ICCJ. Decizia nr. 3810/2010. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3810/2010
Dosar nr. 4465/114/2009
Şedinţa publică din 28 octombrie 2010
Asupra recursului penal de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 34 din 17 martie 2010, în conformitate cu prevederile art. 334 C. proc. pen., a fost respinsă cererea inculpatului major B.I. privind schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 197 alin. (3) cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 198 C. pen.
În conformitate cu prevederile art. 334 C. proc. pen., a fost admisă cererea inculpatului minor N.I. şi a fost dispusă schimbarea încadrării juridice dată faptei prin actul de sesizare, prevăzută de art. 197 alin. (3) în referire la art. 99 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 113 NCP), în infracţiunea prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 197 alin. (3) C. pen. în referire la art. 99 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 113 NCP)
În baza prevederilor art. 197 alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen. şi art. 74 - 76 lit. a) C. pen. în referire la art. 80 C. pen., a condamnat pe inculpatul major B.I. la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare.
În conformitate cu prevederile art. 65 C. pen. a interzis inculpatului B.I. pe o durată de 2 ani drepturile prevăzute în art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 861 - 862 C. pen., a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare pe durata termenului de încercare de 6 ani.
În conformitate cu prevederile art. 863 C. pen., pe durata termenului de încercare, inculpatul B.I. trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Buzău la datele stabilite de această instituţie;
b) să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;
c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.
În conformitate cu dispoziţiile art. 864 C. pen., atrage atenţia inculpatului B.I.
În conformitate cu prevederile art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a fost dedusă la zi reţinerea şi arestarea preventivă începând cu data de 22 septembrie 2009.
În conformitate cu prevederile art. 350 alin. (3) lit. b) C. proc. pen., s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului B.I., arestat preventiv de sub puterea Mandatului de arestare din 23 septembrie 2009, emis de Tribunalul Buzău în Dosarul nr. 4256/114/2009, dacă nu este arestat în altă cauză.
În baza prevederilor art. 20 C. pen. raportat la art. 197 alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 74 - 76 C. pen. în referire la art. 99 şi art. 109 alin. (3) C. pen., a condamnat pe inculpatul minor N.I. la pedeapsa de 1 (unu) an închisoare.
În conformitate cu prevederile art. 1101 C. pen. şi art. 110 C. pen., a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata termenului de încercare de 2 ani.
În conformitate cu prevederile art. 1101 C. pen., pe durata termenului de încercare, dar până la împlinirea vârstei de 18 ani, încredinţează supravegherea minorului tatălui său, N.N., iar după împlinirea vârstei de 18 ani, acesta trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Buzău la datele stabilite de această instituţie;
b) să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;
c) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.
În conformitate cu prevederile art. 1101 alin. (2) C. pen., a atras atenţia inculpatului minor N.I.
A fost dedusă la zi reţinerea şi arestarea preventivă, începând cu data de 22 septembrie 2009.
În conformitate cu prevederile art. 350 alin. (3) lit. b) C. proc. pen., a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului minor N.I., arestat preventiv, de sub puterea Mandatului de arestare din 23 septembrie 2009, emis de Tribunalul Buzău în Dosarul nr. 4256/114/2009, dacă nu este arestat în altă cauză.
A constatat că D.G., în calitate de reprezentant legal al părţii vătămate minore D.M., a primit câte 500 RON, cu titlu de daune morale de la B.A. - tatăl inculpatului B.I. şi de la N.N. - tatăl inculpatului minor N.I.
A obligat în solidar pe inculpatul B.I. şi inculpatul minor N.I., acesta din urmă în solidar cu tatăl său N.N. să achite părţii vătămate D.M. suma de 19.000 RON, cu titlu de daune morale.
A obligat pe fiecare inculpat, inculpatul minor N.I. în solidar cu partea responsabilă civilmente N.N. la 100 RON - onorariu apărător oficiu pentru partea vătămată D.M.
