ICCJ. Decizia nr. 4027/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4027/2010
Dosar nr. 5/44/2010
Şedinţa publică din 11 noiembrie 2010
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 71/F din 27 aprilie 2010 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală, s-au respins, ca nefondate, plângerile formulate de petenţii C.M. şi D.M. împotriva Ordonanţei nr. 707/P/2009 din 17 noiembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi.
În baza disp. art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., s-a menţinut ordonanţa atacată.
În baza disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen., au fost obligaţi petenţii C.M. şi D.M. la plata a câte de 50 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond că reţinut că petenţii C.M. şi D.M. s-au adresat instanţei de judecată cu plângere întemeiată pe dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen. împotriva Ordonanţei nr. 707/P/2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, solicitând admiterea plângerii şi, menţinând soluţia procurorului de scoatere de sub urmărire penală, să se dispună schimbarea temeiului acesteia potrivit dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.
În susţinerea plângerii, petenţii au arătat că aceştia nu aveau competenţă pentru a efectua acte de cercetare sub aspectul unei infracţiuni de înşelăciune (reclamată de intimata C.C.) şi în mod corect au îndrumat-o să se adreseze cu o plângere penală.
Au mai arătat că soluţia de scoatere de sub urmărire penală conform dispoziţiilor art. 181 C. pen. este superficială şi nemotivată.
Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului instanţa de fond a constatat următoarele:
Prin Ordonanţa nr. 707/P/2009 din 17 noiembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a petenţilor (învinuiţi) D.M. - comisar de poliţie în cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Brăila - Serviciul de Investigare a Fraudelor şi respectiv, C.M. - subcomisar de poliţie în cadrul Poliţiei municipiului Brăila - Biroul de Investigaţii Criminale, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi aplicarea sancţiunii cu caracter administrativ a amenzii în sumă de 850 RON pentru fiecare învinuit.
S-a mai dispus neînceperea urmăririi penale faţă de cei doi petenţi sub aspectul infracţiunii prev. de art. 247 C. pen., întrucât fapta nu există.
Pentru a dispune astfel, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi a reţinut următoarele:
Prin Rezoluţia cu nr. 707/P/2009 din data de 09 septembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de învinuiţii D.M. şi C.M., pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
S-a reţinut faptul că, în ziua de 16 aprilie 2009, în timp ce se aflau în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, învinuiţii D.M. şi C.M., ofiţeri de poliţie, fiind solicitaţi de către partea vătămată C.C. să efectueze cercetări faţă de numitul S.C., cu ştiinţă, nu au îndeplinit actele legale, cauzând o vătămare a intereselor legale ale acesteia.
Din materialul de urmărire penală administrat în prezenta cauză au rezultat următoarele:
Prin adresa din 26 iunie 2009 emisă de Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Brăila - Serviciul Management Resurse Umane, s-a comunicat faptul că ofiţerii de poliţie D.M. şi C.M. au calitatea de organe de cercetare ale politiei judiciare.
Partea vătămată C.C. a sesizat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi pentru a se efectua cercetări faţă de ofiţerii de poliţie D.M. şi C.M., pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 246 şi art. 247 C. pen.
În concret, partea vătămată şi-a exprimat nemulţumirea, deoarece, în ziua de 16 aprilie 2009, după ce a sesizat organele de poliţie, prin apelul unic de urgenţă „112"; şi a mers la sediul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Brăila, unde au fost desemnaţi ofiţerii D.M. şi C.M. să efectueze cercetări faţă de numitul S.C., aceştia s-au deplasat la faţa locului, însă nu au îndeplinit actele legale şi nu au luat măsuri pentru recuperarea mărfii care îi aparţinea.
Ca situaţie de fapt, s-a reţinut că, în ziua de 16 aprilie 2009, conform înţelegerii avute cu martorul D.D., partea vătămată C.C. s-a deplasat cu un autoturism încărcat cu marfă în municipiul Brăila, însă a observat că, în realitate, şoferul autoturismului, respectiv martorul L.D.A., a depozitat marfa la sediul societăţii „S.S."; SRL care era administrată de martorul S.C.
În acest context, partea vătămată a sesizat organele de poliţie.
În continuare, partea vătămată s-a deplasat la faţa locului fiind însoţită de învinuiţii D.M. şi C.M., care au discutat cu numitul S.C., însă nu au întocmit acte procedurale şi în final au îndrumat-o pe numita C.C. să depună plângere la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila.
Având în vedere faptul că învinuiţii D.M. şi C.M. nu şi-au îndeplinit atribuţiile de serviciu, partea vătămată a sesizat organele de urmărire penală pentru a efectua cercetări faţă de aceştia. De asemenea, la data de 11 mai 2009, partea vătămată a depus o plângere penală la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila, prin care a solicitat efectuarea de cercetări faţă de numiţii D.D., S.C., L.D.A. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 208 - 209 alin. (1) lit. a) C. pen. şi de art. 215 alin. (3) C. pen. şi faţă de O.M.M., pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 180 alin. (1) C. pen. şi de art. 208 - 209 alin. (1) lit. a) C. pen., plângere care face obiectul Dosarului cu nr. 835/P/2009 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila.
