ICCJ. Decizia nr. 3789/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3789/2010
Dosar nr. 4238/2/2010
Şedinţa publică din 27 octombrie 2010
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 197 din 24 iunie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. 4714/2/2010 (1232/2010) s-a respins ca nefondată plângerea petiţionarului B.P. împotriva rezoluţiei din 31 martie 2010 dispusă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti în Dosarul de urmărire penală nr. 1046/P/2009 şi a rezoluţiei din 10 mai 2010 din lucrarea nr. 695/II/2/2010 a aceluiaşi parchet.
Instanţa a reţinut că la 11 iunie 2009 petiţionarul B.P. a formulat plângere penală împotriva lui B.E. deoarece, în calitate de avocat, a primit de la petent, la data de 15 martie 2009, mai multe înscrisuri pentru a le depune într-o cauză penală şi nu le-a depus, fapte ce constituie infracţiunile de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi sustragere de înscrisuri prevăzute de art. 246 şi 272 C. pen.
Din actele premergătoare efectuate de procuror a rezultat că într-adevăr B.E. are calitatea de avocat, a fost angajat de petent în susţinerea unei cauze penale, sens în care a primit de la acesta mai multe înscrisuri din care o parte le-a depus în cauza penală respectivă, respectiv pe cele care le-a considerat utile cauzei.
Procurorul a apreciat că fapta considerată de petentul B.P. abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) nu întruneşte elementele constitutive ale acestei infracţiuni, lipsind cerinţa esenţială a calităţii subiectului activ al infracţiunii de a fi funcţionar public sau funcţionar, în înţelesul art. 147 alin. (1) şi (2) C. pen., deoarece B.E. are calitatea de avocat şi nu este angajat al unei persoane juridice de drept public sau de drept privat.
În ceea ce priveşte infracţiunea de reţinere sau de sustragere de înscrisuri prevăzută de art. 272 C. pen., care ar consta în aceea că avocatul B.E. nu ar fi depus toate documentele primite de la petentul B.P. instanţei, din aceleaşi acte premergătoare a rezultat că petentul nu a cerut restituirea celor nedepuse la instanţă de apărătorul său. Mai mult, cu prilejul audierii sale, petentul B.P. a arătat că nu a încheiat cu avocatul B.E. un proces-verbal de predare-primire a documentelor respective şi nu a putut face dovada celor susţinute.
Aceleaşi acte premergătoare au relevat faptul că petentul B.P. formulase plângere împotriva Rezoluţiei nr. 3079/P/2008 dispusă de procuror, iar Judecătoria sectorului 4 a admis excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de intimata din cauză şi a respins plângerea petentului împotriva acestei rezoluţii faţă de existenţa autorităţii de lucru judecat, dar nu s-au confirmat susţinerile aceluiaşi petent din plângerea suplimentară că din arhiva Judecătoriei sectorului 4 avocatul B.E. ar fi sustras o eventuală contestaţie împotriva aceleiaşi Rezoluţii nr. 3079/P/2008 a procurorului.
Rezoluţia nr. 1046/P/2009 din 31 martie 2010 a fost confirmată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, prin Rezoluţia nr. 695/II/2/2010 din 10 mai 2010, apreciind că cercetările în cauză sunt complete, în sensul că ele acoperă, în întregime, aspectele sesizate de B.P., iar soluţia dispusă este legală şi temeinică.
Instanţa a constatat că cele două acte procedurale ale parchetului sunt legale şi temeinice, iar plângerea petentului împotriva acestora este neîntemeiată.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal a declarat recurs petentul B.P. şi a reluat susţinerile din plângerea iniţială, în sensul că avocatul B.E. nu a prezentat Judecătoriei sectorului 4 Bucureşti contestaţia sa împotriva Rezoluţiei procurorului nr. 3079/P/2008 din 13 octombrie 2008 şi nici actele înmânate în prezenţa martorului S.D.
Înalta Curte, analizând recursul declarat de petent în cauză, constată următoarele:
La 11 iunie 2009, petentul B.P. a formulat plângere penală împotriva lui B.E., deoarece, în calitate de avocat angajat de petent să-l reprezinte într-o cauză penală, la 15 martie 2009 i-a înmânat mai multe acte pentru a le depune la instanţă, acte pentru care nu a întocmit un proces-verbal, iar apărătorul nu le-a depus la instanţă şi nici nu i le-a restituit. Petentul a mai arătat că această împrejurare este cunoscută de martorul S.D., acesta fiind cel care i-a făcut cunoştinţă cu apărătorul.
Susţinerile din plângerea penală au fost confirmate de martorul S.D., în sensul înmânării de către petentul B.P. a unui dosar cu acte avocatului B.E., fără ca martorul să cunoască alte detalii, precum şi de B.E. care, în declaraţia sa, a arătat că i-a acordat petentului asistenţă juridică într-un dosar aflat pe rolul Judecătoriei sectorului 4 Bucureşti, care avea ca obiect plângerea formulată de petent împotriva ordonanţei procurorului. Acesta a primit de la petent mai multe acte în copii xerox pe care în parte le-a depus la dosarul cauzei, iar cele pe care le-a apreciat ca inutile le-a păstrat, dar petentul nu a solicitat restituirea lor. în respectiva cauză, instanţa a invocat din oficiu şi a admis excepţia tardivităţii iar apărătorul a declarat recurs în cauza respectivă, dar petentul nu l-a mai angajat în continuare.
Din adresa din 1 octombrie 2009 a Baroului Bucureşti rezultă că B.E. îşi desfăşoară activitatea ca avocat titular în cadrul unui cabinet individual.
La organele de urmărire penală precum şi la instanţe, petentul B.P. a depus un număr mare de înscrisuri, din care rezultă însă nemulţumirea sa despre modul în care a fost îngrijit în timpul unei internări în anul 2004 la Spitalul Judeţean Constanţa precum şi de concluziile unei expertize medico-legale care a constatat lipsa culpei medicale în cadrul unei intervenţii chirurgicale efectuate la acelaşi spital, înscrisuri care nu au legătură cu prezenta cauză şi nu fac în niciun fel dovada vinovăţiei avocatului B.E. pentru modul în care l-a reprezentat pe petent în faţa instanţei.
În consecinţă, soluţia procurorului de neîncepere a urmăririi penale a fost menţinută în mod corect de Curtea de Apel Bucureşti prin sentinţa analizată prin care a respins ca nefondată plângerea petentului, conform art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen.
Faţă de considerentele arătate, Curtea constată că recursul declarat de petentul B.P. este nefondat şi urmează ca în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. să-l respingă.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul B.P. împotriva Sentinţei penale nr. 197 din 24 iunie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurentul petiţionar la 50 RON cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 octombrie 2010.
Procesat de GGC - CT
| ← ICCJ. Decizia nr. 1959/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 196/2010. Penal → |
|---|
