ICCJ. Decizia nr. 1749/2010. Penal
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1749/2010
Dosar nr. 1023/108/2008
Şedinţa publică din 4 mai 2010
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 128 din 8 mai 2009, Tribunalul Arad s-au dispus următoarele:
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a achitat pe inculpatul G.E.G. (fiul lui G. şi A.), pentru infracţiunea prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003, modificată şi republicată.
În baza art. 71 alin. (1) din OUG nr. 105/2001, modificată şi republicată cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) prin schimbarea încadrării juridice din rechizitoriu, din art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 70 alin. (1) din OUG nr. 105/2001 modificată şi republicată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 71 alin. (1) din OUG nr. 105/2001, modificată şi republicată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), a condamnat pe acest inculpat la:
- 2 (doi) ani închisoare pentru infracţiunea de trafic de migranţi, în formă continuată
În baza art. 26 raportat la art. 288 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) condamnă acelaşi inculpat la:
- 6 (şase) luni închisoare pentru infracţiunea de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, în formă continuată
În baza art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 293 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) condamnă acelaşi inculpat la:
- 6 (şase) luni închisoare pentru infracţiunea de complicitate la fals privind identitatea, în formă continuată
În baza art. 33 lit. a), b) C. pen. şi art. 34 lit. b) C. pen. contopeşte pedepsele aplicate inculpatului G.E.G. în pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare, fără aplicarea vreunui spor.
Pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 C. pen. interzice acestui inculpat exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) scade din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive de la 6 februarie 2008 până la 10 octombrie 2008.
În baza art. 861 C. pen. dispune suspendarea executării pedepsei aplicate inculpatului G.E.G. sub supravegherea Serviciului de probaţiune de pe lângă Tribunalul Arad.
În baza art. 862 C. pen. fixează inculpatului un termen de încercare de 5 ani.
În baza art. 863 C. pen., pe durata termenului de încercare, inculpatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
- să se prezinte le datele fixate la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Arad;
- să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;
- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă;
Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen.
Se face aplicarea dispoziţiilor art. 71 alin. (5) C. pen.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. achită pe inculpatul P.A.Ş. (fiul lui l. şi I.), pentru infracţiunea prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003 modificată şi republicată.
În baza art. 71 alin. (1) din OUG nr. 105/2001, modificată şi republicată cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), prin schimbarea încadrării juridice din rechizitoriu din art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 70 alin. (1) din OUG nr. 105/2001, modificată şi republicată cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 71 alin. (1) din OUG nr. 105/2001 modificată şi republicată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), condamnă pe acest inculpat la:
- 2 (doi) ani închisoare pentru infracţiunea de trafic de migranţi, în formă continuată.
În baza art. 288 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) condamnă acelaşi inculpat la:
- 8 (opt) luni închisoare pentru infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale, în formă continuată
În baza art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la 293 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) condamnă acelaşi inculpat la:
- 6 (şase) luni închisoare pentru complicitate la infracţiunea de fals privind identitatea, în formă continuată.
În baza art. 33 lit. a), b) şi art. 34 lit. b) C. pen. contopeşte pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare, fără aplicarea vreunui spor.
Pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 C. pen. interzice inculpatului P.A.Ş. exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) scade din pedeapsa aplicată acestui inculpat durata reţinerii şi arestării preventive de la 6 februarie 2008 până la 10 octombrie 2008.
În baza art. 861 C. pen. dispune suspendarea executării pedepsei aplicate inculpatului sub supravegherea Serviciului de probatiune de pe lângă Tribunalul Arad.
În baza art. 862 C. pen. fixează inculpatului un termen de încercare de 5 ani.
În baza art. 863 C. pen., pe durata termenului de încercare inculpatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
- să se prezinte le datele fixate la Serviciul de probatiune de pe lângă Tribunalul Arad;
- să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile precum şi întoarcerea;
- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă;
Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen.
Se face aplicarea dispoziţiilor art. 71 alin. (5) C. pen. Constată că prin încheierea şedinţei publice din 9 octombrie 2008 pronunţată de Tribunalul Arad, definitivă prin Decizia penală nr. 936/ R din 10 octombrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara s-a înlocuit măsura arestării preventive a inculpaţilor G.E.G. şi P.A.Ş. cu măsura obligării de a nu părăsi ţara.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. achită pe inculpatul G.Ş.S. (fiul lui I. şi R.), pentru infracţiunea prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003 modificată şi republicată.
În baza art. 71 alin. (1) din OUG nr. 105/2001, modificată şi republicată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), prin schimbarea încadrării juridice din rechizitoriu din art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 70 alin. (1) din OUG nr. 105/2001, modificată şi republicată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 71 alin. (1) din OUG nr. 105/2001, modificată şi republicată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), condamnă acelaşi inculpat la:
- 3 (trei) ani închisoare pentru infracţiunea de trafic de migranţi, în formă continuată.