Fiind audiaţi cu respectarea drepturilor procesuale, învinuiţii D.M. şi C.M. au recunoscut, în parte, săvârşirea faptei şi au motivat că nu au încheiat niciun act procedural, deoarece în final partea vătămată nu a mai dorit să depună plângere la poliţie, fiind îndrumată să depună plângere la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila.
Analizând întreg materialul probator a rezultat că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 10 lit. b1) C. proc. pen., deoarece, în concret, fapta sesizată este lipsită în mod vădit de importanţă şi nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.
La stabilirea în concret a pericolului social, s-a ţinut seama de împrejurările în care fapta a fost comisă, precum şi de conduita celor doi
De altfel, pe parcursul urmăririi penale învinuitul D.M. a depus la dosar „un raport"; adresat conducerii Inspectoratului de Poliţie al judeţului Brăila, întocmit la data de 16 aprilie 2009, în care menţiona modul de soluţionare a sesizării părţii vătămate C.C.
Prin adresa din 12 noiembrie 2009 emisă de Inspectoratul de Politie al Judeţului Brăila - Serviciul Cabinet, se menţionează că pentru lămurirea situaţiei sesizate de către partea vătămată, cauza a fost preluată de Serviciul de Investigare a Fraudelor, pentru ca, în final, la fişa de caz, să se precizeze că numita C.C. a fost îndrumată să-şi soluţioneze cauza pe cale civilă.
S-a reţinut, în mod evident, că învinuitul D.M. a fost convins de la început că fapta sesizată de partea vătămată ar putea fi de natura unui litigiu comercial, motiv pentru care nu a încheiat acte procedurale ca urmare a sesizării numitei C.C.
În ceea ce-l priveşte pe învinuitul C.M., acesta nu a îndeplinit acte legale, deoarece a avut în vedere faptul că învinuitul D.M. era superior în gradul superior, avea experienţă în domeniu şi, în mod implicit, a achiesat la modul de rezolvare a sesizării formulate de către C.C., fapt pe care l-a adus şi la cunoştinţa conducerii Poliţiei Municipiului Brăila, respectiv martorului C.G.D.
În cauză, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de numiţii D.M. şi C.M., sub aspectul infracţiunii de abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi, prevăzută de art. 247 C. pen., întrucât fapta sesizată, în realitate nu există.
S-a reţinut că încadrarea juridică corectă a faptei sesizate de către partea vătămată este de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
La adoptarea acestei soluţii de scoatere de sub urmărire penală s-au avut în vedere dispoziţiile art. 11 pct. 2 lit. b) în ref. la art. 10 lit. b) C. proc. pen., respectiv, art. 10 lit. a) C. proc. pen.
Prin Ordonanţa nr. 1449/11/2/2009 din 24 noiembrie 2009 a Procurorului general de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi s-au respins plângerile formulate de D.M. şi C.M. împotriva Ordonanţei nr. 707/P/2009 din 17 noiembrie 2009 ca nefondate.
Analizând şi coroborând actele şi lucrările dosarului Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, raportat la motivele invocate de petenţi, instanţa de fond a constatat că plângerile sunt nefondate.
Astfel, s-a apreciat că situaţia de fapt a fost corect reţinută de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, pe baza actelor de urmărire penală efectuate în cauză.
În speţă, numita C.C. a sesizat comiterea unei infracţiuni de înşelăciune în cursul zilei de 16 aprilie 2009.
Cei doi petenţi au fost desemnaţi de conducerea Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Brăila pentru a efectua verificări la locul comiterii faptei cu privire la cele sesizate de partea vătămată C.C.
Deşi s-au deplasat la locul faptei şi au discutat cu cei prezenţi, petenţii nu au întocmit niciun act procedural în care să fie consemnate aspectele constatate, rezumându-se doar la a o îndrepta pe partea vătămată să formuleze o plângere penală.
Având în vedere dispoziţiile legale în materie, s-a constatat că în mod corect, în ordonanţa atacată, s-a reţinut faptul că petenţii aveau obligaţia de a consemna plângerea părţii vătămate într-un proces-verbal şi de a efectua primele acte procedurale la faţa locului.
În condiţiile în care se stabilea că fapta constatată nu intra în competenţa lor, petenţii aveau posibilitatea legală de a-şi declina competenţa, însă era necesar ca iniţial - la momentul deplasării la faţa locului - să procedeze conform art. 213 C. proc. pen.
