ICCJ. Decizia nr. 3862/2010. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3862/2010
Dosar nr. 2815/105/2010
Şedinţa publică din 1 noiembrie 2010
Asupra recursului penal de faţă;
Examinând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 336 din 15 iulie 2008 a Tribunalului Prahova, inculpatul B.I. a fost condamnat la pedeapsa de 18 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat prevăzută de art. 174, 175 alin. (1) lit. i) C. pen., reţinându-se în sarcina acestuia că la data de 12 februarie 2008, în drum spre comuna P.J., jud. Prahova şi în prezenţa mai multor persoane a înjunghiat cu un briceag în regiunea precordială pe victima O.G., provocându-i moartea.
Prin Decizia penală nr. 122 din 24 septembrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti s-a admis apelul declarat de părţile civile, s-a desfiinţat în parte sentinţa penală atacată, majorându-se pedeapsa principală la 20 ani închisoare, precum şi despăgubirile civile la 30.000 RON daune materiale şi 100.000 RON daune morale, definitivă prin Decizia nr. 3799 din 20 noiembrie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Împotriva hotărârii de condamnare, petiţionarul B.I. a formulat cerere de revizuire, susţinând că nu este vinovat de săvârşirea infracţiunii de omor calificat, că a recunoscut fapta la sugestia procurorului anchetator pentru a obţine o pedeapsă mai mică, că la dosar se află declaraţii contradictorii ale martorilor şi că nu s-a găsit cuţitul folosit la comiterea faptei.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, cu Adresa nr. 351/III/6/2010 din 26 mai 2010 a sesizat instanţa cu soluţionarea cererii de revizuire formulată de condamnat, solicitând respingerea acesteia ca inadmisibilă întrucât motivele invocate nu se încadrează în situaţiile prevăzute de art. 394 alin. (1) lit. a) - e) C. proc. pen.
S-a arătat în referatul de sesizare a instanţei că în dovedirea susţinerilor sale, potrivit cărora nu este vinovat, revizuentul a propus reaudierea martorilor, împrejurare care nu poate determina admiterea cererii de revizuire, atâta vreme cât aceste susţineri au fost cunoscute şi verificate de instanţele care au soluţionat cauza.
Prin Sentinţa penală nr. 215 din i iulie 2010 pronunţată de Tribunalul Prahova s-a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de condamnatul B.I., aflat în Penitenciarul Mărgineni, împotriva Sentinţei penale nr. 336 din 15 iulie 2008 a aceleiaşi instanţe, definitivă prin Decizia penală nr. 3799/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu obligarea la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 250 RON.
Din analiza Dosarului nr. 1255/105/2008 al Tribunalului Prahova, ataşat la dosarul cauzei, prin prisma admisibilităţii în principiu a cererii de revizuire, instanţa de fond a reţinut că revizuentul a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 336 din 15 iulie 2008 a Tribunalului Prahova la pedeapsa de 18 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor, pentru săvârşirea infracţiunii de omor, prevăzută de art. 174 raportat la art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen.; prin Decizia penală nr. 122 din 24 septembrie 2008 a Curţii de Apel Ploieşti s-au admis apelurile părţilor civile şi s-a majorat pedeapsa aplicată inculpatului de la 18 ani închisoare la 20 ani închisoare, precum şi despăgubirile civile, iar hotărârea a rămas definitivă prin Decizia nr. 3799 din 10 noiembrie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
S-a reţinut că susţinerea condamnatului potrivit căreia nu se face vinovat de săvârşirea infracţiunii pentru care a fost condamnat, nu constituie o împrejurare nouă în sensul celor prevăzute de dispoziţiile art. 394 lit. a) C. proc. pen. întrucât stabilirea vinovăţiei unei persoane se face pe baza analizării materialului probator administrat în cauză şi nu doar pe baza declaraţiei de recunoaştere a acesteia.
De asemenea, motivul invocat de revizuent în sensul că martorii audiaţi în cauză au dat declaraţii contradictorii cu cele declarate la urmărirea penală nu constituie motiv de revizuire, ci o chestiune de interpretare a probelor administrate, care este în sarcina instanţei învestită cu soluţionarea cauzei, hotărârea putând fi cenzurată prin intermediul căilor de atac.
Totodată s-a arătat că revizuentul nu a afirmat că respectivii martori se fac vinovaţi de săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă, ci doar a semnalat existenţa unor contradicţii, nedovedite prin hotărâre judecătorească sau ordonanţă a procurorului, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 395 C. proc. pen.
Împrejurarea că nu s-a găsit cuţitul cu care s-a comis infracţiunea sau că victima se afla în stare de ebrietate, nu constituie motive de revizuire, aceste aspecte fiind cunoscute de instanţă la momentul judecării cauzei.