În baza art. 26 raportat la art. 288 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) condamnă acelaşi inculpat la:
- 8 (opt) luni închisoare pentru complicitate la infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale, în formă continuată
În baza art. 293 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) condamnă acelaşi inculpat la:
- 8 (opt) luni închisoare pentru infracţiunea de fals privind identitatea,în formă continuată.
În baza art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 modificată şi republicată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), condamnă acelaşi inculpat la:
- 4 (patru) ani închisoare pentru infracţiunea de trafic de droguri de risc, în formă continuată.
Aplică inculpatului G.Ş.S. pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi, respectiv cele prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. cu excepţia dreptului de a alege, pe o durată de 5 ani.
În baza art. 33 lit. a), b) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen. contopeşte pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare pe care o sporeşte cu 1 an închisoare, urmând ca inculpatul G.Ş.S. să execute pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare şi 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege.
Pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 C. pen. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege.
Menţine starea de arest a inculpatului G.Ş. senior şi deduce din pedeapsa aplicată acestuia durata reţinerii şi arestării preventive de la 23 ianuarie 2008 până la zi.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. achită pe inculpatul T.P. (fiul lui V. şi M.), pentru infracţiunea prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003 modificată şi republicată.
În baza art. 71 alin. (1) din OUG nr. 105/2001, modificată şi republicată cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), prin schimbarea încadrării juridice din rechizitoriu din art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 70 alin. (1) din OUG nr. 105/2001 modificată şi republicată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 71 alin. (1) din OUG nr. 105/2001 modificată şi republicată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), condamnă pe acest inculpat la:
- 2 (doi) ani închisoare pentru infracţiunea de trafic de migranţi, în formă continuată.
În baza art. 26 raportat la art. 288 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) condamnă acelaşi inculpat la:
- 6 (şase) luni închisoare pentru complicitate la infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale, în formă continuată
În baza art. 293 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) condamnă acelaşi inculpat la:
- 8 (opt) luni închisoare pentru infracţiunea de fals privind identitatea, în formă continuată.
În baza art. 33 lit. a), b) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen. contopeşte pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare pe care urmează să o execute inculpatul T.P., fără aplicarea vreunui spor.
Pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 C. pen., interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege.
În baza art. 26 raportat la art. 288 alin. (1) C. pen. condamnă pe inculpatul N.A. (fiul lui P. şi T.), la:
- 6 (şase) luni închisoare pentru complicitate la fals material în înscrisuri oficiale.
În baza art. 293 alin. (1) C. pen. condamnă acelaşi inculpat la:
- 6 (şase) luni închisoare pentru fals privind identitatea
În baza art. 70 alin. (1) din OUG nr. 105/2001 modificată şi republicată condamnă acelaşi inculpat la:
- 10 (zece) luni închisoare pentru infracţiunea de trecere ilegală a frontierei de stat.
În baza art. 33 lit. a), b) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen. contopeşte pedepsele aplicate inculpatului N.A. în pedeapsa cea mai grea de 10 luni închisoare pe care o sporeşte cu 2 luni închisoare, urmând să execute pedeapsa rezultantă de 1 an închisoare.
Pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 C. pen. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege.
În baza art. 84 C. pen. dispune suspendarea condiţionată a| executării pedepsei aplicate acestui inculpat şi în baza art. 82 C. pen. fixează acestuia un termen de încercare de 3 ani.
Atrage atenţia inculpatului N.A. asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.
Se face aplicarea art. 71 alin. (5) C. pen.
În baza art. 26 raportat la art. 288 alin. (1) C. pen., condamnă pe inculpatul B.L. (fiul lui A. şi L.), la:
- 6 (şase) luni închisoare pentru complicitate la infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale.
În baza art. 293 alin. (1) C. pen. condamnă acelaşi inculpat la:
- 6 (şase) luni închisoare pentru infracţiunea de fals privind identitatea.
În baza art. 70 alin. (1) din OUG nr. 105/2001 modificată şi republicată, condamnă acelaşi inculpat la:
- 10 (zece) luni închisoare pentru infracţiunea de trecere ilegală a frontierei de stat.
În baza art. 33 lit. a), b) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen. contopeşte pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea de 10 luni închisoare, pe care o sporeşte cu 2 luni închisoare, urmând ca acest inculpat să execute pedeapsa rezultantă de 1 an închisoare.
Pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 C. pen. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., cui excepţia dreptului de a alege.
