ICCJ. Decizia nr. 3010/2010. Penal. Vătămarea corporală din culpă (art. 184 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3010/2010
Dosar nr. 127/1/2010
Şedinţa publică din 6 septembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 340/PI din 17 decembrie 2009, Curtea de Apel Timişoara, în baza art. 334 C. proc. pen., a respins ca neîntemeiată cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpatul D.S. din infracţiunea de vătămare corporală din culpă prevăzută de art. 184 alin. (2) şi (4) C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 184 alin. (1) şi (3) C. pen.
În temeiul art. 184 alin. (2) şi (4) C. pen. inculpatul D.S. a fost condamnat la pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
În baza şi pe durata art. 71 C. pen. i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.
În baza art. 81 C. pen. s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicată inculpatului, iar în baza art. 82 C. pen. s-a stabilit un termen de încercare de 3 ani.
S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei.
În temeiul art. 14, 346 C. proc. pen., art. 50 şi 55 din Legea nr. 136/1995 inculpatul a fost obligat alături de asigurătorul de răspundere civilă SC A.R.A. - Sucursala Arad la plata către partea civilă M.H.S. a sumei de 32.694,17 RON cu titlu de daune materiale (reprezentând 4.765,65 RON - cheltuielile cu îngrijirile medicale şi 27.928,52 RON - cheltuielile cu reparaţiile autoturismului) şi a sumei de 60.000 RON daune morale, asigurătorul urmând să plătească în limita plafonului legal stabilit la data accidentului. A fost respinsă în rest cererea părţii civile M.H.S. privind daunele materiale, daunele morale şi de acordare a unei rente viagere.
În temeiul art. 24 şi urm. din Legea nr. 136/1995 au fost respinse pretenţiile civile în raport cu asigurătorul SC A.Ţ.A. SA.
În temeiul art. 14, 346 C. proc. pen. s-a luat act de renunţarea părţii civile M.H.M. la cererea de constituire de parte civilă în cauză.
În temeiul art. 14, 346 C. proc. pen. s-a luat act că S.C.J. Arad nu a formulat pretenţii civile în cauză.
În temeiul art. 193 alin. (1) C. proc. pen. inculpatul a fost obligat alături de asigurătorul de răspundere civilă SC A.R.A. - Sucursala Arad la plata cheltuielilor de judecată către partea civilă M.H.S. în cuantum de 43.162,70 RON, reprezentând 29.197,20 RON - cheltuieli de transport în cursul procesului, 2.265,50 RON - taxe expertize şi 31.462,70 RON - onorariu de avocat, asigurătorul în limita plafonului legal stabilit la data accidentului.
În temeiul art. 191 C. proc. pen. inculpatul a fost obligat la plata sumei de 3.000 RON, cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 239/P/2003 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, înregistrat la Curtea de Apel Timişoara sub nr. 10681/2004, inculpatul D.S. - notar public, a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art. 184 alin. (2) şi alin. (4) C. pen.
În fapt, s-a reţinut că în data de 04 august 2003, partea vătămată M.H.S., domiciliată în Germania, se deplasa prin localitatea Pecica, judeţul Arad, cu autoturismul marca O.K., nr. de înmatriculare X, condus de soţul său, pe bancheta din spate a autoturismului aflându-se soţii Z.E. şi A., precum şi fiul acestora în vârstă de 2 ani. În faţa cofetăriei aflată pe strada Principală din localitatea Pecica, soţul părţii vătămate a oprit autoturismul pe partea dreaptă, în afara părţii carosabile şi s-a deplasat la cofetărie pentru a cumpăra îngheţată. Fiind cald, partea vătămată - care ocupa locul din partea dreaptă faţă al autoturismului a coborât, rămânând lângă portiera dreaptă faţă a autoturismului, care a fost deschisă pentru a intra aer în autoturism, în poziţie rezemată de această portieră.
Pe DN 7, în direcţia Arad-Nădlac, inculpatul conducea autoturismul marca V.B., nr. de înmatriculare Q, iar la Km 566+920 m, pe raza localităţii Pecica, a pierdut controlul volanului, astfel că autoturismul acestuia s-a izbit cu partea dreaptă faţă de partea stângă spate a autoturismului marca O.K. cu nr. de înmatriculare X aparţinând martorului M.H.M. şi lui M.H.S., pe care l-a proiectat în şanţul situat în imediata apropiere, în poziţia perpendiculară pe şanţ, respectiv în poziţie perpendiculară pe axul drumului, aşa cum rezultă din schiţa locului accidentului, aflată la dosar urmărire penală.
În urma accidentului, partea vătămată M.H.S. a fost proiectată şi ea în şanţ, producându-i-se leziuni şi traumatisme pentru ";vindecarea acestora fiind necesare 90 zile îngrijiri medico-legale socotite de la data producerii (...) dacă nu survin complicaţii"; (raportul de expertiză medico-legală din 10 mai 2004 - dosar urmărire penală).
Acelaşi raport de expertiză medico-legală menţionează că partea vătămată M.H.S. a fost internată la S.J. Arad, secţia chirurgie generală, cu diagnosticul ";contuzie toracică abdominală. Fractură 1/3 proximală femur stâng fără deplasare de membru cu proteză laterală şold (...)";.
Partea vătămată, în accidentul de circulaţie din data de 04 august 2003, a mai fost internată în S.R. Munchen Germania în perioada 23 iunie - 22 iulie 2003, anterior datei producerii accidentului (04 august 2003), cu diagnosticul ";implantarea unei proteze de şold cu o construcţie de vas cu margine pe partea stângă la coxatroză cu displazie, fiind operată în data de 24 iunie 2003, iar în Spitalul ";C.R."; Munchen - Germania, în perioada 08 august - 29 august 2003 - ulterior datei producerii accidentului - s-a aflat în tratament staţionar, cu diagnosticul ";fractură peripostetică stângă, revizie cu schimbarea şinei (tijei) şi a capului, spălare inele de titan";.
S-a reţinut că acest raport medico-legal concluzionează că partea vătămată M.H.S. a necesitat 150 zile de îngrijiri medicale socotite de la data producerii ";dacă nu survin alte complicaţii"; şi că ";există legătură directă de cauzalitate între accidentul rutier din 04 august 2003 şi leziunile de violenţă prezentate de victimă";.
