ICCJ. Decizia nr. 4058/2010. Penal. Dare de mită (art. 255 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4058/2010
Dosar nr. 4407/120/2008
Şedinţa publică din 15 noiembrie 2010
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 497 din 6 noiembrie 2009 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, inculpatul C.T., a fost condamnat la pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită prevăzută şi pedepsită de art. 255 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 78/2000, modificată.
În baza art. 83 C. pen. s-a revocat beneficiul suspendării condiţionate a executării pedepsei de 6 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 1167 din 21 iulie 2006, pronunţată de Judecătoria Târgovişte în Dosarul nr. 5518/2005, pedeapsa se va executa cumulativ cu pedeapsa aplicată, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 1 an şi 3 luni închisoare, cu aplicarea art. 71 C. pen., ca pedeapsă accesorie, vizând drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 61 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 s-a dispus confiscarea sumei de 500 RON, consemnată la C.E.C. şi s-a făcut aplicarea disp. art. 191 C. proc. pen., urmând ca suma de 150 RON onorariu avocat să rămână în sarcina Ministerului Justiţiei.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut următoarea situaţie de fapt:
Cu ocazia desfăşurării cercetărilor în cauza înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Răcari sub nr. 642/P/2008, inculpatul a fost chemat la audieri, alături de alte persoane suspectate că ar fi autori ai furtului de lemne.
Din declaraţia inculpatului, dată în faza de urmărire penală, coroborată cu cea dată în faţa instanţei, a rezultat că pe data de 15 aprilie 2008, după ce a fost audiat, s-a întâlnit cu un ofiţer de poliţie, pe nume C., pe care îl întâlnise cu o zi în urmă în pădure, când a mers să-şi recupereze atelajul care, i-a spus că „dacă sare bine la zar"; depinde şi de el să-şi recupereze căruţa.
S-a constatat că declaraţia inculpatului este susţinută de declaraţia amicilor săi N.F., suspect şi el de a fi sustras material lemnos şi M.I. - cel care l-ar fi însoţit pe inculpat în ziua de 14 aprilie 2008 la pescuit şi apoi l-ar fi condus cu autoturismul până la aproximativ 200 - 300 metri de pădure, în vederea recuperării căruţei, fiind însă infirmată de alt suspect în furtul de lemne - N.D. (fratele lui N.F.), care a revenit în instanţă asupra declaraţiei date în timpul urmăririi penale.
Încercările inculpatului de a-şi recupera căruţa, cu care, de altfel, conform declaraţiilor martorilor F.C., A.C. şi C.I. efectuează diferite transporturi pentru a-şi întreţine familia, au continuat şi în zilele următoare, conform chiar depoziţiei inculpatului, care a precizat că a hotărât, pe data de 17 aprilie 2008, să îl caute pe poliţistul C. chiar la locul de muncă, preocupat fiind să-şi obţină căruţa.
Negăsindu-l la locul de muncă, l-a căutat şi întâlnit, apoi, însoţit fiind de A.C., pe raza satului Colacu.
Potrivit declaraţiilor sale ar fi oferit poliţistului suma de 2.000.000 lei, însă acesta l-ar fi înjurat, făcându-l să priceapă că ar fi prea puţini bani în raport cu dorinţa sa.
Întâlnirea inculpatului cu poliţistul C. a fost confirmată şi de acesta din urmă, care a arătat că inculpatul aflat într-o maşină, l-a semnalizat cu farurile să oprească şi când s-a apropiat de maşina de serviciu în care se afla el i-a propus să-i dea o sumă de bani şi chiar a schiţat că ar dori să îi ofere pe loc, fapt care l-a determinat să plece imediat.
Şi martorul A.C. a arătat că inculpatul l-ar fi întrebat pe poliţist când să vină la el, poliţistul cerându-i să plece imediat, doar pentru că se apropia cu o altă maşină şeful său.
De asemenea, M.M. a precizat că aflat în misiune împreună cu colegul său C.G., deplasându-se fiecare cu maşinile de serviciu în localitatea Colacu a văzut cum acesta a fost oprit de un autovehicul ce circula din sens invers şi cum a discutat cu inculpatul care coborâse din maşină, pentru ca la sediu, poliţistul să-i povestească cum inculpatul îi oferise o sumă de bani în schimbul restituirii căruţei confiscate, el sfătuindu-l să sesizeze încercarea de mituire conducerii poliţiei judeţene.
În urma acestei din urmă întâlniri cu inculpatul, C.G. a întocmit un denunţ, un raport şi a dat o declaraţie în faţa superiorilor, în care a relatat întâlnirea cu inculpatul, pe raza localităţii Colacu şi intenţia vădită a acestuia de a-i oferi bani pentru a-i restitui căruţa.
