ICCJ. Decizia nr. 3800/2010. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3800/2010
Dosar nr. 4255/62/2007
Şedinţa publică din 28 octombrie 2010
Asupra recursului penal de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 853/S din 20 noiembrie 2008, Tribunalul Braşov, admiţând cererea de revizuire formulată de condamnatul M.C.E., a anulat în parte Sentinţa penală nr. 598/S din 10 noiembrie 2004 a Tribunalului Braşov, definitivă prin Decizia penală nr. 6127/2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi, făcând aplicaţiunea dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a dispus achitarea inculpatului M.C.E., cercetat pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 26 raportat la art. 174 alin. (1), art. 175 lit. a), art. 176 lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. şi achitarea aceluiaşi inculpat în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. pentru infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal sub forma complicităţii, revocând măsura restrictivă de libertate opozabilă acestui revizuent, anulând în final Mandatul de executare din 26 octombrie 2006.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Pentru a duce la îndeplinire planul de a-l ucide pe E.C., prin simularea unui accident de circulaţie, inculpatul M.V. şi-a dat seama că mai are nevoie de un şofer, deoarece dintre cei prezenţi numai inculpatul S.M. avea carnet de conducere, şi de încă o maşină, pentru a merge cu toţii şi a pune în executare planul stabilit. În acel moment, având nevoie de încă o persoană care să conducă o altă maşină necesară transportului, în jurul orelor 23:00, inculpatul M.V. l-a apelat telefonic pe M.C.E.
Între aceştia exista o relaţie de afaceri, bazată pe încrederea pe care inculpatul M.V. o avea în M.C.E., ca urmare a faptului că cei doi se cunoşteau de mai mult timp, de când ambii erau membri ai aceluiaşi partid. Inculpatul M.C.E. a dezvoltat relaţia sa de prietenie cu inculpatul M.V., începând din vara anului 2002, fiind interesat de natura relaţiilor comerciale încheiate de inculpatul M.V., cu scopul de a raporta date despre activitatea comercială a grupului infracţional condus de M.V., grup ce se afla sub supravegherea serviciilor secrete ale statului. În acest scop, inculpatul M.C.E. efectua mai multe vizite lunare acestuia, încercând să afle date despre activitatea sa, date despre care ulterior întocmea rapoarte către Serviciul Român de Informaţii, pe care le preda maiorului S.S. din cadrul S.R.I. Covasna.
Inculpatul M.V. i-a solicitat numitului M.C.E. să se deplaseze cu maşina la depozit pentru a efectua o călătorie în Moldova. La insistenţele inculpatului M.V, M.C.E. s-a deplasat la depozit cu autoturismul său, a parcat autovehiculul la poartă, şi a pătruns în depozit, după ce i-a fost deschisă uşa de către inculpatul S.M.
În interiorul biroului inculpatului M.V., M.C.E. a remarcat o imagine de coşmar: victima era întinsă jos pe duşumea, chiloţii şi pantalonii erau traşi până la genunchi, avea capul crăpat în mai multe locuri, avea ochii tumefiaţi şi negri, faţa îi era umflată şi avea sânge la gură, iar pe jos era sânge. La vederea victimei, M.C.E. a fost împins cu mâna de inculpatul S.M. şi întrebat „ce mă, ţi-e frică?";, iar apoi a fost întrebat de inculpatul M.V.: „ce mă, SPP, ţi-e frică?";. În prezenţa lui M.C.E., inculpatul P.I. i-a tras cu un scaun în cap victimei, T.P. i-a tras un pumn victimei, inculpatul M.V. a lovit-o cu palma pe victimă, în timp ce aceasta stătea în genunchi şi cerea iertare, iar inculpatul T.P. a început să dea în E.C. având un lemn în mână, după care P.I. a mai dat un scaun în victimă, în cap şi în spate.
M.C.E. a ieşit din biroul inculpatului M.V. în cealaltă încăperea de două ori, unde a rămas câteva momente.