În baza art. 81 C. pen. suspendă condiţionat executarea pedepsei aplicate acestui inculpat şi în baza art. 82 C. pen. fixează acestuia un termen de încercare de 3 ani.
Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.
Se face aplicarea art. 71 alin. (5) C. pen.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., achită pe inculpata Z.S. (fiica lui V.I. şi V.), pentru infracţiunea prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003, modificată şi republicată.
În baza art. 71 alin. (1) din OUG nr. 105/2001, modificată şi republicată condamnă pe această inculpată la:
- 2 (doi) ani închisoare pentru infracţiunea de trafic de migranţi.
În baza art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 288 alin. (1) C. pen. condamnă aceeaşi inculpată la:
- 6 (şase) luni închisoare pentru complicitate la infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. contopeşte pedepsele aplicate inculpatei în pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare, fără aplicarea vreunui spor.
Pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 C. pen. interzice inculpatei exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege.
În baza art. 81 C. pen. suspendă condiţionat executarea pedepsei aplicate inculpatei Z.Ş. şi în baza art. 82 C. pen. fixează acesteia un termen de încercare de 3 ani.
Atrage atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.
Se face aplicarea art. 71 alin. (5) C. pen.
În baza art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 modificată şi republicată, cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen. condamnă pe inculpatul P.A. (fiul lui A. şi P.), la:
- 5 (cinci) ani închisoare pentru infracţiunea de trafic de droguri de risc.
Aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi, respectiv cele prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege, pe o perioadă de 5 ani.
Pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 C. pen. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege.
Menţine starea de arest a inculpatului şi scade din pedeapsa aplicată acestuia, durata reţinerii şi arestării preventive de la 23 ianuarie 2008 până la zi.
În baza art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 modificată şi republicată, condamnă pe inculpatul M.I. (fiul lui I. şi M.), la:
- 3 (trei) ani închisoare pentru infracţiunea de trafic de droguri de risc. Aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi, respectiv cele prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege, pe o perioadă de 5 ani.
Pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 C. pen., interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege.
În baza art. 861 C. pen. dispune suspendarea executării pedepsei aplicate inculpatului sub supravegherea Serviciului de probatiune de pe lângă Tribunalul Arad.
În baza art. 862 C. pen. fixează inculpatului un termen de încercare de 5 ani.
În baza art. 863 C. pen., pe durata termenului de încercare inculpatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
- să se prezinte le datele fixate la Serviciul de probatiune de pe lângă Tribunalul Arad;
- să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;
- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă;
Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen.
Se face aplicarea dispoziţiilor art. 71 alin. (5) C. pen.
Scade din durata pedepsei aplicate inculpatului M.l. durata reţinerii şi arestării preventive de la 23 ianuarie 2008 până la 23 mai 2008.
Constată că prin încheierea şedinţei publice din 22 mai 2008 Tribunalul Arad a dispus liberarea provizorie sub control judiciar a inculpatului M.l.
În baza art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, modificată şi republicată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), prin schimbarea încadrării juridice din rechizitoriu din art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 modificată şi republicată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), condamnă pe inculpatul G.Ş.J., (fiul lui Ş. şi A.), la:
- 3 (trei) ani închisoare pentru complicitate la infracţiunea de trafic de droguri de risc, în formă continuată.
Aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi respectiv cele prevăzute de ar.64 lit. a), b) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege, pe o perioadă de 5 ani.
Pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 C. pen. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege.
În baza art. 861 C. pen. dispune suspendarea executării pedepsei aplicate inculpatului sub supravegherea Serviciului de probaţiune de pe lângă Tribunalul Arad.
În baza art. 862 C. pen. fixează inculpatului un termen de încercare de 5 ani.
În baza art. 863 C. pen., pe durata termenului de încercare inculpatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
- să se prezinte le datele fixate la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Arad;
- să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile precum şi întoarcerea;
- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă;
Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen.
Se face aplicarea dispoziţiilor art. 71 alin. (5) C. pen.
Scade din pedeapsa aplicată inculpatului G.Ş.J. durata reţinerii şi arestării preventive de la 23 ianuarie 2008 până la 20 februarie 2008.
În baza art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, modificată şi republicată, cu aplicarea art. 74 alin. (2) şi art. 76 lit. c) C. pen. condamnă inculpatul P.G. (fiul lui D. şi J.), la:
- 1 (un) an închisoare pentru complicitate in infracţiunea de trafic de droguri de risc.
Aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi, respectiv cele prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege, pe o perioadă de 5 ani.
Pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 C. pen. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege.
În baza art. 81 C. pen. suspendă condiţionat executarea pedepsei aplicate acestui inculpat şi în baza art. 82 C. pen. fixează un termen de încercare de 3 ani.
Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.
Se face aplicarea dispoziţiilor art. 71 alin. (5) C. pen.
În baza art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, modificată şi republicată, cu aplicarea art. 74 alin. (2), art. 76 lit. c) C. pen., condamnă inculpatul P.G.A. (fiul N. si al M.), la:
- 1 (un) an închisoare pentru complicitate la infracţiunea de trafic de droguri de risc.
Aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi, respectiv cele prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege, pe o perioadă de 5 ani.
Pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 C. pen. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege.
În baza art. 81 C. pen. suspendă condiţionat executarea pedepsei aplicate acestui inculpat şi în baza art. 82 C. pen. fixează acestuia un termen de încercare de 3 ani.
Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.
Se face aplicarea dispoziţiilor art. 71 alin. (5) C. pen.
În baza art. 22 alin. (1), (4) din OUG nr. 121/2006 prin schimbarea încadrării juridice din rechizitoriu din art. 22 alin. (1), (3) din O.U.G nr. 121/2006 condamnă pe inculpatul D.F. (fiul lui T. şi C.), la:
- 3 (trei) ani închisoare pentru infracţiunea de oferire, livrare de substanţe clasificate în scopul fabricării ilicite a drogurilor de mare risc.
Aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi respectiv cele prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege, pe o perioadă de 3 ani.
În baza 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., achită pe acest inculpat pentru infracţiunea prevăzută de art. 23 din OUG nr. 121/2006, raportat la art. 271 din Legea nr. 86/2006 - Codul vamal al României.
Pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 C. pen. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege.
În baza art. 81 C. pen. suspendă condiţionat executarea pedepsei aplicate acestui inculpat şi în baza art. 82 C. pen. fixează acestuia un termen de încercare de 3 ani.
Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen. Se face aplicarea art. 71 alin. (5) C. pen.
Anulează următoarele înscrisuri falsificate: carte de identitate, numele P.G. la data de 27 septembrie 2007, carte de identitate, eliberată pe numele I.I. la data de 12 decembrie 2006, carte de identitate, eliberată pe numele D.Z. la data de 11 martie 2002, carte de identitate, eliberată pe numele D.T.D. la data de 12 iulie 2005, carte de identitate, eliberată pe numele M.L. la data 22 noiembrie 2003 şi carte de identitate, eliberată pe numele O.M.S. la data de 12 ianuarie 2007.
Confiscă de la inculpatul P.A. suma de 1000 euro sau contravaloarea în lei la dala executării.
Confiscă de Ia inculpaţii G.Ş.S. şi M.I. câte100 euro sau contravaloarea în lei la data executării.
În baza art. 17 alin. (1) raportat la art. 18 alin. (1) din Legea nr. 143/20, modificată şi republicată, confiscă în vederea distrugerii, următoarele cantităţi de droguri: 93 grame cannabis depusă la Camera de corpuri delicte a I.G.P.R., D.C.J.S.E.O. Bucureşti cu dovada din 14 decembrie 2007; 4143 grame cannabis şi 4893 grame cannabis depuse la Camera de Corpuri Delicte a I.G.P.R., D.C.J.S.E.O. Bucureşti cu dovada din 21 decembrie 2007; 23 grame cannabis şi 13 grame cannabis depuse la Camera Corpuri Delicte a I.G.P.R., D.C.J.S.E.O. Bucureşti cu dovada din 1 octombrie 2008; 22 grame cannabis depuse la Camera Corpuri Delicte a I.G.P.R., D.C.J.S.E.O. Bucureşti cu dovada din 1 octombrie 2008; 87350 grame cannabis,4690 grame cannabis, 1507,3 grame cannabis şi 1048 grame cannabis depuse la Camera Corpuri Delicte n I.G.P.R., D.C.J.S.E.O. Bucureşti cu dovezile din 12 februarie 2008; 70 grame substanţă acid fenil acetic depusă la Camera Corpuri Delicte a I.G.P.R., D.C.J.S.E.O. Bucureşti.
Obligă inculpaţii să plătească statului câte 1.000 lei fiecare cheltuieli judiciare.
Dispune plata din fondurile M.J. în contul Baroului de avocaţi Arad a sumei de 650 lei reprezentând onorariu avocat din oficiu.
Pentru a se pronunţa astfel, tribunalul a reţinut următoarele:
În cursul anului 2007, Serviciul de combaterea criminalităţii organizate Arad s-a sesizat cu faptul că G.Ş.S., G.E.G., P.A.Ş., fac parte dintr-un grup infracţional organizat ce acţionează coordonat pentru obţinerea de foloase materiale din racolarea, găzduirea, confecţionarea cărţilor de identitate româneşti şi transportul migranţilor cetăţeni moldoveni, turci, kurzi în statele membre ale U.E.
În consecinţă, s-a dispus în condiţiile legii, introducerea în cauză a unor investigatori sub acoperire cu numele de cod C.S. şi M.A. care să monitorizeze activităţile infracţionale a celor în cauză şi s-a dispus interceptarea şi înregistrarea convorbirilor telefonice ale inculpaţilor G.Ş.S., G.E.G., P.A.Ş., precum şi ale făptuitorilor N.M.C. şi D.R.I.C. (autorizaţii filele 30-42, 72-80, 94, 105, 116, 143, 100, 122, 149, 177, 148, 94, 105 116 din vol. I Dosar urmărire penală nr. 62/D/P/2007 D.I.I.C.O.T. - Biroul teritorial Arad.
Din grup au mai făcut parte inculpaţii T.P., N.A. şi B.L., Z.Ş.
Cercetările efectuate au stabilit următoarele:
1. În cursul anului 2007, numiţii V. şi S. şi I. au recrutat cetăţenii moldoveni N. şi S. şi i-au dirijat spre inc. T.P., care i-a îndrumat spre Arad, unde au fost aşteptaţi de acesta şi inc. G.Ş.S.
Cei doi au contrafăcut la două persoane neidentificate, cărţi de identitate româneşti, iar apoi au fost îndreptate spre punctul de frontieră P.T.C.F. Nădlac, unde cetăţenii moldoveni s-au legitimat cu cărţile de identitate false.
În Ungaria, au fost întâmpinaţi de inc. T.P. şi G.Ş.S., conduşi apoi în Italia de T.P.; datorită unor neînţelegeri financiare, T.P. le-a reţinut paşapoartele, condiţionându-le restituiri de plată suma de 800 euro.
Fapta este dovedită cu declaraţiile inculpaţilor, coroborate cu înregistrările convorbirilor telefonice (vol. V, filele 38-42, 58, 59, 68, 69 dosar urmărire penală), parte din ele localizându-se în Italia.
2. În luna noiembrie 2007, inc. T.P. şi Z.Ş. au racolat, îndrumat şi transportat în Arad pe cetăţenii moldoveni N.A. şi B.L. şi cetăţeanul turc B.L., pentru ca, folosind acte falsificate să îi transporte în Germania.
La indicaţia inc. T.P., la 27 noiembrie 2007, G.Ş.S. s-a deplasat la Arad, preluând cei doi migranţi, le-a făcut fotografii pentru cartea de identitate, pe care le-a remis apoi investigatorului sub acoperire C.S.
S-a negociat preţul actelor la 250 euro fiecare, iar până la plecare cetăţenii moldoveni au fost cazaţi de numitul P.A.
În acelaşi timp, inculpata Z.Ş. a sosit în Arad însoţită de cetăţeanul turc B.L., a intrat în contact cu G.Ş.S.
Cetăţeanul turc a oferit suma de 2.000 euro pentru ca cei doi să faciliteze trecerea frontierei cu acte false şi a altor cetăţeni turci.
Cetăţeanului turc i s-au făcut fotografii în aceleaşi condiţii contra sumei de 250 euro pentru contrafacerea cărţii de identitate, iar toate actele au fost predate investigatorului sub acoperire.
Actele de identitate au fost falsificate de către inc. P.A.Ş., sub identităţi ale unor persoane ale căror nume a fost recomandat de G.Ş.S.
Între inculpaţi au avut loc mai multe convorbiri interceptate şi înregistrate legal.
Migranţii trebuiau să ajungă în Ungaria, Italia, Germania, fiind conduşi până în Ungaria de inc. T.P., urmând ca suma de 400 euro convenită să fie transmisă ulterior.
La 3 decembrie 2007, migranţii au fost îmbarcaţi într-un autoturism marca A. condus de făptuitorul T.E., preluaţi de inc. T.P. şi G.Ş.S.; cei cinci au prezentat la frontieră actele false, ajungând în posesia investigatorului sub acoperire M.A.
Investigatorul a avut apoi mai multe convorbiri cu inc. G.E.G., iar la 5 februarie 2008 s-a întâlnit cu acesta şi i-a dat 3 fotografii; 2 cărţi de identitate vechi şi 250 euro cu titlu de avans.
A doua zi, G.E.G. a luat legătura cu inc. P.A. şi i-a dat cele trei fotografii şi 300 euro, ajutându-l să falsifice cărţile de identitate.
Cu sprijinul investigatorului sub acoperire, s-a organizat flagrantul, cărţile de identitate fiind găsite la G.E.G., precum şi suma de 500 euro reprezentând contravaloarea serviciului.