Prin Sentinţa penală nr. 4/PI din 18 ianuarie 2007 pronunţată în Dosarul nr. 1068/P/2006 al Curţii de Apel Timişoara, în baza art. 184 alin. (2) şi alin. (4) C. pen., inculpatul D.S. a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare.
În temeiul prevederilor art. 81, 82 C. pen. s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei, s-a stabilit termenul de încercare de 4 ani, iar în temeiul prevederilor art. 359 C. proc. pen. s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.
În temeiul prevederilor art. 14, 346 C. proc. pen., art. 998 C. civ., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 145.222,92 RON cu titlu de despăgubiri civile; au mai fost obligate SC ";A."; SA - Sucursala Arad şi S.C. ";A.Ţ."; SA - Sucursala Arad la plata din această sumă de 145.222,92 RON a sumei în limita contractului de asigurare, pentru diferenţă fiind obligat inculpatul către partea civilă M.H.S., sumă care se compune din: 68.000 RON despăgubiri morale, 43.894,17 RON despăgubiri materiale (14.965,65 RON cheltuieli reprezentând îngrijiri medicale şi 28.928,52 RON despăgubiri reprezentând deteriorările autoturismului), 28.623,25 RON cheltuieli judiciare (transport) şi 605,5 RON cheltuieli judiciare reprezentând onorariu expert, ambele sume (28.623,25 RON + 605,5 RON) în baza art. 193 C. proc. pen., suma de 6.100 RON cheltuieli judiciare, reprezentând onorariu avocat.
În baza art. 192 C. proc. pen. a fost obligat numai inculpatul la plata cheltuielilor judiciare în sumă de 35.328,75 RON, iar în temeiul prevederilor art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a mai fost obligat la plata sumei de 2500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat ocazionate de judecata în fond.
Instanţa de fond a concluzionat că probele administrate în cauză evidenţiază încălcarea de către inculpat a dispoziţiilor art. 150 lit. a) din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice în sensul că, efectuând depăşirea, era obligat să păstreze o distanţă suficientă faţă de vehiculul depăşit, pentru a evita orice coliziune, precum şi a dispoziţiilor art. 153 lit. b) din acelaşi regulament, potrivit cărora în cazul în care mersul înainte este obturat de un obstacol sau de prezenţa altor participanţi la trafic care impune trecerea pe sensul opus, conducătorul vehiculului este obligat să reducă viteza şi, la nevoie, să oprească pentru a permite trecerea vehiculelor din sens opus.
În drept, s-a reţinut că fapta inculpatului D.S. de a conduce pe drumurile publice, în data de 04 august 2003, autoturismul V.B., cu numărul de înmatriculare Q, încălcând dispoziţiile art. 150 lit. a) şi art. 153 lit. b) din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, producând din culpă leziuni traumatice părţii vătămate M.H.S., descrise în raportul medico-legal din 10 mai 2004 întocmit de I.M.L. Timişoara, pentru vindecarea cărora au fost necesare 150 zile de îngrijiri medico-legale, raport medico-legal aprobat prin avizul Comisiei Superioare de Medicină Legală din cadrul I.M.L. ";M.M."; Bucureşti, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art. 184 alin. (2) şi alin. (4) C. pen.
Cu privire la latura civilă a cauzei, instanţa a reţinut următoarele: prin înscrisul existent la dosar de urmărire penală, partea vătămată M.H.S. s-a constituit parte civilă cu suma de 2.500 euro, reprezentând avariile autoturismului său marca O.K. şi suma de 40.000 euro reprezentând despăgubiri materiale şi despăgubiri morale, iar prin cererea existentă la dosar de fond, s-a constituit parte civilă cu suma de 40.000 euro, reprezentând despăgubiri materiale compuse din: cheltuieli medicale, de îngrijire, transport, contravaloarea sprijinului în perioada de suferinţă, contravaloarea autoturismului avariat şi suma de 40.000 euro reprezentând despăgubiri morale.
În vederea stabilirii cuantumului prejudiciului produs părţii vătămate - parte civilă M.H.S., prin avarierea autoturismului condus de soţul său, autoturism marca O.K., implicat în accidentul de circulaţie, la termenul de judecată din 16 iunie 2005 s-a dispus efectuarea unei expertize tehnice în domeniul auto, iar la termenul de judecată din 13 iulie 2005 s-a dispus efectuarea unei expertize medico-legale cu obiectivele menţionate la dosar de fond.
Întrucât de la data de 16 iunie 2005, până la data de 24 noiembrie 2005 inculpatul şi apărătorul ales al său au rămas în pasivitate şi nu au desemnat expertul asistent la efectuarea expertizei auto, la termenul de judecată din 15 decembrie 2005 la dosar s-a depus raportul de expertiză tehnică în domeniul auto - dosar de fond, care a concluzionat că autoturismul marca O.K. aparţinând părţii vătămate a fost avariat în proporţie de 70%, costul reparaţiei fiind de 27.922,57 RON. Acest raport de expertiză tehnică a fost comunicat inculpatului la data de 20 decembrie 2005, aşa cum a rezultat din procesul-verbal existent la dosar de fond, iar în şedinţa de judecată din 19 ianuarie 2006 apărătorul acestuia, avocat I.M., a precizat în prezenţa inculpatului că nu formulează obiecţiuni cu privire la acest raport de expertiză tehnică.
Cu privire la numărul zilelor de îngrijiri medico-legale acordate părţii vătămate pentru vătămările suferite de aceasta, s-a dispus efectuarea unei noi expertize medico-legale şi apoi, avându-se în vedere obiecţiunile formulate, s-a dispus efectuarea unui supliment de expertiză medico-legală, concluziile acestuia aflându-se la dosar de fond, în sensul că numărul zilelor de îngrijiri medico-legale a fost menţinut la 150.
Întrucât concluziile expertizelor medico-legale au fost contestate, dosarul a fost înaintat Comisiei Superioare de Medicină Legală din cadrul I.M.L. ";M.M."; Bucureşti, care prin avizul existent la dosar de fond, a aprobat raportul de expertiză medico-legală din 10 mai 2004 întocmit de I.M.L. Timişoara, reţinând însă că ";timpul de îngrijiri medicale ar fi putut fi sub 60 zile, în condiţiile unui tratament corect şi la timp aplicat";.
