ICCJ. Decizia nr. 3619/2010. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3619/2010
Dosar nr. 1247/36/2009
Şedinţa publică din 15 octombrie 2010
Asupra recursului penal de faţă;
Prin Sentinţa penală nr. 32 din 16 martie 2010 a Curţii de Apel Constanţa s-a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionara N.P. împotriva Ordonanţei nr. 439/P/2009 din 22 iulie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut că prin ordonanţa atacată, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de făptuitoarea - avocat S.A., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP), art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 288 C. pen. şi art. 291 C. pen., întrucât faptele nu sunt prevăzute de legea penală.
Pentru acelaşi temei procedural, prin ordonanţa atacată, s-a dispus neînceperea urmăririi penale şi faţă de numiţii B.E.M. şi B.N., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP), art. 288 C. pen. şi art. 291 C. pen.
Ca situaţie de fapt, petenta - titulară a plângerii penale şi parte vătămată constituită în dosarul de cercetare penală, a apreciat că făptuitorii au săvârşit infracţiunile mai sus menţionate, prin aceea că au înşelat-o cu ocazia încheierii unui contract de vânzare-cumpărare a unui imobil şi prin promovarea în numele petentei a unui proces de partaj judiciar.
Curtea a constatat că, pe de o parte, nu se poate reţine vreun prejudiciu în dauna petentei în ce priveşte sesizarea instanţei civile cu cererea de ieşire din indiviziune formulată în numele şi pe seama numitei N.P. în contradictoriu cu pârâţii V.M. şi N.I., întrucât pe de o parte acţiunea introdusă nu este constitutivă de drepturi, iar pe de altă parte petenta reclamantă a dobândit în proprietate individuală bunul imobil asupra căruia purta cererea de partaj.
Ulterior, petenta, în calitate de unic proprietar a vândut printr-un contract de vânzare-cumpărare acest bun imobil către făptuitorii B.M. şi B.N., în schimbul preţului de 120.000.000 ROL, preţ care în contractul semnat de părţi apare a nu fi fost plătit până la data încheierii contractului şi nu apare ca fiind vădit neserios.
Întrucât dispoziţiile legale în vigoare permiteau ca avocatul potrivit legii să ateste semnătura şi identitatea părţilor care au încheiat un contract translativ de proprietate pentru bunuri imobile altele decât terenurile, părţile au prezentat înscrisul constatator al tranzacţiei făptuitoarei A.S., care a atestat elementele sus-menţionate, înscriindu-l în registrul special destinat.
Nu se poate considera, din analiza probelor şi elementelor de fapt sus-menţionate, că petenta a fost pusă vreodată în eroare de către făptuitori sau că aceasta nu şi-a exprimat consimţământul la vânzare.
De altfel, petenta nu a formulat vreo acţiune de revendicare împotriva vânzătorilor şi nici o acţiune în constatarea nulităţii contractului de vânzare-cumpărare, titlul făptuitorilor B. fiind intabulat în Cartea Funciară.
Nu se poate reţine nici săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu sau de fals intelectual şi respectiv uz de fals în sarcina făptuitorilor, întrucât aceştia nu aveau calitatea de funcţionari, înscrisul în cauză nu avea calitatea unui înscris oficial sau în formă autentică, ci constituia un înscris sub semnătură privată.
Curtea a constatat că, într-adevăr, temeiul pentru care s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de făptuitori, prin ordonanţa atacată este greşit, întrucât în mod corect s-ar fi impus a se reţine dispoziţiile art. 10 lit. d) C. proc. pen., respectiv faptele făptuitorilor nu întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor, însă aplicarea unui temei greşit al soluţiei de netrimitere nu poate constitui un motiv pentru a se reţine de către instanţă că se impune admiterea plângerii, infirmarea ordonanţei şi trimiterea acesteia la procuror în vederea începerii urmăririi penale câtă vreme în cauză se constată că acţiunea penală nu poate fi exercitată, fiind incident un alt caz din cele prevăzute de art. 10 C. proc. pen.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal a declarat recurs petiţionara N.P., care solicită casarea hotărârii, admiterea plângerii şi trimiterea cauzei la procuror pentru a se efectua cercetări.
Examinând hotărârea recurată sub toate aspectele, conform dispoziţiilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte reţine că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează:
Petiţionara N.P. a formulat plângere penală împotriva intimatei avocat S.A., reclamând că aceasta a înşelat-o în momentul în care a promovat în numele său un proces de partaj judiciar, fără consimţământul său, a intimaţilor B.E.M. şi B.N., întrucât şi aceştia au înşelat-o cu ocazia încheierii de către S.A. a unui contract de vânzare-cumpărare, act ce a fost intabulat de către numiţii A.R., S.I., B.F.F. şi D.M., cu privire la care s-a dispus neînceperea urmăririi penale prin Ordonanţa nr. 493/P/2009 din 22 iulie 2009.
Din actele premergătoare efectuate în cauză nu rezultă indicii în sensul că intimaţii din prezenta cauză ar fi comis infracţiunile pentru care au fost reclamaţi.
Astfel, petiţionara, prin acţiunea formulată de avocata S.A., a solicitat ieşirea din indiviziune asupra apartamentului situat în Tulcea, chemându-i în judecată pe numiţii V.M. şi N.I. (copiii soţului său decedat, proveniţi dintr-o căsătorie anterioară).
Acţiunea este însoţită de împuternicirea avocaţială a intimatei S.A., emisă în baza Contractului de asistenţă juridică nr. 45 din 24 iunie 2002, petiţionara achitând acesteia un onorariu de 2.000.000 ROL.
Prin Sentinţa civilă nr. 4286 din 22 octombrie 2002 a Judecătoriei Tulcea s-a dispus ieşirea din indiviziune, reclamantei i-a fost atribuit apartamentul din Tulcea, fiind obligată să achite părţilor suma de 108.091.125 ROL cu titlu de sultă.
La data de 4 februarie 2003, petiţionara a vândut apartamentul numiţilor B.N. şi B.M., în contract fiind stipulată o clauză de habitaţie viageră în favoarea petiţionarei, iar cumpărătorii obligându-se să-i achite acesteia suma de 120.000.000 ROL.
Actul de vânzare-cumpărare a fost întocmit de avocat S.A.
Petiţionara a reclamat faptul că intimata S.A. a înşelat-o atunci când a introdus acţiunea de ieşire din indiviziune în numele său, or din actele dosarului nu rezultă că prin promovarea unei astfel de acţiuni s-a creat un prejudiciu în patrimoniul petiţionarei, acesteia fiindu-i atribuit bunul care a constituit obiectul cererii.
Referitor la contractul de vânzare-cumpărare încheiat la 4 februarie 2003, intimata S.A. a respectat toate dispoziţiile legale în vigoare la data respectivă, consemnând voinţa părţilor, astfel încât nu se poate reţine în sarcina acesteia comiterea vreunei fapte prevăzute de legea penală.
De asemenea, în sarcina intimaţilor B.N. şi B.E.M., ce au cumpărat de la petiţionară apartamentul, nu se poate reţine săvârşirea vreunei infracţiuni, cu ocazia încheierii contractului de vânzare-cumpărare.
Faţă de considerentele expuse, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionara N.P. împotriva Sentinţei penale nr. 32/P din 16 martie 2010 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.
Obligă recurenta petiţionară la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 15 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 110/2010. Penal. Infracţiuni de corupţie... | ICCJ. Decizia nr. 110/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
