ICCJ. Decizia nr. 3795/2010. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3795/2010
Dosar nr. 8634/1/2010
Şedinţa publică din 27 octombrie 2010
Asupra recursurilor de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 19 octombrie 2010, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. 1957/54/2010 s-au respins cererile de liberare provizorie sub control judiciar şi de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu măsura obligării de a nu părăsi ţara formulate de inculpaţii M.I., C.O.T., A.L.T. şi D.M.B. şi s-a menţinut arestarea preventivă pentru fiecare dintre inculpaţii M.I., C.O.T., A.L.T. şi D.M.B.
Pentru a hotărî astfel, s-a reţinut, în esenţă, că au fost trimişi în judecată, în stare de arest preventiv, inculpaţii M.I., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, prev. de art. 257 C. pen., comb. cu art. 6 din Legea nr. 78/2000, C.O.T., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, prev. de art. 257 C. pen., comb. cu art. 6 din Legea nr. 78/2000, A.L.T., pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă, prev. de art. 257 C. pen., comb. cu art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 şi complicitate la infracţiunea de luare de mită, prev. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), rap. la art. 254 C. pen., comb. cu art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2001 şi D.M.B., pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prev. de art. 254 C. pen., comb. cu art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, că măsura arestării preventive a mai fost menţinută de instanţă, prin încheierile de la 29 iunie, 2 august 2010 şi respectiv 8 septembrie, date la care inculpaţii au formulat şi cereri de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi ţara, cereri care au fost respinse de către aceeaşi instanţă, ambele soluţii rămânând definitive, prin respingerea recursurilor declarate de inculpaţi aceştia au formulat cereri similare, de liberare sub control judiciar, care de asemenea, au fost respinse, astfel încât, avându-se în vedere că situaţia personală a inculpaţilor, dar şi durata arestării lor preventive, au făcut obiectul soluţiilor deja pronunţate, atât de către instanţa fondului, cât şi de către instanţa de control judiciar.
S-a mai reţinut că, faptele pentru care sunt cercetaţi inculpaţii sunt grave şi se încadrează în categoria infracţiunilor de corupţie, iar calitatea acestora la momentul săvârşirii presupuselor fapte penale, implică o reacţie adecvată din partea autorităţilor statului, iar pericolul concret pentru ordinea publică rezidă tocmai în sentimentul ce s-ar naşte în rândul opiniei publice, de insecuritate şi de neîncredere în înfăptuirea actului de justiţie.
S-a apreciat că temeiurile prev. de art. 148 lit. f) C. proc. pen., nu s-au modificat, iar în cauză nu s-au administrat probe din care să rezulte modificări de esenţă a temeiurilor avute în vedere la arestarea iniţială a inculpaţilor şi nici nu se poate aprecia că durata privării lor de libertate ar fi dobândit un caracter excesiv, ci se circumscrie unui termen rezonabil.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, au declarat recurs inculpaţii M.I., C.O.T., A.L.T. şi D.M.B., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie astfel:
- în mod greşit instanţa de fond a apreciat că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, circumscrise art. 148 lit. f) C. proc. pen., subzistă, întrucât pericolul social generic al infracţiunii este diminuat serios prin recalificarea juridică a faptelor şi reţinerea disp. art. 19 din OUG nr. 43/2002 ceea ce a condus la noi limite de pedeapsă situate între 1 şi 5 ani închisoare;
- nu existe date şi probe care să impună privarea de libertate a acestora;
- instanţa de fond a apreciat greşit că statutul socio-profesional al inculpaţilor ar spori starea de pericol pentru ordinea publică a faptelor săvârşite;
Referitor la cererea de liberare provizorie sub control judiciar a inculpaţilor, apreciază că nu se impune privarea de libertate a acestora pentru buna desfăşurare a procesului penal, deoarece toate probele ce urmează a fi administrate în cauză nu au legătură cu inculpaţii pe care îi reprezintă, care au recunoscut faptele.
Instanţa avea obligaţia de a analiza circumstanţele personale ale inculpaţilor şi de a raporta aceste circumstanţe personale la circumstanţele reale ale faptelor presupus săvârşite de acesta.
S-a susţinut că în materia măsurilor preventive nu există autoritate de lucru judecat, iar simpla trecere a timpului reprezintă un element nou ce trebuie analizat de instanţă şi că este nejustificată temerea instanţei că inculpaţii, în stare de libertate, ar influenţa judecata cauzei.
Recurenţii au solicitat admiterea recursurilor formulate, casarea în parte a hotărârii atacate şi, în rejudecare revocarea măsurii arestării preventive dispusă faţă de aceştia, cu consecinţa punerii de îndată în libertate.
În subsidiar, au solicitat admiterea recursurilor declarate, casarea în parte a hotărârii recurate şi, în rejudecare, admiterea cererilor de liberare provizorie sub control judiciar în condiţiile art. 1606 - 16010 C. proc. pen.
