ICCJ. Decizia nr. 3877/2010. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3877/2010
Dosar nr. 226/86/2010
Şedinţa publică din 2 noiembrie 2010
Deliberând asupra recursurilor de faţă.
În baza lucrărilor şi materialului aflate în dosarul cauzei constată următoarele:
1. Tribunalul Suceava, secţia penală, prin sentinţa penală nr. 53 din 10 martie 2010 pronunţată în dosar nr. 228/86/2010; consecutiv admiterii plângerii în baza art. 2781 C. proc. pen., desfiinţării rezoluţiei procurorului de scoatere de sub urmărire penală în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. c) C. proc. pen. şi investirii sale cu judecarea în primă instanţă a cauzei penale potrivit art. 2781 alin. (9) C. proc. pen. a rezolvat procedura penală pendinte astfel:
- în baza art. 345 alin. (3) C. proc. pen. raportat la art. 11 pct. 2 lit. a) şi art. 10 lit. b)1 C. proc. pen. cu aplicarea art. 181 C. pen. a achitat pe inculpatul T.V., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals intelectual prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. iar în conformitate cu art. 91 lit. c) C. pen. cu referire la art. 181 alin. (3) C. pen., a aplicat acestuia o amendă administrativă în cuantum de 1000 lei.
- în baza art. 34b alin. (3) C. proc. pen. rap. la art. 11 pct. 2 lit. a) şi art. 10 alin. (1) lit. b)1 C. proc. pen. coroborat la art. 181 C. pen., a achitat pe inculpatul T.V., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de uz de fals, prev. de art. 291 C. pen. iar în conformitate cu art. 91 lit. c) C. pen. cu referire la art. 181 alin. (3) C. pen., a aplicat acestuia o amendă administrativă în cuantum de 1000 lei.
A fost respinsă ca nefondată acţiunea civilă în cauză formulată de persoana vătămată B.I.
Hotărând astfel, instanţa a constatat şi reţinut următoarele:
1.1. Prin rezoluţia procurorului de caz nr. 213/P/2008 din 11 iunie 2009 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului T.V., pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 289 alin. (1) şi art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. şi aplicarea unei amenzi administrative în cuantum de 800 lei, precum şi neînceperea urmăririi penale faţă acesta, sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), considerându-se că faptei îi lipseşte unul din elementele constitutive sub aspectul laturii obiective, precum şi faţă de P.V. şi O.N. pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 289 alin. (1) C. pen. şi art. 291 C. pen., întrucât faptele nu există.
Dispunând astfel procurorul de caz a reţinut că la data de 16 aprilie 2008, numitul B.I. a formulat prin plângere penală înaintată spre competentă soluţionare Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, solicitând efectuarea de cercetări faţă de agentul din cadrul Poliţiei oraşului Dolhasca, T.V. şi faţă de O.N. şi P.V., angajaţi ai Primăriei Dolhasca pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), fals intelectual prev. de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) şi uz de fals prev. de art. 291 C. pen. Petentul a arătat că în toamna anului 2006 a formulat o plângere împotriva numiţilor G.I., G.D.C. şi C.C.C. pentru distrugere, furt şi tulburare de posesie întrucât folosesc fără drept terenul proprietatea lui B.I., situat pe raza localităţii Sîndeni, de unde au tăiat şi însuşit mai mulţi pomi, acţiune care a condus la distrugerea unei livezi.
La un moment dat, petentul a luat la cunoştinţă de existenţa unui proces-verbal de cercetare la faţa locului datat 21 decembrie 2006, întocmit de agentul şef T.V. din cadrul Poliţiei oraşului Dolhasca, în prezenţa inginerilor O.N. şi P.V., conform căruia B.I. a fost prezent şi a prezentat acte în dovedirea susţinerilor sale, fapt care nu este corespunzător realităţii, întrucât reclamantul nu a fost citat şi nici nu s-a prezentat la data menţionată în vederea realizării actului procedural.
În plângere petentul mai face menţiune că cei reclamaţi au falsificat o schiţă a terenului aparţinând lui B.I. care a fost folosită de G.I., G. şi C.C., pentru a intra în posesia suprafeţei în cauză.
