ICCJ. Decizia nr. 3426/2010. Penal. Abuzul de încredere (art. 213 C.p.). Revizuire - Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 3426/2010

Dosar nr. 274/113/2010

Şedinţa publică din 1 octombrie 2010

Asupra cererii de recurs de faţă,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 346 din 30 aprilie 2010 a Curţii de Apel Galaţi, s-a respins ca inadmisibil recursul declarat de revizuentul S.G. împotriva Deciziei penale nr. 40 din 5 februarie 2010 a Tribunalului Brăila.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că prin Sentinţa penală nr. 25 R din 20 iunie 2008 pronunţată de Judecătoria Brăila, s-a respins cererea de revizuire formulată de revizuentul S.G. împotriva Sentinţei penale nr. 1727 din data de 11 iunie 2006 a Judecătoriei Brăila, definitivă la data de 11 septembrie 2006 prin Decizia penală nr. 479 din data de 11 septembrie 2006 a Tribunalului Brăila.

Împotriva sentinţei, a declarat recurs revizuentul S.G.

Verificând actele dosarului, instanţa a constatat că recursul nu a fost declarat în termen, întrucât pronunţarea cauzei a avut loc la data de 20 iunie 2008, petentul fiind prezent la dezbaterile cauzei care au avut loc la aceeaşi dată, iar recursul a fost introdus la data de 15 decembrie 2009, la aproximativ un an şi jumătate de la pronunţare, cu depăşirea termenului de 10 zile, prevăzut de art. 3853 C. proc. pen. coroborat cu art. 363 alin. (3) C. proc. pen., care prevede că pentru partea care a fost prezentă la dezbateri sau la pronunţare, termenul curge de la pronunţare.

În consecinţă, recursul fiind tardiv declarat, a fost respins ca atare, conform dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., recurentul fiind obligat şi la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Împotriva Deciziei penale nr. 40 din 5 februarie 2010 a Tribunalului Brăila a declarat recurs revizuentul S.G.

Potrivit dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., recursul formulat a fost respins ca inadmisibil întrucât nu pot fi atacate cu recurs deciziile rămase definitive la tribunal.

Împotriva Deciziei penale nr. 346 din 30 aprilie 2010 a Curţii de Apel Galaţi a declarat recurs revizuentul S.G.

Recursul este inadmisibil.

Sentinţa penală nr. 1727 din 11 iunie 2006 a Judecătoriei Brăila, prin care s-a respins cererea de revizuire, este supusă căii ordinare de atac a recursului, acesta fiind respins ca tardiv prin Decizia penală nr. 40 din 5 februarie 2010 a Tribunalului Brăila.

În consecinţă, un nou recurs împotriva deciziei prin care s-a respins ca tardiv recursul este inadmisibil, faţă de dispoziţiile art. 3851 alin. (1) C. proc. pen., iar recursul declarat împotriva unei decizii prin care s-a respins un astfel de recurs este, de asemenea, inadmisibil.

Faţă de cele expuse, în baza dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul şi-l va obliga pe recurent la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de revizuentul S.G. împotriva Deciziei penale nr. 346 R din 30 aprilie 2010 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală.

Obligă recurentul-revizuent la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 1 octombrie 2010.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3426/2010. Penal. Abuzul de încredere (art. 213 C.p.). Revizuire - Recurs