Aceste concluzii ale avizului Comisiei Superioare de Medicină Legală au sugerat inculpatului şi apărătorului acestuia necesitatea formulării unei cereri de schimbare a încadrării juridice a faptei din art. 184 alin. (2) şi (4) C. pen., în art. 184 alin. (1) şi (3) C. pen., cerere respinsă de instanţa de fond, întrucât, pe de o parte nu reprezintă o certitudine, folosindu-se expresia ";ar fi putut fi sub 60 zile";, dar se şi condiţionează de un ";tratament corect şi la timp aplicat";, de neaplicarea tratamentului ";corect şi la timp"; nefiind culpabilă partea vătămată. Totodată, s-a mai reţinut faptul că probele administrate în cauză dovedesc lipsa diligenţelor inculpatului pentru limitarea întinderii prejudiciului şi cu atât mai mult, pentru recuperarea lui.
S-a mai reţinut că actele depuse la dosar dovedesc pretenţiile civile formulate de partea vătămată - parte civilă M.H.S. pentru suma de 145.222,92 RON care se compune din suma de: 68.000 RON despăgubiri morale, 43.894,17 RON despăgubiri materiale (14.965,65 RON reprezentând cheltuieli medicale, 28.928,52 RON reparaţia autoturismului), 28.623,25 RON cheltuieli judiciare de transport în timpul procesului, 605,05 RON cheltuieli echivalente cu onorariu expert, 6.100 RON cheltuieli judiciare reprezentând onorariu de avocat.
La plata despăgubirilor civile în sumă de 68.000 RON, despăgubiri morale şi a sumei de 43.894,17 RON, despăgubiri materiale a fost obligat inculpatul şi societăţile de asigurare, acestea din urmă numai în limita contractelor - poliţelor de asigurare; pentru plata cheltuielilor judiciare şi pentru despăgubirile civile în suma care depăşeşte poliţele de asigurare a fost obligat doar inculpatul până la concurenţa prejudiciului total în sumă de 145.222,92 RON, restul pretenţiilor părţii civile pentru suma de 68.000 RON despăgubiri morale fiind respinse ca neîntemeiate.
Cu privire la despăgubirile morale solicitate de partea civilă, instanţa a apreciat ca fiind justificate în cotă de 1/2, respectiv în sumă de 68.000 RON, întrucât aceasta este privată de posibilităţile pe care le are un individ neafectat de astfel de traumatisme, are dificultăţi de deplasare în timp şi spaţiu, fiind necesară chiar şi confecţionarea unei vestimentaţii speciale, folosirea unor proteze sau bastoane de sprijin pentru deplasare.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs partea civilă M.H.S., asigurătorii SC A.Ţ. - Sucursala Arad şi SC A. SA Bucureşti - Sucursala Arad, precum şi inculpatul D.S.
Prin Decizia penală nr. 3156 din 13 iunie 2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, au fost admise recursurile declarate de partea civilă M.H.S., asigurătorii SC ";A.Ţ."; Sucursala Arad şi SC ";A."; SA Sucursala Arad şi inculpatul D.S. împotriva Sentinţei penale nr. 4/PI din 18 ianuarie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, care a fost casată şi s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Pentru a decide astfel, instanţa de recurs a reţinut că recursurile declarate de asigurătorii SC ";A.Ţ."; Sucursala Arad şi SC ";A."; SA Sucursala Arad sunt întemeiate în ceea ce priveşte greşita citare în cauză în calitate de părţi responsabile civilmente în loc de asigurători de răspundere civilă. Din examinarea încheierilor de şedinţă a reieşit că ambele societăţi de asigurare au fost citate de către instanţa de fond, însă cu indicarea greşită a calităţii procesuale, ceea ce echivalează cu lipsa citării legale.
Tot în ceea ce priveşte rezolvarea laturii civile a cauzei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a constatat că este întemeiată critica formulată de recurentul inculpat în sensul că motivarea soluţiei contrazice dispozitivul sau acesta nu se înţelege. Astfel, deşi în considerente se arată că la plata despăgubirilor civile în sumă de 68.000 RON, despăgubiri morale şi a sumei de 43.894,17 RON, despăgubiri materiale, deci 111.894,17 RON, a fost obligat inculpatul şi societăţile de asigurare, acestea din urmă numai în limitele contractelor - poliţie de asigurare, în dispozitiv se menţionează: ";obligă inculpatul la plata sumei de 145.222,92 RON, despăgubiri civile, obligă SC ";A."; SA - Sucursala Arad şi SC ";A.Ţ."; SA - Sucursala Arad, la plata din această sumă de 145.222,92 RON, a sumei în limita contractului de asigurare";.
Pe de altă parte, s-a constatat că minuta conţine două corecturi făcute cu un pix de altă culoare decât cea cu care este scris restul minutei şi cu care s-a efectuat confirmarea sub semnătură a modificărilor, ceea ce este de natură a crea dubii cu privire la momentul efectuării respectivelor modificări - înainte sau după pronunţarea în şedinţă publică a hotărârii.
De asemenea, referitor la latura civilă a cauzei, s-a constatat că instanţa de fond a examinat pretenţiile părţii civile privitor la daunele morale doar în limita constituirii iniţiale, de 40.000 euro, fără a observa că în concluziile scrise şi în anexele la aceste concluzii (dosarul instanţei de fond), partea civilă şi-a majorat cuantumul acestor pretenţii la 240.000 euro (816.000 RON). Apreciind că daunele morale solicitate de partea civilă sunt justificate în cotă de 1/2, instanţa de fond a dispus obligarea inculpatului şi a societăţilor de asigurare la suma de 68.000 RON, ceea ce, în mod evident, nu reprezintă 1/2 din daunele morale solicitate de partea civilă.