Conform dispoziţiilor legale arătate mai sus, organul de cercetare penală este obligat să efectueze actele de cercetare ce nu suferă amânare, chiar dacă acestea privesc o cauză care nu este de competenţa lor.
Or, în speţă, aspectele semnalate de partea vătămată şi percepute de cei doi petenţi cu ocazia deplasării la faţa locului aveau caracter urgent, impunându-se întocmirea unui act constatator.
Având în vedere cele mai sus arătate, s-a considerat că în mod corect Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi a apreciat că faptele petenţilor se încadrează în dispoziţiile art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), însă nu prezintă gradul de pericol social al unor infracţiuni, prin prisma dispoziţiilor art. 181 C. pen.
De asemenea, s-a apreciat ca fiind corect temeiul în baza căruia s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a celor doi petenţi, neimpunându-se modificarea acestuia, întrucât în speţă nu sunt incidente prevederile art. 10 lit. d) C. proc. pen.
Împotriva acestei sentinţe penale, în termen legal, au declarat recurs petenţii C.M. şi D.M.
Prin motivele de recurs formulate, petentul C.M. a solicitat casarea sentinţei, în baza art. 3859 pct. 171 C. proc. pen., şi menţinerea ordonanţei procurorului, cu schimbarea temeiului soluţiei în sensul aplicării art. 11 pct. 1 lit. b) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen., învederând în esenţă că judecătorul fondului a ignorat faptul că, potrivit dispoziţiilor legale, nu reprezenta organul de poliţie competent să efectueze acte de cercetare cu privire la cele sesizate de numita C.C.
Recurentul petent D.M., prin recursul formulat, a solicitat casarea sentinţei şi achitarea, în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen., învederând că în sentinţă nu s-a reţinut un aspect esenţial, respectiv faptul că intimata a refuzat să-i însoţească pe petenţi la parchet pentru a depune plângere.
Înalta Curte, examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate şi din oficiu, conform dispoziţiilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., constată că recursul este nefondat.
Potrivit dispoziţiilor art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor constă în fapta funcţionarului public, care în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, cu ştiinţă, nu îndeplineşte un act ori îl îndeplineşte defectuos, cauzând prin aceasta o vătămare a intereselor legale ale unei persoane.
Sub aspectul laturii subiective, infracţiunea se săvârşeşte numai cu intenţie directă sau indirectă, culpa fiind exclusă, deoarece termenul „cu ştiinţă";, pe care îl conţine textul de lege, implică cunoaşterea de către făptuitor a caracterului necorespunzător al exercitării atribuţiilor de serviciu şi urmărirea sau acceptarea ca prin aceasta să se ajungă la vătămarea intereselor legale ale unei persoane.
În prezenta cauză, din modul în care au înţeles să-şi exercite atribuţiile de serviciu, rezultă că petenţii, deşi nu au urmărit producerea unei vătămări a intereselor legale ale numitei C.C., au acceptat acest lucru.
Astfel, din actele premergătoare efectuate rezultă că petenţii C.M. şi D.M., în calitate de ofiţeri de poliţie, fiind desemnaţi de Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Brăila la sesizarea numitei C.C. să efectueze cercetări cu privire la o infracţiune de înşelăciune, deşi s-au deplasat la locul respectiv şi au discutat cu persoanele implicate în săvârşirea faptei sesizate, apreciind că fapta nu este de competenţa lor de cercetare, nu au întocmit niciun act procedural, îndrumând-o pe numita C.C. să depună plângere la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila.
În mod corect instanţa de fond a constatat că, întrucât fapta sesizată de numita C.C. avea un caracter urgent şi impunea întocmirea unui act constatator, petenţii aveau obligaţia să respecte dispoziţiile art. 213 C. proc. pen. - care prevăd că organul de cercetare penală este obligat să efectueze actele de cercetare ce nu suferă amânare, chiar dacă acestea privesc o cauză care nu este de competenţa lor -, iar ulterior, în măsura în care se stabilea că fapta constatată nu intra în competenţa lor, aceştia aveau posibilitatea legală de a-şi declina competenţa.
În consecinţă, fapta petenţilor se încadrează în dispoziţiile art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), procurorul făcând o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 11 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. b1) C. proc. pen., având în vedere că, faţă de împrejurările în care a fost comisă şi de conduita celor doi petenţi, fapta sesizată nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în baza art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de petenţii C.M. şi D.M. împotriva Sentinţei penale nr. 71/F din 27 aprilie 2010 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală.
Totodată, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenţii vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de petenţii C.M. şi D.M. împotriva Sentinţei penale nr. 71/F din 27 aprilie 2010 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală.
Obligă recurenţii petenţi la plata sumelor de câte 200 RON cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 446/2010. Penal. Abuz în serviciu contra... | ICCJ. Decizia nr. 447/2010. Penal. Abuz în serviciu contra... → |
|---|