La domiciliile inculpaţilor,cu ocazia percheziţiei efectuate, s-au găsit mai multe fotografii şi cărţi de identitate falsificate, sume de bani şi tipare ce erau printate şi folosite ulterior la falsificarea actelor de identitate.
3. În cauză, inculpaţii G.Ş.S., P.A., M.I., G.Ş.J., P.G., P.G.A., D.F. au efectuat trafic ilegal cu droguri de risc în speţă, cannabis.
Astfel, s-a reţinut că în anul 2007, inculpatul G.Ş.S., având o datorie către investigatorul sub acoperire C.S. i-a propus acestuia să-i vândă o cantitate de droguri la preţ atractiv.
În urma înţelegerii, G.Ş.S. a predat investigatorului o pungă de plastic în care se afla o substanţă vegetală de culoare verde, despre care a afirmat că este cannabis, cerându-i 70 euro, sumă ce trebuia acoperită din datorie.
Analiza tehnico-ştiinţifică efectuată a evidenţiat că planta în cauză este cannabis, în cantitate de 96,6 grame şi conţine tetrahidrocannabinol, substanţă psihotropă aflată pe lista anexă a Legii nr. 143/2002.
În zilele următoare, G.Ş.S. a avut discuţii telefonice cu onvestigatorul sub acoperire, stabilind condiţiile de vânzare a cantităţii de 100 kg cannabis, pe care o putea cumpăra prin inculpatul M.I. de la inc. P.A.; ulterior, s-au întâlnit şi s-au purtat discuţii cu privire la suma ce trebuia plătită, G.Ş.S. explicându-i investigatorului sub acoperire că dacă vrea 200 kg cannabis, trebuie să cumpere 17 kg cu 2000 euro, iar a doua zi, restul de 500 euro kilogramul.
În realizarea acestei tranzacţii, G.Ş.S. şi M.I. au mers în localitatea Ineu, de unde au luat 2 saci cu cannabis, întorcându-se la Arad însoţiţi de inculpatul P.A.
Noaptea, inc. G.Ş.S. s-a întâlnit cu investigatorul sub acoperire C.S. şi i-a predat cei doi saci care cântăreau numai 10,5 kg, nu 17 kg cum era înţelegerea, astfel că, în urma discuţiilor între M.I. şi P.A. s-a convenit să se plătească numai 1.200 euro.
Din această sumă, 1.000 euro a fost predată de M.I. lui P.A., cei doi primind numai câte 50 euro, urmând ca în zilele următoare să aducă şi diferenţa de 189,5 kg.
Analiza efectuată asupra produsului existent în saci a stabilit că este cannabis şi conţine tetrahidrocannabinol.
Întrucât inculpatul P.A. a avut senzaţia că este înşelat de cei doi inculpaţi, a luat legătura prin M.I. cu investigatorul sub acoperire C.Ş., promiţându-i că-i vinde 700 kg cannabis cu 7000 euro, din această sumă plătind iniţial numai 3500 euro, sumă ce a fost găsită la percheziţia corporală făcută cu ocazia prinderii în flagrant la inculpatul P.A.
În noaptea de 7 ianuarie 2008, inculpaţii G.Ş.S. şi G.Ş.J., după ce au luat legătura cu inc. P.G., paznic la SC L. SRL Nădlac, căreia îi aparţinea fabrica de cânepă, au pătruns în incinta acesteia şi au luat o cantitate de cannabis, pe care i-au dat-o spre verificare investigatorului sub acoperire C.S., iar apoi, în mod repetat au sustras cantităţi pe care, ulterior le-au valorificat în modalitatea descrisă.
La percheziţia efectuată în imobilul inc. G.Ş.S., s-a găsit 102 kg cannabis, precum şi suma de 66.400 euro.
Întreaga cantitate de cannabis conţine tetrahidrocannabinol şi este interzisă deţinerii, fiind considerat drog de risc, făcând parte din anexa nr. III la Legea nr. 143/2000.
În sarcina inc. D.F. s-a reţinut că în noaptea de 15 februarie 2008, s-a întâlnit cu investigatorul sub acoperire P.F., căruia i-a cerut 350 lei pentru a se deplasa în Serbia şi să procurore acid fenilacetic - care este un precursor - care, în combinaţie cu alte substanţe, poate da naştere la droguri de mare risc.
Conform înţelegerii, i-a predat ulterior investigatorului un borcan cu 73,2 g acid fenilacetic, ceea ce constituie infracţiunea prevăzută de art. 22 alin. (1), (4) din OUG nr. 121/2006.
Tribunalul a reţinut săvârşirea infracţiunilor pentru care inculpaţii au fost trimişi în judecată şi i-a condamnat la pedepse cu închisoarea, inculpaţii G.Ş.S. şi P.A. şi cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, ceilalţi inculpaţi.
