ICCJ. Decizia nr. 3245/2010. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3245/2010
Dosar nr. 45553/2/2008
Şedinţa publică din 21 septembrie 2010
Asupra recursului penal de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, prin Sentinţa penală nr. 657 F din 9 iulie 2009 a condamnat pe inculpatul A.M.I. (fără antecedente penale) la 2 ani şi 6 luni închisoare pentru infracţiunea de viol, prevăzută de art. 197 alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 99, a art. 109, art. 74 lit. a) şi a art. 76 lit. b) din acelaşi cod.
Conform dispoziţiilor art. 71 C. pen., s-a dispus interzicerea, pe durata executării pedepsei, a exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
Pe latură civilă, în baza dispoziţiilor art. 346 C. proc. pen., raportat la art. 14 din acelaşi cod şi cu referire la art. 998 - 999 C. civ., s-a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă I.R.F., prin reprezentant legal I.C., inculpatul fiind obligat, în solidar cu părţile responsabile civilmente A.C. şi A.V., la plata sumei de 2.305 RON, daune materiale, şi 12.000 RON, daune morale.
Totodată, în baza dispoziţiilor art. 193 alin. (1), (4), raportat la art. 191 alin. (3) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat, în solidar cu aceleaşi părţi responsabile civilmente, la plata sumei de 1.500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către partea civilă.
Pentru a pronunţa hotărârea, instanţa a reţinut următoarele:
Inculpatul, verişor al minorei de 14 ani I.R.F., la data de 20 martie 2007, dimineaţa, a venit la domiciliul acesteia, fata fiind singură acasă.
După ce ambii au discutat, inculpatul i-a pus fetei mâna la gură, i-a tras pantalonii de trening cu care era îmbrăcată, i-a rupt lenjeria intimă şi, constrângând-o, a întreţinut un raport sexual anal. Zbătându-se pentru a scăpa, la un moment dat minora s-a refugiat pe balconul locuinţei şi a ţipat. După scurgerea unei perioade mici de timp, reintrând în locuinţă, fata a constatat că inculpatul o încuiase şi luase cu el cheia, continuând să o ameninţe cu bătaia dacă va povesti cele ce se întâmplaseră, inculpatul a părăsit apartamentul, dar anterior, a aruncat la coşul pentru gunoi lenjeria intimă a fetei.
Din raportul de expertiză medico-legală înscris în urma examinării minorei, la data de 21 martie 2007, s-a constatat că la nivelul regiunii anale a prezentat o leziune traumatică ce s-a putut produce prin distensia forţată a anusului, ce putea data de 1 zi.
Raportul de expertiză medico-legală psihiatrică nr. x/2008 a reţinut că I.R.F. a prezentat reacţie depresivă determinată de un factor de stres important, minorei recomandându-i-se consilierea terapeutică.
Medicul de familie, în aceeaşi ordine de idei, a referit că partea vătămată, urmare a agresiunii sexuale la care a fost supusă, a manifestat sindrom anxios cu tendinţă de izolare, lipsă de comunicare, tulburări de somn, spitalizare 7 zile.
Împotriva sentinţei, au declarat apeluri Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpatul.
Parchetul a criticat hotărârea pentru netemeinicia pedepsei aplicate inculpatului şi pentru nelegalitate, în sensul că s-ar impune aplicarea, faţă de inculpat, a măsurii de siguranţă prevăzută de art. 116 C. pen., respectiv interzicerea de a se afla în municipiul B.
Inculpatul a criticat sentinţa pentru nelegala sa condamnare, el susţinând că în cauză, în afara declaraţiilor părţii vătămate, nu s-au administrat probe care să răstoarne prezumţia de nevinovăţie.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, prin Decizia penală nr. 63A din 12 martie 2010 a admis apelurile formulate, a desfiinţat, în parte, sentinţa, a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă I.R.F., prin reprezentant legal I.C., inculpatul fiind obligat, în solidar cu părţile responsabile civilmente A.C. şi A.V., la plata sumei de 12.000 RON, cu titlu de daune morale.
În baza dispoziţiilor art. 193 alin. (1), (3) şi (4) C. proc. pen., inculpatul, în solidar cu aceleaşi părţi responsabile civilmente, a fost obligat la plata sumei de 3.156 RON către partea civilă I.R.F., suma reprezentând cheltuieli judiciare, din acestea 1.500 RON constituind onorariul cuvenit apărării.
Totodată, în baza dispoziţiilor art. 193 alin. (1), (3) şi (4) din acelaşi cod, inculpatul a fost obligat, în solidar cu aceleaşi părţi responsabile civilmente, să plătească reprezentantei legale a părţii civile, I.C., suma de 642,78 RON, cheltuieli judiciare.