Inculpatul M.V. i-a cerut inculpatului S.M. să ia cheile maşinii victimei şi să mute maşina la scări pentru a-l băga pe E.C. în maşină. La plecare, victima E.C. se împotrivea, nevrând să meargă împreună cu inculpaţii. La indicaţiile inculpatului M.V., inculpaţii L.M., P.I. şi T.P. l-au transportat cu forţa şi l-au introdus pe E.C. în portbagajul propriului autoturism, care era parcat în curtea imobilului, şi l-au acoperit cu o folie de plastic, în timp ce inculpatul S.M. a luat sticlele cu diluant, pregătite de T.P., pe care le-a pus jos, pe bancheta din spate. Hainele pătate de sânge ale victimei au fost puse într-o pungă şi când au plecat de la depozit inculpaţii au luat şi punga respectivă.
Prima maşină care a plecat a fost cea a victimei, condusă de inculpatul S.M., în care se aflau: T.P. (pe locul din dreapta şoferului), L.M. şi P.I. (pe bancheta din spate) în portbagaj fiind victima, iar cea de a doua a fost condusă de inculpatul M.C.E., în care se afla şi inculpatul M.V. Odată cu acesta din urmă a plecat şi maşina condusă de P.I., însă, după parcurgerea unei distanţe mici, la cererea inculpatului M.V., P.I. a fost trimis acasă.
În urma unor discuţii telefonice purtate între inculpaţii M.V., S.M. şi T.P. ce se găseau în cealaltă maşină, la ideea inculpatului S.M., maşinile s-au deplasat către şoseaua Braşov - Piteşti. Pe drum maşinile s-au oprit de câteva ori pentru ca inculpaţii să poate discuta despre ceea ce urmau să facă, pentru a găsi un loc potrivit pentru a pune în executare planul conceput de înscenare a accidentului şi incendierea autoturismului părţii vătămate. La prima oprire, la ieşirea din Râşnov, inculpatul M.V. a coborât şi a discutat cu inculpaţii din maşina cealaltă, parcată la o distanţă de 15 metri de maşina lui M.C.E.
Pe timpul acestor opriri, inculpaţii din autovehiculul condus de inculpatul S.M. au continuat să lovească victima, şi la un moment dat au aruncat punga în care fusese introdusă o parte din hainele pătate de sânge ale victimei. La una din opriri, P.I. a coborât din autoturismul condus de inculpatul S.M. şi s-a urcat în autoturismul condus de M.C.E. Pe drum, la un moment dat maşina condusă de M.C.E. a depăşit maşina condusă de S.M.
Locul accidentului a fost situat pe raza comunei Dâmbovicioara, sat Valea Vidii, judeţul Argeş, în imediata apropiere a şoselei Piteşti - Braşov, la km.+800 m, în acest loc şoseaua prezentând o curbă la stânga în direcţia spre Braşov, marginea din stânga în direcţia spre Braşov, marginea din stânga având pădure în rampă, iar pe dreapta existând pădure în vale. La faţa locului, ulterior a fost descoperit autoturismul ars în întregime, în interior găsindu-se cadavrul calcinat complet al victimei E.C., din care au rămas o parte din oase.
După ce a fost stabilit locul unde urma să fie înscenat accidentul, inculpaţii S.M., T.P. şi L.M. au scos victima din portbagaj, au aşezat-o pe jos pe şosea, sprijinită de una din roţile din spate ale maşinii. În acest timp, inculpaţii care îşi continuaseră traseul înspre localitatea Piteşti, M.C.E. şi M.V., împreună cu P.I., au fost contactaţi telefonic şi s-au întors înspre Braşov şi, trecând înspre locul ales de inculpatul S.M., au observat-o pe victimă în poziţia arătată mai sus. Inculpatul M.C.E. a condus mai departe autoturismul, în timp ce inculpatul M.V. le dădea indicaţii celorlalţi, pe geamul deschis, spunându-le ce să facă.
Inculpaţii S.M., T.P. şi L.M. au aşezat victima pe scaunul din faţă şi apoi inculpatul S.M. a scos bidoanele de diluant din maşină, le-a vărsat în portbagaj şi pe maşina din spate, inculpatul T.P. a turnat diluant şi pe victimă, după care toţi trei au împins maşina în râpă înscenând un accident de circulaţie. Cu aceeaşi ocazie, a fost scos şi buşonul rezervorului de combustibil, aspect care întăreşte bănuiala că incendierea autoturismului a fost voluntară. Inculpatul T.P. a fost acela care a avut o brichetă şi a dat foc maşinii. Apoi, cu toţii s-au reîntors în Braşov cu autoturismul inculpatului M.C.E., iar pe drum inculpatul T.P. a aruncat sticlele goale de diluant şi un sac de nailon. În timpul în care se îndreptau spre Braşov, inculpatul T.P. i-a spus lui M.V. să stea liniştit pentru că i-a pus punga pe cap victimei şi a stropit-o cu diluant.