Din mijloacele de probă administrate în cauză a rezultat că la data de 28 noiembrie 2006, B.I. a sesizat prin plângere penală Poliţia oraşului Dolhasca, cauza fiind înregistrată sub nr. 1506/P/2006 la Parchetul de pe lângă Judecătoria Fălticeni, solicitând efectuarea de cercetări faţă de G.I. şi G.C. pentru comiterea infracţiunilor de furt calificat, tulburare de posesie şi distrugere, prev. de art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) C. pen., art. 220 şi art. 217 C. pen. A reclamat că aceştia i-au tăiat mai mulţi pomi de pe terenul proprietatea pe care îl deţine pe raza localităţii Sîndeni, şi-au însuşit materialul lemnos rezultat din tăiere şi au distrus prin păşunare iarba.
Cercetările în dosarul nr. 1506/P/2006 au fost efectuate de agentul şef T.V. din cadrul Poliţiei oraşului Dolhasca care, aşa cum rezultă din adresa cu nr. 90045 din 17 octombrie 2008 a IPJ Suceava, face parte din structura poliţiei judiciare.
După terminarea cercetărilor, agentul de poliţie a înaintat dosarul Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni cu propunere de neînceperea urmăririi penale faţă de persoanele reclamate, care a fost însuşită de procuror prin rezoluţia din 06 august 2007.
În dosarul penal menţionat, la data de 21 decembrie 2006, agentul de poliţie, însoţit de O.N. şi T.V., din cadrul Primăriei oraşului Dolhasca, s-au deplasat la locul unde este situat terenul în litigiu şi, cu acest prilej, în prezenţa lui G.C., au fost efectuate măsurători, ulterior fiind întocmită o schiţă cu situaţia constatată.
De asemenea, agentul de poliţie a întocmit procesul - verbal de cercetare la faţa locului în care, pe lângă cele constatate cu prilejul realizării măsurătorilor de către cei doi angajaţi ai primăriei, a menţionat, în mod necorespunzător realităţii, că de faţă la desfăşurarea actului procedural au fost partea vătămată B.I. care a prezentat acte doveditoare a terenului ce îl deţine, contractul de vânzare-cumpărare cu nr. 8238 din 06 mai 1994, titlul de proprietate cu nr. 1094 din 10 iulie 1995 şi sentinţa civilă nr. 1974/1998. De asemenea, necorespunzător realităţii, s-a menţionat că cercetarea la faţa locului s-a realizat în prezenţa martorului asistent O.C.
Din declaraţiile date de G.C., O.N., P.V., O.C., B.I., coroborate cu declaraţia de recunoaştere a agentului de poliţie, a rezultat în mod cert că reclamantul şi martorul asistent nu au fost de faţă la realizarea măsurătorilor. Actele doveditoare ale dreptului de proprietate au fost depuse la dosar de B.I., fiind cunoscute de agentul de poliţie, însă nu la data menţionată în procesul verbal încheiat la 21 decembrie 2006. De asemenea, aşa cum rezultă din declaraţiile angajaţilor Primăriei oraşului Dolhasca, menţiunile privitoare la rezultatul măsurătorilor sunt corespunzătoare, conform celor constatate personal de cei doi la faţa locului. Astfel, după ce au consultat actele pe care le-a prezentat G.C., au procedat la efectuarea măsurătorilor, rezultând că acesta ar ocupa suprafaţa care apare în înscrisuri.
S-a menţionat că la aceeaşi dată agentul de poliţie l-a audiat pe O.C. în calitate de martor, aspect care a fost confirmat de acesta, declaraţia a fost în întregime consemnată de agentul de poliţie şi semnată la final de O.C.
În raport de situaţia de fapt descrisă, s-a reţinut că T.V. se face vinovat de comiterea infracţiunilor de fals intelectual şi uz de fals prevăzută de art. 289 alin. (1) şi art. 291 C. pen. întrucât, în calitate de lucrător de poliţie judiciară la Poliţia oraşului Dolhasca, având spre instrumentare dosarul înregistrat sub nr. 1506/P/2008 la Parchetul de pe lângă Judecătoria Fălticeni, privind plângerea penală formulată de B.I. sub aspectul comiterii infracţiunilor prev. de art. 220, art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) şi art. 217 C. pen., necorespunzător realităţii, a consemnat în procesul verbal de cercetare la faţa locului din data de 21 decembrie 2006, că a fost prezent martorul asistent O.C. – cu datele de stare civilă amintite mai sus - şi că partea vătămată a prezentat mai multe acte – respectiv cele la care s-a făcut trimitere în cele ce preced.
