art. 148 lit. f) C. proc. pen., cu atât mai mult cu cât cauza se află încă în faza soluţionării apelurilor în faţa Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

De asemenea, şi condiţia existenţei pericolului social concret pentru ordinea publică este evident îndeplinită, întrucât infracţiunea pentru care a fost cercetată şi dedusă judecăţii este, prin ea însăşi, o faptă gravă ce a adus atingere unor valori sociale importante ocrotite de lege: viaţa şi sănătatea persoanei.

În cauză, aşa cum rezultă din încheierea atacată, instanţa de apel a procedat corect atunci când a menţinut, justificat, măsura arestării preventive a inculpatei, constatând aşadar, motivat, că există indicii temeinice că aceasta a săvârşit fapta dedusă judecăţii, faptă care, prin modalitatea prin care s-a comis, conduce la concluzia existenţei pericolului concret pentru ordinea publică.

Totodată, Înalta Curte mai constată că, lăsarea în libertate a inculpatei G.C. exclude atingerea dezideratelor impuse de legea penală chemată să ocrotească adevăratele valori ale statului de drept, creându-se un climat de insecuritate socială şi de neîncredere al cetăţenilor oneşti în actul de justiţie.

Mai mult decât atât, manifestările nejustificate de clemenţă ale instanţei nu ar face decât să încurajeze, la modul general, astfel de tipuri de comportament antisocial şi să afecteze nivelul încrederii societăţii în instituţiile statului, chemate să vegheze la respectarea şi aplicarea legii.

De asemenea, Înalta Curte, în raport şi de prevederile art. 5 paragr. 1 lit. c) din C.E.D.O. ratificată prin Legea nr. 30/1994, care stipulează că se exceptează de la dreptul de a nu putea fi lipsit de libertate şi cel care a fost arestat sau reţinut în vederea aducerii sale în faţa autorităţii judiciare competente sau când există motive verosimile de a bănui că a săvârşit o infracţiune ori când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârşească o infracţiune sau să fugă după săvârşirea acesteia, constată, cu referire expresă la excepţia reprezentată de arestarea preventivă, că s-a statuat, printre altele, că privarea de libertate trebuie să se realizeze numai în formele legale şi după procedura prevăzută de legislaţia fiecărui stat, conform convenţiei, respectiv cu respectarea procedurii prevăzută de legea procesual penală, prin raportare şi la dispoziţiile constituţionale.

Rezultă, aşadar, că dispunerea măsurii arestării preventive şi menţinerea acesteia trebuie să se facă cu respectarea dispoziţiilor generale, înscrise în legea procesual penală, fiind subordonate dovedirii interesului superior pe care îl deservesc.

În speţă, pericolul concret pentru ordinea publică, pe care-l reprezintă inculpata este actual, Curtea de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, reţinând corect îndeplinirea cumulativă a dispoziţiilor art. 143 şi art. 148 lit. f) C. proc. pen.

De altfel, legalitatea şi temeinicia acestei măsuri a fost succesiv verificată, constatându-se, de fiecare dată, că temeiurile ce au fost avute în vedere nu s-au schimbat, neputând fi reţinută susţinerea apărătorului recurentei inculpate că această măsură nu se mai impune, urmând a fi revocată.

De asemenea, persistenţa şi suficienţa acestor motive au fost just evaluate de instanţa de prim control judiciar în ansamblul circumstanţelor particulare ale cauzei şi prin raportări la prevederile art. 136 C. proc. pen., apreciind că, pentru buna desfăşurare a procesului penal, se impune, în continuare, privarea de libertate a inculpatei, neintervenind elemente noi care să determine adoptarea altei soluţii.

Fată de cele mai sus menţionate, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 385 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat, recursul declarat de inculpata G.C. împotriva încheierii din 14 iulie 2010 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. 582/1372/2009.

Conform dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte va obliga recurenta inculpată la plata cheltuielilor judiciare către stat, inclusiv a onorariului apărătorului desemnat din oficiu pentru aceasta, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata G.C. împotriva încheierii din 14 iulie 2010 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. 582/1372/2009.

Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 4 august 2010.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2829/2010. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs