ICCJ. Decizia nr. 366/2010. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 366/2010
Dosar nr. 4557/117/2008
Şedinţa publică din 2 februarie 2010
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 208 din 19 mai 2009, pronunţată de Tribunalul Cluj în Dosarul nr. 4557/117/2008, a fost condamnat inculpatul F.M. (fiul lui M. şi M., cu antecedente penale, arestat în Penitenciarul Gherla), pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat, prev. şi ped. de art. 174, art. 175 lit. i) C. pen., la pedeapsa de 19 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a ll-a, art. 64 lit. b) C. pen. pe o durată de 8 ani.
În temeiul art. 350 C. proc. pen., a fost menţinută starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a fost dedusă din pedeapsa rezultantă durata reţinerii şi arestului preventiv cu începere de la data de 17 iulie 2008, la zi.
Cu consecinţele prev. de art. 71, art. 64 lit. a) teza a ll-a, art. 64 lit. b) C. pen.
În temeiul art. 14 C.proC. pen., art. 998 C. civ. inculpatul F.M. a fost obligat la 10.000 lei (RON) despăgubiri materiale, către partea civilă M.I. şi la o pensie lunară de întreţinere în sumă de 200 lei (RON), către minorul B.E.A., reprezentat de partea civilă M.I. şi M.E.M., dom. în Turda, jud. Cluj, cu începere din luna august 2008 şi până la împlinirea vârstei de 18 ani sau noi dispoziţiuni.
În temeiul art. 191 alin. (1) C.proc. pen., inculpatul F.M. a fost obligat la 3.300 lei (RON), cheltuieli judiciare în favoarea statului.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut în considerentele sentinţei faptul că, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj nr. 613/P/2008, a fost trimis în judecată inculpatul F.M. pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat, prev. şi ped. de art. 174, art. 175 lit. i) C. pen.
În actul de trimitere în judecată s-a reţinut că la data de 16 iulie 2008, în loc public, inculpatul F.M. a aplicat o lovitură de cuţit victimei M.l., în urma căreia a decedat.
Inculpatul a recunoscut în toate declaraţiile date în faza de urmărire penală că a aplicat o lovitură de cuţit pe fondul unei altercaţii, care a avut loc la barul de pe str. A. din Turda, însă datorită stării de ebrietate nu ştie pe cine a lovit cu cuţitul, poziţie procesuală pe care o menţine şi în instanţă, după ce, iniţial, a arătat că nu-şi aminteşte ce s-a întâmplat datorită stării de ebrietate, după citirea în instanţă a pasajelor din declaraţiile date în faza de urmărire penală, a recunoscut şi în instanţă că a aplicat o lovitură de cuţit unei persoane.
Coroborând recunoaşterea inculpatului cu probele de la dosar, respectiv procesul-verbal de cercetare la faţa locului şi planşele foto (f. 2-22); procesul-verbal de ridicare a corpului delict şi cuţitul corp delict (f. 23); raportul de constatare medico-legală (f. 26-30); declaraţiile inculpatului (f. 44-47 şi din instanţă f. 32); declaraţiile martorilor (f. 32-43, şi din instanţă f. 33- 35, 58, 59, 66, 79, 80, 86, 87); declaraţiile părţilor civile (f. 31 şi din instanţă f. 30, 31), prima instanţă a reţinut că la data de 16 iulie 2008, după orelor 22,00, inculpatul F.M., fiind în stare de ebrietate a vrut să intre în barul de pe str. A. din Turda, să mai cumpere băuturi alcoolice.
Pentru că barul se închidea la orele 22.00 şi inculpatul se afla în stare de ebrietate, barmana D.C. a refuzat să-l servească cu băuturi alcoolice, l-a scos din bar pe inculpat şi a închis uşa de la intrare în bar.
Inculpatul a început să lovească cu pumnii în uşă pentru a-i permite să intre în bar şi pentru că nu a fost deschisă uşa, a luat o bicicletă proprietatea victimei M.l., ce se afla în faţa barului, sprijinită de un pom şi a aruncat-o pe trotuar, fapt pentru care victima M.l. a ieşit afară din bar şi l-a întrebat pe inculpat de ce i-a trântit bicicleta.
Fără ca între inculpat şi victima să fi avut loc o altercaţie, la întrebarea victimei M.l., inculpatul F.M. a scos un cuţit din zona şoldului şi a aplicat o lovitură în zona toracică stânga, în dreptul inimii, în urma loviturii de cuţit, victima M. a căzut instantaneu la pământ şi a decedat, iar inculpatul a fugit de la locul faptei fiind imobilizat la o mică distanţă de locul faptei, până la sosirea organelor de poliţie, care au apărut la câteva minute.
Aşa cum rezultă din raportul de constatare medico-legală, decesul victimei M.l. s-a datorat hemoragiei interne şi externe ca urmare a înjunghierii victimei şi leziunii miocardice şi pulmonare, organe vitale înţepate ca urmare a loviturii de cuţit aplicată de inculpat.
În drept, fapta inculpatului F.M., care în data de data de 16 iulie 2008, în jurul orelor 22,00, în loc public, a aplicat o lovitură de cuţit victimei M.l., în urma căreia a decedat, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor calificat, prev. şi ped. de art. 174, art. 175 lit. i) C. pen., faptă pentru care aplică pedeapsa de 19 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a ll-a, art. 64 lit. b) C. pen. pe o durată de 8 ani.
Faţă de inculpat s-a luat măsura arestului preventiv şi cum temeiurile avute în vedere la luarea măsurii subzistă şi în prezent, în temeiul art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului F.M., iar în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestului preventiv cu începere de la data de 17 iulie 2008, lăzi.
Pe perioada executării pedepsei, s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art 64 lit. a) teza a ll-a, art. 64 lit. b) C. pen.
Inculpatul a susţinut că ar fi avut loc o altercaţie înainte de a aplica lovitura de cuţit, făcând referire şi la o prostituată şi la persoanele care o însoţeau, însă nici o probă de la dosar nu confirmă susţinerea inculpatului, în unanimitate toţi martorii arată că între victimă şi inculpat nu a avut loc nici un incident, că în momentul în care victima a ieşit din bar şi s-a aflat în faţa inculpatului, acesta în mod fulgerător a şi aplicat lovitura de cuţit, victima s-a prăbuşit la pământ iar inculpatul a fugit.
La dosar s-a depus un certificat medico-legal (f. 16), din care rezultă că inculpatul a suferit leziuni corporale ce au necesitat pentru vindecare 45-50 zile de îngrijiri medicale, însă aşa cum s-a arătat, nici o probă de la dosar nu confirmă provocarea inculpatului de către victimă, faptul că victima la întrebat pe inculpat de ce i-a trântit la pământ bicicleta, nu poate fi reţinut ca circumstanţă atenuantă legală, prev. de art. 73 lit. b) C. pen., în sensul că inculpatul ar fi comis fapta sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, determinate de o provocare din partea victimei.
Toate probele de la dosar au confirmat faptul că victima a ieşit din bar, pe motiv că inculpatul i-a aruncat pe trotuar bicicleta, ce era sprijinită de un pom, iar faptul că I-a întrebat de ce i-a aruncat bicicleta, nu poate fi reţinut ca provocare şi nici un alt element nu ar putea fi reţinut ca provocare, având în vedere comportamentul anterior al inculpatului.
La un moment dat, inculpatul a afirmat că ar fi avut un incident cu persoanele „peştii" care erau cu prostituata, căreia susţine că i-arfi dat 200 lei, altă dată arată că persoanele de la bar l-ar fi agresat când l-au dat afară din local, însă cum nicio variantă expusă de inculpat nu este confirmată de vreo probă, cu excepţia certificatului medico-legal, ne limităm la a arăta că nu se exclude agresarea inculpatului de la momentul în care a aplicat lovitura de cuţit şi a fugit, până la sosirea organelor de poliţie, aspect care nu influenţează existenţa sau inexistenţa infracţiunii şi nici individualizarea juridică a pedepsei şi cu atât mai puţin reţinerea de circumstanţe atenuante.
Inculpatul a mai fost condamnat la 8 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei, prin sentinţa penală nr. 348 din 31 mai 2001 a Judecătoriei Turda, pentru săvârşirea unei infracţiuni de vătămare corporală şi cum pe durata termenului de încercare nu a comis o altă faptă, în speţă sunt incidente prev. art. 38 C. pen., cu alte cuvinte inculpatul a fost reabilitat de drept.
