ICCJ. Decizia nr. 1215/2010. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.1215/2010
Dosar nr.2072/1/2010
Şedinţa publică din 29 martie 2010
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea de şedinţă din 02 martie 2010 pronunţată în Dosarul nr. 21052/3/2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, învestită cu soluţionarea apelurilor declarate de către inculpaţii I.T., C.H., B.T., N.V.M., M.L., B.G., P.I., M.I.M., moştenitorii inculpatului L.M., respectiv L.C. şi L.M., moştenitorii petentei I.M., respectiv Z.A. şi M.M., petentul Z.M., petenta SC S.I. SRL - societate în insolvenţă - prin administrator I.V.G. şi partea civilă SC J. SRL - Filiala Alba împotriva sentinţei penale nr. 192/ A din 20 februarie 2009, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, a respins ca inadmisibile cererile de sesizare a Curţii Constituţionale privind soluţionarea excepţiilor de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 334 C. proc. pen., art. 466 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 286/2009 - noul C. pen. şi a prevederilor OUG nr. 58/2005, nr. 50/2006 şi nr. 73/2008.
Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că printr-o cerere formulată la termenul din data de 19 ianuarie 2010 apelanţii inculpaţi I.T., B.G., B.T. şi P.I., prin apărător, au formulat excepţii de neconstituţionalitate a prevederilor art. 334 C. proc. pen., art. 446 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 286/2009 - noul C. pen., precum şi a prevederilor OUG nr. 58/2005, nr. 50/2006 şi nr. 73/2008, solicitând sesizarea Curţii Constituţionale cu privire la soluţionarea acestor excepţii.
În motivarea excepţiilor s-a arătat că prevederile art. 334 C. proc. pen. încalcă dispoziţiile art. 21 alin. (3) din Constituţie, referitoare la un proces echitabil, art. 24 alin. (1) din Constituţie, referitoare la dreptul la apărare, prevederile art. 23 alin. (1)1 din Constituţie, privind prezumţia de nevinovăţie, precum şi art. 6 paragr. 1, 2, 3 lit. d) din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale.
S-a motivat că dispoziţiile art. 334 C. proc. pen. încalcă prevederile constituţionale în măsura în care prin sintagma „în cursul judecăţii" se înţelege şi judecata în căile de atac, întrucât inculpatul trebuie să cunoască acuzaţia încă de la începutul procesului penal, iar apărările pe care şi le poate face inculpatul sunt strâns legate de încadrarea juridică a faptei. Se apreciază că o cerere de schimbare a încadrării juridice formulată în căile de atac încalcă dreptul la apărare al inculpaţilor, iar schimbarea încadrării juridice în orice fază a procesului penal este de natură să eludeze etapele pe care trebuie să le parcurgă un proces penal normal.
S-a mai arătat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de Legea nr. 47/1992 privind sesizarea Curţii Constituţionale, deoarece excepţia vizează o dispoziţie dintr-o lege în vigoare, are legătură cu soluţionarea cauzei deoarece procurorul de şedinţă a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptelor, excepţia a fost invocată de o parte în proces, prevederile atacate nu au fost constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.
Cu privire la prevederile OUG nr. 58/2005, nr. 50/2006 şi nr. 73/2008, s-a considerat că sunt neconstituţionale, deoarece încalcă dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Constituţie, în sensul că legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale mai favorabile, art. 21 alin. (3) din Constituţie, conform căruia părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, art. 78 din Constituţie, referitor la intrarea în vigoare a legilor, art. 115 alin. (4) şi (6) din Constituţie - ordonanţele de urgenţă nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituţionale, nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertăţile şi îndatoririle prevăzute de Constituţie, drepturile electorale şi nu pot viza măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietatea publică.
S-a susţinut că pe parcursul judecăţii în primă instanţă, inculpatul I.T. a solicitat instanţei să dispună schimbarea încadrării juridice a faptelor în infracţiunea prevăzută de art. 214 alin. (2) din actualul C. pen., pedepsită cu închisoarea de la 3 la 10 ani.
Conform art. 258 alin. (2) din Legea nr. 301/2004 (noul C. pen. din 2004) această infracţiune se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
Aceste prevederi puteau fi, în opinia apărării, legea penală mai favorabilă pentru inculpaţi, dar intrarea în vigoare a Legii nr. 301/2004 a fost prorogată prin OUG nr. 58/2005, nr. 50/2006 şi nr. 73/2008. Fiind emise după revizuirea Constituţiei din 2003, acestea trebuia să respecte dispoziţiile art. 115 alin. (4) şi (6) din Constituţie.
Referitor la art. 446 alin. (1) din Legea nr. 286/2009 s-a arătat că sunt contrare dispoziţiilor art. 78 din Constituţie, deoarece nu prevăd o dată la care intră în vigoare această lege, amânând intrarea în vigoare a acesteia la o dată nedeterminată, menţionându-se că şi noul C. pen. prevede limite de pedeapsă mai reduse decât cele C. pen. în vigoare, aceasta fiind legătura cu prezenta cauză.
Analizând cererile formulate în raport cu prevederile Legii nr. 47/1992, instanţa a apreciat că solicitările de sesizare a Curţii Constituţionale sunt inadmisibile.