În toate aceste declaraţii, poliţistul menţionează ca dată a întâlnirii cu inculpatul, ce l-a oprit în timp ce circula cu un autoturism D. - ziua de 18 aprilie 2008, în timp ce inculpatul a precizat faptul că în ziua de 17 aprilie 2008 l-ar fi căutat pe ofiţer la locul său de muncă şi l-ar fi întâlnit în satul Colacu, în timp ce se deplasa cu maşina cu amicul său A.C.
Din cuprinsul declaraţiilor inculpatului a rezultat cu certitudine că ziua în care s-a întâlnit cu poliţistul şi i-a propus suma de 2.000.000 lei pentru obţinerea căruţei a fost 17 aprilie 2008, de vreme ce în continuarea relatărilor inculpatul prezintă demersurile făcute pe lângă poliţist pe data de 18 aprilie 2008, ziua organizării flagrantului, când în dimineaţa zilei respective l-a căutat la Postul de Poliţie Cojasca pe poliţistul F., unde adjunctul acestuia - N. i-a precizat că i se va comunica ulterior când să se prezinte la Poliţia Racari, pentru ca în jurul orei 13:00 să fie căutat la domiciliu de un alt poliţist, care i-a lăsat numărul de telefon al sub-inspectorului C., pentru a lămuri cu el detaliile întâlnirii.
Faptul că ziua de 17 aprilie 2008 a fost cea în care poliţistului i s-a oferit de către inculpat o sumă de bani, ce a determinat denunţul său către superiori, a reieşit şi din datele de înregistrare ale actelor de desistare şi rapoartelor poliţistului la I.P.J. Dâmboviţa şi D.G.A. - Serviciul Teritorial Ploieşti - 17 aprilie 2008.
Împrejurarea că datele de înregistrare ale respectivelor înscrisuri conţineau unele modificări nu au fost de natură a afecta conţinutul lor, ca, de altfel, nici data greşit menţionată ca fiind cea a petrecerii evenimentului, cât timp nu s-a contestat de către inculpat, ci, dimpotrivă, s-a confirmat existenţa discuţiei, în împrejurările descrise de poliţist şi chiar şi oferirea sumei de bani.
Nu a fost primită, prin urmare, solicitarea de constatare a nulităţii acestor acte de urmărire şi ca urmare şi a flagrantului organizat, nefiind afectat conţinutul acestora - descrierea încercării de mituire a poliţistului.
Nici apărarea inculpatului că ar fi fost provocat de către ofiţerul de poliţie să-i ofere bani, nu a rezultat din actele şi lucrările dosarului.
Astfel, instanţa de fond a înlăturat depoziţiile martorilor N.F. şi N.D. (cercetaţi şi ei pentru sustragere de material lemnos), care, deşi pe parcursul urmării penale au arătat că au asistat la o discuţie în care poliţistul spunea inculpatului „să sară la zar";, pe parcursul judecăţii au revenit asupra lor, N.D. declarând că nu a asistat la nici o discuţie de acest gen şi nu-şi explică declaraţia dată pe parcursul urmării penale, iar N.F. a nuanţat-o, arătând că poliţistul le-ar fi vorbit pe ţigăneşte.
Nici declaraţia martorului A.C. nu a fost reţinută în sprijinul unei eventuale provocări a inculpatului pentru oferirea sumei de bani, de vreme ce acesta nu a arătat că a asistat la o discuţie în care poliţistul să fi cerut bani, ci doar că din solicitarea poliţistului ca inculpatul să plece imediat, pentru că din urmă venea şeful său cu o altă maşină, a înţeles că inculpatul intenţiona să facă demersuri pe lângă poliţist în vederea recuperării atelajului, probabil plătindu-i o amendă.
De altfel, nu a fost considerată provocare, cum s-a arătat, atitudinea poliţistului care nu i-ar fi atras atenţia inculpatului că săvârşeşte o infracţiune, provocarea trebuind să rezulte clar din atitudinea poliţistului, aşa cum ar fi trebuit să rezulte şi o eventuală constrângere fizică sau morală.
Ori, o atitudine de genul celei descrise, pe care ar fi avut-o sau nu poliţistul nu se încadrează printre condiţiile cerute de lege pentru a constitui cauze care să înlăture caracterul penal al faptei.
Mai mult, din conţinutul procesului-verbal de redare a înregistrării convorbirii avute de inculpat cu poliţistul C.G. la sediul Poliţiei Răcari la 18 aprilie 2008 nu a rezultat că anterior acesta din urmă i-ar fi cerut vreo sumă de bani inculpatului în schimbul restituirii căruţei sau că inculpatul ar fi fost chemat la poliţie pentru ai înmâna ofiţerului bani, ci, dimpotrivă a reieşit că iniţiativa oferirii banilor aparţinea inculpatului, care a arătat chiar că ar exista şi alţii care să intenţioneze acelaşi lucru: „Opreşte-o p-aia (...) ăsta şi-a spus că el mai are şi el ceva pus de-o parte";.
