ICCJ. Decizia nr. 3941/2010. Penal. Cerere de transfer de procedură în materie penală (Legea 302/2004). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3941/2010
Dosar nr. 7440/2/2010
Şedinţa publică din 5 noiembrie 2010
Asupra recursului penal de faţă;
Analizând actele şi lucrările dosarului constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 325/F din 18 octombrie 2010 Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a respins sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
A respins cererea formulată de condamnatul G.P., cetăţean moldovean, fiul lui I. şi O., născut în localitatea I. - Republica Moldova, cu domiciliul în Chişinău, str. C.- Republica Moldova, privind transferul acestuia într-un penitenciar din Republica Moldova, în vederea executării pedepsei de 25 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 779/F/31 mai 2007 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 688 din 27 februarie 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.
Onorariul de avocat din oficiu de 320 RON s-a dispus să fie suportat din fondul Ministerului Justiţiei.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a sesizat Curtea de Apel Bucureşti în vederea soluţionării cererii de transferare formulată de persoana condamnată G.P. pentru continuarea executării restului de pedeapsă aplicată prin Sentinţa penală nr. 779/F din 31 mai 2007 a Tribunalului Bucureşti.
Se reţine că prin Sentinţa penală nr. 779/F din 31 mai 2007 a Tribunalului Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 688 din 27 februarie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, persoana transferabilă a fost condamnată la pedeapsa de 25 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 174 - 176 lit. d) C. pen. şi art. 211 alin. (21) lit. a), c) C. pen. constând în aceea că la data de 30 martie 2005 G.P. şi alte două persoane au pătruns în locuinţa victimelor S.A.M. şi S.N.V. unde, prin întrebuinţare de violenţe şi ameninţări, au sustras bunuri, bani şi bijuterii.
Victima S.A.M. a decedat în urma loviturilor aplicate.
Prin Sentinţa penală nr. 779/F din 31 mai 2007 autorităţile judiciare din Republica Moldova au recunoscut sentinţa penală de condamnare pronunţată de Tribunalul Bucureşti şi au optat pentru aplicarea procedurii conversiunii condamnării stabilind ca persoana transferabilă să execute pedeapsa de 20 de ani închisoare în regim de penitenciar de tip închis.
Analizând lucrările dosarului instanţa de fond a reţinut că în cauză este incident cazul de refuz prevăzut de art. 140 lit. b) din Legea nr. 302/2004, motiv pentru care a dispus respingerea sesizării Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal a declarat recurs persoana transferabilă, solicitând transferarea sa într-un penitenciar din Republica Moldova, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de Legea nr. 302/2004.
Critica adusă nu este fondată.
Analizând legalitatea şi temeinicia sentinţei recurate sub aspectul motivelor de recurs invocate cât şi din oficiu, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen. sub toate aspectele de fapt şi de drept, Înalta Curte apreciază că recursul declarat de recurent nu este fondat, urmând a dispune respingerea acestuia pentru considerentele ce urmează:
Potrivit dispoziţiilor art. 129 din Legea nr. 302/2004, transferarea unei persoane condamnate în vederea executării pedepsei poate avea loc numai în următoarele condiţii şi anume condamnatul este resortisant al statului de executare, hotărârea este definitivă, la data primirii cererii de transferare, condamnatul mai are de executat cel puţin 6 luni din durata pedepsei, transferul este consimţit de către persoana condamnată, faptele care au atras condamnarea constituie infracţiuni potrivit legii statului de executare, iar cele două state s-au pus de acord asupra transferării.
Dispoziţiile ce reglementează transferarea persoanelor condamnate nu sunt norme imperative şi nu instituie o obligaţie a statului de condamnare de a dispune transferarea.
Astfel, dispoziţiile art. 128 din Legea nr. 302/2004 modificată, stabilesc că o persoană condamnată definitiv pe teritoriul României poate fi transferată pe teritoriul statului al cărui resortisant este, modalitatea de reglementare a acestei instituţii lăsând la latitudinea statului de condamnare soluţia ce urmează a fi adoptată.
Art. 140 din Legea nr. 302/2004 modificată, reglementează situaţiile în care cererea de transferare a persoanei condamnate poate fi refuzată, printre acestea regăsindu-se şi situaţia în care pedeapsa prevăzută de legea statului de executare este vădit inferioară în raport cu cea stabilită prin hotărârea instanţei române şi faptul că persoana condamnată nu a reparat pagubele produse prin infracţiune şi nu a plătit cheltuielile la care a fost obligată prin hotărârea instanţei române şi nici nu a garantat plata despăgubirilor.
Cu privire la cauza dedusă judecăţii Înalta Curte apreciază că soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică, în mod corect apreciind că nu se impune transferarea persoanei condamnate cât timp statul de executare a optat pentru conversiunea condamnării, stabilind ca persoana transferabilă să execute o pedeapsă vădit inferioară celei stabilite prin sentinţa de condamnare.
Ca atare, Înalta Curte apreciază că în cauză este incident cazul de refuz al transferării prevăzut de art. 140 lit. b) din Legea nr. 302/2004, faţă de gravitatea faptelor, modalitatea de comitere a faptelor, agresivitatea deosebită de care a dat dovadă persoana transferabilă, impunând executarea pedepsei închisorii în cuantumul stabilit de instanţa română de condamnare.
De asemenea, Înalta Curte susţine că persoana condamnată nu a făcut dovada achitării despăgubirilor civile şi nici a cheltuielilor judiciare la care a fost obligată prin hotărârea instanţei române fiind incident cazul de refuz al transferării reglementat de dispoziţiile art. 140 lit. d) din Legea nr. 302/2004 modificată.
În raport de toate considerentele arătate, Înalta Curte urmează ca în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. să respingă ca nefondat recursul declarat de persoana transferabilă.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul persoană transferabilă G.P. împotriva Sentinţei penale nr. 325/F din 18 octombrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurentul condamnat persoană transferabilă la plata sumei de 520 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 320 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 5 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1560/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3943/2010. Penal. Revocarea măsurii... → |
|---|
