ICCJ. Decizia nr. 3846/2010. Penal. Mandat european de arestare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3846/2010
Dosar nr. 8892/1/2010
Şedinţa publică din 30 octombrie 2010
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele.
A. Prin încheierea de şedinţă din data de 29 octombrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia l-a penală, în dosarul nr. 10477/2/2010, în temeiul art. 90 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, modificată, s-a dispus faţă de persoana solicitată N.I., măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu pe o perioadă de 5 zile , începând cu data de 29 octombrie 2010 până la data de 2 noiembrie 2010.
În temeiul art. 90 alin. (11) din Legea nr. 302/2004, modificată raportat la art.145 alin. (1) C. proc. pen., s-a mai dispus ca pe durata măsurii persoana solicitată să fie obligată să respecte următoarele obligaţii:
- să se prezinte la organul de urmărire penală sau la instanţa de judecată ori de câte ori e chemat;
- să se prezinte la organul de poliţie din localitatea de domiciliu ori de câte ori e chemat;
- să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei de judecată;
- să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme.
În temeiul art. 145 alin. (2) C. proc. pen. s-a atras atenţia persoanei solicitate că, în caz de încălcare cu rea credinţă a măsurii sau a obligaţiilor stabilite, se va lua faţă de acesta măsura arestării.
S-a dispus punerea de îndată în libertate de sub puterea ordonanţei de reţinere 67 din 29 octombrie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
S-a fixat termen la 1 noiembrie 2010, ora 12,00 conform art. 90 alin. (2) teza finală din Legea 302/2004 modificată, în vederea prezentării de către procuror a mandatului european de arestare emis de autorităţile germane împotriva persoanei solicitate.
Pentru a dispune astfel, instanţa de fond a reţinut că prin adresa nr. 2100/11-5/2010 din data de 29 octombrie 2010, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a solicitat arestarea, pe o perioadă de 5 zile, a persoanei solicitate N.I., conform dispoziţiilor art. 883 şi art. 90 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, modificată prin Legea nr. 222/2008.
S-a arătat în cuprinsul adresei că, împotriva persoanei solicitate a fost emis, la data de 18 octombrie 2010, un mandat european de arestare de către Tribunalul Local Hagen, iar după depistarea şi identificarea persoanei, procurorul de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a dispus reţinerea acesteia pe 24 de ore, de la data de 29 octombrie 2010, ora 15,30 până la data de 30 octombrie 2010, ora 15,30, solicitându-se, totodată, Biroului Naţional Interpol să ceară mandatul european de arestare în termen de 48 de ore, respectiv traducerea acestuia în limba română, pentru a fi înaintat Curţii.
S-a ataşat semnalarea INTERPOL (şi traducerea în limba română) privind existenţa mandatului european de arestare şi solicitarea autorităţilor germane de punere în executare a acestuia.
Instanţa de fond a ascultat persoana solicitată care a precizat că nu se face vinovat de săvârşirea vreunei infracţiuni în Germania, ţară în care s-a deplasat o singură dată în anul 2008 în vederea achiziţionării unui autoturism, fără însă a încălca vreo normă.
Analizând actele dosarului, instanţa de fond a constatat că împotriva persoanei solicitate N.I., Tribunalul Local Hagen a emis mandatul de arestare preventivă în dosarul nr. 660 art. 250/10, pentru săvârşirea infracţiunilor de furt organizat prevăzute de art. 242, art. 243, art. 244a, art. 22, art. 23, art. 52 din Codul penal german, constând în aceea că, la data de 14 din 15 ianuarie 2003, persoana în cauză şi complicele său M.M., precum şi însoţitorii lor au pătruns în clădirea unei firme situată în Iserlohn prin acoperişul acesteia, au căutat prin birouri fără succes, părăsind ulterior clădirea.
La data de 16/17 ianuarie 2003, persoana în cauză şi, printre altele, complicele său M. au forţat şi au intrat prin efracţie prin fereastra unui birou de la etajul al treilea al firmei din Werdohlk. Odată ajunşi înăuntru, au încercat în zadar să deschidă uşa seifului cu ajutorul unui levier. Au sustras 10 telefoane mobile, 2 aparate de fotografiat, 3 laptop-uri, un set de tacâmuri şi aproximativ 400 Euro în numerar.
Persoana în cauză şi complicii săi s-au întors în clădire având asupra lor un polizor unghiular, au pătruns în clădire tot prin fereastra de la etajul al treilea şi au folosit polizorul unghiular pentru a deschide seiful din birou din care persoana în cauză şi complicii săi au sustras 5.006,17 Euro.