În ceea ce-l priveşte pe M.C.E., din declaraţiile celorlalţi inculpaţi, inclusiv cele ale lui M.C.E., reiese că de mai multe ori acesta a rămas singur, atunci când a ieşit din biroul inculpatului M.V., la depozit, în maşină pentru câteva momente, când inculpatul M.V. s-a dat jos pentru a discuta cu inculpaţii din cealaltă maşină, şi că avea telefonul la el, dar nu l-a folosit pentru că avea tastatura blocată, aspect ce nu a fost reţinut de instanţa de fond deoarece apelarea poliţiei este gratuită.
Referitor la constrângerea morală, s-a considerat de către instanţa de control judiciar că din nicio probă administrată în cauză nu a rezultat că relaţia dintre cei doi inculpaţi M.C.E. şi M.V. se întemeia pe constrângere, şantaj sau orice altă metodă de a determina prestarea unor servicii în alte condiţii decât de bună voie. Se reţine că relaţia dintre cei doi dura de câţiva ani şi consta în oferirea de servicii de către M.C.E. şi plata acestora de către M.V. S-a mai acordat valoare declaraţiei inculpatului M.V., care a susţinut că nu l-a constrâns în niciun fel pe M.V., că acesta nu a avut intenţia să plece, iar dacă ar fi manifestat o asemenea intenţie i-ar fi interzis, deoarece serviciile erau remunerate şi nu se întâmpla prima oară acest fapt.
Se mai susţine că inculpatul M.C.E. nu depindea nici din punct de vedere material de serviciile pe care le oferea inculpatului M.V., nu era într-o poziţie de dependenţă absolută faţă de acesta din urmă, astfel încât să nu aibă altă variantă decât participarea şi ajutarea la desfăşurarea activităţii infracţionale, oricare ar fi fost natura acesteia.
S.R.I. a comunicat cu adresa din data de 15 aprilie 2004 că aspectele prezentate de inculpatul M.C.E. martorului S.S. nu au fost rezultatul unei colaborări dintre această instituţie şi inculpat.
Mai mult decât atât, martorul S.S. (ofiţer S.R.I.) a declarat că grupul infracţional condus de M.V. nu prezenta interes pentru siguranţa naţională, acesta fiind motivul pentru care M.C.E. nu a primit vreo însărcinare în sensul obţinerii de informaţii despre activitatea grupului condus de M.V.
În recurs, prin Decizia penală nr. 6127 din data de 24 octombrie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, faţă de inculpatul M.C.E. s-a reţinut că faţă de momentul în care a fost atras în grupul agresorilor, pedeapsa acestuia se impunea a fi majorată, aceasta fiind insuficientă în special prin raportare şi la posibilitatea salvării vieţii victimei, chiar şi în acel moment în care a ajuns şi a rămas la locul crimei. S-a mai reţinut că inculpatul nu a fost constrâns, nu a plecat, după cum putea să o facă, mai ales în momentul în care a realizat care este rolul său de a transporta persoanele menţionate, pentru a se duce la bun sfârşit planul criminal. S-a considerat că prin prezenţa sa la locul faptei a fost un sprijin moral pentru prietenul său inculpatul M.V., pentru că tot în acele momente victima a mai fost înjunghiată de două ori în gât.
Pentru a se putea dovedi calitatea de colaborator/informator/sursă a numitului M.C.E. cu S.R.I. instanţa a purtat o lungă colaborare cu această instituţie, în final reuşindu-se declasificarea parţială doar a două înscrisuri, respectiv a raportului pe care M.C.E. îl face către S.R.I. pentru a reclama faptele din noaptea de 24 - 25 septembrie 2002 şi a notei pe care ofiţerul o face ca urmare a informării sale de către M.C.E. Deşi acestea au loc la scurt timp după comiterea faptei, informaţiile fiind transmise tot pe cale clasificată către I.G.P.R., cercetările în cauză demarează după aproape un an, când inculpatul S.M. se autodenunţă.