A obligat pe fiecare inculpat, pe inculpatul minor N.I. în solidar cu partea responsabilă civilmente N.N. la câte 500 RON, cheltuieli judiciare către stat, din care câte 150 RON, onorariu apărător oficiu.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că minora D.M. cunoştea un tânăr de 21 de ani care lucrase la tatăl său. În seara de 18 septembrie 2009, minora a convenit să se întâlnească cu acest tânăr la marginea satului pentru a sta de vorbă şi pentru a se plimba cu maşina acestuia. În momentul în care minora, victima, a urcat în autoturismul acelui tânăr pe nume L.A., a observat şi prezenţa celor doi inculpaţi.
Cei patru s-au deplasat la locuinţa bunicilor inculpatului minor N.I. Din autoturism au coborât inculpaţii şi partea vătămată, iar L.A. s-a întors cu propriul autoturism în sat.
Inculpaţii au condus-o pe partea vătămată într-un corp de casă nelocuit şi lipsit de mobilier, bunicii inculpatului minor locuind într-un alt corp de casă, aflat în aceeaşi curte.
Aici, cei doi inculpaţi au trecut la realizarea hotărârii de a întreţine relaţii sexuale cu minora D.M. Astfel, partea vătămată a fost dezbrăcată de către inculpatul N.I., care s-a aşezat peste ea încercând să întreţină un raport sexual, dar nu a reuşit; apoi, acesta, la semnul inculpatului major B.I., a părăsit încăperea, urmând să se întoarcă ulterior pentru a consuma actul sexual.
Inculpatul major B.I. a întreţinut relaţii sexuale cu victima D.M., reuşind să o defloreze. Revenind în cameră, după un timp, precipitat, inculpatul minor N.I. le-a spus celor doi să se îmbrace repede pentru că vine bunicul lui, întrucât se aprinsese lumina în celălalt corp de casă. Din acest motiv, inculpatul N.I. nu a mai încercat să consume actul sexual cu partea vătămată.
Raportul de primă expertiză medico-legală din 22 septembrie 2009 întocmit de Serviciul Judeţean de Medicină Legală Buzău confirmă că partea vătămată D.M., în vârstă de 13 ani, prezintă deflorare cu rupturi recente, a cărei dată de producere poate fi 18 septembrie 2009, că în secreţia vaginală s-a constatat absenţa spermatoizilor, concluzie ce se coroborează atât cu declaraţiile părţii vătămate, cât şi ale inculpaţilor, în special, ale inculpatului major B.I., care a relatat că din cauza apariţiei intempestive a celuilalt inculpat nu a ejaculat.
Referitor la natura constrângerii exercitate asupra părţii vătămate, instanţa a reţinut că aceasta a fost de natură psihică. Împrejurarea că aceasta a fost introdusă într-o încăpere nemobilată şi neiluminată, i-a indus o stare de temere. Temerea creată victimei i-a redus acesteia posibilitatea de a se opune, aflându-se într-o situaţie limită pentru vârsta sa fragedă, de numai 13 ani.
Infracţiunea de viol, reţine prima instanţă, este o infracţiune complexă şi presupune sub aspectul laturii obiective săvârşirea atât a unor acte de violenţă, fie şi de natură psihică, cât şi a actului sexual în sine.
În speţă, inculpatul minor, la semnul inculpatului major, a părăsit încăperea, lăsându-i pe cel din urmă şi victima împreună, raportul sexual având astfel loc.
Pe de altă parte, actul sexual al inculpatului minor N.I. cu victima nu a mai avut loc datorită aprinderii intempestive a sistemului de iluminat din corpul de casă în care locuia bunicul acestuia.
Ori, acţiunea inculpatului minor este oprită din motive independente de voinţa acesteia.
Aşa fiind, consideră instanţa că există tentativă la săvârşirea infracţiunii de viol pentru că minorul N.I. luase hotărârea de a avea raport sexual cu victima şi pusese efectiv în executare această rezoluţie. Astfel, inculpatul minor, în momentele prealabile, înfrânsese voinţa victimei prin introducerea acesteia în acea încăpere, prin faptul că o dezbrăcase, dar executarea nu şi-a produs efectul, a fost oprită prin aprinderea intempestivă a luminii în corpul de casă alăturat, unde se afla bunicul acestuia.