În acelaşi timp însă, s-a avut în atenţie că menţiunile necorespunzătoare realităţii nu au influenţat obiectului cercetării, rezultatul măsurătorilor fiind corect consemnat.
Având în vedere cele menţionate şi ţinând cont de atitudinea sinceră a agentului de poliţie, s-a apreciat că faptele, prin atingerea minimă adusă valorilor ocrotite de legea penală, fiind lipsite în mod vădit de importanţă, nu prezintă gradul de pericol social al unor infracţiuni, motiv pentru care faţă de T.V. s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală pentru comiterea infracţiunilor prevăzută de art. 289 alin. (1) şi art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. şi aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ.
Cu privire la celelalte infracţiuni reclamate, în ceea ce priveşte abuzul în serviciu comis de agentul de poliţie, s-a motivat că acesta se absoarbe în cele două infracţiuni pentru care s-a început urmărirea penală, de fals intelectual şi uz de fals, astfel faţă de sus-numitul s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), constatându-se că faptei îi lipseşte unul din elementele constitutive sub aspectul laturii obiective.
Deoarece nu au rezultat indicii că măsurătorile realizate şi schiţa întocmită de cei doi angajaţi ai Primăriei oraşului Dolhasca nu sunt corespunzătoare realităţii, faţă de P.V. şi O.N. s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 289 alin. (1) C. pen. şi art. 291 C. pen., deoarece faptele nu există.
Plângerea petentului B.I. îndreptată împotriva acestei soluţii, a fost respinsă, ca nefondată, prin ordonanţa nr. 735/II/2/2009 din 31 iulie 2009 a prim-procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava.
Împotriva acestor rezoluţii, în temeiul disp. art. 2781 C. proc. pen., a formulat plângere petentul B.I., înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava la data de 30 iulie 2009 sub nr. 5117/86/2009 motivând, în esenţă, că în mod eronat s-a reţinut că fapta învinuitului T.V. a adus o atingere minimă valorilor apărate de lege şi că, prin conţinutul ei concret, este lipsită în mod vădit de importanţă.
1.2. Prin încheierea din data de 09 decembrie 2010, Tribunalul Suceava în baza art. 2781 alin. (8) lit. c) C. proc. pen. a admis plângerea formulată în calitate de persoană vătămată de petentul B.I., împotriva rezoluţiei 213/P/2008 din 11 iunie 2009 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, menţinută prin ordonanţa 735/II/2 din 31 iulie 2009, acestea fiind desfiinţate şi dispunându-se reţinerea cauzei în vederea judecării inculpatului T.V. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals intelectual şi uz de fals, prevăzute de art. 289 alin. (1) C. pen. şi, respectiv, art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
Cum judecătorul care a pronunţat o atare soluţie a devenit incompatibil să soluţioneze cauza pe fond, în considerarea dispoziţiilor art. 48 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. şi a deciziei nr. XV din 22 mai 2006 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a formulat cerere de abţinere, care a fost admisă prin încheierea nr. 9 din data de 13 ianuarie 2010 şi, pe cale de consecinţă, văzând dispoziţiile art. 98 din Regulamentul de Ordine Interioară s-a procedat la o nouă repartizare aleatorie a dosarului prin sistemul ECRIS, acesta fiind astfel reînregistrat la data de 13 ianuarie 2010 sub nr. 226/86/2010 al Tribunalului Suceava.
1.3. Instanţa astfel investită cu judecarea în primă instanţă a cauzei penale amintite având ca obiect infracţiunile de fals intelectual şi uz de fals prevăzute de art. 289 alin. (1) C. pen. şi respectiv art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. comise de inculpatul T.V., a procedat la audierea nemijlocită, în condiţii de oralitate şi contradictorialitate a inculpatului, a cărui asistenţă juridică a fost asigurată în condiţiile legii de către apărător desemnat din oficiu şi a martorilor P.V. şi O.N.
În cursul cercetării judecătoreşti persoana vătămată a depus la dosar o serie de înscrisuri, iar odată cu formularea plângerii penale, aceasta s-a constituit parte civilă împotriva tuturor persoanelor reclamate (T.V., O.N. şi P.V.), solicitând obligarea acestora la daune morale în sumă de 200.000 lei, reprezentând contravaloarea terenului pretins a-i fi fost însuşit fără drept şi suma de 5.000.000 lei, cu titlu de daune morale.