Prin urmare, s-a reţinut că pe calea revizuirii nu s-a putut obţine un document cu caracter oficial din care să reiasă natura relaţiilor pe care inculpatul M.C.E. a avut-o cu S.R.I. prin intermediul ofiţerului S.S., respectiv dacă a fost oficial sau un colaborator sau informator al acestei instituţii, dacă acesta a fost sau nu infiltrat în grupul M.V. pentru a culege informaţii şi deci dacă prezenţa sa în împrejurările din noaptea crimei s-au datorat faptului că natura „relaţiilor"; sale cu M.V. şi grupul acestuia se datorau faptului că M.C.E. culegea informaţii despre acest grup, şi deci între acesta şi ceilalţi nu exista o relaţie de prietenie, iar cele de afaceri erau doar un pretext pentru a asigura contactul cu grupul.
Lipsind accesul la alte informaţii, pentru a se dovedi cu certitudine calitatea de informator sau din potrivă, lipsa acestei calităţi, instanţa acordă o maximă valenţă declaraţiei martorului S.S., din analiza căreia reiese că inculpatul a avut această calitate, acesta fiind motivul pentru care se afla în preajma grupului condus de M.V. Prin urmare, prezenţa sa nu s-a datorat relaţiei de prietenie dintre inculpatul M.C.E. şi M.V. şi nici naturii relaţiilor aşa-zis comerciale dintre cei doi, ci faptului că inculpatul M.C.E. culegea date despre acest grup, pe care le furniza S.R.I. prin intermediul ofiţerului S.S. În virtutea acestei apărări, nu se poate reţine în sarcina inculpatului complicitatea pentru niciuna din infracţiunile reţinute în sarcina sa, deoarece prezenţa sa s-a datorat calităţii de informator şi nu aceleia de complice moral sau material pentru inculpatul M.V., care cu sau fără prezenţa inculpatului M.C.E. şi-ar fi pus oricum acelaşi plan în aplicare.
Aspectele mai sus precizate conduc la concluzia că în ceea ce priveşte infracţiunea de omor, reţinută în sarcina inculpatului sub forma complicităţii, nu întruneşte elementele constitutive ale acesteia, sub aspectul laturii subiective, iar în ceea ce priveşte infracţiunea de lipsire de libertate, tot în forma complicităţii, instanţa a reţinut că inculpatul nu este autorul acestei infracţiuni.
Împotriva acestei decizii a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov, care a criticat-o ca nelegală, considerând că nu s-au descoperit fapte sau împrejurări noi necunoscute de instanţă la soluţionarea fondului cauzei.
Prin Decizia penală nr. 73/AP din 21 octombrie 2009, Curtea de Apel Braşov a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov împotriva Sentinţei penale nr. 853/S din 20 noiembrie 2008 pronunţată de Tribunalul Braşov în Dosarul nr. 4255/62/2007 şi a Încheierii de admitere în principiu pronunţată de aceeaşi instanţă în şedinţa publică din 25 iulie 2007, pe care le desfiinţează în tot şi, rejudecând:
Respinge cererea de revizuire formulată în temeiul dispoziţiilor art. 394. alin. (1) lit. a) C. proc. pen. de către condamnatul M.C.E. împotriva dispoziţiilor Sentinţei penale nr. 598/S din 10 noiembrie 2004 a Tribunalului Braşov.
A fost obligat apelantul revizuent M.C.E. la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de prim control judiciar a reţinut următoarele:
Instanţa de fond şi cele de control judiciar au avut în vedere la pronunţarea soluţiilor de condamnare corespondenţa purtată cu S.R.I., iar admiterea în principiu a cererii de revizuire s-a făcut în absenţa oricăror alte probe care să infirme ceea ce instanţele anterioare au statuat, cu putere de lucru judecat. Revizuentul a avut oportunitatea formulării căilor de atac împotriva hotărârii instanţei de fond, ce cuprinde referiri atât la apărările inculpatului, cât mai ales la înscrisurile având caracter clasificat, al căror conţinut a fost expus în considerentele hotărârii de fond.