Raportat la cele expuse, tribunalul a respins cererea inculpatului major B.I. privind schimbarea încadrării juridice dată faptei prin actul de sesizare în infracţiunea prevăzută de art. 198 C. pen.
În drept, s-a apreciat că în cazul inculpatului major B.I. există infracţiunea de viol prevăzută de art. 197 alin. (3) cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen.
În cazul inculpatului minor N.I., s-a considerat că încadrarea corectă dată faptei este tentativa la viol prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen. cu aplicarea art. 99 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 113 NCP)
Tribunalul a apreciat că cei doi inculpaţi trebuie să beneficieze de circumstanţe atenuante prevăzute de art. 74 - 76 C. pen. întrucât aceştia se află în plină formare a personalităţii psihosociale.
Pe tot parcursul procesului penal, cei doi inculpaţi au dovedit că au realizat gravitatea faptei, pe care o regretă sincer.
S-a apreciat de către prima instanţă că scopul pedepselor aplicate celor doi inculpaţi poate fi atins şi fără executare în regim de detenţie, avându-se în vedere aceleaşi argumente, precum şi lipsa de antecedente penale, poziţia sinceră, recunoaşterea faptei, regretul sincer manifestat, precum şi acordul exprimat faţă de pretenţiile civile ale părţii vătămate.
Prin Decizia penală nr. 56 din 16 iunie 2010, Curtea de Apel Ploieşti a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău împotriva Sentinţei penale nr. 34 din 17 martie 2010 a Tribunalului Buzău.
A desfiinţat în parte, în latură penală, sentinţa primei instanţe, în sensul că:
Au fost majorate pedepsele principale aplicate de la 1 an la 4 ani închisoare pentru inculpatul N.I. şi de la 3 ani la 7 ani închisoare pentru inculpatul B.I.
A fost majorată pedeapsa complementară aplicată inculpatului B.I., de la 2 ani la 4 ani.
Conform art. 71 C. pen., a aplicat fiecărui inculpat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., începând cu data rămânerii definitive a prezentei decizii pentru inculpatul B.I. şi împlinirea vârstei de 18 ani pentru inculpatul N.I.
Au fost înlăturate dispoziţiile prevăzute de art. 1101 C. pen. şi art. 861 C. pen. privind suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pentru ambii inculpaţi.
A computat în cazul fiecărui inculpat din durata pedepselor reţinerea şi arestarea preventivă, de la 22 septembrie 2009 la 17 martie 2010.
A menţinut în rest dispoziţiile sentinţei atacate.
A respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul N.I.
A fost obligat apelantul-inculpatul N.I., în solidar cu partea responsabilă civilmente N.N., la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a adopta această decizie, instanţa de control judiciar a reţinut, în esenţă, că pe baza probelor şi mijloacelor de probă administrate în timpul urmăririi penale, respectiv procesul-verbal de consemnare a plângerii formulate de D.G., reprezentantul legal al părţii vătămate D.M., declaraţiile acesteia, procesul-verbal de cercetare la faţa locului şi planşele foto, raportul de primă expertiză medico-legală din 22 septembrie 2009, întocmit de Serviciul Judeţean de Medicină Legală Buzău, procesele-verbale de constatare, declaraţiile martorilor P.F.C., A.I.M., B.N., B.I.A., A.D., D.M., L.A., actele de stare civilă ale victimei, ataşate în copie, Adresa din 29 septembrie 2009 a Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului - Serviciul de intervenţie specializată evaluare şi consiliere a copilului, referatul de evaluare a inculpatului minor N.I. întocmit de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Buzău, raportul aceluiaşi serviciu privind pe minora D.M., înregistrat la 3 martie 2010 şi declaraţiile inculpaţilor, prima instanţă a reţinut corect şi complet situaţia de fapt.
