ICCJ. Decizia nr. 3646/2010. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3646/2010
Dosar nr. 8302/1/2010
Şedinţa publică din 18 octombrie 2010
Asupra recursului penal de faţă;
Examinând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin încheierea din 7 octombrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia II penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. 1118/302/2010 s-a dispus menţinerea stării de arest a inculpatului I.V.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea a apreciat că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpatului se menţin şi impun în continuarea privarea sa de libertate.
Totodată s-a reţinut ca fiind incidente şi dispoziţiile art. 148 lit. f) C. proc. pen. deoarece pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea cercetată este închisoarea mai mare de 4 ani şi există probe certe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică. Pericolul pentru ordinea publică rezultă din natura şi gravitatea faptei presupus a fi comise, de urmarea produsă şi de circumstanţele personale ale inculpatului care se află în stare de recidivă.
La menţinerea stării de arest a inculpatului s-au avut în vedere dispoziţiile art. 160b raportat la art. 3002 C. proc. pen. şi art. 5 parag. 1 lit. a) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul I.V., solicitând revocarea măsurii arestării preventive şi judecarea în stare de libertate.
Examinând încheierea atacată în raport de recursul declarat de inculpat, Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 141 alin. (l) C. proc. pen. "; încheierea dată în primă instanţă şi în apel, prin care se dispune luarea unei măsuri preventive, revocarea, înlocuirea sau încetarea de drept a măsurii preventive, poate fi atacată separat cu recurs de procuror sau de inculpat, în termen de 24 ore de la pronunţare pentru cei prezenţi şi de la comunicare pentru cei lipsă.";
Prin urmare, recursul declarat împotriva încheierii pronunţate de instanţă în recurs, prin care s-a dispus menţinerea stării de arest preventiv este inadmisibilă.
Aşa fiind, recursul declarat de inculpatul I.V. împotriva încheierii pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin care s-a menţinut starea sa de arest, este inadmisibil, iar în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen. urmează a fi respins.
Potrivit dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va fi obligat recurentul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de inculpatul I.V. împotriva încheierii din 7 octombrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia II penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. 1118/302/2010.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică azi 18 octombrie 2010.
← ICCJ. Decizia nr. 2742/2010. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 2759/2010. Penal → |
---|