ICCJ. Decizia nr. 3635/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3635/2010
Dosar nr. 19954/233/2009
Şedinţa publică din 18 octombrie 2010
Asupra recursului penal de faţă;
Prin Sentinţa penală nr. 294 din 09 februarie 2010 a Judecătoriei Galaţi a fost respinsă plângerea formulată de petentul P.N. împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale nr. 3546/P/2009 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi.
Tribunalul Galaţi, prin Decizia penală nr. 289/R din 02 iunie 2010 a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de petent împotriva Sentinţei penale nr. 294/2010 a Judecătoriei Galaţi.
La termenul de judecată din 02 iunie 2010, cu ocazia dezbaterilor pe fond a recursului, petentul a formulat mai multe excepţii de neconstituţionalitate, excepţii care au fost respinse de instanţa de control judiciar, ca inadmisibile, neavând legătură cu cererea dedusă judecăţii, instanţa de recurs trecând la dezbateri pe fondul cauzei.
Împotriva încheierii din 02 iunie 2010, prin care Tribunalul Galaţi a respins excepţiile de neconstituţionalitate invocate, petentul a declarat recurs.
Curtea de Apel Galaţi, prin Decizia penală nr. 572 R din 26 iulie 2010, definitivă, a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de petentul P.N. referitor la dispoziţiile art. 171 alin. (1) şi art. 173 alin. (3) C. proc. pen. şi, totodată, a respins ca inadmisibil recursul declarat de petent împotriva Deciziei penale nr. 289 din 02 iunie 2010 a Tribunalului Galaţi.
Împotriva acestei hotărâri penale definitive, petentul a declarat recurs prin care a invocat aceleaşi excepţii de neconstituţionalitate ridicate şi la instanţele de fond şi de control judiciar.
Recursul este inadmisibil.
Articolul 3851 C. proc. pen. prevede expres şi limitativ hotărârile care sunt supuse recursului, printre acestea neregăsindu-se şi hotărârile definitive pronunţate în ultima cale de atac, un nou recurs nefiind admisibil.
Cum prin hotărârea pronunţată de Curtea de Apel Galaţi a fost respins ca inadmisibil un recurs împotriva unei hotărâri definitive a Tribunalului Galaţi, rezultă că şi recursul împotriva Deciziei nr. 572 R din 26 iulie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi este inadmisibil.
În consecinţă, în baza art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., recursul declarat de petent va fi respins.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de petiţionarul P.N. împotriva Deciziei penale nr. 572 R din 26 iulie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică azi 18 octombrie 2010.
← ICCJ. Decizia nr. 117/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1244/2010. Penal → |
---|