Sub aspectul încadrării juridice, s-a apreciat că fapta săvârşită de inculpatul major B.I., de a întreţine raport sexual prin constrângere cu partea vătămată D.M., în vârstă de 13 ani, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de viol în formă agravată prevăzută de art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen., cu aplicarea dispoziţiilor art. 75 lit. c) C. pen., întrucât fapta a fost comisă cu un minor, iar cea săvârşită de inculpatul minor N.I. întruneşte elementele constitutive ale tentativei la aceeaşi infracţiune, încadrarea juridică stabilită de tribunal fiind corespunzătoare faptelor şi vinovăţiei inculpaţilor.
În ceea ce priveşte individualizarea judiciară a pedepselor, instanţa de apel a apreciat că instanţa de fond nu a evaluat în mod corespunzător toate criteriile cuprinse în art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv gradul de pericol social ridicat al faptei, concretizat şi în limitele de pedeapsă prevăzute de lege, respectiv închisoarea de la 10 la 25 de ani, circumstanţele în care au fost comise şi persoana fiecărui inculpat, constatând că deşi în favoarea acestora s-au reţinut, în mod corect, circumstanţele atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) C. pen., pedeapsa de 1 an închisoare aplicată inculpatului minor N.I. şi cea de 3 ani închisoare aplicată inculpatului major B.I., a căror executare a fost suspendată sub supraveghere, sunt pedepse prea blânde şi nu pot asigura scopul de prevenţie generală şi specială cerut de art. 52 C. pen., impunându-se majorarea pedepselor şi executarea acestora în regim de detenţie.
Împotriva ambelor hotărâri a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, criticându-le sub trei aspecte:
1. Greşita schimbare a încadrării juridice a faptei săvârşite de inculpatul minor N.I., din infracţiunea de viol prevăzută de art. 197 alin. (3) C. pen. în tentativă la viol, deşi materialul probator - susţine procurorul - dovedeşte consumarea infracţiunii de viol de către acest inculpat, făcând referire la declaraţiile părţii vătămate, care a arătat că atunci când inculpatul N.I. s-a aşezat peste ea, a simţit dureri în zona genitală.
2. Greşita reţinere în favoarea celor doi inculpaţi a circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 C. pen., solicitând înlăturarea acestora şi aplicarea unor pedepse just individualizate, cu respectarea criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
3. Nelegalitatea pedepsei aplicate inculpatului minor N.I. pentru tentativă la viol în condiţiile reţinerii circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 - 76 C. pen.; se arată, astfel, că pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată de prima instanţă depăşeşte minimul special prevăzut de lege, în acest caz de 2 ani şi 6 luni închisoare.
Examinând motivele de recurs invocate de procuror, precum şi din oficiu, ambele hotărâri, potrivit art. 3859 alin. (3) C. pen. coroborat cu art. 3856 alin. (1) şi 3857 alin. (1) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este fondat numai în ceea ce priveşte nelegalitatea pedepsei aplicate inculpatului N.I.
Cu privire la cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen.:
Atât instanţa de fond, cât şi instanţa de prim control judiciar au reţinut o situaţie faptică întemeiată pe o analiză judicioasă a probelor administrate pe parcursul procesului penal, din care rezultă că în seara zilei de 18 septembrie 2009, inculpaţii N.I. şi B.I. au condus-o pe partea vătămată D.M., în vârstă de 13 ani, într-un corp de casă nelocuit din curtea locuinţei bunicului inculpatului N.I., cu intenţia de a întreţine relaţii sexuale cu aceasta. Inculpatul N.I. a dezbrăcat-o pe partea vătămată, deşi aceasta i-a spus că are 13 ani, că este virgină şi că nu doreşte să întreţină relaţii sexuale, după care s-a aşezat deasupra acesteia, încercând să întreţină un raport sexual fără a reuşi, iar inculpatul B.I. a avut un raport sexual consumat cu minora, împotriva voinţei acesteia, reuşind să o defloreze.
Totodată, încadrarea juridică a faptei comise de inculpatul minor N.I. a fost corect stabilită de prima instanţă - menţinută şi de instanţa de apel - ca fiind tentativă la infracţiunea de viol prevăzută în art. 20 raportat la art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen., solicitarea procurorului de a se reţine în sarcina acestuia infracţiunea de viol prevăzută în art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen. fiind nefondată.