Analizând probatoriul administrat în cauză, instanţa a reţinut în fapt: inculpatul T.V. – agent de poliţie ce îşi exercita atribuţiile oficiale în vederea soluţionării unui dosar penal, a întocmit procesul - verbal de cercetare la faţa locului despre care se face vorbire în care, pe lângă cele constatate cu prilejul realizării măsurătorilor de către cei doi angajaţi ai primăriei – audiaţi ca martori în prezenta cauză, a menţionat, în mod necorespunzător realităţii, că de faţă la desfăşurarea actului procedural au fost partea vătămată B.I. şi că acesta a prezentat acte doveditoare cu privire la terenul pe care-l deţine (respectiv: contractul de vânzare-cumpărare cu nr. 8238 din 06 mai 1994,titlul de proprietate cu nr. 1094 din 10 iulie 1995 şi sentinţa civilă nr. 1974/1998). În aceleaşi împrejurări, necorespunzător realităţii, a menţionat şi că cercetarea la faţa locului s-a realizat în prezenţa martorului asistent O.C.
În drept, faptele inculpatului T.V. care, aflându-se în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, având în lucru dosarul penal nr. 1506/P/2006, printr-o acţiune comisivă a atestat împrejurări necorespunzătoare adevărului în procesul verbal de cercetare la faţa locului întocmit la data de 21 decembrie 2006, menţionând în concret, contrar realităţii, că acest act procedural s-a efectuat în prezenţa părţii vătămate B.I. - ce ar fi pus şi la dispoziţie în această împrejurare, o serie de înscrisuri, precum şi a martorului asistent O.C. ca apoi, deşi avea cunoştinţă de caracterul fals al acestuia l-a înaintat la finalizarea cercetărilor împreună cu dosarul procurorului de caz, opunându-l aşadar ca pe un înscris real, adevărat, s-a considerat a realiza latura obiectivă a infracţiunilor de fals intelectual şi uz de fals prev. de art. 289 alin. (1) şi art. 291 C. pen., comise în concurs real.
Aceeaşi instanţă a constatat însă că, în raport de circumstanţele concrete de care au fost comise faptele ilicite amintite, acestora le lipseşte pericolul social infracţional.
În consecinţă, instanţa în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 alin. (1) lit. b)1 C. proc. pen. coroborat la art. 181 C. pen., inculpatul T.V. a fost achitat pentru săvârşirea infracţiunilor de fals intelectual prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. uz de fals, prev. de art. 291 C. pen., iar în conformitate cu art. 91 lit. c) C. pen. cu referire la art. 181 alin. (3) C. pen., îi va aplica pentru fiecare, câte o amendă administrativă în cuantum de 1000 lei.
Referitor la acţiunea civilă instanţa a constatat că nu există o legătură de cauzalitate între infracţiunile comise de inculpat şi prejudiciul patrimonial pretins a fi cauzat, partea vătămată solicitând suma reprezentând daune materiale ca preţ al terenului al cărui regim juridic practic îl contestă, ori aspectele vizate exced cadrului procesual de faţă, de altfel se observă nerespectarea acelei obligaţii de diligenţă în dovedirea pretenţiilor băneşti emise.
Ori, potrivit art. 14 alin. (3) C. proc. pen. şi art. 998 C. civ., orice faptă a omului care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greşeală s-a ocazionat, a-l repara. Aşadar prejudiciul trebuie să fie rezultatul atingerii aduse unui drept dobândit prin instituţia răspunderii civile delictuale nefiind ocrotite simplele interese ale solicitantului.
Totodată instanţa reţine că faptele inculpatului nu au fost generatoare de prejudiciu nepatrimonial ce s-ar impune a fi acoperit, considerând că partea vătămată nu a fost supusă nici unei suferinţe psihice şi nici nu i s-a adus atingere demnităţi sau onoarei sale, nefiind justificat a i se acorda o compensaţie cu conţinut economic sub forma unor daune morale.
Pentru considerentele ce preced, instanţa a respins acţiunea civilă promovată de partea vătămată, ca nefondată.
