ICCJ. Decizia nr. 3864/2010. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3864/2010
Dosar nr. 8758/1/2010
Şedinţa publică din 1 noiembrie 2010
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 15 octombrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. 45363.01/3/2009 a fost menţinută starea de arest a inculpatului R.A. (fiul lui I. şi E., născut la 27 mai 1954, în comuna Prundeni, judeţul Vâlcea, deţinut în Penitenciarul Bucureşti).
Pentru a dispune astfel, instanţa a reţinut că prin Sentinţa penală nr. 648/F din 19 august 2010 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5), art. 26 raportat la art. 293 şi art. 291 C. pen., constând în aceea că i-a procurat coinculpatei F.I., condamnată în cauză, un act de identitate fals şi acte de proprietate false cu care acesta s-a prezentat la notar şi prin inducerea în eroare a părţii vătămate B.M., au vândut acesteia imobilul din Bucureşti, str. S., sector 5, cauzându-i un prejudiciu de 240.000 euro, deşi proprietar de drept era o altă persoană şi că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu au dispărut.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul R.A. care a susţinut că măsura arestării preventive nu mai este justificată şi că solicită revocarea acesteia şi judecarea în stare de libertate.
Recursul declarat nu este întemeiat.
În conformitate cu dispoziţiile art. 3002 C. proc. pen. în cauzele în care inculpatul este arestat, instanţa este datoare să verifice în cursul judecăţii legalitatea şi temeinicia arestării preventive, iar potrivit art. 160b alin. (3) din acelaşi cod, când constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuarea privarea de libertate, instanţa, prin încheiere motivată dispune menţinerea stării de arest.
Pe de altă parte, prin art. 5 alin. (1) lit. a) din Convenţia europeană a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, s-a statuat că o persoană poate fi lipsită de libertate dacă este reţinută legal în baza condamnării pronunţate de un tribunal competent.
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului se constată că arestarea inculpatului R.A. s-a dispus la 24 septembrie 2009, în baza art. 148 lit. f) C. proc. pen., existând motive temeinice de a bănui că acesta a comis infracţiunile prevăzute de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5), art. 26 raportat la art. 293 şi art. 291 C. pen., constând în aceea că la 23 octombrie 2007, i-a încredinţat numitei F.I., un act de identitate şi acte de proprietate false, pentru ca aceasta să înstrăineze imobilul proprietatea numitei V.E. din Bucureşti, str. S. sector 5, cauzând o pagubă de 240.000 euro cumpărătoarei B.M.
Având în vedere probele de vinovăţie administrate, Tribunalul Bucureşti a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare.
Ţinând seama de probatoriul cauzei şi de soluţia de condamnare pronunţată, Curtea constată că nu au dispărut temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, că menţinerea acesteia de către Curtea de Apel Bucureşti, sesizată de inculpatul apelant, este pe deplin justificată şi conformă cu dispoziţiile legale evocate şi că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică derivat din natura, gravitatea şi rezonanţa în comunitate a faptei şi din împrejurările comiterii ei.
În consecinţă criticile formulate de recurent nu sunt întemeiate.
Faţă de considerentele arătate de Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) şi a art. 192 alin. (2) C. proc. pen., urmează a respinge, ca nefondat recursul declarat de inculpatul R.A. cu obligarea acestuia la cheltuieli judiciare către stat.
Se va stabili ca onorariul pentru apărătorul din oficiu desemnat inculpatului, să fie avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul R.A. împotriva încheierii din 15 octombrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. 45363.01/3/2009.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică azi 1 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 217/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 218/2010. Penal. Abuz în serviciu contra... → |
|---|