Referitor la dispoziţiile art. 334 C. proc. pen. s-a constatat, în esenţă, că excepţia de neconstituţionalitate care vizează aceste dispoziţii nu are legătură cu soluţionarea fondului cauzei, astfel că nu sunt îndeplinite cerinţele cumulative impuse de art. 29 din Legea nr. 47/1992.
S-a argumentat că prin invocarea neconstituţionalităţii acestui articol se tinde în realitate la o modificare şi interpretare a legii procesual penale, iar nu la stabilirea existenţei sau inexistenţei unei încălcări a unei norme constituţionale.
În plus, excepţia invocată a fost apreciată ca fiind lipsită de interes faţă de împrejurarea că la acelaşi termen de judecată la care s-a pus în discuţie schimbarea încadrării juridice, inculpaţii au formulat şi ei o cerere în acest sens.
Referitor la dispoziţiile OUG nr. 58/2005, nr. 50/2006 şi nr. 73/2008 s-a constatat că nu este îndeplinită condiţia prevăzută de lege ca aceste dispoziţii să fie în vigoare, actele normative respective fiind abrogate prin art. 446 alin. (2) din Legea nr. 286/2009.
Cât priveşte dispoziţiile art. 446 alin. (2) din Legea nr. 286/2009, Curtea de Apel a constatat că acestea nu au legătură cu cauza de faţă, atâta timp cât noul C. pen. nu este în vigoare, astfel că aplicarea acestuia ca lege penală mai favorabilă este pur ipotetică.
Împotriva dispoziţiilor de respingere ca inadmisibile a cererilor de sesizare a Curţii Constituţionale au declarat recurs inculpaţii I.T., B.G., B.T. şi P.I., criticând hotărârea pentru nelegalitate şi netemeinicie şi au solicitat casarea încheierii, suspendarea judecării cauzei şi sesizarea Curţii Constituţionale pentru a se pronunţa asupra excepţiilor invocate.
Se susţine în motivarea recursurilor că excepţiile sunt admisibile, deoarece sunt întrunite condiţiile art. 29 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992, respectiv există un proces pe rolul instanţei, excepţiile invocate au legătură cu cauza, există un interes procesual, dispoziţiile legale vizate sunt în vigoare, iar Curtea Constituţională nu a constatat neconstituţionalitatea prevederilor respective printr-o decizie anterioară.
Examinând încheierea recurată, respectiv actele şi lucrările din dosar în raport cu criticile invocate şi cu dispoziţiile Legii nr. 47/1992, Înalta Curte constată că recursurile declarate nu sunt întemeiate.
Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor OUG nr. 58/2005, nr. 50/2006 şi nr. 73/2008.
Potrivit alin. (1) al art. 29 din Legea nr. 47/1992, „Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau ordonanţă în vigoare care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia".
Rezultă aşadar că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, pentru a fi admisibilă, trebuie să se refere la un act normativ în vigoare, ceea ce în speţă nu este cazul, în condiţiile în care OUG nr. 58/2005, nr. 50/2006 şi nr. 73/2008 - ale căror prevederi sunt apreciate ca neconstituţionale de către recurenţi - au fost abrogate de Legea nr. 286/2009 care în art. 446 alin. (2) prevede că „Legea nr. 301/2004 cu modificările ulterioare şi Legea nr. 294/2004, cu modificările ulterioare, se abrogă."
Cum OUG nr. 58/2005, nr. 50/2006 şi nr. 73/2008 modificau şi respectiv prorogau intrarea în vigoare a Legii nr. 301/2001 şi a Legii nr. 294/2004, care nu mai sunt în vigoare, fiind abrogate expres de Legea nr. 286/2009, pe cale de consecinţă nici ordonanţele de urgenţă respective nu mai sunt în vigoare.
Pe de altă parte, referitor la dispoziţiile art. 446 alin. (2) din Legea nr. 286/2009, invocate de recurenţi, în mod corect a apreciat prima instanţă că acestea nu au legătură cu cauza de faţă, deoarece nu poate fi vorba de aplicarea noului C. pen. ca lege penală mai favorabilă inculpaţilor, atâta timp cât respectivul act normativ nu este în vigoare.
În ce priveşte excepţia invocată de recurenţi prin care se susţine neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 334 C. proc. pen. este de observat din chiar motivarea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale că în realitate prin invocarea acestei excepţii s-a dorit o interpretare a legii procesuale penale şi nu constatarea unei eventuale încălcări a prevederilor constituţionale.
De altfel, în mod justificat a apreciat Curtea de Apel Bucureşti că nu există un interes al inculpaţilor de a invoca o excepţie care să privească dispoziţiile art. 334 C. proc. pen., din moment ce chiar aceştia, prin apărător, au formulat o cerere de schimbare a încadrării juridice a faptelor, invocând dispoziţiile art. 334 C. proc. pen.
Aşa fiind, hotărârea Curţii de Apel Bucureşti de a respinge ca inadmisibile cererile de sesizare a Curţii Constituţionale, privind soluţionarea excepţiilor invocate, este legală şi temeinică, astfel că recursul declarat împotriva încheierii apare ca nefondat şi va fi respins ca atare, potrivit art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii I.T., B.G., B.T. şi P.I. împotriva încheierii din 2 martie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. 21052/3/2008 (1470/2009).
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 300 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 29 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3594/2010. Penal. Propunere de arestare... | ICCJ. Decizia nr. 1642/2010. Penal. Punerea în circulaţie a... → |
|---|