Nu este exclus ca datorită stării de ebrietate, inculpatul să nu-şi amintească exact starea de fapt, însă cum anterior acesta a mai fost condamnat pentru o infracţiune de vătămare corporală, iar în prezenta cauză a aplicat lovitura de cuţit în mod fulgerător, fără ca victima să fi avut timp să schiţeze vreun gest de apărare, putem spune că inculpatul are înclinaţii agresive, şi aflat sub influenţa alcoolului, acesta prezintă un real pericol pentru cei din jur, putându-le suprima viaţa fără nici un temei, aşa cum s-a dovedit în speţa noastră.
Inculpatul a comis omorul în faţa unui local, cu toate că ştia că este observat de cei din local sau de persoanele aflate în apropierea localului, lovitura de cuţit aplicată, fără ca victima să-şi fi dat seama ce se petrece, aspecte care imprimă infracţiunii un grad ridicat de pericol social, însă chiar dacă omorul a fost comis în mod cu totul ilogic şi inculpatul chiar dacă nu este recidivist a mai fost condamnat pentru o infracţiune de vătămare corporală, o pedeapsă de 19 ani închisoare este în măsură să atingă atât scopul sancţionator cât şi pe cel preventiv educativ, cunoscut fiind faptul că pedepsele exagerate, precum şi cele prea blânde, nu-şi ating scopul pentru care au fost aplicate.
Victima M.l. avea doar 45 de ani când i-a fost suprimată viaţa, şi chiar dacă avea o alcoolemie de peste 2%, acest fapt nu poate reduce gradul de pericol social al infracţiunii de omor calificat, deplasarea victimei la inculpat şi întrebarea adresată acestuia fiind pe deplin justificată de conduita agresivă a inculpatului care, fără nici un motiv care să vizeze victima, a luat bicicleta pe care victima a lăsat-o rezemată de un pom, din faţa barului şi a trântit-o de pământ, astfel întrebarea victimei adresată inculpatului apare ca deplin justificată şi nu ar fi trebuit să declanşeze o asemenea reacţie din partea inculpatului F.
Chiar dacă inculpatul avea asupra sa cuţitul cu care a suprimat viaţa victimei, nu se poate reţine că acesta ar fi comis infracţiunea cu premeditare, chiar dacă este ilegal portul cuţitului, apreciem că-l avea asupra sa în scopul autoapărării, nu al atacului, însă modul în care l-a folosit şi a fost aplicată lovitura, fără ca victima să fi apucat măcar să-şi dea seama ce se petrece şi să schiţeze un gest de apărare determină instanţa să aprecieze că nu se poate aplica o pedeapsă orientată sub cuantumul de 19 ani închisoare.
Referitor la latura civilă a cauzei, partea civilă M.I. a solicitat suma de 20.000 lei cu titlu de despăgubiri materiale, sumă ce cuprinde atât cheltuielile de înmormântare cât şi amenajarea mormântului, iar pentru minorul B.E.A. de a cărei creştere şi educare se preocupau bunicii, părţile civile M.I. şi M.E.M. au solicitat o pensie lunară de întreţinere în sumă de 350 lei, tatăl minorului aflându-se în penitenciar.
Nici soţia victimei şi nici fiica acestuia nu au solicitat daune morale, partea civilă M.I. sublinia faptul că nu doreşte nici un leu în plus faţa de ce a cheltuit cu înmormântarea şi amenajarea mormântului, fapt pentru care, deşi a suferit şi suferă foarte mult datorită decesului victimei M.l., nu solicită daune morale.
Partea civilă a arătat că la înmormântare au participat peste 400 de persoane, că au înregistrată pe CD înmormântarea şi mormântul amenajat, inculpatul a arătat că nu contestă numărul participanţilor la înmormântare de minim 400 de persoane.