Dată fiind declaraţia martorului S.S., instanţa de apel a apreciat că inculpatul revizuent şi-a arogat el însuşi calitatea de informator al S.R.I. Mai mult, probele care au determinat pronunţarea soluţiei criticate sunt identice din punct de vedere a calităţii informaţiilor furnizate cu cele avute în vedere de instanţele care au judecat fondul cauzei, nepunându-se problema unor elemente noi, apărute din alte fapte şi împrejurări cunoscute după ce hotărârea penală a rămas definitivă.
Legea condiţionează dovedirea cazurilor de revizuire de folosirea anumitor mijloace de probă, or în speţă nu s-au descoperit fapte sau împrejurări noi, alte fapte probatorii, omiţându-se că ceea ce se cere a fi nouă este fapta probatorie, şi nu mijlocul nou de probă care ar dovedi o faptă probatorie pe care instanţa de fond a analizat-o, considerând-o inexistentă.
Împotriva soluţiei primei instanţe au promovat apel şi condamnaţii L.M. şi T.P., deşi nu figurau ca părţi la momentul soluţionării cererii.
Elementele de noutate invocate de revizuent sunt bazate pe existenţa unor înscrisuri din care rezultă calitatea sa de sursă a S.R.I. şi faptul că participarea sa la faptă s-a datorat misiunii de a se infiltra în grupul infracţional condus de M.V. în scopul obţinerii de date.
Condamnatul a mai invocat în apărare şi teza constrângerii morale exercitată de inculpatul M.V., sub imperiul căreia a săvârşit faptele ce i se reţin în sarcină, apărări care au fost înlăturate de instanţele de fond, cu motivarea că din corespondenţa purtată cu S.R.I. reiese că componenţa şi activitatea acestui grup infracţional nu interesa S.R.I., nevizând chestiuni care să pună în pericol siguranţa naţională. Mai mult, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a înlăturat, prin Decizia penală nr. 6127 din 24 octombrie 2006, apărarea pe care şi-a construit-o revizuentul, axată fiind pe calitatea sa de informator S.R.I., iar ceea ce se încearcă acum este o prelungire a probatoriului administrat cu prilejul fondului.
Cazul de revizuire prevăzut de art. 394 lit. a) C. proc. pen. nu se referă la descoperirea de probe noi, căci în acest mod revizuirea s-ar transforma într-un nou grad de jurisdicţie soldat cu continuarea probatoriului.
Noile fapte şi împrejurări sunt cele care urmează a fi confirmate de probe noi, însă nu probele noi formează temeiul revizuirii, ci faptele şi împrejurările pe care le dovedesc.
Or, în speţă, atât teza referitoare la calitatea de colaborator şi informator al S.R.I. a inculpatului revizuent M.C.E., cât şi chestiunea constrângerii psihice invocată de acesta ca fiind starea sub imperiul căreia a săvârşit faptele ce i se impută au fost înlăturate motivat de către instanţele de fond care, în vederea stabilirii calităţii care a determinat prezenţa acestuia în locul şi la momentul săvârşirii faptei, au purtat o corespondenţă cu S.R.I., au audiat nemijlocit martorul S.S., ca reprezentant al acestei instituţii, din declaraţia căruia a rezultat că gruparea condusă de M.V. nu prezenta interes pentru siguranţa naţională şi nu preocupa S.R.I. Covasna anterior datei de 2 octombrie 2004.
Prin urmare, aspectul că prezenţa revizuentului M.C.E. în gruparea formată de coinculpaţi s-a datorat nu calităţii sale de informator, ci calităţii sale de complice moral sau material, reiese din cuprinsul hotărârii de condamnare, nefiind o împrejurare nouă, necunoscută instanţei de fond, care pornind de la dezvăluirile acestuia către S.R.I. Covasna i-a reţinut circumstanţele atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) şi c) C. pen., după cum, pe de altă parte a fost înlăturată motivat şi teza constrângerii morale exercitată asupra sa de inculpatul M.V.
Mai mult, un informator nu este protejat atunci când el însuşi săvârşeşte o infracţiune sau contribuie la materializarea unei fapte penale, el sesizează doar anumite aspecte organului cu care colaborează, nefiind un investigator sub acoperire a cărui activitate este coordonată în prealabil de procuror, care îl autorizează pentru investigarea unui caz concret, emiţând în acest scop o ordonanţă, sau un colaborator care lucrează sub îndrumarea şi supravegherea D.I.I.C.O.T.