2. Curtea de Apel Suceava, secţia penală, prin Decizia penală nr. 41 din 8 iunie 2010, în apelul părţii vătămate B.I. criticând soluţia de achitare a inculpatului prin aplicarea greşită în cauză a dispoziţiilor art. 181 C. pen. cât şi respingerea acţiunii sale civile pentru obligarea aceluiaşi inculpat la daune materiale şi morale în cuantum de 300.000 lei / anularea înscrisurilor fiscale, a desfiinţat parţial sentinţa pe latură penală în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. şi în rejudecare, referindu-se la criteriile de stabilire a gradului de pericol social arătate în art. 181 alin. (2) C. pen. a apreciat că într-adevăr faptele ilicite comise de inculpat constituie infracţiuni, a schimbat temeiul de rezolvare a acţiunii penale în dispoziţiile art. 345 alin. (2) C. proc. pen. şi în consecinţă:
a) a condamnat pe inculpat pentru săvârşirea infracţiunilor de fals intelectual şi uz de fals prevăzută de art. 289 alin. (1) şi art. 291 C. pen. la pedepsele de 6 luni închisoare şi respectiv 3 luni închisoare, aplicându-i în final prin contopire în baza art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. pedeapsa rezultantă de 6 (şase) luni închisoare [a cărei executare a fost suspendată condiţionat pe un termen de încercare de 2 ani şi 6 luni conform art. 81 şi următoarele C. pen. / aceiaşi măsură fiind dispusă şi cu pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.];
b) a fost anulat procesul-verbal de cercetare la faţa locului întocmit la data de 21 decembrie 2006, aflat la fila 62 d.u.p. conform art. 445 C. proc. pen.
Au fost menţinute celelalte rezolvări juridice adoptate în cauză de prima instanţă, respingându-se cererile părţii vătămate apelante de obligare a inculpatului la despăgubiri civile şi cheltuieli judiciare.
Decizând astfel, instanţa de control judiciar a statuat următoarele:
Potrivit art. 181 C. pen., nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală, dacă prin atingerea minimă adusă uneia din valorile apărate de lege şi prin conţinutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanţă, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.
La stabilirea în concret a gradului de pericol social se ţine seama de modul şi mijloacele de săvârşire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum şi de persoana şi conduita făptuitorului.
Din probele dosarului rezultă că instanţa de fond, datorită insuficientei corelări a criteriilor de mai sus, nu a determinat corespunzător gradul de pericol social al faptelor deduse judecăţii, ceea ce a avut drept efect greşita achitare a inculpatului.
Fapta de fals intelectual şi cea derivată, de uz de fals, se caracterizează prin aceea că produc o stare de pericol pentru valoare socială pe care legea o apără prin incriminarea lor, adică pentru încrederea publică în autenticitatea înscrisurilor, fiind socotite din punct de vedere social ca având un pericol social deosebit.
Ori în speţă, ţinând cont de faptele comise de inculpat în contextul descris şi demonstrat, de împrejurările şi modalitatea în care acestea au fost săvârşite, de urmarea concretă produsă – pe de o parte procesele verbale întocmite în aceste condiţii sunt avute în vedere de către procuror şi instanţă la stabilirea situaţiei de fapt, soluţionarea cauzei şi, eventual, angajarea răspunderii penale, iar pe de altă parte este afectat direct, prin percepţia creată la nivelul opiniei publice, un întreg corp profesional - de atitudinea procesuală adoptată de inculpat, de vârsta şi de situaţia sa familială şi, nu în ultimul rând, de calitatea celui în cauză : persoană investită cu autoritatea statului în aplicarea şi respectarea legii penale a încălcat flagrant legea, Curtea constată că s-a adus atingere unor valori sociale importante ale statului de drept, în principal relaţiilor sociale referitoare la încrederea publică pe care trebuie să o inspire un astfel de înscris oficial şi în subsidiar relaţiilor sociale privitoare la buna desfăşurare a activităţii de serviciu.
În consecinţă, instanţa de apel, în temeiul art. 379 alin. (2) lit. a) C. proc. pen., a admite apelul declarat de partea vătămată, a desfiinţat în parte sentinţa penală atacată, sub aspectul laturii penale, şi în rejudecare, a procedat la condamnarea inculpatului la pedepse cu închisoare orientate la nivelul minimului special prevăzut de textele de lege incriminatorii, individualizate proporţional în raport de criteriile generale prev. de art.72 C. pen. (gradul de pericol social al faptelor comise, circumstanţele reale ale săvârşirii acestora şi elementele ce caracterizează persoana inculpatului la care s-a făcut referire anterior), apreciind totodată că scopul prevenţiei generale şi reeducarea celui în cauză se pot realiza fără privarea de libertate a acestuia prin suspendarea condiţionată a executării pedepsei rezultante.