Victima M.l. avea o pensie de 274 lei, iar din depoziţiile martorilor de la f. 66, 79 şi 86 rezultă că minorul B.E.A. era crescut de bunici, era bine îngrijit, şi că victima M.l. mai realiza venituri şi din cărăuşie, având o căruţă şi un cal, că erau zile în care realiza venit de cca. 50 lei sau chiar de 100 lei, f. 66, că victima cheltuia lunar cu creşterea nepotului în jur de 200 lei, f. 86 şi că s-a cheltuit cu înmormântarea victimei cea. 10.000 lei, cumpărându-se pentru înmormântare carne, cozonaci, porc, pâine, băutură, energizante, prăjitură, bere şi altele, f. 66.
Din factura de la f. 52 rezultă că numai sicriul a costat 1.300 lei, şi cu toate că instanţa este convinsă că amenajarea mormântului (la f. 78 există un CD cu poze ale mormântului), cheltuieli de înmormântare, la care au participat peste 400 de persoane, pomenile care se fac conform tradiţiei, se ridică la peste 10.000 lei, putând fi chiar şi de 20.000 lei cum susţine partea civilă, însă instanţa nu poate acorda acesteia cu titlu de despăgubiri materiale decât suma de 10.000 lei, aşa cum rezultă din probele de la dosar, partea civilă fiind atenţionată de către instanţă, în virtutea rolului activ, că trebuie să-şi dovedească toată suma solicitată.
Dacă familia victimei ar fi dorit să obţină o sumă mai mare de 20.000 lei, ar fi solicitat daune morale şi cu siguranţă sumele care s-ar fi putut obţine, erau cu mult peste suma de 20.000 lei, însă cu toate acestea, aşa cum s-a arătat, instanţa nu poate acorda cu titlu de despăgubiri mai mult de 10.000 lei, din probele aflate la dosar nu rezultă că s-ar fi cheltuit o sumă mai mare, iar familia victimei, după cum s-a arătat mai sus, nu a solicitat daune morale.
S-a dovedit că victima M.l. realiza pe lângă pensie, venituri suplimentare din cărăuşie, că minorul B.E.A., copilul fiicei sale, era crescut de către victima M.l. şi soţia sa M.I., că victima aloca lunar pentru creşterea nepotului suma de 200 lei, şi din moment ce minorul este privat pentru viitor de aportul victimei evaluat la suma de 200 lei, această pierdere suferită de minor nu poate fi acoperită decât prin obligarea inculpatului F.M., la despăgubiri lunare în sumă de 200 lei, până la împlinirea vârstei de 18 ani sau noi dispoziţiuni.
Imediat după naştere, minorul B.E.A. a fost crescut de bunici, creşterea şi întreţinerea minorului durând de mai mulţi ani, această obligaţie asumată în mod voluntar de bunici a dobândit caracter permanent, astfel că deşi nu este o hotărâre de obligarea bunicilor la creşterea şi întreţinerea nepotului lor, din moment ce ei şi-au asumat această obligaţie în mod voluntar, este inadmisibil ca minorul să fie lipsit pentru viitor de aportul bunicului său, evaluat la suma de 200 lei lunar, aşa cum rezultă din probele de la dosar, jurisprudenţa pronunţându-se în acest sens în mod constant, fără nicio ambiguitate în materie.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel, în termen legal, inculpatul F.M., criticând soluţia pronunţată pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În susţinerea motivelor de apel inculpatul prin apărătorul său, a solicitat desfiinţarea sentinţei penale pronunţate în cauză şi în principal reducerea pedepsei aplicate ca efect al reţinerii circumstanţelor atenuante, iar în subsidiar reţinerea scuzei provocării. Sub aspectul soluţionării laturii civile a cauzei, s-a precizat că în mod nelegal, s-a făcut constituirea de parte civilă de către bunica minorului, împrejurare faţă de care instanţa trebuia să se pronunţe în temeiul dispoziţiilor art. 17 C. proc. pen.
Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate, precum şi în conformitate cu dispoziţiile art. 317 alin. (2) C.proC. pen., sub toate aspectele de fapt şi de drept, Curtea apreciază că apelul declarat în cauză este nefondat pentru următoarele considerente:
Pe baza probelor administrate în cauză a reţinut în mod corect instanţa de fond că în data de 16 iulie 2008, în loc public, i-a aplicat o lovitură de cuţit victimei M.l. în zona toracică stângă, lovitură în urma căreia aceasta a decedat. S-a reţinut că fapta dedusă judecăţii, astfel cum a fost reţinută, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor calificat prevăzută de art. 174, art. 175 lit. i) C. pen., întrucât din întreg probatoriul administrat în cauză, din împrejurările comiterii faptei - cu un cuţit cu lama de 16 cm., în zona toracică stânga, în dreptul inimii - rezultă fără dubiu intenţia inculpatului de a suprima viaţa victimei.
