ICCJ. Decizia nr. 2779/2010. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2779/2010
Dosar nr. 6268/1/2010
Şedinţa publică din 28 iulie 2010
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, având pe rol spre soluţionare Dosarul nr. 1407/232/2009 având ca obiect recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa şi de inculpaţii D.R.M., D.I. şi C.I. împotriva Deciziei penale nr. 96 din 14 mai 2010, pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, secţia penală, la data de 9 iulie 2010, a fixat termen intermediar pentru verificarea, din oficiu, a legalităţii si temeiniciei măsurii arestării preventive privind pe inculpaţii C.I. (fiul lui O. şi P.), D.I. (fiul lui B. şi A.) şi D.R.M. (fiul lui B. şi A.) toţi aflaţi în Penitenciarul Mărgineni.
Prin încheierea din aceeaşi dată, Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în baza dispoziţiilor art. 3002 raportat la art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen., a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive luată faţă de fiecare dintre inculpaţii D.R.M., D.I. şi C.I., măsură pe care a menţinut-o, reţinând totodată, că la 11 august 2010 a fost fixat termenul de judecată pentru soluţionarea recursurilor declarate în cauză, când urmează a fi avute în vedere de acelaşi complet şi cererile de liberare provizorie sub control judiciar.
Pentru a dispune astfel, examinând actele şi lucrările dosarului, instanţa de ultim control judiciar, în esenţă, a constatat că există indicii de temeinicie care să susţină presupunerea rezonabilă, în sensul prevederilor art. 681 şi art. 143 C. proc. pen., că inculpaţii au săvârşit faptele pentru care au fost cercetaţi, trimişi în judecată şi condamnaţi de prima instanţă, chiar dacă operează în continuare prezumţia de nevinovăţie potrivit art. 5 C. proc. pen., reţinându-se existenţa temeiurilor legale ca inculpaţii să fie judecaţi în stare de arest preventiv.
În considerentele aceleiaşi încheieri s-a mai relevat de către instanţa de recurs că lăsarea în libertate a inculpaţilor D.R.M., D.I. şi C.I. ar crea în rândul opiniei publice un sentiment de insecuritate, măsura arestării preventive luată faţă de fiecare dintre aceştia fiind justificată şi faţă de necesitatea de a-i împiedica să comită alte infracţiuni, cu atât mai mult cu cât aceştia nu se aflau la prima încălcare a legii penale.
De asemenea, Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a apreciat că măsura arestării preventive a fost luată faţă de fiecare dintre cei trei recurenţi inculpaţi cu respectarea dispoziţiilor art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., întrucât pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunile reţinute în sarcina lor este mai mare de 4 ani închisoare, considerând ca fiind totodată îndeplinită şi condiţia referitoare la existenţa unor probe certe că lăsarea în libertate a inculpaţilor prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
S-a mai menţionat că recurentul inculpat D.I. este recidivist, din certificatul de cazier judiciar reieşind că acesta a suferit mai multe condamnări pentru săvârşirea unor fapte de acelaşi gen -infracţiuni de furt - la momentul săvârşirii faptei din noaptea de 05/06 octombrie 2008, aflându-se în stare de recidivă postcondamnatorie, aşa cum este reglementată în dispoziţiile art. 37 lit. a) C. pen., deoarece la 18 martie 2008 fusese eliberat după executarea unei pedepse de 3 ani şi 6 luni închisoare, cu un rest de 421 zile.
S-a mai reţinut de către Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, că pericolul concret pentru ordinea publică reiese din temerea că, odată lăsaţi în libertate, inculpaţii ar putea comite fapte de acelaşi gen.
De asemenea, instanţa de recurs a mai constatat că recurentul inculpat D.R.M. a suferit mai multe condamnări pentru săvârşirea mai multor infracţiuni de furt calificat, intervenind însă reabilitarea, iar în ceea ce-l priveşte pe recurentul inculpat C.I., potrivit fişei de cazier judiciar, acesta a mai fost condamnat pentru infracţiuni de furt, împrejurări ce denotă perseverenţa infracţională a acestora în comiterea unor fapte de acelaşi gen.