Astfel, potrivit art. 197 alin. (1) C. pen., infracţiunea de viol constă în „actul sexual, de orice natură, cu o persoană de sex diferit sau de acelaşi sex, prin constrângerea acesteia sau profitând de imposibilitatea ei de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa.”
Ca atare, infracţiunea de viol este o infracţiune complexă, al cărei element material al laturii obiective se poate realiza fie prin două acţiuni distincte, dar conjugate (actul sexual - acţiune scop, realizat prin acţiunea de constrângere - acţiune mijloc), fie printr-o acţiune (actul sexual) realizată în anumite condiţii care exclud consimţământul victimei (imposibilitatea ei de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa).
Prin Decizia nr. 3/2005 pronunţată în recurs în interesul legii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţiile unite, a stabilit că prin act sexual de orice natură se înţelege „orice modalitate de obţinere a unei satisfacţii sexuale, prin folosirea sexului sau acţionând asupra sexului, între persoane de sex diferit sau de acelaşi sex.”
În această interpretare, noţiunea de act sexual de orice natură include atât raporturile sexuale normale, dar şi cele nefireşti, homosexuale.
Rezultă deci că, în înţelesul art. 197 alin. (1) C. pen., orice modalitate în care au loc raporturile sexuale între persoane de sex diferit, precum şi relaţiile sexuale între persoane de acelaşi sex, constituie act sexual.
Dar, spre deosebire de actul de perversiune sexuală, actul sexual înseamnă, în primul rând, penetraţia sexuală, indiferent dacă se realizează prin conjuncţie corporală între agresor şi victimă sau prin folosirea unui corp străin, iar dacă oricare dintre aceste acte are loc prin una dintre formele de constrângere menţionate în art. 197 alin. (1) C. pen., fapta constituie infracţiunea de viol.
Din cele expuse mai sus rezultă că infracţiunea rămâne în forma tentativei ori de câte ori activitatea infracţională a fost oprită înainte de consumarea actului sexual. Limita superioară a tentativei la viol o constituie întreruperea acţiunii de executare înainte de realizarea actului sexual, iar dacă această limită a fost depăşită, există infracţiunea de viol în formă consumată.
În speţa de faţă, partea vătămată D.M. a susţinut în mod constant că inculpatul minor N.I. a încercat să întreţină raport sexual cu ea, dar nu a reuşit. Astfel, în faza de urmărire penală, aceasta a declarat că „N.I. a încercat să mă penetreze însă nu a reuşit şi s-a dat la o parte (…)”.
Aceeaşi poziţie a avut-o partea vătămată şi pe parcursul cercetării judecătoreşti, aceasta declarând încă o dată că inculpatul N.I., „m-a trântit jos, m-a dezbrăcat el, s-a dezbrăcat şi el şi a încercat să profite de mine, s-a pus peste mine, eu am zis că nu vreau şi nu vreau. B. s-a ridicat de pe mine (…), B. fiind inculpatul N.I. (…)”.
Chiar dacă în timpul urmăririi penale partea vătămată a declarat şi că a avut dureri în zona genitală în momentul în care inculpatul N.I. s-a aşezat peste ea, această împrejurare nu constituie, prin ea însăşi, temei pentru reţinerea infracţiunii de viol în formă consumată, cu atât mai mult cu cât ulterior, pe parcursul cercetării judecătoreşti, partea vătămată nu a mai susţinut această afirmaţie care, oricum, rămâne singulară şi nu se coroborează cu nicio altă probă din dosar.
Inculpatul N.I. a recunoscut că a avut intenţia de a întreţine relaţii sexuale cu partea vătămată, dar nu şi-a dus la capăt rezoluţia infracţională întrucât s-a aprins lumina în imobilul în care locuia bunicul său.
Prin urmare, reţinerea în sarcina inculpatului N.I. a infracţiunii de viol în forma tentativei de către instanţele anterioare este în deplină concordanţă cu situaţia de fapt, aşa cum rezultă din probele administrate, critica parchetului vizând greşita încadrare juridică dată faptei inculpatului minor fiind neîntemeiată.