La data de 10/11 februarie 2003, persoana în cauză şi complicii săi au pătruns în clădirea firmei din Iserlohn printr-o fereastră pe care au deschis- o cu ajutorul unui levier. Au sustras 120 I de motorină, 2 aparate de cafea, radio auto şi 1 telefon mobil.
La data de 10/11 februarie 2003, persoana în cauză şi complicele său au pătruns într-o clădire de birouri din Iserlohn prin atelier şi printr-o fereastră pe care au deschis-o cu ajutorul unui levier. Odată ajunşi înăuntru, au deschis seiful cu ajutorul unei chei de seif şi, ulterior, au părăsit clădirea firmei insolvabile fără pradă, deoarece nu au găsit nimic.
La data de 20 februarie 2003, persoana în cauză şi complicii săi au forţat fereastra cu bare de pe acoperişul atelierului unei fabrici din Iserlohn, au folosit un polizor unghiular, pe care îl aveau asupra lor, pentru a deschide 80 de dulapuri, un aparat de băuturi şi seiful şi au sustras aproximativ 15.000 Euro în numerar.
La data de 13/14 noiembrie 2003, persoana în cauză a pătruns în clădirea firmei din WerdohI, unde a căutat în diverse dulapuri şi containere şi a sustras câteva telefoane mobile şi laptop-uri.
La data de 13/14 noiembrie 2003, persoana în cauză şi complicii săi au folosit o rangă pentru a pătrunde în clădirea depoului din WerdohI unde au căutat în diverse dulapuri şi containere, iar din departamentul de electronice au sustras radiouri, telefoane mobile, laptop.
La data de 6/7 noiembrie 2008, persoana în cauză şi complicii săi au pătruns prin efracţie în clădirea firmei din Finnentrop, au forţat uşa unde se afla serverul şi au sustras laptop-uri, telefoane mobile, stick-uri memorie USB şi numerar.
La data de 18 octombrie 2010, autorităţile judiciare germane au emis mandatul european de arestare şi s-a solicitat Biroului Naţional Interpol luarea măsurilor pentru căutarea, depistarea şi identificarea persoanei solicitate, aceasta fiind găsită, adusă în faţa procurorului şi reţinută pentru 24 de ore, conform ordonanţei de reţinere din data de 29 octombrie 2010 rele 15,30.
Conform art. 883 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, modificată prin Legea nr. 222/2008, în caz de urgenţă, măsura reţinerii poate fi luată pe baza semnalării transmisă prin Interpol, care nu echivalează cu mandatul european de arestare, caz în care Biroul Naţional Interpol solicită mandatul de la Biroul Interpol corespondent şi transmiterea către parchetul competent în cel mult 48 de ore de la reţinerea persoanei solicitate, iar art. 90 alin. (2) prevede că, dacă persoana solicitată a fost reţinută potrivit art. 883, judecătorul poate dispune, prin încheiere motivată, pe baza semnalării Interpol, arestarea persoanei solicitate sau obligarea sa de a nu părăsi localitatea pe o durată de 5 zile, caz în care amână cauza şi fixează un termen de 5 zile pentru prezentarea de către procuror a mandatului european de arestare, însoţit de traducerea în limba română.
Reţinând că, în lipsa mandatului european de arestare, instanţa poate dispune una dintre cele două măsuri - arestarea sau obligarea de nu părăsi localitatea, prima instanţă a constatat că art. 883 nu indică în ce ar consta urgenţa, situaţie în care procurorul trebuie să arate în ce constă această urgenţă sau, măcar, să efectueze anumite cercetări relative la persoana solicitată, care să ateste un anume profil al acesteia (de exemplu: ataşarea fişei de cazier judiciar), pe baza cărora instanţa să poată aprecia dacă există sau nu urgenţă.
În speţă, prima instanţă a constatat că procurorul a solicitat, în procedura de punere în executare a mandatului european de arestare emis în 18 octombrie 2010, arestarea persoanei solicitate pe baza semnalării transmise prin Interpol, invocând în acest sens urgenţa şi incidenţa dispoziţiilor art. 90 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 şi art. 88/3 din aceeaşi lege, fără să indice şi motivele ce ar justifica luarea acestei măsuri, susţinute de dovezi care să releve necesitatea privării de libertate a persoanei solicitate. Nici chiar în conţinutul ordonanţei de reţinere, nr. 67 din 29 octombrie 2010, nu se identifică considerentele ce au stat la baza reţinerii, din cuprinsul actului procesual rezultând numai că persoana indicată în mandatul european de arestare a fost identificată şi în conformitate cu art. 143 alin. (1) C. proc. pen. se dispune reţinerea numitului N.I. pe o durată de 24 de ore începând de la 29 octombrie 2010 până la 30 octombrie 2010 ora 15,30.