Faţă de împrejurarea că inculpaţii au fost condamnaţi de prima instanţă - Judecătoria Găeşti - prin sentinţa penală nr. 293 din 10 decembrie 2009, la pedepse rezultante cu închisoarea (de câte 3 ani şi 4 luni - D.I. şi D.R.M. şi respectiv, 3 ani - inculpatul C.I.), pedepse menţinute de instanţa de apel - Tribunalul Dâmboviţa, secţia penală - Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, ca instanţă de ultim control judiciar, a constatat că au fost îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 5 paragr. 1 lit. a) din Convenţia pentru apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor fundamentale, care prevăd că dreptul persoanei la libertate şi siguranţă nu este încălcat în situaţia în o persoană este deţinută legal pe baza condamnării pronunţate de către un tribunal competent.
Astfel, s-a apreciat de instanţa de recurs că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a recurenţilor-inculpaţi subzistau şi la acel moment şi impuneau menţinerea în continuare a stării de arest a inculpaţilor la judecata cauzei în recurs, în condiţiile art. 3002 raportat la art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen., raportat la împrejurările şi modalitatea concretă în care au acţionat inculpaţii, de regulă, pe timp de noapte, prin efracţie, perseverenţa infracţională prin punerea la punct a unui mod de operare pe care l-au folosit, în mod repetat, în diferite comunităţi locale, în special pe raza judeţelor Dâmboviţa, Argeş şi Giurgiu.
Împotriva încheierii din 9 iulie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, au declarat din nou recurs inculpaţii D.I., D.R.M. şi C.I., fără a le motiva însă în scris.
Pe rolul Secţiei Penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a înregistrat Dosarul nr. 6268/1/2010, fixându-se prim termen de judecată la 28 iulie 2010, când susţinerile părţilor au fost consemnate în cuprinsul părţii introductive a prezentei decizii.
La termenul fixat, Înalta Curte, din oficiu, potrivit dispoziţiilor art. 302 alin. (2) C. proc. pen. raportat la dispoziţiile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a ll-a cu referire la art. 141 alin. (1) din acelaşi cod, a pus în discuţia părţilor excepţia admisibilităţii recursurilor formulate de inculpaţii D.I., D.R.M. şi C.I.
Înalta Curte, examinând actele şi lucrările dosarului a apreciat, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 alin. (1) pct 1 lit. a) teza a ll-a C. proc. pen. raportat şi la dispoziţiile legale mai sus menţionate, că recursurile declarate de inculpaţii D.I., D.R.M. şi C.I. sunt inadmisibile, pentru următoarele considerente:
Prin sentinţa penală nr. 293 din 10 decembrie 2009 Judecătoria Găeşti, printre altele, a dispus, condamnarea inculpaţilor D.I. şi D.R.M. la câte o pedeapsă rezultantă de 3 ani şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea mai multor fapte de furt calificat şi distrugere şi condamnarea inculpatului C.I. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru acelaşi tip de infracţiuni (astfel cum au fost reţinute în actul de inculpare), pedepse ce au fost menţinute în apel de către Tribunalul Dâmboviţa, secţia penală, prin Decizia penală nr. 96 din 14 mai 2010.
Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, având pe rol în curs de soluţionare cauza penală ce face obiectul Dosarului nr. 1407/232/2009, vizând recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa şi de inculpaţii D.R.M., D.I. şi C.I. împotriva Deciziei penale nr. 96 din 14 mai 2010, pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, secţia penală, la 9 iulie 2010, verificând, din oficiu, legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive privind pe inculpaţii D.I., D.R.M. şi C.I., aflaţi în Penitenciarul Mărgineni, printre altele, a constatat, că aceasta a fost legal luată, fiind menţinută succesiv până în prezent, apreciind că temeiurile care au fost avute în vedere iniţial, la luarea acestei măsuri, nu s-au schimbat şi că măsura arestării preventive faţă de fiecare dintre aceşti inculpaţi se impune a fi menţinută şi în continuare, încheiere împotriva căreia cei trei inculpaţi au formulat prezentul recurs.