Totodată, a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 şi urm. C. pen., privind revocarea suspendării executării pedepsei în cazul săvârşirii din nou a unei infracţiuni şi a executării în întregime a pedepsei rezultante care nu se contopeşte cu pedeapsa aplicată pentru noua infracţiune în cazul săvârşirii din nou a unei infracţiuni, iar în baza art. 71 alin. (5) C. pen., a suspendat şi executarea pedepsei accesorii, constând în interzicerea drepturilor civile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii.
Apărarea inculpatului, în sensul că exprimarea din conţinutul procesului verbal de cercetare la faţa locului referitor la prezenta parte vătămată are un caracter dubitabil a fost respinsă ca neîntemeiată de instanţă cu motivarea pe de o parte că este contrazisă de materialul probator administrat, iar pe de altă parte activitatea acestuia, astfel cum este consacrată în dispoziţiile legale ce reglementează activitatea poliţistului şi statutul său relevă necesitatea unei responsabilităţi deosebite în desfăşurarea atribuţiilor de serviciu.
În ceea ce priveşte înscrisul întocmit de inculpat, prin care se atestă împrejurări necorespunzătoare realităţii, Curtea a dispus anularea acestui proces verbal de cercetare la faţa locului din 21 decembrie 2006 şi existent la fila 62 dosar .u.p.
Având în vedere conţinutul încheierii de şedinţă din 09 decembrie 2009 dispusă în dosar nr. 5117/86/2009 al Tribunalului Suceava, limitele investirii instanţei de fond, cât şi precizările părţii vătămate cu prilejul dezbaterilor în apel (care a indicat expres că nu înţelege să critice acea încheiere al cărui conţinut i-a fost adus la cunoştinţă), Curtea a constatat că nu face obiectul prezentei cauze şi nu pot fi verificate susţinerile apelantei referitoare la faptul dacă măsurătorile realizate şi schiţa întocmită de cei doi angajaţi ai Primăriei oraşului Dolhasca la data de 21 decembrie 2006, sunt sau nu corespunzătoare realităţii, în condiţiile în care faţă de P.V. şi O.N. s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 289 alin. (1) C. pen. şi art. 291 C. pen., pe considerentul că faptele nu există, soluţia fiind confirmată de instanţa de judecată prin încheierea menţionată anterior ce nu a fost contestată de B.I.
Sub aspectul laturii civile, Curtea a constatat că motivul de apel al părţii vătămate, vizând acordarea daunelor materiale şi morale, este neîntemeiat, pentru argumentele expuse detaliat de prima instanţă, la care a achiesat şi instanţa de apel, şi care practic se rezumă la inexistenţa legăturii de cauzalitate între infracţiunile comise de inculpat şi prejudiciul patrimonial şi nepatrimonial pretins a fi cauzat. Pe de altă parte, infracţiunile reţinute în sarcina inculpatului fiind infracţiuni de pericol nu sunt cauzatoare de prejudicii prin ele însele, iar existenţa lor nu necesită producerea unor consecinţe patrimoniale, deoarece aşa cum s-a arătat de prima instanţă, protejează numai relaţiile sociale referitoare încrederea publică pe care trebuie să o inspire un asemenea înscris.
Au fost menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei care nu sunt contrare prezentei decizii.
Cum partea vătămată nu a dovedit cheltuielilor judiciare solicitate, pe care nici nu a înţeles să le cuantifice, Curtea a respins cererea acesteia de obligare a inculpatului la plata acestor cheltuieli.
3. Recursurile declarate împotriva deciziei penale nr. 41 din 8 iunie 2010 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, partea vătămată B.I., invocând existenţa cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 10 C. proc. pen. (respingerea nejustificată de către prima instanţă a cererii acestuia de introducere în cauză în calitate de învinuiţi / angajare a răspunderii penale a acestora pentru a avea astfel posibilitatea legală de anulare a măsurătorilor şi schiţei fictive efectuate / întocmită de angajaţii primăriei oraşului Dolhasca numiţii P.V. şi O.N.) şi inculpatul T.V., circumscris cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 pct. 18 şi 12 C. proc. pen. (menţinerea sentinţei şi a soluţiei de achitare în primă instanţă în temeiul art. 10 lit. b)1 C. proc. pen. raportat la art. 183 C. pen. / iar în subsidiar schimbarea termenului de achitare în acela prevăzut de art. 10 lit. d) C. proc. pen., pentru lipsa intenţiei infracţionale) sunt nefondate urmând a fi respinse ca atare în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. pentru considerentele arătate în continuare].