Nefiind un cadru legal pentru calitatea de informator al unui serviciu de informaţii, nu putem stabili limitele mandatului acordat, creându-se premisa unui abuz în temeiul acestei calităţi.
Împrejurarea că activitatea sa de informator ar fi fost de folos S.R.I. nu îl poate exonera pe revizuent de răspundere penală în cazul participării sale la săvârşirea unei fapte penale.
În consecinţă, în speţă nu sunt îndeplinite condiţiile care reglementează cazul de revizuire prevăzut de art. 394 lit. a) C. proc. pen., atâta timp cât legiuitorul se referă la „fapte"; şi „împrejurări"; necunoscute de instanţa care a pronunţat hotărârea definitivă, iar ceea ce s-a urmărit prin promovarea acestei cereri a fost practic continuarea probaţiunii.
A descoperi un anumit fapt sau o anumită împrejurare înseamnă ca acel fapt (sau acea împrejurare) să fie, la un moment dat, pentru prima oară cunoscut. Descoperirea unui fapt sau a unei împrejurări în materia revizuirii înseamnă pe de o parte, cunoaşterea pentru prima oară a acelui fapt după soluţionarea cauzei, iar pe de altă parte, necunoaşterea faptei să se refere doar la instanţa care a pronunţat hotărârea de bază, indiferent dacă acele fapte sau împrejurări au fost cunoscute de părţi înainte sau în timpul judecării cauzei.
Or, aspectele astăzi invocate nu au fost cu totul străine dosarului cauzei, nu sunt complet în afara lucrărilor dosarului, ci dimpotrivă, au putut fi luate în considerare, discutate şi evaluate, instanţele de fond pronunţându-se motivat asupra lor.
Mai mult, probele propuse în susţinerea cererii de revizuire nu pot fi considerate ca „noi"; dacă se referă la o apărare identică cu cea formulată cu ocazia judecării cauzei în fond.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs condamnatul revizuent M.C.E. care a criticat-o ca nelegală şi netemeinică.
În dezvoltare, acesta a susţinut că decizia instanţei de apel este în contradicţie cu jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care a stabilit că prin „probe noi” avute în vedere de art. 394 lit. a) C. proc. pen. se pot înţelege şi probe care au existat la dosarul cauzei şi cu privire la care instanţele nu s-au pronunţat, fie că nu existau mijloace de probă pentru administrarea acesteia, fie că instanţele nu s-au raportat deloc la ele cu ocazia pronunţării. Documentele declasificate parţial de instanţa de fond în al doilea ciclu procesual, coroborate cu declaraţiile martorilor din care rezultă calitatea specială a revizuirii recursului incidentă dispoziţiilor art. 394 lit. a) C. proc. pen., în acest sens fiind şi Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 1692/2005 şi 2042/2008. A mai arătat recurentul că în mod greşit s-a reţinut că asupra sa nu s-a exercitat niciun fel de constrângere.
Examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate, precum şi din oficiu, în limitele art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că aceasta este legală şi temeinică, recursul fiind nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Din interpretarea dispoziţiilor art. 393 şi 394 C. proc. pen. rezultă că revizuirea este un mijloc procesual prin folosirea căruia pot fi înlăturate erorile judiciare cu privire la faptele reţinute printr-o hotărâre judecătorească definitivă, erori determinate de necunoaşterea de către instanţele care au soluţionat cauza a unor împrejurări în care adoptarea unei hotărâri conform cu adevărul şi deci, inexistente în materialul probator de la dosar.
Din analiza dispoziţiilor art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. rezultă că revizuirea întemeiată pe descoperirea de fapte sau împrejurări noi este în sensul că:
- trebuie să fie vorba de descoperirea unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei;
- faptele sau împrejurările noi să poată dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare ori de condamnare.
Cu privire la înţelesul expresiei „fapte sau împrejurări”, în literatura de specialitate, ca şi în practica judiciară s-a considerat că semnifică probele propriu-zise, adică elementele de fapt cu caracter informativ cu privire la ceea ce trebuie dovedit în căile de atac a revizuirii respectiv, orice întâmplare, situaţie, stare care în mod autonom sau în coroborare cu alte probe poate duce la dovedirea netemeiniciei hotărârii de achitare, încetare a procesului penal sau de condamnare.