Referitor la latura penală, s-a constatat întemeiată critica formulată de recurentul inculpat în sensul că, deşi prin încheierea de şedinţă din 05 iulie 2006, instanţa de fond a admis efectuarea unei noi expertize medico-legale de către I.M.L. ";M.M."; Bucureşti, întrucât I.M.L. Timişoara nu a răspuns la obiecţiunile formulate de părţi, a trecut la soluţionarea cauzei în fond în condiţiile în care la dosar se afla doar un aviz al Comisiei Superioare de Medicină Legală, ce aprobă concluziile actelor medico-legale anterioare, făcând totodată o serie de precizări, sub condiţie, în ceea ce priveşte numărul de zile de îngrijiri medicale. În situaţia dată, s-a considerat că instanţa de fond nu a revenit motivat asupra probei deja încuviinţate şi nu a pus în discuţia părţilor această revenire, încălcând părţii civile inculpatului dreptul de a-şi valorifica apărările pe care le formulaseră. Totodată, s-a considerat că instanţa de fond nu a respectat dispoziţiile art. 15 coroborat cu ale art. 9 din Regulamentul de aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 271/2004 privind organizarea activităţii şi funcţionarea instituţiilor de medicină legală, competenţa pentru efectuarea unei noi expertize medico-legale, în cadrul unei comisii de expertiză, revenind potrivit competenţei teritoriale, tot I.M.L. Timişoara.
Dispunând casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare, instanţa de recurs a indicat instanţei de fond să aprecieze, cu ocazia rejudecării, oportunitatea efectuării unei noi expertize medico-legale care să răspundă tuturor obiectivelor deja admise prin încheierea din 05 iulie 2006, în situaţia dată, a existenţei unui aviz al Comisiei superioare medico-legale, urmând a aplica corespunzător prevederile art. 28 din Regulamentul de aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 271/2004 privind organizarea activităţii şi funcţionarea instituţiilor de medicină legală; să citeze societăţile de asigurare în calitate de asigurător şi să soluţioneze latura civilă având în vedere specificul contractelor de asigurare (R.C.A. sau răspundere contractuală facultativă), precum şi limitele răspunderii contractuale; să soluţioneze pretenţiile părţii civile, astfel cum au fost constituite şi modificate, urmând să verifice şi susţinerea acesteia din motivele de recurs în sensul că instanţa de fond nu s-a pronunţat cu privire la renta viageră, în măsura în care există această solicitare.
În rejudecarea cauzei, instanţa de fond, prin Sentinţa penală nr. 19/PI din 29 ianuarie 2008, a condamnat pe inculpatul D.S. la 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 184 alin. (2) şi (4) C. pen., dispunând suspendarea condiţionată a executării pedepsei şi stabilind un termen de încercare de 3 ani. A obligat inculpatul alături de SC A. - Sucursala Arad la plata sumei de 93.894 RON, reprezentând 43.894 RON despăgubiri materiale şi 50.000 RON daune morale. A constatat că SC A.Ţ. nu are calitate de asigurător în cauză şi a obligat inculpatul la cheltuieli judiciare către stat şi către partea civilă.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond, după ce a constatat că nu se impune efectuarea unei expertize tehnice sau medico-legale, reţinând aceeaşi situaţie de fapt ca prima instanţă. În privinţa laturii civile, s-a reţinut că în cauză nu există nicio cerere cu privire la constituirea unei rente viagere. De asemenea, s-a reţinut că actele depuse la dosar dovedesc pretenţiile materiale în sumă de 43.894 RON, iar în privinţa daunelor morale, instanţa de fond a apreciat ca fiind justificate şi necesare în limita sumei de 50.000 RON, având în vedere traumatismul suferit cu consecinţele sale, dar şi preexistenţa unei infracţiuni, aşa cum s-a reţinut din avizul Comisiei Superioare de Medicină Legală, între ele existând o legătură de cauzalitate.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs inculpatul D.S., partea civilă M.H.S. şi asigurătorul SC A.R.A. SA Bucureşti, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, pentru motivele scrise depuse la dosar şi expuse oral cu ocazia dezbaterilor, astfel cum au fost prezentate în practicaua deciziei.
Prin Decizia penală nr. 2003 din 04 iunie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 1522/1/2008, au fost admise recursurile declarate de inculpatul D.S., partea civilă M.H.S. şi asigurătorul SC A.R.A. SA Bucureşti, prin Sucursala Arad, împotriva Sentinţei penale nr. 19/PI din 29 ianuarie 2008 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală; a fost casată sentinţa recurată şi s-a trimis cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Timişoara.
Pentru a pronunţa această decizie, s-a constatat că procedând la soluţionarea cauzei fără a efectua cercetarea judecătorească şi a administra vreo altă probă a cărei utilitate rezultă din decizia de casare sau dintre cele solicitate de părţi, instanţa de fond a dat dovadă de superficialitate, pronunţând o hotărâre de condamnare cu încălcarea dispoziţiilor art. 38518 C. proc. pen., potrivit cărora instanţa de rejudecare trebuie să se conformeze hotărârii instanţei de recurs, în măsura în care situaţia de fapt rămâne cea avută în vedere la soluţionarea recursului; totodată, s-a apreciat că instanţa de fond a încălcat dispoziţiile art. 38519 C. proc. pen. care arată că rejudecarea cauzei după casarea hotărârii atacate se desfăşoară potrivit dispoziţiilor cuprinse în Partea specială, Titlul II, Capitolele I şi II, care se aplică în mod corespunzător.
În concret, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a apreciat că, deşi în decizia de casare s-a arătat că societăţile de asigurare trebuie citate în calitate de asigurător, în acest sens existând şi o decizie anterioară dată într-un recurs în interesul legii, a cărei aplicare este obligatorie, instanţei de fond i-au trebuit două termene pentru a corecta citarea greşită a acestora, tot ca părţi responsabile civilmente ca în primul ciclu procesual, pentru a dispune apoi, pentru al treilea termen, citarea în calitate de părţi civile. Abia la acest termen din 12 noiembrie 2007, instanţa de fond a dispus citarea corectă, în calitate de asigurător, procedând apoi, după încă un termen acordat pentru imposibilitatea de prezentare a apărătorilor aleşi, la judecarea în fond a cauzei, fără a efectua niciun act de cercetare judecătorească. S-a considerat că procedând astfel, instanţa de fond a încălcat dreptul părţilor la un proces echitabil, desfăşurat în condiţii de publicitate, oralitate şi nemijlocire, punându-le în imposibilitate de a administra în acest cadru probele considerate relevante în promovarea drepturilor lor procesuale. Pe de altă parte, s-a reţinut că instanţa de fond a respins cu o motivare sumară şi neconvingătoare probele solicitate de părţi şi indicate prin decizia de casare, ce erau pertinente şi utile soluţionării cauzei.