3.1. Referitor la critica de nelegalitate sub aspect procesual penal invocată de partea vătămată avându-se în vedere conţinutul încheierii de şedinţă din 9 decembrie 2009 dispusă în dosar nr. 5117/86/2009 al Tribunalului Suceava, limitele investirii instanţei de fond, cât şi precizările părţii vătămate cu prilejul dezbaterilor în apel (care a indicat expres că nu înţelege să critice acea încheiere al cărui conţinut i-a fost adus la cunoştinţă), Curtea constată că nu face obiectul prezentei cauze şi nu pot fi verificate susţinerile apelantei referitoare la faptul dacă măsurătorile realizate şi schiţa întocmită de cei doi angajaţi ai Primăriei oraşului Dolhasca la data de 21 decembrie 2006, sunt sau nu corespunzătoare realităţii, în condiţiile în care faţă de P.V. şi O.N. s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 289 alin. (1) C. pen. şi art. 291 C. pen., pe considerentul că faptele nu există, soluţia fiind confirmată de instanţa de judecată prin încheierea menţionată anterior ce nu a fost contestată de B.I.
Sub aspectul laturii civile, Înalta Curte constată că motivul de apel al părţii vătămate, vizând acordarea daunelor materiale şi morale, este neîntemeiat, pentru argumentele expuse detaliat de prima instanţă, constând în inexistenţa legăturii de cauzalitate între infracţiunile comise de inculpat şi prejudiciul patrimonial şi nepatrimonial pretins a fi cauzat. Pe de altă parte, infracţiunile reţinute în sarcina inculpatului fiind infracţiuni de pericol nu sunt cauzatoare de prejudicii prin ele însele, iar existenţa lor nu necesită producerea unor consecinţe patrimoniale, deoarece aşa cum s-a arătat prin sentinţă, protejează numai relaţiile sociale referitoare încrederea publică pe care trebuie să o inspire un asemenea înscris.
3.2. În conformitate cu dispoziţiile art. 181 alin. (1) C. pen. – a căror aplicare în principal este cerută de inculpatul-recurent prin casarea deciziei şi menţinerea sentinţei - " (1) nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală, dacă prin atingerea minimă adusă uneia din valorile apărate de lege şi prin conţinutul ei concretr, fiind lipsită în mod vădit de importanţă, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni; (2) la stabilirea în concret a gradului de pericol social se ţine seama de modul şi mijloacele săvârşite a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum şi de persoana şi conduita făptuitorului".
Faptele ilicite de fals intelectual şi uz de fals a căror realitate obiectivă este recunoscută şi de recurent se caracterizează prin aceea că produc o stare de pericol pentru valoare socială pe care legea o apără prin incriminarea lor, adică pentru încrederea publică în autenticitatea înscrisurilor, fiind socotite din punct de vedere social ca având un pericol social deosebit.
Ori în speţă, ţinând cont de faptele comise de inculpat, de împrejurările şi modalitatea în care acestea au fost săvârşite, de urmarea concretă produsă – pe de o parte procesele verbale întocmite în aceste condiţii sunt avute în vedere de către procuror şi instanţă la stabilirea situaţiei de fapt, soluţionarea cauzei şi angajarea răspunderii penale, iar pe de altă parte este afectat direct, prin percepţia creată la nivelul opiniei publice, un întreg corp profesional - de atitudinea procesuală şi calitatea inculpatului - persoană investită cu autoritatea statului în aplicarea şi respectarea legii penale atribuţie de serviciu încălcată flagrant de acesta, Înalta Curte constată la rândul său că s-a adus atingere unor valori sociale importante ale statului de drept, în principal relaţiilor sociale referitoare la încrederea publică pe care trebuie să o inspire un astfel de înscris oficial şi în subsidiar relaţiilor sociale privitoare la buna desfăşurare a activităţii de serviciu, fiind întemeiată reţinerea caracterului infracţional a faptelor ilicite amintite.
În consecinţă, Decizia atacată este legală şi temeinică iar reformarea sa nu se justifică.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., obligă recurentul inculpat la plata sumei de 600 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de partea vătămată B.I. şi de inculpatul T.V. împotriva deciziei penale nr. 41 din 8 iunie 2010 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurenta parte vătămată la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 600 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 2 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3795/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 4010/2010. Penal. Mandat european de arestare.... → |
|---|