Promisiunea de bani s-a şi materializat, inculpatul punând, cu acea ocazie, pe biroul poliţistului, suma de 500 RON, în bancnote de câte 100 RON, găsită cu ocazia flagrantului.
Având în vedere că infracţiunea de dare de mită se consumă în locul şi momentul în care a avut loc promisiunea, oferirea sau darea de bani sau alte foloase, nu a putut fi reţinută nici apărarea conform căreia fapta inculpatului nu ar fi fost dovedită şi deci nu ar exista.
Cât priveşte latura subiectivă a infracţiunii, prima instanţă a apreciat că şi aceasta este întrunită, din acţiunea inculpatului rezultând intenţia directă şi scopul special urmărit, acela de a-l determina pe poliţist să facă un act contrar îndatoririlor sale de serviciu, respectiv de a-i restitui atelajul, în condiţiile în care bunul făcea obiectul unei anchete penale.
Cum din nici un act al dosarului nu rezulta că poliţistul ar fi indus ideea inculpatului că ar trebui să plătească o amendă pentru a obţine bunul şi „nimeni nu poate invoca necunoaşterea legii";, indiferent de nivelul de instruire, instanţa nu a reţinut că ar fi lipsit intenţia directă a inculpatului, aşa cum s-a susţinut în apărare, întrucât acesta ar fi crezut că trebuia să plătească o amendă.
Relevantă în acest sens este discuţia avută cu poliţistul, la 18 aprilie 2008, conform procesului-verbal de înregistrare, în care inculpatul nu spune că ar fi venit să achite amenda, ci că a adus banii: „Pentru căruţe. Să scăpăm şi noi (...)";.
Prin urmare, în raport de cele reţinute, s-a apreciat că fapta inculpatului care a remis suma de bani ofiţerului de poliţie C.G. pentru ca acesta să-i restituie o căruţă indisponibilizată pentru cercetări, a întrunit elementele constitutive ale infracţiunii de dare de mită prev. de art. 255 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 78/2000.
La individualizarea pedepsei prima instanţă a avut în vedere gradul de pericol social al faptei săvârşite şi împrejurările comiterii ei, pe fondul cercetării mai multor persoane (inculpatul numărându-se printre ei) pentru sustragere de material lemnos, în contextul în care au fost confiscate mai multe atelaje aparţinând suspecţilor, printre care şi a inculpatului, care o folosea pentru obţinerea mijloacelor de trai, aceasta fiind chiar singura sursă de venituri şi persoana inculpatului, care este cunoscut cu antecedente penale, dar, în acelaşi timp, ca o persoană muncitoare şi cu o situaţie familială grea, potrivit depoziţiilor martorilor.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat apel inculpatul C.T., criticând-o ca fiind netemeinică şi nelegală, întrucât s-a demonstrat într-o altă cauză, privind infracţiuni silvice că inculpatul nu a fost găsit vinovat şi, prin urmare, mobilul, latura obiectivă a infracţiunii care să determine săvârşirea infracţiunii de mită nu există.
S-a mai susţinut de inculpat că actele de urmărire penală, privind flagrantul, sunt lovite de nulitate absolută, dovedite fiind falsurile din aceste acte, precum şi împrejurarea că sub aspectul laturii subiective a infracţiunii de dare de mită nu s-au făcut probe, atâta vreme cât suma de bani a dat-o ca sancţiune (amendă) pentru recuperarea atelajului.
O altă critică susţinută de inculpat este aceea a stării de provocare ce constă în întreaga activitate a inspectorului de poliţie C.G.
Prin Decizia penală nr. 17 din 4 martie 2010, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, apelul inculpatului a fost respins, ca nefondat.
S-a reţinut că din probele administrate în faza urmăririi penale, precum şi cea de judecată la instanţa de fond, demonstrează că iniţiativa oferirii de bani a aparţinut inculpatului şi că acesta a realizat că încearcă să rezolve în afara cadrului legal problema restituirii atelajului.
S-a reţinut că, săvârşirea de către inculpat a infracţiunii prev. de art. 255 alin. (1) C. pen., întruneşte elementele constitutive, iar sub aspectul individualizării pedepsei atât sub aspectul cuantumului dar şi a modalităţii de executare, având în vedere incidenţa disp. art. 83 C. pen., pentru o pedeapsă anterioară, a fost corect aplicată de către instanţa de fond.
Împotriva acestor hotărâri, termen legal a declarat recursul inculpatul, criticând-o ca fiind netemeinică şi nelegală pentru următoarele considerente:
Latura obiectivă a infracţiunii de dare de mită nu este demonstrată de materialul probator administrat, atâta vreme cât inculpatul nu se face vinovat de săvârşirea infracţiunii silvice şi, în plus nulitatea constatării flagrantului date fiind falsurile din aceste acte de urmărire penală.