S-a concluzionat că cererea de revizuire este inadmisibilă întrucât se întemeiază pe alte motive decât cele prevăzute de art. 394 C. proc. pen.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel revizuentul, reiterând motivele prezentate în cererea de revizuire.
Prin Decizia penală nr. 69 din 11 august 2010 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-a respins ca nefondat apelul declarat de condamnatul B.I. împotriva Sentinţei penale nr. 215 din 1 iulie 2010 pronunţată de Tribunalul Prahova, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 300 RON.
În motivarea acestei decizii, instanţa de apel a reţinut că prima instanţă, în mod justificat a apreciat că susţinerile revizuentului nu se încadrează în cazurile de revizuire prevăzute de art. 394 C. proc. pen., susţinerea acestuia că este nevinovat nu constituie o împrejurare nouă, necunoscută de instanţă la momentul soluţionării cauzei, probele administrate au fost analizate atât de instanţa de fond cât şi de instanţele de control judiciar, astfel că vinovăţia condamnatului s-a stabilit pe baza întregului material probator de la dosar, nu numai pe baza declaraţiei sale de recunoaştere.
În mod corect s-a argumentat că aprecierea probelor este un atribut exclusiv al instanţei, iar faptul că unii martori, au revenit asupra declaraţiilor date la urmărirea penală nu constituie un motiv de revizuire.
S-a mai arătat că în căile de atac, inculpatul a solicitat numai reducerea pedepsei, susţinând că regretă fapta comisă, iar într-o cale extraordinară de atac, cum este cea a revizuirii, nu se mai poate proceda la reanalizarea probelor administrate în cauză.
Susţinerea revizuentului că a fost condamnat pe nedrept pe baza declaraţiei martorului Ş.A.D. nu poate constitui motiv de revizuire întrucât pentru incidenţa cazului prevăzut de art. 394 lit. b) C. proc. pen., mărturia mincinoasă trebuie dovedită prin hotărâre judecătorească sau prin ordonanţă a procurorului. În speţă, revizuentul nu a susţinut în mod categoric că depoziţia martorului este mincinoasă, ci existenţa unor neconcordanţe între depoziţiile martorilor, ceea ce nu impune şi nici nu determină revizuirea hotărârii de condamnare.
S-a mai arătat că la momentul soluţionării cauzei, instanţele au cunoscut faptul că nu s-a găsit cuţitul corp delict, precum şi faptul că victima consumase băuturi alcoolice, împrejurări care nu sunt fapte noi care să conducă la admiterea cererii de revizuire.
Împotriva deciziei instanţei de apel a formulat recurs revizuentul, solicitând admiterea acestuia, iar pe fond, revizuirea hotărârii de condamnare întrucât nu este vinovat, fiind determinat de procurorul anchetator să recunoască o faptă pe care nu a comis-o, acelaşi procuror determinând şi martorii să declare în mod mincinos.
Recursul este nefondat.
Prin cererea de revizuire formulată de condamnatul B.I., acesta a susţinut că nu se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de omor pentru care a fost condamnat, recunoscând fapta doar la sugestia procurorului anchetator, declaraţiile martorilor audiaţi în cauză sunt contradictorii, iar cuţitul corp delict nu a fost găsit.
Cu ocazia susţinerii recursului, a făcut precizarea că declaraţiile martorilor sunt mincinoase.
Potrivit dispoziţiilor art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, iar lit. b) a aceluiaşi articol prevede că revizuirea poate fi cerută când un martor, un expert sau un interpret a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere.
Potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol ";cazul de la lit. a) constituie motiv de revizuire dacă pe baza faptelor sau împrejurărilor noi se poate dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal ori de condamnare";.
În cauza de faţă, revizuentul condamnat nu a făcut dovada că vreunul din martorii audiaţi în cauza a cărei revizuire o cere, a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă şi nici existenţa unor fapte sau împrejurări noi pe baza cărora se poate dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare, condiţie esenţială pentru admiterea cererii de revizuire.
Totodată, din materialul probator de la dosar rezultă că revizuentul a exercitat toate căile de atac împotriva hotărârii de condamnare, nu a formulat plângere împotriva martorilor în vederea cercetării lor pentru mărturie mincinoasă, iar aspectele menţionate în cererea de revizuire nu reprezintă împrejurări noi, necunoscute instanţelor, ci doar susţinerile sistematice ale acestuia.
Faţă de cele menţionate, Înalta Curte constată că motivele invocate de revizuentul condamnat nu se regăsesc printre cele prevăzute de art. 394 C. proc. pen., astfel ca hotărârea instanţei de apel este legală şi temeinică, iar recursul declarat este nefondat şi urmează a fi respins în temeiul art. 38515 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de revizuentul B.I. împotriva Deciziei penale nr. 69 din 11 august 2010 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul revizuent la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va achita din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică azi 1 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3859/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 823/2010. Penal → |
|---|