În ceea ce priveşte pedeapsa aplicată inculpatului, aceasta a fost just individualizată. Astfel, în baza art. 72 alin. (1) C. pen., la stabilirea şi aplicarea pedepselor, instanţa trebuie să ţină seama de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana inculpatului şi de împrejurările ce agravează sau atenuează răspunderea penală.
În cauză, instanţa de fond a avut în vedere în mod corect împrejurările comiterii faptei, într-un loc public, precum şi gradul de pericol social al acesteia, inculpatul săvârşind o infracţiune contra vieţii şi integrităţii corporale, victima având la data comiterii faptei doar 45 de ani. împrejurarea că inculpatul a avut pe parcursul procentului o conduită corespunzătoare nu justifică reţinerea circumstanţelor atenuante în condiţiile în care, având în vedere şi limitele de pedeapsă prevăzute de dispoziţiile speciale, de la 15 la 25 de ani, instanţa de fond i-a aplicat inculpatului o pedeapsă de 19 ani închisoare, apreciind just că aceasta este de natură să asigure reeducarea inculpatului.
În speţă, nu se justifică nici reţinerea scuzei provocării întrucât probele administrate nu confirmă că inculpatul a săvârşit fapta sub stăpânirea unei puternice tulburări determinate de atitudinea provocatoare a părţii vătămate. Astfel, din probele administrate rezultă că victima a ieşit din bar după ce inculpatul i-a aruncat pe trotuar bicicleta ce era sprijinită de un pom, iar împrejurarea că I-a întrebat de ce i-a aruncat bicicleta, nu poate fi reţinută drept provocare în sensul dispoziţiilor art. 73 C. pen.
În ceea ce priveşte soluţionarea laturii civile a cauzei, în mod corect, a fost obligat inculpatul atât la plata despăgubirilor către M.I., cât şi la plata pensiei de întreţinere către minorul B.E.A., reprezentat de partea civilă M.I. şi M.E.M.
Este neîndoielnic că autorul prejudiciului va trebui să fie obligat la plata despăgubirilor ori de câte ori prejudiciul este rezultatul încălcării unui drept subiectiv. Practica judiciară a admis însă obligarea autorului prejudiciului la plata despăgubirilor şi în situaţia în care pierderea suferită era consecinţa încălcării unui simplu interes, care nu alcătuia un drept subiectiv. S-a decis astfel plata de despăgubiri pentru pierderea întreţinerii pe care victima o presta în fapt fără a avea obligaţia legală în acest sens cu condiţia ca prestarea întreţinerii în fapt să fi avut un anumit caracter de stabilitate, o permanenţă îndestulătoare pentru a justifica presupunerea că ea va continua în viitor.
În cauză, s-a dovedit că minorul B.E.A. era crescut de victima M.l. şi soţia M.I. care aloca lunar o sumă pentru creşterea şi întreţinerea acestuia. Deşi în cauză faţă de minor nu s-a instituit o măsură de protecţie specială, acesta se află faptic în întreţinerea bunicilor săi şi, ca atare, constituirea de parte civilă făcută în cauză de bunica maternă nu poate fi privită ca fiind făcută de o persoană fără calitate procesuală. Aceasta şi raportat la dispoziţiile art. 86 C. fam., care statuează că obligaţia de întreţinere există între soţ şi soţie, părinţi şi copii, cel care adoptă şi adoptat, bunici şi nepoţi, străbunici şi strănepoţi, fraţi şi surori, precum şi celelalte persoane anume prevăzute de lege. Mai mult, dispoziţiile art. 2 din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului statuează că principiul interesului copilului prevalează în toate demersurile şi deciziile care privesc copiii. Ca atare, independent de inexistenţa unei hotărâri de încredinţare a minorului către bunicii materni, hotărârea instanţei de obligare a inculpatului la plata unei pensii lunare pe seama minorului este legală şi temeinică.