La stabilirea pedepselor s-au avut în vedere, pe de o parte, gravitatea şi repetabilitatea faptelor săvârşite, pericolul social pe care infracţiunile de trafic de migranţi şi trafic de droguri de risc îl reprezintă, cât şi situaţia personală a fiecăruia din inculpaţi.
Tribunalul a reţinut că infracţiunea prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003, nu există, între inculpaţi neavând loc o înţelegere privind iniţierea, constituirea, aderarea sau sprijinirea unui grup infracţional organizat, fiecare acţionând autonom astfel că s-a dispus achitarea în baza art. 10 lit. a) C. proc. pen.
Împotriva sentinţei au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad şi numiţii P.A., G.Ş.S., G.Ş.J., G.E.G., P.G.A. şi D.F.
Parchetul a criticat sentinţa sub aspectul greşitei achitări a inculpaţilor pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 8 din Legea nr. 39/2003, greşita condamnare a inculpatului G.Ş.J. pentru complicitate la infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, deşi acesta a acţionat ca autor, cât şi cu privire la greşita individualizare a pedepselor.
Inculpaţii P.A., P.G.A., G.Ş.J. au cerut achitarea pentru infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, susţinând că nu au cunoscut împrejurarea că în speţă, este vorba de substanţe interzise - cannabis, drog de risc, ci au considerat că este o plantă ce nu intră în această categorie, fiind cânepă industrială.
Ceilalţi inculpaţi au cerut reducerea pedepselor aplicate şi suspendarea condiţionată a acestora, conform art. 81 C. pen.
Curtea de Apel Timişoara a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, numai cu privire la inc. G.Ş.J., a casat sentinţa şi, în baza art. 334 C. proc. pen a schimbat încadrarea juridică din infracţiunea prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, în infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, condamnându-l pe inculpat la 3 ani închisoare.
Motivul vizând greşita achitare a inculpaţilor pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003 a fost respins ca nefondat, întrucât fapta nu există, inculpaţii acţionând independent, fără a exista o înţelegere sau o coordonare a activităţilor infracţionale.
De asemenea, a înlăturat susţinerea inculpaţilor cu privire la împrejurarea că nu au traficat substanţa interzisă - cannabis cu conţinut de tetrahidrocannabinol, întrucât expertizele efectuate infirmă această susţinere, iar sumele cu care inculpaţii au vândut cânepa demonstrează că aceştia au cunoscut că în realitate, este un drog.
Sub aspectul cuantumului pedepselor s-a apreciat că acestea sunt individualizate conform criteriilor stabilite de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Împotriva deciziei au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi inculpaţii T.P., G.Ş.J., G.Ş.S., P.G.A., D.F.
Recursul declarat de parchet şi susţinut oral cu privire la greşita individualizare a pedepselor aplicate inculpaţilor, precum şi cu privire la greşita stabilire a termenului de încercare cu privire la inculpaţii Z.Ş. şi D.F. este fondat în parte.
Inculpaţii Z.Ş. şi D.F. au fost condamnaţi la 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 71 alin. (1) din OUG nr. 105/2001 şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 26 raportat la art. 288 alin. (1) C. pen., urmând să execute pedeapsa de 2 ani închisoare cu aplicarea art. 81 C. pen., pe un termen de încercarea de 3 ani, în loc de termenul de încercare de 4 ani conform art. 82 C. pen.
Inculpatul D.F. a fost condamnat la 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 22 alin. (1), (4) din OUG nr. 121/2006, cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 3 ani, în loc de 5 ani, conform art. 82 C. pen.
În consecinţă, se vor casa ambele hotărâri şi rejudecând, se va stabili termen de încercare conform art. 82 C. pen., de 4 ani pentru inculpata Z.Ş. şi 5 ani pentru inculpatul D.F.
Motivul vizând greşita individualizare a pedepselor aplicare inculpaţilor G.Ş.J., T.P., G.E.G., P.A.Ş., Z.Ş., P.A., M.I., P.G., P.G.A., G.Ş.S. şi D.F. este nefondat.
Instanţele au apreciat corect gradul de pericol social al faptelor săvârşite de inculpaţi, numărul acestor fapte, ţinând cont de participarea fiecăruia la săvârşirea acestora şi a făcut o justă apreciere a cuantumului pedepselor şi modalităţile de executare, raportat şi la datele personale ale inculpaţilor, astfel că acestea, atât în cuantum, cât şi ca modalitate de executare, corespund criteriilor de individualizare stabilite în art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Recursurile declarate de inculpaţi sunt, de asemenea, nefondate, iar recursul declarat de inculpatul T.P. este inadmisibil.
