ICCJ. Decizia nr. 4029/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4029/2010
Dosar nr. 430/64/2010
Şedinţa publică din 11 noiembrie 2010
Asupra recursului penal de faţă:
Prin Sentinţa penală nr. 55/S din 28 iunie 2010 a Curţii de Apel Braşov, s-a respins plângerea formulată de petentul D.C.V. împotriva rezoluţiei Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov pronunţată la data de 12 aprilie 2010 în Dosarul nr. 46/P/2010, pe care o menţine.
Obligă petentul să plătească statului suma de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare.
S-a consemnat că, prin plângerea înregistrată la această instanţă, formulată de petentul D.C.V. împotriva rezoluţiei Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov pronunţată la 12 aprilie 2010 în Dosarul nr. 46/P/2010, s-a solicitat infirmarea rezoluţiei ca netemeinică şi nelegală, arătând că în mod greşit s-a reţinut că vinovăţia judecătorului nu a fost dovedită, că în cadrul acestei plângeri nu a criticat hotărârea, ci modul în care judecătorul i-a încălcat drepturile procesuale, deoarece fără administrarea probelor singura soluţie era aceea a respingerii acţiunii, astfel că nu a verificat împrejurările în care pârâţii s-au opus la executarea contractului, răzgândindu-se şi că în acest mod i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 6 pct. 1 din Convenţia europeană a drepturilor omului şi libertăţilor sale fundamentale. În acest sens, petentul a arătat că nu intră în competenţa Ministerului Public cercetarea modului în care judecătorul administrează probele însă, plângerea a vizat modul în care judecătorul, după ce a admis probele, a revenit asupra deciziei de admitere şi a soluţionat cauza fără a le administra.
După cum s-a arătat, verificând plângerea formulată în raport de actele şi lucrările dosarului s-a constatat că plângerea este nefondată.
Împotriva soluţiei instanţei de judecată, în termen legal, s-a exercitat calea de atac a recursului de către petentul D.C.V., prin care s-a reiterat aceeaşi doleanţă, că nu a beneficiat de un proces echitabil.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă de recurs, reţine următoarele:
Prin Rezoluţia Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov pronunţată la data de 12 aprilie 2010 în Dosarul nr. 46/P/2010 s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de G.C. - judecător la Judecătoria Zărneşti, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
În motivarea acestei rezoluţii s-a reţinut, în esenţă, că petentul a formulat plângere împotriva magistratului, imputând acestuia că în cadrul unui proces civil pe care petentul l-a avut cu numiţii R.A. şi R.A. prin care solicita pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare asupra unui teren ce a făcut obiectul unui antecontract între părţi, acţiunea formulată de petent a fost respinsă, procurorul reţinând că în cuprinsul contractului era prevăzută o clauză de dezicere potrivit căreia neîndeplinirea obligaţiei din contract de către promitentul vânzător atrage restituirea dublului arvunei primite, iar în ipoteza în care promitentul cumpărător refuză perfectarea contractului, promitentul vânzător nu este obligat să restituie arvuna şi că această clauză permite părţilor să se răzgândească fără ca această atitudine să fie asociată culpei vreuneia dintre părţi.
În acest context, procurorul a reţinut că plângerea este expresia nemulţumirii faţă de soluţia pronunţată, ceea ce nu implică săvârşirea de către magistrat a vreunei infracţiuni, în sensul vreunei încălcări a atribuţiilor de serviciu.
În continuare, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov, prin Rezoluţia din 30 aprilie 2010 în lucrarea nr. 353/II/2/2010 a constatat că plângerea petentului împotriva soluţiei este neîntemeiată, că soluţia procurorului este conformă şi că în mod corect s-a apreciat că în speţă nu sunt întrunite cerinţele pentru a se începe urmărirea penală a magistratului.
Şi de către instanţa de recurs, preluând cele învederate de către instanţa de fond, este de constatat că rezoluţia atacată este legală şi temeinică, deoarece, independent de poziţia magistratului referitoare la modul în care a revenit asupra probelor legal încuviinţate anterior, este necesar a se dovedi că acesta şi-a încălcat atribuţiile de serviciu ori le-a încălcat cu rea-credinţă. Ori acest aspect, reclamat de petent poate face obiectul numai al căilor de atac, instanţa ierarhic superioară fiind singura în măsură a se pronunţa asupra acestei chestiuni şi încălcării vreunui drept procesual al petentului.
Nu se poate susţine că hotărârile judecătoreşti pot fi cenzurate pe calea plângerilor penale formulate persoanelor care au pronunţat soluţii defavorabile unor persoane, acestea putând fi criticate numai prin intermediul căilor de atac, în condiţiile legii şi dacă s-ar admite faptul că împotriva persoanelor ce pronunţă hotărâri judecătoreşti se pot formula plângeri penale ar echivala cu instituirea unor căi de atac neprevăzute de lege, ceea ce este inadmisibil. Câtă vreme nu se conturează existenţa unor indicii de natură a evidenţia vreo faptă penală nu se poate imputa magistratului pronunţarea unor soluţii.
Este corectă aserţiunea procurorului în sensul că persoanele ce au pronunţat o hotărâre judecătorească nu pot fi trase la răspundere decât dacă se constată săvârşirea de către aceste persoane a vreunei fapte penale, dar simpla pronunţare a unei hotărâri ce nemulţumeşte o parte nu echivalează în mod automat cu săvârşirea unei fapte penale, soluţia pronunţată de magistrat fiind supusă cenzurii instanţelor de control judiciar.
Pe cale de consecinţă, atâta vreme cât aceste aspecte au fost ilustrate în mod complet de către instanţa de fond, care a constatat că rezoluţia atacată este legală şi temeinică şi potrivit art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. a fost respingă plângerea formulată de petentul D.C.V. şi s-a menţinut rezoluţia atacată, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat, instanţa de recurs va pronunţa o soluţie de respingere a recursului de faţă pe considerentele art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul D.C.V. împotriva Sentinţei penale nr. 55/S din 28 iunie 2010 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul petent la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 447/2010. Penal. Abuz în serviciu contra... | ICCJ. Decizia nr. 448/2010. Penal. Abuz în serviciu contra... → |
|---|