De asemenea, în mod corect s-a dispus şi obligarea inculpatului la plata despăgubirilor materiale către partea civilă M.I., despăgubiri justificate prin cheltuielile ocazionate de înmormântarea victimei.
Faţă de cele arătate, prin Decizia penală nr. 95/ A din 19 octombrie 2009, Curtea de Apel Cluj, secţia penală, a respins ca nefondat recursul inculpatului F.M., a menţinut starea de arest a acestuia şi a dedus din pedeapsă durata măsurilor preventive.
Împotriva deciziei, inculpatul F.M. a declarat prezentul recurs.
Prealabil examinării recursului, Înalta Curte constată următoarele:
- cu acordul său, inculpatul a fost ascultat de instanţa de fond (f. 32) şi de instanţa de apel (f. 46);
- în apel nu au fost propuse şi administrate probe noi pe situaţia de fapt, fiind depus la dosar referatul de evaluare întocmit de Serviciul de probatiune de pe lângă Tribunalul Cluj (f. 34-37) şi o adresă de la Penitenciarul Gherla cu privire la comportamentul inculpatului în perioada arestării preventive (f. 30);
- în recurs, la cererea sa, inculpatul a beneficiat de acordarea unui termen de grefă pentru studierea dosarului şi pregătirea apărării (f. 22-26), nefiind formulate cereri pentru administrarea unor probe noi. De asemenea, prin apărător, au fost depuse motive scrise de recurs (f. 12-15), inculpatul, personal, depunând cu ocazia dezbaterilor şi un memoriu (f. 31-33).
Cu ocazia dezbaterilor, apărătorul - invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. - a solicitat, în sinteză, reducerea pedepsei prin reţinerea unor circumstanţe atenuante în favoarea inculpatului (art. 74 alin. (1) lit. b) şi c) din C. pen., respectiv, art. 73 lit. b) din C. pen.).
De asemenea, la dezbateri, în ultimul cuvânt, inculpatul a solicitat reducerea pedepsei (prin reţinerea unor circumstanţe atenuante).
Recursul va fi respins ca nefondat pentru motivele ce se vor arăta.
Cu ocazia dezbaterilor la instanţa de fond, apărarea a solicitat reţinerea unor circumstanţe atenuante în favoarea inculpatului (art. 74 alin. (1) lit. b) şi c) din C. pen., respectiv, art. 73 lit. b) din C. pen.), iar inculpatul personal, în ultimul cuvânt - menţionând că nu contestă săvârşirea faptei - a arătat că este de acord cu cele solicitate de apărătorul său (pag. 1-2 a sentinţei).
Aceleaşi solicitări au fost făcute şi în apel, cu ocazia dezbaterilor, de către apărătorul ales al inculpatului, precum şi de către acesta personal în ultimul cuvânt (pag. 1-2 a deciziei).
În consecinţă, Înalta Curte constată că inculpatul şi apărătorii acestuia, fără a contesta săvârşirea faptei, atât la instanţa de fond, cât şi la cea de apel au solicitat reducerea pedepsei prin reţinerea unor circumstanţe atenuante (art. 74 alin. (1) lit. b) şi c) din C. pen., respectiv, art. 73 lit. b) din C. pen.).
Motivele de recurs sunt aceleaşi ca cele apel şi, totodată, au constituit cereri formulate la instanţa de fond, ambele instanţe procedând la examinarea şi la respingerea motivată a acestora (pag. 3-5 sentinţă, pag. 6-7 decizie).
Deşi Înalta Curte apreciază ca fiind suficiente argumentele de fapt şi de drept expuse în cele două hotărâri atacate cu privire la netemeinicia cererilor inculpatului de reţinere în favoarea sa a unor circumstanţe atenuante (art. 74 alin. (1) lit. b) şi c) din C. pen., respectiv, art. 73 lit. b) din C. pen.), pe care nu le va reitera, va face unele completări ale acestora.
Recunoaşterea anumitor împrejurări ca circumstanţe atenuante judiciare nu este posibilă decât dacă împrejurările luate în considerare reduc în asemenea măsură gravitatea faptei în ansamblu sau caracterizează favorabil de o asemenea manieră persoana făptuitorului încât numai aplicarea unei pedepse sub minimul special se învederează a satisface, în cazul concret, imperativul justei individualizări a pedepsei.