Totodată, s-a apreciat că sub un alt aspect, în motivarea hotărârii pronunţată după rejudecare, instanţa de fond a reţinut aceeaşi situaţie de fapt ca prima instanţă, redând practic ad literam motivarea acesteia, cu excepţia parag. 3 şi 4 de pe pagina 7 şi respectiv, a părţii finale a hotărârii, care se referă la soluţionarea laturii civile şi chiar şi unele din aceste părţi ale hotărârii, referitoare la latura civilă sunt motivate sumar şi neclar, ceea ce împiedică exercitarea controlului judiciar. S-a reţinut că practic, s-a menţionat care sunt sumele pretinse, pentru a se conchide că ";actele depuse la dosar dovedesc pretenţiile materiale - reprezentând cheltuielile efectuate cu reparaţia autoturismului şi cheltuielile de înmormântare în sumă de 43.894 RON"; - în condiţiile în care este mai mult decât evident că partea vătămată este în viaţă. Astfel, apreciind că examinarea acestei critici face inutilă cercetarea celorlalte motive de recurs, Înalta Curte a admis recursurile formulate de partea civilă M.H.S., asigurătorul SC ";A."; SA Bucureşti - Sucursala Arad şi inculpatul D.S., a casat sentinţa recurată şi a trimis cauza la instanţa de fond în vederea rejudecării cu respectarea dispoziţiilor art. 38518 şi art. 38519 C. proc. pen., urmând a se avea în vedere şi celelalte critici din motivele de recurs.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Timişoara la data de 01 septembrie 2008 sub nr. 1522/1/2008.
În rejudecare, s-a procedat la reaudierea inculpatului, martorilor C.I., M.I., C.P., K.T., S.L., a fost depus avizul nr. W/2006 al I.M.L. ";M.M.";.
Din probele administrate în cursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti, respectiv: procesul-verbal de cercetare la faţa locului, schiţa accidentului de circulaţie, procesul-verbal de verificare tehnică, poliţa de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto, poliţia nr. 3140393 din 11 martie 2003 privind asigurarea autovehiculelor pentru avarii şi furt eliberată de A.Ţ. SA - Sucursala Arad Pecica, procesul-verbal de recoltare a probelor biologice, declaraţia părţii vătămate - parte civilă M.H.S., declaraţia inculpatului, declaraţiile martorilor C.I., M.I., V.R., K.T., C.P., S.L., procesul-verbal de reconstituire, planşele foto, raportul de expertiză criminalistică nr. 79 din 04 iunie 2004 întocmit de Institutul Naţional de Expertize Criminalistice - Laboratorul Interjudeţean Timişoara, Raportul de Expertiză Medico-legală din 10 mai 2004 întocmit de I.M.L. Timişoara, raportul de expertiză medico-legală din 12 august 2003, întocmit de Serviciul Judeţean de Medicină Legală Arad, Raportul de Expertiză Medico-Legală din 19 octombrie 2005 întocmit de I.M.L. Timişoara, raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit în faza cercetării judecătoreşti de expertul B.D., raportul de expertiză medico-legală - supliment din 02 mai 2006 întocmit de I.M.L. Timişoara, raportul de expertiză medico-legală supliment nr. X/suplim. 03 iunie 2006 întocmit de I.M.L. Timişoara, avizul din 08 ianuarie 2007 al Comisiei Superioare de Medicină Legală - I.N.M.L. ";M.M."; Bucureşti, avizul nr. W/2006 al I.M.L. ";M.M.";, instanţa a reţinut următoarele:
În fapt, în data de 04 august 2003, partea vătămată M.H.S., s-a deplasat prin localitatea Pecica, jud. Arad, cu autoturismul marca O.K., nr. de înmatriculare X, condus de soţul său, pe bancheta din spate a autoturismului aflându-se soţii Z.E. şi A., precum şi fiul acestora în vârstă de 2 ani. În faţa cofetăriei aflată pe strada Principală din localitatea Pecica, soţul părţii vătămate a oprit autoturismul pe partea dreaptă, în afara părţii carosabile şi s-a deplasat la cofetărie; iar, partea vătămată - care ocupa locul din partea dreaptă faţă al autoturismului a coborât, rămânând lângă portiera dreaptă faţă a autoturismului, care a fost deschisă pentru a intra aer în autoturism, în poziţie rezemată de această portieră. În acest timp, inculpatul care conducea autoturismul marca V.B., nr. de înmatriculare Q, pe DN 7, în direcţia Arad-Nădlac, a pierdut controlul volanului (la Km 566+920 m, pe raza localităţii Pecica), astfel că autoturismul acestuia s-a izbit cu partea dreaptă faţă de partea stângă spate a autoturismului aparţinând martorului M.H.M. şi părţii vătămate M.H.S., pe care l-a proiectat în şanţul situat în imediata apropiere, în poziţia perpendiculară pe şanţ, respectiv în poziţie perpendiculară pe axul drumului.
În urma accidentului, partea vătămată M.H.S. a fost proiectată şi ea în şanţ, producându-i-se leziuni şi traumatisme pentru vindecarea acestora fiind necesare 150 zile îngrijiri medico-legale socotite de la data producerii, dacă nu survin complicaţii, existând legătură directă de cauzalitate între accidentul rutier şi leziunile de violenţă prezentate de victimă (raportul de expertiză medico-legală din 10 mai 2004 - dosar urmărire penală).
Prin declaraţiile date atât în faza de urmărire penală, cât şi în faza cercetării judecătoreşti, inculpatul a negat săvârşirea infracţiunii, susţinând că leziunile şi traumatismele părţii vătămate care se afla pe un podeţ se datorează căderii libere a acesteia în şanţ, urmare a sperieturii generată de şocul mecanic al celor două autoturisme. În acelaşi sens, în ultima declaraţie dată în faţa instanţei (Dosar nr. 1522/1/2008 al Curţii de Apel Timişoara) inculpatul D.S. a precizat că se consideră nevinovat întrucât nici autoturismul său, nici autoturismul cu care a intrat în coliziune nu au lovit-o pe partea vătămată.