Recursurile inculpaţilor sunt nefondate.
Analizând actele şi lucrările dosarului prin prisma motivelor de recurs invocate de inculpaţi, precum şi a disp. art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., constată că hotărârea recurată este legală şi temeinică.
Astfel, Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, investită cu soluţionarea cauzei ce face obiectul dosarului nr. 1957/54/2010 privind pe inculpaţii M.I., trimis în judecată în stare de arest preventiv pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă prev. de art. 257 C. pen., combinat cu art. 6 din Legea nr. 78/2000, C.O.T., trimis în judecată în stare de arest preventiv pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă prev. de art. 257 C. pen., combinat cu art. 6 din Legea nr. 78/2000, A.L.T., trimis în judecată în stare de arest preventiv pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă prev. de art. 257 C. pen. combinat cu art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 şi complicitate la infracţiunea de luare de mită prev. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) rap. la art. 256 C. pen., combinat cu art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 şi D.M.B., trimis în judecată în stare de arest preventiv pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită prev. de art. 254 C. pen. combinat cu art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, în temeiul disp. art. 3002 cu referire la art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen., verificând arestarea preventivă a inculpaţilor în cursul judecăţii şi constatând incidenţa disp. art. 160b alin. (3) C. proc. pen., a constata legalitatea şi temeinicia arestării preventive dispusă faţă de inculpaţii sus-menţionaţi şi a dispus menţinerea acesteia pe perioada prev. de art. 160b alin. (1) C. proc. pen., prin încheierea din 19 octombrie 2010, pronunţată de această instanţă.
În considerarea acestei dispoziţii, instanţa de fond a reţinut, în mod corect, că prin încheierea nr. 4 din 6 mai 2010, pronunţată în dosarul nr. 1401/54/2010 al Curţii de Apel Craiova, s-a dispus arestarea preventivă a inculpaţilor M.I., C.O.T. şi A.L.T., pe o durată de 29 de zile, iar prin încheierea nr. 7 din 28 mai 2010, pronunţată în dosarul nr. 1598/54/2010 al Curţii de Apel Craiova, s-a dispus prelungirea duratei măsurii arestării preventive pentru fiecare dintre inculpaţi pe o durată de 30 zile, începând cu 4 iunie 2010 şi până la 3 iulie 2010, inclusiv, iar prin încheierea nr. 9 din 8 iunie 2010, pronunţată în dosarul nr. 1703/54/2010 al Curţii de Apel Craiova s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului D.M.B. pe o durată de 29 de zile începând cu 8 iunie 2010 şi până la 6 iulie 2010, inclusiv, apreciindu-se că în cauză sunt indicii temeinice şi probe că aceştia au săvârşit infracţiunile pentru care au fost trimişi în judecată, iar lăsarea lor în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Procedând astfel, s-a reţinut temeinic că faptele pentru care sunt cercetaţi cei patru inculpaţi sunt grave şi se încadrează în categoria infracţiunilor de corupţie, iar calitatea acestora la momentul săvârşirii presupuselor fapte penale, implică o reacţie adecvată din partea autorităţilor statului, pericolul concret pentru ordinea publică constând tocmai în sentimentul care s-ar naşte în rândul opiniei publice, acela de insecuritate şi de neîncredere în înfăptuirea actului de justiţie.
Potrivit art. 160b alin. (3) C. proc. pen., când instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, aceasta dispune prin încheiere motivată menţinerea arestării preventive.
Prin prisma acestor dispoziţii legale, instanţa de fond a apreciat, în mod corect, că temeiurile prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen. nu s-au modificat, că în cauză nu s-au administrat probe din care să rezulte modificări de esenţă a temeiurilor avute în vedere la arestarea inculpaţilor.
În mod just s-a apreciat că pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a inculpaţilor trebuie înţeles şi apreciat în sens larg prin raportare nu doar la elementele care ţin strict de persoana inculpaţilor sau de instrumentarea cauzei penale, ci trebuie apreciat prin prisma naturii infracţiunilor pentru care inculpaţii sunt cercetaţi, astfel încât reacţia societăţii să fie de natură a descuraja orice alte posibile acţiuni similare ale celorlalţi membri ai săi.
Aşadar, Curtea de Apel Craiova a menţinut starea de arest a inculpaţilor recurenţi, constatând că nu sunt nici temeiuri care să impună revocarea acesteia, în baza disp. art. 160b alin. (2) C. proc. pen.
Inculpaţii recurenţi au invocat lipsa vinovăţiei cu privire la faptele ce fac obiectul judecăţii, precum şi greşita încadrare juridică a acestora, însă aceste aspecte nu pot fi examinate de instanţa de recurs în acest moment procesual, fiind atributul instanţei care judecă fondul cauzei, ca pe baza probelor administrate, să stabilească vinovăţia sau nevinovăţia inculpaţilor.