Împrejurarea că „inculpatul a fost de acord cu despăgubirile solicitate pe latura civilă, fiind totodată de acord şi cu plata unei pensii alimentare în favoarea minorului.." (pag. a motivelor scrise de recurs) nu este una dintre cele la care face referire art. 74 alin. (1) lit. b) din C. pen. („stăruinţa depusă de infractor pentru a înlătura rezultatul infracţiunii sau a repara paguba pricinuită"), legiuitorul având în vedere - potrivit doctrinei - o „căinţă activă" a infractorului, iar nu una „declarativă".
Reabilitarea de drept a inculpatului pentru o altă condamnare, caracterizările şi referatul de evaluare depuse la dosar (pag. 2 a motivelor scrise de recurs), nu sunt suficiente pentru a reţine în favoarea acestuia circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen.
Nici sinceritatea inculpatului - în condiţiile existenţei unor probe irefutabile de vinovăţie, probe strânse de organele judiciare în afara contribuţiei decisive a acestuia - nu poate fi apreciată ca încadrându-se în prevederile art. 74 alin. (1) lit. c) din C. pen.
Aceste date personale ale inculpatului nu au fost ignorate de instanţe, ci au fost avute în vedere ca şi criterii de individualizare a pedepsei (criterii prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)), care au avut drept consecinţă aplicarea unei pedepse de 19 ani închisoare, în condiţiile în care pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită este cuprinsă între 15 şi 25 de ani închisoare.
Neîntemeiată este, aşa cum corect au argumentat ambele instanţe, şi critica referitoare la nereţinerea circumstanţei atenuante prevăzută de art. 73 lit. b) din C. pen. (starea de provocare).
Potrivit art. 73 lit. b) din C. pen. constituie circumstanţă atenuantă „săvârşirea infracţiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau prin altă acţiune ilicită gravă".
Probatoriul administrat nu confirmă apărarea inculpatului în sensul că „ar fi fost provocat" prin una din modalităţile prevăzute de art. 73 lit. b) din C. pen. („prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau prin altă acţiune ilicită gravă").
Reproşul victimei, care a întrebat de ce inculpatul i-a aruncat bicicleta pe trotuar, nu realizează cerinţele art. 73 lit. b) C. pen., chiar dacă se are în vedere starea de ebrietate a inculpatului.
Memoriul depus la dosar de către recurentul-inculpat conţine doar supoziţii, presupuneri, ipoteze, deducţii personale, iar nu examinări critice ale probelor în acuzare.
În aceste condiţii, reţinând probatoriul administrat care a dovedit săvârşirea unei fapte cu ridicat pericol social (omor calificat) - necontestată ca atare de către inculpat - solicitarea acestuia de „înlocuirea răspunderii penale cu răspunderea care atrage o sancţiune cu caracter administrativ" poate fi apreciată ca o neînţelegere a legii penale.
De asemenea, înşiruirea finală în acelaşi memoriu a unor texte C. pen. („în drept": art. 44 alin. (1), art. 44 alin. (2), art. 44 alin. (3) C. pen.), relevă neînţelegerea generală a unor texte de lege, iar nu o apărare în raport cu actele şi lucrările dosarului.
Aşa cum s-a menţionat, reproşul victimei, care a întrebat de ce inculpatul i-a aruncat bicicleta pe trotuar, nu realizează cerinţele art. 73 lit. b) C. pen. şi, cu atât mai puţin, ale „legitimei apărări" prevăzută de art. 44 C. pen.
Faţă de cele reţinute, Înalta Curte - în temeiul 38515 pct. 1 lit. b) din C.pr.pen. - va respinge ca nefondat recursul inculpatului.
Potrivit art. 38517 alin. (4) raportat la art. 383 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), din pedeapsa aplicată inculpatului se va deduce durata măsurilor preventive privative de libertate.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul-inculpat va fi obligat la plata către stat a cheltuielilor judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul F.M. împotriva Deciziei penale nr. 95/ A din 19 octombrie 2009 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 17 iulie 2008 la 2 februarie 2010.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 600 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 2 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 354/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 368/2010. Penal → |
|---|