Apărările inculpatului sunt contrazise de declaraţiile martorilor Z.A.T., M.H.M., K.T., concluziile Raportului de expertiză criminalistică din 04 iunie 2004 întocmit de Institutul Naţional de Expertize Criminalistice - Laboratorul Interjudeţean Timişoara, actele medico-legale efectuate în cauză, motiv pentru care instanţa a stabilit vinovăţia inculpatului.
În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, instanţa constată că prin constituirea de parte civilă depusă la dosar în data de 26 septembrie 2008 (Dosar nr. 1522/1/2008 al Curţii de Apel Timişoara) partea civilă M.H.S. a solicitat ca inculpatul să fie obligat, în solidar atât cu asigurătorul SC A. SA - Sucursala Arad, cât şi cu asigurătorului SC A.Ţ. SA - Sucursala Arad la plata următoarelor despăgubiri civile: daune materiale în cuantum de 43.894,17 RON din care 28.928,52 RON - cheltuieli efectuate cu reparaţia autovehiculului, contravaloarea estimării expertizei auto, valoarea pieselor, manopera şi 14.965,65 RON - cheltuieli pentru îngrijiri medicale; daune morale în cuantum de 100.000 RON; plata unei rente viagere pe seama părţii vătămate într-un cuantum egal cu salariul minim pe economia naţională din România pe toată durata de existenţă a infirmităţii accentuate de accidentul produs de inculpatul D.S.; plata tuturor cheltuielilor de judecată efectuate în cadrul litigiului, în cuantum de 38.799,75 RON din care 29.143,2 RON - cheltuieli de transport (personale), 2.350,05 RON - cheltuieli de transport ale martorilor, 6.700 RON - onorariul de avocat şi 606,5 RON - cheltuieli ocazionate de expertizele medico-legale.
Prin concluziile scrise depuse la dosar la termenul din 17 decembrie 2009, partea vătămată M.H.S. a majorat cuantumul cheltuielilor privind transportul propriu şi al martorilor, cheltuielile efectuate cu expertizele medico-legale şi onorariile avocaţilor, solicitând: 29.197,20 RON - cheltuieli de transport; 2.800,05 RON - cheltuieli cu transportul martorilor; 14.965,65 RON - cheltuieli de îngrijiri medicale; 28.929,52 RON - daune produse autovehiculului, 100.000 RON - daune morale; 1.265,50 RON - cheltuieli cu expertizele medico-legale; 11.700 RON - onorarii avocaţi; şi precizând cuantumul rentei viagere la 600 RON/lună începând cu data producerii accidentului. În ce priveşte cheltuielile de îngrijiri medicale s-a arătat că acestea sunt compuse din următoarele sume: 798,7 RON - spitalizare în Arad, taxe, medicamente - calmante; 285,75 euro (echivalentul a 971,55 RON) - spitalizare în Germania, medicamente, drum zilnic al fiicei la spital; 35,10 euro (echivalentul a 119,34 RON) - tratament recuperatoriu pe 2003 (masaje, gimnastică); 183,9 euro (echivalentul a 625,26 RON) - tratament recuperatoriu pe 2004 (masaje, gimnastică); 600 euro (echivalentul a 2040 RON) - curăţenie locuinţă; 2.400 euro (echivalentul a 8160 RON) - îngrijire personală, sprijin la deplasări, cumpărături, mers la medic de către soţul său; 12 euro (echivalentul a 40,8 RON) - transport la medic dus - întors; 50 euro (echivalentul a 170 RON) - drum la tratament dus - întors; 600 euro (echivalentul a 2040 RON) - transportul în Germania la operaţie (drumul şi 6 zile pierdute pentru 2 persoane).
La termenul din 26 martie 2009 (Dosar nr. 1522/1/2008 al Curţii de Apel Timişoara) partea civilă M.H.M. a arătat că are pretenţii civile de la inculpat constând în contravaloarea distrugerii autoturismului, sume pe care le-a solicitat şi partea civilă M.H.S. Ulterior, la termenul din 7 mai 2009 (Dosar nr. 1522/1/2008 al Curţii de Apel Timişoara) acesta a arătat că renunţă la constituirea de parte civilă şi nu mai are niciun fel de pretenţii de la inculpat pe latură civilă. Prin urmare, având în vedere că în ceea ce priveşte latura civilă a cauzei este aplicabil principiul disponibilităţii părţilor, instanţa neputându-se sesiza din oficiu, în temeiul art. 14, 346 C. proc. pen. urmează a se lua act de renunţarea părţii civile M.H.M. la cererea de constituire de parte civilă în cauză.
Constatând că din raportul de expertiză medico-legală din 12 august 2003 al Serviciului Judeţean de Medicină Legală Arad rezultă că partea vătămată a fost internată în S.C.J. Arad, Secţia Chirurgie Generală în perioada 04 august 2003 - 05 august 2003, conform foii de observaţie, la termenul din 01 octombrie 2009 (Dosar nr. 1522/1/2008 al Curţii de Apel Timişoara) instanţa a dispus citarea acestuia pentru a-şi preciza eventualele pretenţii în cauză. Întrucât această unitatea sanitară nu a solicitat vreo sumă de bani în contul spitalizării părţii vătămate, în temeiul art. 14, 346 C. proc. pen. instanţa a luat act că S.C.J. Arad nu a formulat pretenţii civile în cauză.
În ce priveşte situaţia asigurătorilor, s-a constatat că la data producerii accidentului inculpatul D.S. avea încheiată poliţa de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto din 31 decembrie 2002 cu SC A.R.A. SA - Sucursala Arad (dosar UP) şi poliţa privind asigurarea autovehiculelor pentru avarii şi furt din 11 martie 2003 cu SC A.Ţ. SA - Sucursala Arad (dosar UP).