Aşa cum a stabilit încă din 1976 Tribunalul Suprem (Decizia nr. 1643/1976) textul art. 394 lit. a) C. proc. pen. se referă la „fapte şi împrejurări”, deci la fapte probatorii şi nu la probe noi, căci altfel s-ar transforma într-un nou grad de jurisdicţie în care s-ar putea continua probaţiunea, situaţie de natură a afecta principiul raporturilor juridice, aplicabil şi în materie penală ca parte a procesului echitabil. Fără îndoială că noile fapte sau împrejurări urmează a fi dovedite de probe noi. Dar elementele de probă noi la care se referă art. 394 lit. a) C. proc. pen. trebuie să fie de natură a recunoaşte fie că faptul constatat nu a existat, fie că cel condamnat nu a luat parte la comiterea lui.
În speţă, elementele de noutate invocate de revizuent se bazează pe existenţa unor înscrisuri din care rezultă calitatea sa de sursă a S.R.I. şi faptul că participarea sa la faptă s-ar fi datorat misiunii de a se infiltra în grupul infracţional condus de M.V. în scopul obţinerii de date, precum şi pe teza constrângerii morale exercitate de inculpatul M.V.
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului rezultă însă că atât teza referitoare la calitatea de colaborator şi informator al S.R.I., cât şi teza constrângerii morale au constituit apărări constante ale revizuentului pe parcursul judecării pe fond şi în căile de atac.
Cele două înscrisuri declasificate - raportul pe care M.C.E. l-a făcut către S.R.I., în care sesizează faptele petrecute în noaptea de 24 - 25 septembrie 2002 şi nota pe care ofiţerul S.S. a făcut-o ca urmare a informării sale de către M.C.E. - deşi sunt „probe noi”, necunoscute de instanţă la momentul soluţionării cauzei, acestea nu probează fapte sau împrejurări noi necunoscute instanţei, ci doar completează mijloacele de probă deja administrate sub acest aspect de instanţa de fond, urmare apărărilor invocate de M.C.E.
Aspectele invocate de revizuent privind calitatea sa de colaborator/informator S.R.I. nu presupune noutate pentru judecător, iar probele administrate de instanţa de revizuire sunt identice din punct de vedere al informaţiilor furnizate cu cele avute în vedere de instanţele care au judecat fondul cauzei, care au reţinut că la corespondenţa purtată cu S.R.I. a reieşit că activitatea şi componenţa grupului condus de M.V. nu interesa S.R.I., nefiind chestiuni care să pună în pericol siguranţa naţională.
Apărarea condamnatului M.C.E., axată pe calitatea sa de colaborator al S.R.I., a fost evaluată şi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă de recurs, prin Decizia penală nr. 6127 din 24 octombrie 2006, fiind înlăturată ca neîntemeiată.
De asemenea, teza constrângerii morale a fost înlăturată motivat de instanţa de fond, ca şi de instanţa de control judiciar, care au reţinut că inculpatul M.C.E. a avut posibilitatea să plece de la locul faptei, a rămas singur de mai multe ori, atunci când a ieşit din biroul inculpatului M.V. la depozit, dar şi în autoturism, când M.V. a coborât pentru a discuta cu inculpaţii la cealaltă maşină, avea telefonul la el, dar nu l-a folosit.
În consecinţă, cum în calea revizuirii nu s-a constatat existenţa unor fapte sau împrejurări noi, soluţia instanţei este legală şi temeinică şi urmează a fi menţinută.
Aşa fiind, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul revizuentului va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-revizuent condamnat M.C.E. împotriva Deciziei penale nr. 73/Ap din 22 octombrie 2009, pronunţată de Curtea de Apel Braşov în Dosarul nr. 4255/62/2007.
Obligă pe recurentul-revizuent condamnat la plata sumei de 600 RON, cheltuieli judiciare către stat.
Dispune scutirea apărătorului ales al recurentului, avocat P.D., de plata amenzii judiciare în cuantum de 5.000 RON, aplicată prin încheierea de şedinţă din data de 1 iulie 2010.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică azi, 28 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1749/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3810/2010. Penal → |
|---|