Cu privire la cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.:
În ceea ce priveşte reţinerea de către instanţele anterioare a circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) şi c) C. pen. în favoarea inculpaţilor, Înalta Curte constată că acestea se justifică, ambii inculpaţi având o conduită bună atât anterior comiterii faptelor, cât şi ulterior acestui moment. Astfel, inculpaţii erau elevi la data săvârşirii infracţiunilor, sunt la primul conflict cu legea penală, au recunoscut şi regretat săvârşirea faptelor, după punerea în libertate s-au prezentat la toate termenele de judecată şi, prin urmare, nu se impune înlăturarea circumstanţelor atenuante, aşa cum solicită procurorul.
Pedeapsa de 7 ani închisoare aplicată inculpatului major B.I. de către instanţa de prim control judiciar corespunde tuturor criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), reflectând atât gravitatea faptei, dedusă din împrejurările şi modalitatea în care a acţionat inculpatul, din vârsta părţii vătămate, din urmările produse mai ales asupra psihicului acesteia, cât şi datele pozitive care circumstanţiază persoana inculpatului, fiind de natură să asigure prevenţia generală şi specială, precum şi scopul educativ prevăzut de art. 52 C. pen.
În ceea ce priveşte pedeapsa aplicată inculpatului N.I. de către instanţa de prim control judiciar, Înalta Curte constată ca fiind întemeiată critica de nelegalitate formulată de procuror.
Astfel, infracţiunea de viol prevăzută de art. 197 alin. (3) C. pen. este sancţionată cu o pedeapsă cuprinsă între 10 şi 25 de ani închisoare. Tentativa la această infracţiune este pedepsită, conform art. 21 alin. (2) C. pen., cu închisoare de la 5 ani la 12 ani şi 6 luni. Cum inculpatul N.I. era minor la data comiterii faptei, potrivit art. 109 C. pen., limitele pedepselor se reduc la jumătate, respectiv la 2 ani şi 6 luni închisoare, limita minimă, şi la 6 ani şi 3 luni închisoare, limita maximă.
Reţinând în favoarea inculpatului circumstanţele atenuante prevăzute de art. 74 lit. a), c) C. pen., care nu sunt în concurs cu cauze de agravare pentru a fi incidente dispoziţiile art. 80 alin. (2) C. pen., instanţa de apel era obligată, potrivit art. 76 lit. d) C. pen., să aplice inculpatului minor o pedeapsă sub limita minimă specială de 2 ani şi 6 luni închisoare.
Prin urmare, pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată de instanţa de apel în baza art. 20 rap. la art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen. cu aplic. art. 99 şi 109 C. pen. şi art. 74 lit. a), c) C. pen., se situează în alte limite decât cele prevăzute de lege, fiind incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
Pentru aceste considerente, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C. pen., Înalta Curte va admite recursul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, va casa în parte decizia recurată şi, rejudecând, va coborî pedeapsa aplicată inculpatului N.I. sub limita minimă specială prevăzută de lege - ca efect al reţinerii în favoarea acestuia a circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a), b) C. pen. - până la 2 ani şi 5 luni închisoare, luând în considerare şi celelalte criterii prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), referitoare la pericolul social concret al faptei, împrejurările şi modalitatea în care a fost comisă, urmările produse sau care s-ar fi putut produce, precum şi necesitatea atingerii scopului preventiv - educativ prevăzut de art. 52 C. pen.
Se vor menţine celelalte dispoziţiile ale deciziei.
Conform dispoziţiilor prevăzute de art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti împotriva Deciziei penale nr. 56 din 16 iunie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, privind pe inculpaţii N.I. şi B.I.
Casează decizia penală atacată în parte, numai în ceea ce-l priveşte pe inculpatul N.I.
Reduce pedeapsa aplicată inculpatului minor N.I., de la 4 ani închisoare la 2 ani şi 5 luni închisoare.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat B.I., în sumă de 200 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat N.I., în sumă de 25 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 28 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3800/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1917/2010. Penal. Infracţiuni de corupţie... → |
|---|