Dincolo de aceste aspecte, reţinând că în această cauză există urgenţă, în sensul dispoziţiilor art. 90 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, prima instanţă a apreciat că se impune măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu pe o perioadă de 5 zile iar nu arestarea persoanei solicitate, până la prezentarea mandatului european de arestare, la aprecierea urgenţei, instanţa având în vedere natura şi gravitatea infracţiunilor reţinute în sarcina persoanei solicitate, astfel cum s-a detaliat în precedent.
Totodată, faţă de particularităţile speţei şi elementele ce caracterizează persoana solicitată, respectiv lipsa antecedentelor penale ale persoanei solicitate, astfel cum rezultă din fişa cazierului judiciar aflat la dosarul cauzei, precum şi faţă de precizările făcute de persoana solicitată în faţa instanţei şi din care reiese că acesta s-ar fi deplasat o singură dată în Germania în cursul anului 2008 în scopul achiziţionării unui autoturism, contestând însăşi prezenţa sa pe teritoriul acestui stat în perioada în care se reţine săvârşirea faptelor, prima instanţă a apreciat că măsura obligării de a nu părăsi localitatea pe o perioadă de 5 zile, până la prezentarea mandatului european de arestare, este aptă să asigure atingerea scopului derulării în bune condiţii a procedurii reglementată de Legea nr. 302/2004, modificată, respectiv atingerea finalităţii acestei proceduri, legea lăsând la latitudinea instanţei să dispună una dintre cele două măsuri.
B. împotriva acestei încheieri a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie sub aspectul greşitei respingeri a propunerii de arestare, deşi în raport de multitudinea şi gravitatea faptelor, precum şi faţă de împrejurarea că persoana solicitată nu a prezentat dovezi că nu s-a aflat pe teritoriul statului solicitant în anul 2003 şi există riscul de a nu se prezenta în faţa autorităţilor judiciare germane, se impunea arestarea pe timp de 5 zile.
Examinând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate, dar şi din oficiu, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că acesta este nefundat.
Instanţa de fond a aplicat în mod corect dispoziţiile Legii nr. 302/2004, modificată prin Legea nr. 224/2006, constatând că procurorul nu a indicat motivele ce justifică luarea măsurii arestării, cu atât mai puţin dovezi care să releve necesitatea privării de libertate a persoanei solicitate, iar faţă de particularităţile speţei şi elementele ce caracterizează persoana solicitată, respectiv lipsa antecedentelor penale, precum şi faţă de precizările făcute de persoana solicitată în sensul că acesta s-ar fi deplasat o singură dată în Germania în cursul anului 2008, în scopul achiziţionării unui autoturism, contestând însăşi prezenţa sa pe teritoriul acestui stat în perioada în care se reţine săvârşirea faptelor, a apreciat în mod just că măsura obligării de a nu părăsi localitatea pe o perioadă de 5 zile, până la prezentarea mandatului european de arestare, este aptă să asigure atingerea scopului derulării în bune condiţii a procedurii reglementată de Legea nr. 302/2004, modificată.
Susţinerile parchetului în sensul că semnalarea Interpol nu conţine date contradictorii sau că nu sunt motive de refuz al executării, nu justifică luarea măsurii solicitate, întrucât aceasta nu se ia automat când se constată întrunite cerinţele legii ci, potrivit art. 90 alin. (2), instanţa are posibilitatea să aleagă între măsura arestării persoanei solicitate sau obligarea acesteia de a nu părăsi localitatea pe o durată de 5 zile, în raport de datele particulare ale cazului, ceea ce instanţa de fond a şi făcut, motivat.
Pentru aceste considerente, văzând şi dispoziţiilor art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, urmând ca, în temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de către stat să rămână în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva încheierii de şedinţă din 29 octombrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I-a penală, pronunţată în dosarul nr. 10477/2/2010 (2880/2010), privind pe intimatul persoană solicitată N.I.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu intimatului persoană solicitată N.I., în sumă de 640 lei, se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 30 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3738/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3868/2010. Penal → |
|---|