Nemulţumit şi de hotărârea pronunţată în apel, inculpatul, în termenul legal, a declarat recurs, cazurile de casare invocate fiind cele prevăzute de art. 3859 pct. 18 şi pct. 14 C. proc. pen.
Recursul nu este fondat.
Din verificarea lucrărilor cauzei se reţine că situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului au fost stabilite cert, constant minora a declarat derularea activităţii infracţionale (ruperea, de către inculpat, a lenjeriei intime, aruncarea acesteia, de către inculpat, la coşul pentru gunoi, unde, de altfel, obiectul a fost găsit cu ocazia cercetării locului faptei, acelaşi obiect a fost fixat pe planşele foto).
În sprijinul realizării existenţei faptei vin şi concluziile raportului de expertiză medico-legală, precum şi completarea dispusă la cererea inculpatului: leziunea traumatică s-a putut produce printr-un mecanism de distensie forţată a canalului sfincterului anal cu una, două zile anterior examinării, posibil în condiţiile unui raport sexual pe această cale, neevidenţierea markerilor biologici cu valoare probatorie a unui act sexual (spermă, spermatozoizi) şi nici a identificării generice sau particulare a obiectului - corp vulnerant - neputând exclude actul sexual anal. Pe parcursul derulării procesului penal, inculpatul a declarat următoarele:
- declaraţie olografă „(…) i-am introdus mâna (…) la piept, după care i-am băgat mâna pe sub pantalonul de trening, pe sub chilot, am mângâiat-o pe organul genital, i-am introdus un deget în vagin, după care i l-am băgat în anus (…) intenţia mea a fost să am un contact sexual”.
După această declaraţie, inculpatul, de mai multe ori, a susţinut că şi-a mângâiat verişoara, cu acceptul ei şi la provocarea ei, în zona anusului, dar nu şi-a introdus degetul, penisul sau un alt obiect în anusul sau vaginul minorei.
La cercetarea judecătorească, inculpatul a menţionat: „menţin declaraţiile pe care le-am dat în faza de urmărire penală, ele corespund adevărului. Fac precizarea că între mine şi partea vătămată nu s-a întâmplat nimic, nu a avut loc nicio intimitate (…). S-ar putea ca familia părţii vătămate să urmărească obţinerea unor foloase materiale de la mine (…)”.
Partea vătămată, în aceeaşi fază procesuală, a declarat: „ (…) printr-o mişcare bruscă, inculpatul mi-a pus mâna la gură şi cu toate că eu am încercat să opun rezistenţă şi să-i dau de înţeles că eu mă opun la ceea ce vrea să facă, mi-a dat pantalonii jos, mi-a rupt chilotul şi profitând de neputinţa mea de a mă apăra, a întreţinut un raport sexual anal cu mine (…). Eu eram în stare de şoc şi nu-mi venea să cred ce se întâmplase, întrucât era vărul meu (…). În tot timpul cât s-a consumat actul sexual, eu am fost imobilizată, iar inculpatul mi-a ţinut mâna la gură”.
La termenul de judecată în care s-a luat declaraţia părţii vătămate, inculpatul a fost prezent personal şi asistat de avocat ales.
Se constată astfel că în cauză declaraţiile părţii vătămate se coroborează cu reţinerile din actele de expertiză medico-legală, iar nerecunoaşterile inculpatului au fost răsturnate de ansamblul probator administrat.
În ce priveşte pedeapsa, se reţine că la stabilirea cuantumului ei s-au avut în vedere limitele prevăzute de cod şi cele speciale pentru sancţionarea inculpaţilor minori, pericolul social al faptei este mărit şi de împrejurările în care ea a fost comisă, iar în favoarea inculpatului au fost reţinute circumstanţe atenuante, criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) fiind judicios aplicate.
De asemenea, având în vedere şi scopul pedepsei, astfel cum este stipulat în art. 52 C. pen., executarea a 2 ani şi 6 luni închisoare în regim de privare de libertate reprezintă modalitatea legală de prevenţie specială şi concretă, de reeducare a inculpatului.
Pentru considerentele expuse, hotărârea recurată fiind legală şi temeinică, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat de inculpat urmează a fi respins ca nefondat.
Potrivit dispoziţiilor art. 192 C. proc. pen., cu referire la art. 189 alin. (1) din acelaşi cod, inculpatul-recurent, în solidar cu părţile responsabile civilmente, va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.M.I. împotriva Deciziei penale nr. 63/A din 12 martie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul-inculpat, în solidar cu părţile responsabile civilmente A.V. şi A.C., la plata sumei de 650 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 21 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1158/2010. Penal. Infracţiuni privind... | ICCJ. Decizia nr. 1854/2010. Penal → |
|---|