Prin urmare, instanţa a reţinut că obiectul poliţei de asigurare încheiată cu SC A.Ţ. SA nu îl formează răspunderea civilă delictuală a inculpatului, ci autoturismul acestuia, astfel că în temeiul art. 24 şi urm. din Legea nr. 136/1995 va respinge pretenţiile civile în raport cu asigurătorul SC A.Ţ.A. SA.
Referitor la asigurătorul SC A.R.A. SA, s-au reţinut atât dispoziţiile art. 50 şi 55 din Legea nr. 136/1995, cât şi incidenţa Deciziei nr. I/2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Astfel, potrivit art. 50 alin. (1) din Legea nr. 136/1995 ";Despăgubirile se acordă pentru sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de dezdăunare şi cheltuielile de judecată persoanelor păgubite prin vătămare corporală sau deces, precum şi prin avarierea ori distrugerea de bunuri";, iar potrivit art. 55 alin. (1) din acelaşi act normativ ";Despăgubirile se plătesc de către asigurător persoanelor fizice sau juridice păgubite";. Prin Decizia nr. I din 28 martie 2005 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii, obligatorie potrivit art. 4142 alin. (3) C. proc. pen., s-a stabilit că în cazul producerii unui accident de circulaţie, având ca urmare cauzarea unui prejudiciu, pentru care s-a încheiat contract de asigurare obligatorie de răspundere civilă, coexistă răspunderea civilă delictuală, bazată pe art. 998 C. civ., a celui care, prin fapta sa, a cauzat efectele păgubitoare, cu răspunderea contractuală a asigurătorului, întemeiată pe contractul de asigurare încheiat în condiţiile reglementate prin Legea nr. 136/1995. Totodată, potrivit art. 49 şi 55 din Legea nr. 136/1995, asigurătorul se obligă prin contractul de asigurare să plătească fie în locul asiguratului, fie acestuia, dacă asiguratul a plătit deja. Pe de altă parte, legiuitorul a prevăzut expres cazurile de răspundere pentru altul (art. 1000 - 1002 C. civ.) şi răspunderea solidară conform art. 1003 C. civ., iar printre acestea nu se află şi răspunderea asigurătorului. Prin urmare, asigurătorul este un garant al plăţii despăgubirii civile stabilite în sarcina asiguratului său şi imputabile acestuia. În concluzie, asigurătorul SC A.R.A. SA - Sucursala Arad a fost obligat alături de inculpat, şi nu în solidar cu acesta (cum a solicitat partea vătămată, temeiul răspunderii celor doi fiind diferit), atât pentru despăgubirile materiale şi morale acordate părţii vătămate, cât şi pentru cheltuielile de judecată ale acesteia.
Referitor la daunele materiale, instanţa a constatat că sunt dovedite cu chitanţe, facturi, expertiză tehnică auto şi martori sume de 4.765,65 RON - cheltuieli cu îngrijiri medicale şi 27.928,52 RON - cheltuieli cu reparaţiile autoturismului.
Cu privire la daunele morale, faţă de leziunile suferite de partea vătămată, numărul zilelor de îngrijiri medicale, vârsta, preeminenţa unor probleme medicale, instanţa a apreciat ca fiind justificată suma de 60.000 RON. S-a avut în vedere că victima suferea deja de anumite privaţiuni în participarea la viaţa socială şi familială, dar şi că prin acţiunea inculpatului suferinţele de ordin fizic i-au fost majorate.
În ceea ce priveşte cererea de obligare a inculpatului la plata unei rente viagere în cuantum de 600 RON/lună, raportată la venitul minim pe economia naţională, instanţa a constatat că este neîntemeiată întrucât nu s-a dovedit că la data producerii accidentului partea vătămată avea loc de muncă sau era aptă pentru a lucra. Mai mult, actele medicale analizate anterior au relevat faptul că la data producerii accidentului aceasta se deplasa cu baston, iar din adresa Casei de sănătate Bayern tradusă şi legalizată din 08 ianuarie 2004 de B.N.P. S.L.C. (dosar UP) s-a dedus că incapacitatea de muncă datează din 01 august 2002. Totodată, un asemenea prejudiciu are un caracter eventual, întemeindu-se pe presupunerea că partea vătămată, în condiţiile în care nu s-ar fi produs accidentul ar fi putut obţine venituri ca urmare a prestării unei activităţi cu caracter de continuitate.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal a declarat recurs inculpatul D.S., invocând cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 10, 18, 17 şi 14 C. proc. pen.
S-a susţinut că judecarea cauzei a avut loc fără efectuarea cercetării judecătoreşti, instanţa după casare cu trimitere nepronunţându-se cu privire la unele cereri esenţiale pentru părţi de natură să garanteze drepturile lor şi să influenţeze soluţia procesului.
S-a arătat că instanţa a respins cu o motivare sumară şi neconvingătoare probele solicitate şi indicate în decizia de casare, respectiv efectuarea unei expertize cu privire la dinamica producerii accidentului şi a unei expertize medico-legale, pronunţând o soluţie bazată numai pe probele administrate în faza de urmărire penală şi în primul ciclu procesual.
Pentru aceste considerente, s-a solicitat casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare la fond.
În subsidiar, s-a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi, în rejudecare, să se înlăture grava eroare de fapt având drept consecinţă condamnarea inculpatului şi obligarea sa la despăgubiri civile.
S-a solicitat ca în rejudecare să se dispună efectuarea unei expertize tehnice auto la I.N.E.C. Bucureşti şi completarea raportului medico-legal care să lămurească existenţa şi consecinţele fracturii la membrul stâng al părţii vătămate.
Cu privire la despăgubirile civile, s-a arătat că valoarea reală a autoturismului părţii civile este de 936 euro, aceasta reprezentând suma maximă ce putea fi acordată părţii vătămate, iar acordarea daunelor morale este nejustificată.
În situaţia în care s-ar reţine culpa inculpatului, s-a solicitat schimbarea încadrării juridice în infracţiunea prevăzută de art. 183 alin. (1) şi (3) C. pen. deoarece Comisia Superioară de Medicină Legală (avizul de la dosar fond) a stabilit că numărul de zile de îngrijiri medicale ar fi putut fi sub 60 în condiţiile unui tratament corect aplicat.