Chiar dacă prin absurd susţine inculpatul s-ar considera că latura obiectivă a infracţiunii ar putea fi considerată ca fiind demonstrată, sub aspectul laturii subiective acest lucru nu ar putea fi susţinut în raport de activităţile de provocare ale poliţiei prin reprezentanţii săi.
Recursul nu este fondat.
Susţinerea inculpatului că, în actul de trimitere în judecată şi soluţia pronunţată de instanţă, s-ar fi urmărit demonstrarea faptului că el ar fi dat mită pentru a scăpa de reţinerea în sarcina sa a unei infracţiuni silvice, ceea ce nu este adevărat şi că drept urmare mobilul infracţiunii de dare de mită lipseşte este nereală. În realitate, aşa cum atestă şi declaraţiile denunţătorului şi propriile declaraţii ale inculpatului, acesta a urmărit tot timpul să-şi recupereze atelajul (căruţă şi cal), ce fuseseră găsite abandonate de către organele de poliţie în pădure, lângă o locuinţă, în care se aflau mai multe persoane ce tăiaseră mai mult material lemnos.
Prin urmare, în nici un moment în cauză, nu s-a reţinut că mobilul infracţiunii de dare de mită, incriminarea sau mai exact neincriminarea sa pentru infracţiunea de furt ci, dimpotrivă, s-a reţinut atât sub aspectul laturii obiective şi subiective că, inculpatul a oferit şi apoi a şi remis inspectorului C.G., bani pentru a-şi recupera atelajul, în afara cadrului legal şi deci cu încălcarea de către organul de poliţie a atribuţiilor de serviciu.
Referitor la susţinerea apelantului, că o serie din actele din dosarul de urmărire penală legate de flagrant, ar fi lovite de nulitate absolută, deoarece sunt falsificate, nu pot fi primite, întrucât este vorba numai despre o neconcordanţă între datele din 17 sau 18 aprilie 2008, indicate de inculpat şi lucrătorul de poliţie, atâta vreme cât flagrantul a fost realizat în data de 18 aprilie 2008, iar această dată este necontestat.
Este de subliniat faptul că inculpatul cu intenţie şi din proprie iniţiativă l-a abordat şi i-a oferit lucrătorului de poliţie o sumă de bani pentru a intra în posesia atelajului său, asigurându-l chiar că nu a „colaborat” cu nimeni.
Susţinerea conform căreia inculpatul ar fi fost provocat prin faptul că atunci când a mers la postul de poliţie, când a mers din proprie iniţiativă i-a fost dat numărul de telefon al sub-inspectorului C.G., nu poate fi reţinută.
Inculpatul la contactat pe sub-inspector cu care a stabilit să se întâlnească în 18 aprilie 2008 la postul de poliţie. Din redarea convorbirilor dintre cei doi cu ocazia deplasării inculpatului la postul de poliţie, poliţistul i-a spus că urmează să completeze, declaraţia dată anterior, după care inculpatul face menţiunea că nu are buletinul la el şi pomeneşte despre suma de 5 milioane lei, pe care o pune pe birou, iar discuţia continuă, în sensul că aceşti bani sunt pentru cele 3 căruţe, una a lui, iar celelalte două ale altor doi săteni.
Iniţiativa oferirii sumei de bani a aparţinut fără putinţă de tăgadă inculpatului, iar scopul era acela de a-i fi înapoiat atelajul. În acest sens sunt relevante denunţul poliţistului şi ale martorilor dar şi recunoaşterea inculpatului privitor la discuţiile şi demersurile anterioare, făcute de inculpat în acelaşi sens, al intrării în posesia atelajului său dar şi ale altor doi consăteni. Este de evidenţiat că inculpatul ştia că oferă bani pentru ca lucrătorul de poliţie să-şi încalce atribuţiile de serviciu, un drept „ocol”, iar lucrul acesta rezultă cu claritate din convorbirea realizată cu ocazia flagrantului, când inculpatul îl asigură pe poliţist că pentru cea de-a patra căruţă aflată la poliţie şi proprietarul acesteia este dispus să ofere ceva.
În raport de considerentele arătate, Curtea consideră că atât situaţia de fapt cât şi vinovăţia inculpatului, privitor la săvârşirea infracţiunii de dare de mită prev. de art. 255 alin. (1) C. pen. a fost pe deplin dovedită.
Constatând că hotărârile recurate sunt temeinice şi legale, urmează ca, în conformitate cu disp. art. 38515 pct. 1 C. proc. pen., recursul să fie respins, ca nefondat.
Văzând şi disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.T. împotriva Deciziei penale nr. 17 din 4 martie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 250 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 15 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3922/2010. Penal. Cerere de transfer de... | ICCJ. Decizia nr. 4072/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
