ICCJ. Decizia nr. 2759/2010. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2759/2010
Dosar nr. 6258/1/2010
Şedinţa publică dm 21 iulie 2010
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor clin dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 14 iulie 2010, Curtea de Apel Craiova, secţia penală, a respins ca neîntemeiate cererile de liberare provizorie sub control judiciar formulate de inculpaţii C.O.T. şi M.I.
Pentru a dispune în acest sens, judecătorul instanţei de fond:
1. în primul rând, a făcut o largă expunere a situaţiei de fapt, astfel cum aceasta rezultă din actul de acuzare (rechizitoriul procurorului), inclusiv cu referire la probele care au justificat - în opinia acuzării - trimiterea în judecată a inculpaţilor (pag. 3-9 a încheierii), conform încadrărilor juridice menţionate (pag. 10 a încheierii);
2. în al doilea rând, judecătorul primei instanţe a menţionat aspectele de drept şi evoluţia procesuală a cauzei sub aspectul luării, prelungirii şi menţinerii stării de arest a inculpaţilor (pag. 10-11 din încheiere);
3. a examinat condiţiile prevăzute de lege pentru admiterea pe fond a cererilor de liberare sub control judiciar (pag. 11-12 ale încheierii).
Sub acest ultim aspect, au fost reţinute următoarele aspecte:
În ceea ce priveşte cererile de liberare provizorie sub control judiciar formulate de inculpaţii M.I. şi C.O.T., examinând conţinutul acestora, curtea de apel a constatat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru admisibilitatea m principiu a cererilor, conform dispoz.art. 160 C. proc. pen.
A apreciat curtea de apel însă că, totuşi, condiţiile prev. de art. 1602 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., nu privesc admisibilitatea în principiu a cererilor, astfel cum greşit au invocat apărătorii inculpaţilor, ci temeinicia acestora, astfel încât - trecând la soluţionarea pe fond a cererilor formulate de inculpaţi - a constatat că dispoziţiile cuprinse în articolul susmenţionat stabilesc o condiţie pozitivă şi una negativă de acordare a liberării provizorii sub control judiciar, referitoare atât la faptă, cât şi la persoana inculpaţilor.
În opinia Curţii de Apel, liberarea provizorie sub control judiciar presupune, prin ipoteză, menţinerea temeiurilor avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, şi a apreciat că, în prezenta cauză, temeiurile care au stat la baza arestării iniţiale a inculpaţilor nu s-au modificat, ci subzistă în continuare, iar în favoarea inculpaţilor nu au intervenit elemente de fapt şi de drept care să justifice judecarea lor în stare de libertate. Aceasta, deoarece - a apreciat curtea de apel - îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege, nu conferă persoanei arestate un drept, ci o vocaţie, liberarea provizorie fiind facultativă, acordarea ei fiind lăsată la aprecierea judecătorului, ceea ce implică dreptul la apreciere al acestuia asupra cererii, în raport de probele administrate in cauză, precum şi cu verificarea îndeplinirii condiţiei prev. de art. 136 alin. (2) C. proc. pen.
În cauză, s-a apreciat că faptele inculpaţilor se încadrează în categoria infracţiunilor de corupţie, iar calitatea acestora la momentul faptelor presupus a fi fost săvârşite implică o reacţie adecvată din partea autorităţilor statului faţă de comiterea lor. împrejurarea că inculpaţii, anterior comiterii faptelor pentru care au fost trimişi în judecată, au avut o comportare bună în societate şi şi-au exercitat în bune condiţii atribuţiile de serviciu, precum şi aceea vizând recunoaşterea faptelor penale reţinute in sarcina lor prin actul de acuzare, nu poate constitui temei pentru admiterea cererilor de liberare provizorie sub control judiciar, clar nici nu poate conduce la concluzia că acordarea beneficiului liberării provizorii sub control judiciar ar satisface scopul pentru care s-a luat măsura arestării preventive faţă de inculpaţi, respectiv buna desfăşurare a procesului penal şi protejarea valorilor specifice noţiunii de ordine publică.
În final, curtea de apel a apreciat, de asemenea, că lăsarea în libertate a inculpaţilor prezintă pericol concret pentru ordinea publică, pericol apreciat atât prin raportare la elementele ce ţin strict de persoana inculpaţilor - respectiv calitatea pe care au avut-o în momentul comiterii faptelor pentru care au fost trimişi în judecată şi instrumentarea cauzei penale - cât şi prin motivarea inexistenţei posibilităţii de influenţare a probelor ca urmare a terminării urmăririi penale şi a recunoaşterii faptelor, dar şi prin prisma naturii infracţiunilor pentru care sunt trimişi în judecată, pentru ca reacţia societăţii să fie de natură a descuraja orice alte posibile acţiuni similare ale celorlalţi membrii ai săi.