De asemenea, recurenţii – inculpaţi au invocat depăşirea termenului de judecare al unei cauze penale, încălcându-se astfel disp. art. 5 din CEDO, precum şi ale art. 23 din Constituţia României.
Sub acest aspect, se constată că termenul rezonabil invocat nu a fost depăşit şi nici durata măsurii arestării preventive; este de observat că art. 23 din Constituţie se referă la arestarea preventivă în cursul urmăririi penale, care nu poate depăşi 180 zile, ceea ce nu este cazul în speţă, inculpaţii fiind trimişi în judecată înainte de împlinirea acestui termen.
În raport cu art. 5 din CEDO şi art. 23 din Constituţia României, măsura privativă de libertate a unei persoane se poate dispune atunci când există motive verosimile că s-a săvârşit o infracţiune sau există motive temeinice de a se crede în posibilitatea săvârşirii unei noi infracţiuni, fiind necesară astfel apărarea ordinii publice, a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, desfăşurarea în bune condiţii a procesului penal.
Raportat la temeiurile de fapt avute în vedere de instanţa de fond şi la pericolul social apreciat şi cu referire la rezonanţa faptelor comise, la statutul şi funcţiile exercitate de către inculpaţi( judecători şi avocaţi), criticile formulate de aceştia privind depăşirea duratei rezonabile a stării de arest preventiv sunt neîntemeiate.
Instanţa de fond examinând cererile formulate de inculpaţi în cadrul procedurii reglementate de disp. art. 1608 C. proc. pen. şi art. 1606 C. proc. pen., a constatat în mod corect că, condiţiile privind admisibilitatea în principiu a cererilor au fost îndeplinite, însă sub aspectul temeiniciei acestea au fost respinse.
Potrivit art. 1602 alin. (2) C. proc. pen., liberarea provizorie nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârşească noi infracţiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi, prin alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.
Aşa cum s-a statuat liberarea provizorie sub control judiciar presupune, chiar prin ipoteză, menţinerea temeiurilor arestării preventive.
Din această perspectivă, instanţa de fond a apreciat în mod corect că până la acest moment temeiurile care au stat la baza arestării preventive a inculpaţilor nu s-au modificat, nu au încetat, ele subzistă în continuare, iar în favoarea acestora nu au intervenit elemente de fapt şi de drept care să justifice judecarea lor în stare de libertate.
Pe de altă parte, s-a constatat că în mod corect că nu există temeiuri noi care să fi justificat revocarea arestării preventive sau înlocuirea măsurii arestului preventiv dispusă faţă de inculpaţi cu o altă măsură restrictivă de libertate.
Este de netăgăduit dreptul şi posibilitatea fiecărui inculpat de a solicita liberarea provizorie sub control judiciar pe tot parcursul procesului penal în baza disp. art. 5 C. proc. pen. şi art. 5 paragraf 3 din CEDO, însă aprecierea temeiniciei unei astfel de cereri constituie o facultate a organului judiciar prin raportare la disp. art. 136 alin. (8) C. proc. pen.
Această împrejurare rezultă din dispoziţiile exprese ale art. 160 şi următoarele C. proc. pen., care statuează asupra posibilităţii de acordare a liberării provizorii de către organul judiciar, iar garantarea dreptului legal al inculpaţilor de a formula o atare cerere, nu echivalează automat cu însăşi admiterea cererii în orice condiţii.
Instanţa trebuie să analizeze şi oportunitatea unei astfel de cereri prin raportare la disp. art. 136 alin. (2) şi alin. (8) C. proc. pen., având posibilitatea de a admite sau de a respinge motivat cererea, atunci când aceasta nu serveşte scopului recunoscut de legea procesual penală.
Ţinând seama de faptul că inculpaţii au criticat hotărârea instanţei de fond şi sub aspectul dispoziţiei vizând respingerea cererilor formulate de aceştia de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu măsura obligării de a nu părăsi ţara, în raport de disp. art. 141 alin. (1) teza a II-a C. proc. pen., criticile nu pot fi analizate, întrucât „ încheierea prin care prima instanţă,...... respinge cererea de înlocuire ..... a măsurii preventive cu o altă măsură preventivă" nu este supusă niciunei căi de atac.
Pentru considerentele arătate, văzând disp. art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpaţii M.I., C.O.T., A.L.T. şi D.M.B. împotriva încheierii din 19 octombrie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală, pe care o menţine ca legală şi temeinică.
Văzând şi disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen., urmează a dispune obligarea recurenţilor inculpaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat ocazionate de judecarea recursurilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii M.I., C.O.T., A.L.T. şi D.M.B. împotriva încheierii din 19 octombrie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în dosarul nr. 1957/54/2010.
Obligă recurenţii inculpaţi la câte 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3729/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 3877/2010. Penal → |
|---|