Inculpatul T.P. nu a declarat apel împotriva sentinţei penale nr. 128 din 8 iunie 2009 Tribunalului Arad, iar situaţia sa nu s-a schimbat cu ocazia judecării apelului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, fiind incidente astfel dispoziţiile art. 3851 alin. (4) C. proc. pen.
Inculpaţii G.Ş.J., G.Ş.S., P.A., P.G.A. au solicitat achitarea în temeiul art. 10 lit. e) C. proc. pen. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.
Au motivat să în mod greşit s-a susţinut că au efectuat operaţiuni interzise cu substanţele stupefiante, întrucât cânepa era industrială, fiind folosită în procesul de producţie, iar dacă este considerată ca fiind drog de risc, au fost în eroare de fapt.
Din expertizele tehnico-ştiinţifice efectuate în cauză din 11 decembrie 2007, din 20 decembrie 2007, din 12 ianuarie 2008, din 31 octombrie 2008 rezultă că substanţa supusă analizei este cannabis, conţine tetrahidrocannabinol, substanţă psihotropă biosintetizată de planta de cannabis.
Susţinerea inculpaţilor că nu au cunoscut că este cannabis este contrazisă de realitatea faptei; este evident că au cunoscut că este substanţă interzisă, atâta timp cât au comercializat-o ocult, cu sume importante - 700 euro kilogramul.
Este de notorietate că simpla cânepă industrială nu este comercializată la o asemenea valoare, aspect pe care şi inculpaţii îl cunoşteau, astfel că motivul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. nu poate fi primit.
Nefondat este şi motivul formulat de inculpatul G.Ş.J., în sensul că fapta comisă este complicitate la trafic de droguri, nu autorat, întrucât din probe rezultă că acesta a participat nemijlocit, împreună cu tatăl său, la sustragerea a 102 kg cannabis, pe care apoi a preparat-o, analizat-o şi a predat-o investigatorului sub acoperire.
Criticile aduse hotărârii, în sensul că pedepsele sunt prea aspre şi că se impune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, sunt de asemenea, nefondate, faptele săvârşite - trafic de migranţi şi trafic de droguri - infracţiuni de fals şi fals privind identitatea - prin multitudinea lor şi modalitatea în care au fost comise, prezentând un grad ridicat de pericol social, iar pedepsele trebuie să fie în acord cu acestea.
De altfel, pedepsele aplicate sunt spre minimul prevăzut de lege, instanţele având în vedere şi circumstanţele personale ale inculpaţilor.
Faţă de aceste considerente, în baza art. 38515 pct. 1 lit. d) C. proc. pen., recursul parchetului va fi admis în limitele arătate, recursul declarat de inculpatul T.P. va fi respins ca inadmisibil conform, art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., iar recursurile declarate de inculpaţii G.Ş.J., P.G.A., P.A., D.F. şi G.Ş.S., vor fi respinse ca nefondate, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Se va deduce din pedeapsa aplicată inculpaţilor P.A. şi G.Ş.S. timpul reţinerii şi arestării preventive de la 23 ianuarie 2008 la 4 mai 2010.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara privind pe inculpaţii Z.Ş. şi D.F. împotriva Deciziei penale nr. 123/ A din 9 noiembrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală.
Casează Decizia penală atacată şi sentinţa penală nr. 128 din 8 mai 2009 a Tribunalului Arad, numai cu privire la durata termenului de încercare stabilit în privinţa inculpaţilor Z.Ş. şi D.F. şi, rejudecând:
În baza art. 82 C. pen., stabileşte termenul de încercare la 4 ani, pentru inculpata Z.Ş. şi 5 ani pentru inculpatul D.F.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul T.P. şi ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii G.Ş.J., P.G.A., P.A., D.F. şi G.Ş.S. împotriva aceleiaşi decizii.
Obligă recurenţii inculpaţi G.Ş.J., G.Ş.S. şi P.G.A. la plata sumei de câte 300 lei cheltuieli judiciare către stat.
Obligă recurenţii inculpaţi P.A. şi T.P. la plata sumei de câte 600 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 400 lei, reprezentând onorariul apărătorilor desemnaţi din oficiu se va avansa din fondul M.J.
Onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru recurenţii inculpaţi M.I. şi G.M., în sumă de câte 100 lei, până la prezentarea apărătorului ales, se vor plăti din fondul M.J.
Deduce din pedeapsa aplicată recurenţilor inculpaţi P.A. şi G.Ş.S., timpul reţinerii şi arestării preventive de la 23 ianuarie 2008 la 4 mai 2010.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică azi 4 mai 2010.
← ICCJ. Decizia nr. 1744/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3800/2010. Penal → |
---|