Dispoziţiile art. 38515 C. proc. pen. enumera strict şi limitativ hotărârile care pot fi atacate o singură dată cu recurs, menţionând la alin. (2) că încheierile pot fi atacate cu recurs numai odată cu sentinţa sau Decizia rec urată cu excepţia cazurilor când, potrivit legii pot fi atacate separat cu recurs.
De asemenea, în dispoziţiile art. 141 alin. (1) C. proc. pen. legiuitorul menţionează care este calea de atac împotriva încheierii pronunţate de instanţă în cursul judecăţii privind măsurile preventive: „încheierea dată în primă instanţă şi în apel, prin care se dispune luarea unei măsuri preventive, revocarea, înlocuirea sau încetarea de drept a măsurii preventive, precum şi împotriva încheierii prin care se dispune menţinerea arestării preventive, poate fi atacată separat, cu recurs, de procuror sau de inculpat, în termen de 24 de ore de la pronunţare, pentru cei prezenţi, şi de la comunicare, pentru cei lipsă. încheierea prin care prima instanţă sau instanţa de apel respinge cererea de revocare, înlocuire sau încetare de drept a măsurii preventive nu este supusă niciunei căi de atac."
Aşadar numai împotriva încheierii pronunţată în primă instanţă sau în apel, prin care se dispune menţinerea arestării preventive, se poate declara separat, recurs, de procuror sau de inculpat, în termen de 24 de ore de la pronunţare, pentru cei prezenţi, şi de la comunicare, pentru cei lipsă.
Ori, în speţa, dedusă judecăţii se constată că încheierea pronunţată la 9 iulie 2010 de către Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, este una definitivă, prin care instanţa de recurs, verificând, din oficiu, legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaţilor D.I., D.R.M. şi C.I., în baza dispoziţiilor art. 3002 raportat la art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen., a menţinut măsura arestării preventive luată faţă de fiecare dintre aceşti inculpaţi, constatând că temeiurile ce au fost avute iniţial în vedere nu s-au schimbat şi că, în speţă, de impune în continuare menţinerea stării de arest a acestora, cu atât mai mult cu cât cauza penală ce făcea obiectul judecăţii Dosarului nr. 1407/232/2009 era, încă, în curs de soluţionare în recurs, cu termen fixat la 11 august 2010, nepronunţându-se până la acel moment, o decizie, în ultim control judiciar.
Sistemul român de jurisdicţie a statuat principiul unicităţii acestei căi de atac, dreptul la recurs exercitându-se numai în condiţiile expres prevăzute de lege, aşa încât posibilitatea legală a declarării mai multor recursuri este exclusă.
Or, recunoaşterea unei căi de atac în situaţii neprevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Fată de cele mai sus menţionate, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a lI-a C. proc. pen. cu referire la art. 141 alin. (1) C. proc. pen., va respinge ca inadmisibile recursurile declarate de inculpaţii D.R.M., D.I. şi C.I. împotriva încheierii din 9 iulie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. 1407/232/2009.
Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte va obliga recurenţii inculpaţi la plata sumelor de câte 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 100 lei, reprezentând onorariile apărătorului desemnat din oficiu, se vor avansa din fondul M.J., conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibile, recursurile declarate de inculpaţii D.R.M., D.I. şi C.I. împotriva încheierii din 9 iulie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. 1407/232/2009.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumelor de câte 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 100 lei, reprezentând onorariile apărătorului desemnat din oficiu, se vor avansa din fondul M.J.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 28 iulie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2759/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2803/2010. Penal → |
|---|