În raport de aceste împrejurări, curtea de apel a concluzionat că nu sunt suficiente elemente cu caracter probator, potrivit cărora să se constate că liberarea provizorie sub control judiciar este o măsură adecvată scopului pentru care a fost aplicată inculpaţilor măsura arestării preventive.
Împotriva încheierii, cei 2 inculpaţi au declarat prezentele recursuri, motivele fiind menţionate în partea introductivă a deciziei.
Recursurile inculpaţilor C.O.T. şi M.I. vor fi respinse ca nefondate pentru motivele ce se vor arăta:
Înalta Curte apreciază că nu impune reluarea aspectelor menţionate în încheierea atacată, aspecte la care s-a făcut anterior referire la pct. 1 şi 2 (cu trimitere la paginile hotărârii judecătoreşti).
Se constată că, iniţial, măsurile preventive privative de libertate au fost luate faţă de cei 2 inculpaţi prin ordonanţele procurorului şi prin încheierea judecătorului Curţii de Apel Craiova, cu începere din 05 mai 2010.
Ulterior, măsura arestării inculpaţilor a fost prelungită în cursul urmăririi penale cu 30 de zile, până la data de 03 iulie 2010 inclusiv, prin încheierea judecătorului Curţii de Apel Craiova.
Legalitatea şi temeinicia acestor măsuri luate în cursul urmăririi penale au fost supuse controlului judiciar la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, recursurile inculpaţilor fiind respinse ca nefondate.
Prin rechizitoriul nr. 39/P/2010 din 28 iunie 2010, emis de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A.- Serviciul Teritorial Craiova, înregistrat pe rolul Curţii de Apel Craiova la data de 29 iunie 2010, sub nr. 1957/54/2010, au fost trimişi în judecată, în stare de arest preventiv, inculpaţii M.I. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, prev. de art. 257 C. pen., comb. cu art. 6 din Legea nr. 78/2000, C.O.T. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, prev. de art. 257 C. pen., comb. cu art. 6 din Legea nr. 78/2000, A.L.T. pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă, prev. de art. 257 C. pen., comb. cu art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 şi complicitate la infracţiunea de luare de mită, prev. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), rap. la art. 254 C. pen., comb. cu art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2001 şi D.M.B. pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prev. de art. 254 C. pen., comb. cu art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.
Conform art. 3001 C. proc. pen., la primirea dosarului, Curtea de Apel Craiova, secţia penală, prin încheierea judecătorului din Camera de Consiliu din 29 iunie 2010, a menţinut starea de arest a inculpaţilor M.I. (avocat), A.L.T. (judecător la Tribunalul Dolj), C.O.T. (avocat) şi D.M.B. (judecător la Tribunalul Dolj). Prin aceeaşi încheiere au fost respinse cererile de înlocuire a măsurii arestării cu o altă măsură preventivă neprivativă de libertate (obligarea de a nu părăsi ţara).
Legalitatea şi temeinicia menţinerii stării de arest a inculpaţilor a fost supusă controlului judiciar la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, recursurile acestora fiind respinse ca nefondate.
La 2 zile (8 iulie 2010), respectiv, la 3 zile (9 iulie 2010) de la rămânerea definitivă a ultimei hotărâri cu privire la starea de arest (6 iulie 2010), inculpaţii au formulat prezentele cereri de liberare provizorie sub control judiciar, cereri respinse prin încheierea recurată.
Este adevărat că inculpatul poate solicita, oricând m cursul procesului penal, punerea sa în libertate prin intermediul uneia dintre instituţiile ele drept procesual specifice acestei materii (cererea de revocare a arestării, cererea de înlocuire a măsurii arestării cu o altă măsură preventivă neprivativă de libertate, cererea de constatare a încetării de drept a arestării, cererea de liberare provizorie sub control judiciar sau pe cauţiune), legea neprevăzând expres un interval temporal între datele formulării acestor cereri.