În condiţiile în care lipseşte plângerea prealabilă a părţii vătămate, s-a solicitat încetarea procesului penal în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. f) C. proc. pen.
Printr-o ultimă critică, s-a susţinut că pedeapsa aplicată inculpatului a fost greşit individualizată în raport de dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), solicitându-se reţinerea de circumstanţe atenuante legale şi personale şi aplicarea unei amenzi penale în condiţiile în care inculpatul a avut o poziţie constantă de recunoaştere a evenimentului rutier în care a fost implicat, iar timp de 7 ani de zile a fost lipsit de dreptul de a conduce un autovehicul pe drumurile publice.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, cât şi din oficiu, potrivit dispoziţiilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că aceasta este legală şi temeinică.
Instanţa de fond a făcut o amplă, atentă şi amănunţită analiză şi evaluare a materialului probator administrat în cauză, stabilind în mod corect şi complet situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului D.S.
Nicio împrejurare cauzală sau condiţională care s-a circumscris desfăşurării evenimentului rutier nu a fost omisă, nicio susţinere, cerere, apărare formulată de părţi în demersul lor de a demonstra cauzalitatea şi dinamica evenimentului rutier nu a fost ignorată.
Instanţa a răspuns şi a motivat asupra tuturor cererilor formulate de părţi şi a asigurat respectarea drepturilor procesuale ale acestora.
Concluziile expertizei criminalistice ca şi cele ale rapoartelor de expertiză medico-legală au fost prezentate detaliat şi examinate minuţios, alături de declaraţiile martorilor S.L., M.I., C.I., V.R., K.T., C.P., precum şi ale părţii civile M.H.M., părţii vătămate M.H.S. şi ale inculpatului, instanţa stabilind în mod just că D.S. a condus autoturismul V.B. cu număr de înmatriculare Q pe drumurile publice, în ziua de 4 august 2003, încălcând dispoziţiile art. 150 lit. a) şi art. 153 lit. b) din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002, privind circulaţia pe drumurile publice şi producând, astfel, din culpă, leziuni traumatice părţii vătămate M.H.S. care au necesitat 150 de zile de îngrijiri medicale, faptă ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de vătămare corporală din culpă prevăzută de art. 184 alin. (2) şi (4) C. pen.
Instanţa a reţinut în mod întemeiat faptul că leziunile suferite de partea vătămată în urma accidentului au necesitat 150 de zile de îngrijiri medicale şi că, în ceea ce priveşte diagnosticul capacităţii de muncă, partea vătămată M.H.S. prezintă o incapacitate adaptativă de 70%, fiind încadrată în gradul II de invaliditate.
Chiar dacă leziunile produse din culpa inculpatului s-au suprapus peste o stare de boală preexistentă a părţii vătămate, în stabilirea încadrării juridice a faptei, esenţial este rezultatul produs şi nu cel care s-ar fi putut produce în alte circumstanţe, precum şi existenţa certă a legăturii de cauzalitate dintre rezultatul produs şi activitatea infracţională a inculpatului.
Concluzia medico-legală cum că în situaţia în care fractura s-ar fi produs la o persoană fără modificări patologice preexistente de acest tip, timpul de îngrijiri medicale ar fi putut fi sub 60 de zile, în condiţiile unui tratament corect şi la timp aplicat, are un caracter apreciativ, de probabilitate, iar nu de certitudine. Părţii vătămate nu îi este imputabilă starea precară a sănătăţii, existenţa unor antecedente medicale, atâta timp cât s-a stabilit în mod indubitabil că ea a fost victima accidentului produs din culpa exclusivă a inculpatului.
În consecinţă, Înalta Curte constată că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică de condamnare a inculpatului, iar încadrarea juridică dată faptei reţinute în sarcina acestuia este conformă probelor administrate şi situaţiei de fapt stabilită de instanţă în conformitate cu adevărul.
Cât priveşte individualizarea pedepsei, Înalta Curte constată că instanţa de fond a respectat cerinţele art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), dând eficienţa juridică cuvenită tuturor criteriilor generale prevăzute de textul de lege arătat.
Pedeapsa stabilită are un cuantum rezonabil, iar executarea ei a fost suspendată condiţionat.
Cum în cauză nu au fost decelate motive de reţinere în favoarea inculpatului de circumstanţe atenuante, critica formulată de inculpat în acest sens urmează a fi respinsă ca neîntemeiată.
Cuantumul pedepsei şi modalitatea de executare a acesteia vor fi menţinute întrucât ele asigură scopul pedepsei, astfel cum este el prevăzut de art. 52 C. pen., constituindu-se într-o modalitate de prevenire de săvârşire de infracţiuni şi de reeducare a inculpatului în spiritul respectării valorilor sociale încălcate prin comiterea infracţiunii.
Instanţa de fond a detaliat şi argumentat şi modul de stabilire a despăgubirilor civile. Calculul prejudiciului s-a făcut exclusiv pe baza dovezilor administrate şi este justificat de expertiza tehnică auto, declaraţiile martorilor, înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
Stabilirea daunelor morale la care a fost obligat inculpatul s-a făcut în concordanţă cu dovezile existente privind viaţa socială a victimei, suferinţele şi privaţiunile la care a fost supusă în urma accidentului, vârsta şi starea sănătăţii sale; cuantumul stabilit constituie o reparaţie necesară şi rezonabilă acordată părţii vătămate în raport de toate aceste date şi împrejurări examinate de instanţă în mod judicios.
Pentru aceste motive, şi criticile formulate cu privire la pedeapsa aplicată şi despăgubirile acordate victimei vor fi înlăturate ca nefondate.
În consecinţă, constatând că în cauză nu există temeiuri de casare, Înalta Curte va respinge recursul inculpatului ca nefondat şi va dispune obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului din oficiu până la prezentarea apărătorului ales al inculpatului se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Văzând dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., art. 192 alin. (2) şi art. 189 C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.S. împotriva Sentinţei penale nr. 340/PI din 17 decembrie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 350 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 6 septembrie 2010.
Procesat de GGC - CT
| ← ICCJ. Decizia nr. 1747/2010. Penal. Luare de mită (art. 254... | ICCJ. Decizia nr. 1779/2010. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