Cu toate acestea, este acceptat jurispruclenţial că, în materia măsurilor preventive, sunt supuse permanent examinării apariţia ori dispariţia/încetarea unor condiţii, împrejurări de fapt sau de drept, care pot impune adoptarea unei soluţii contrare, chiar la intervale scurte de timp. Această concluzie rezultă din obligaţia verificării periodice, în raport cu situaţia de fapt şi de drept existentă Ia data respectivă, clacă subzistă temeiurile arestării ori clacă au apărut temeiuri noi, cu consecinţa necesităţii continuării privării de libertate a acuzatului sau, dimpotrivă, cu consecinţa necesităţii punerii în libertate a acestuia.
Ca atare, un aspect ce trebuie examinat, periodic, este cel referitor la eventualele modificări, de fapt ori de drept, ale situaţiei fiecărui acuzat privat de libertate.
Un alt aspect al examinării este legat de îndeplinirea sau neîndeplinirea unor condiţii prevăzute de lege în cazul formulării fiecărei cereri dintre cele specifice privării de libertate (cererea de revocare a arestării, cererea de înlocuire a măsurii arestării cu o altă măsură preventivă neprivativă de libertate, cererea de constatare a încetării de drept a arestării, cererea de liberare provizorie sub control judiciar sau pe cauţiune).
Astfel, potrivit art. 1602 alin. (2) C. proc. pen. „Liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvărşească alte infracţiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte".
Înalta Curte apreciază ca fiind întemeiate argumentele judecătorului Curţii de Apel cu privire la condiţiile acordării liberării provizorii sub control judiciar.
Conform art. 136 alin. (2) C. proc. pen., scopul măsurilor preventive (astfel cum acesta este menţionat în alin. (1) al aceluiaşi articol), poate fi realizat şi prin liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauţiune,
În consecinţă, pe de o parte, acordarea liberării provizorii nu este obligatorie (conform exprimării legiuitorului „poate"), iar pe de altă parte, este posibilă numai dacă în acest fel este realizat, într-un mod adecvat, scopul măsurilor preventive: buna desfăşurare a procesului penal ori împiedicarea sustragerii inculpatului de la judecată.
În sfârşit, conform art. 136 alin. (8) C. proc. pen., alegerea măsurii preventive se face în temeiul unor criterii pe care legiuitorul le prevede într-o anumită ordine, prioritare fiind scopul acesteia şi gradul de pericol social al infracţiunii.
În acord cu judecătorul curţii de apel, Înalta Curte apreciază că, în acest stadiu incipient al judecării cauzei în primă instanţă, pentru buna desfăşurare a procesului penal, apare ca justificată continuarea privării de libertate a inculpaţilor, chiar în condiţiile în care - conform susţinerilor acestora, confirmate de către procurorul care a efectuat urmărirea penală - au făcut declaraţii sincere, prin care au ajutat la aflarea adevărului.
Este neîntemeiată critica apărării referitoare la depăşirea duratei rezonabile a arestării. Aşa cum rezultă din actele dosarului, privarea de libertate a inculpaţilor s-a produs cu începere de la 05 mai 2010, până în prezent această durată nefiind susceptibilă de apreciere ca excesivă ori nerezonabilă in contextul calităţii profesionale celor 4 inculpaţi, a complexităţii cauzei şi a specificului faptelor presupus a fi fost săvârşite de aceştia (presupuse infracţiuni de corupţie in sistemul judiciar).
De asemenea este neîntemeiată şi critica referitoare la nejustifioarea continuării privării de libertate a inculpaţilor în condiţiile în care chiar procurorul, prin rechizitoriu, a propus reţinerea în favoarea cei doi inculpaţi-avocaţi a cauzei de reducere a pedepsei prevăzută de art. 19 din OUG nr. 43/2002 (pag. 31 din rechizitoriu - „prin conduita adoptată în cursul urmăririi penale au facilitat identificarea şi tragerea la răspundere penală a tuturor persoanelor care au săvârşit faptele pentru care sunt cercetaţi").
Art. 19 clin OUG nr. 43/2002 nu face parte clin noţiunea de „încadrare juridică a faptei" şi constituie un caz de reducere obligatorie a pedepsei („beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege"), iar nu un caz de inaplicabilitate a dispoziţiilor legale în materia măsurilor preventive.
În consecinţă, faţă de cele arătate, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondate recursurile inculpaţilor.
Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenţii vor fi obligaţi la plata către stat a cheltuielilor judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii ducă O.T. şi M.I. împotriva încheierii din 14 iulie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată in Dosarul nr. 1937/54/2010.
Obligă recurentul inculpat C.O.T. la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Obligă recurentul inculpat M.I. la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 21 iulie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3646/2010. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 2779/2010. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
