ICCJ. Decizia nr. 4059/2010. Penal. Infractiuni la legea privind drepturile de autor şi drepturile conexe (Legea nr.8/1996). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4059/2010
Dosar nr. 113/104/2009
Şedinţa publică din 15 noiembrie 2010
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 143 din 16 noiembrie 2009, pronunţată de Tribunalul Olt în Dosarul nr. 113/104/2009, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 alin. (1) lit. b1) C. proc. pen. cu aplicarea art. 181 alin. (1) şi (2) C. pen., s-a dispus achitarea inculpatului B.V.A. cu privire la faptele penale prevăzute de art. 1396 alin. (2) şi (3) şi art. 1399 din Legea nr. 8/1996.
În baza art. 181 alin. (3) rap. la art. 91 lit. c) C. pen., s-a aplicat inculpatului amenda administrativă în sumă de 500 RON.
În baza art. 170 C. p.roc. pen., s-a dispus restabilirea situaţiei anterioare comiterii faptelor penale prin ştergerea din memoria celor 2 calculatoare aflate la punctul de lucru din oraşul Corabia str. C.V. judeţul Olt al firmei SC T.B. SRL, cu sediul principal în comuna Orlea, judeţul Olt, a sistemelor de operare W.V.U. SP 1 şi W.P., versiunea 2002, SP 2, şi a programelor A. 2008, A.M. 3D 2009, M.O. 2003, A. 2007 şi A.M. 5.
S-au admis acţiunile părţilor civile M.C., cu sediul înregistrat în S.U.A., O.M.W., R.W. şi A.I. având sediul înregistrat în S.U.A., ambele cu sediul ales în Bucureşti, str. G.E., prin reprezentant P.M.D., domiciliată în Bucureşti, str. F. şi a fost obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC T.B. SRL, la plata sumelor de 992 euro către partea civilă M.C. şi la 20.350 euro către partea civilă A.I.
A fost obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente, la plata sumei de 700 RON cheltuieli judiciare către stat, din care 200 RON reprezentând onorariu de avocat din oficiu.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că prin rechizitoriul procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt cu nr. 274/P/2008, a fost sesizată cu privire la faptele penale prevăzute de art. 1396 alin. (2) şi (3) şi art. 1399 din Legea nr. 8/1996, modificată, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., având ca autor pe inculpatul B.V.A.
Pe baza probelor administrate în cauză, prima instanţă a constatat în fapt că în cursul anului 2008, până la data efectuării controlului de către Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Olt - Serviciul de Investigarea Fraudelor, respectiv 28 august 2008, inculpatul, în calitate de administrator al firmei SC T.B. SRL, a deţinut la punctul de lucru din Corabia, judeţul Olt, al firmei sale un sistem de operare W.V.U. SP1 şi două programe A. 2008 şi A.M. 3D 2009 pe calculatorul nr. 1 şi respectiv sistemul de operare W.P., Versiunea 2002, SP 2 şi programele M.O. 2003, A. 2007 şi A.M. 5 pe calculatorul nr. 2, toate fără licenţă din partea titularilor părţi vătămate M.C. şi A.I.
Pe de altă parte, s-a constatat că aceste sisteme de operare şi programe ce se aflau instalate la punctul de lucru al firmei menţionate, administrată de inculpat, erau deţinute în scop comercial, constatare ce rezultă din calitatea de comerciant a acestei firme care efectua acte şi fapte de comerţ în domeniul arhitecturii, ingineriei şi serviciilor de consultanţă tehnică, această constatare fiind confirmată şi de inculpat prin declaraţia sa privind calculatoarele, în sensul că acestea, având instalate respectivele programe, erau folosite în activitatea firmei pe care o administra.
S-a reţinut că, prin angajaţii firmei sale, inculpatul a reprodus în mod neautorizat prin instalare pe cele două calculatoare sistemele de operare menţionate şi programele de calculator.
Instanţa de fond a stabilit că vinovăţia inculpatului a rezultat sub forma intenţiei directe din conduita acestuia în condiţii de discernământ, ce a dovedit că a prevăzut rezultatul material - lezarea dreptului de proprietate intelectuală al părţilor vătămate - şi a urmărit producerea sa.
În afara acestor constatări, privind comiterea de către inculpat a faptei de deţinere în scop de distribuire de mărfuri pirat la punctul de lucru al persoanei juridice pe care o administra şi totodată în scop comercial prevăzută de art. 1396 alin. (2) şi (3) din Legea 8/1996 modificată şi a faptei de reproducere neautorizată pe sisteme de calcul a programelor pentru calculator prevăzută de art. 1399 din Legea nr. 8/1996, instanţa de fond a apreciat că aceste fapte nu prezintă gradul de pericol social al infracţiunilor, corespunzătoare ca trăsătură esenţială a acestora.
Această din urmă constatare a avut la bază argumentele privind aceea că prin activitatea ilicită, inculpatul a adus o atingere minimă valorilor apărate de lege, iar prin conţinutul său concret faptele penale săvârşite sunt lipsite în mod vădit de importanţă, conform art. 181 alin. (1) C. pen. în acest sens, s-au avut în vedere criteriile prevăzute de art. 181 alin. (2) C. pen. referitoare la modul şi mijloacele de săvârşire a faptelor penale, urmarea produsă dar şi persoana şi conduita inculpatului. În concret, s-a reţinut că inculpatul a săvârşit faptele penale prin cooperare materială şi morală, în modul arătat mai sus, adică fără să fi fost cel care în mod direct a instalat pe calculatoare, fără autorizaţie, programele de calculator şi sistemele de operare, în împrejurările în care desfăşura activităţi comerciale şi a dat dovadă anterior de o conduită ireproşabilă, dovedită prin lipsa antecedentelor penale ca şi prin aceea că este o persoană integrată profesional şi familial în raport de situaţia sa menţionată şi de aceea că este căsătorit şi are copii.
În consecinţă, acţiunea penală pusă în mişcare împotriva inculpatului prin rechizitoriu a fost rezolvată prin achitarea acestuia de către instanţa de fond, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 alin. (1) lit. b1) C. proc. pen. cu aplic. art. 181 alin. (1) şi (2) C. pen., pentru cele două fapte penale menţionate mai sus. De asemenea, în baza art. 181 alin. (3) rap. la art. 91 lit. c) C. pen., s-a aplicat inculpatului sancţiunea administrativă a amenzii cu un cuantum de natură să asigure scopul preventiv şi funcţiile coercitivă şi educativă ale acesteia.
Sub aspectul laturii civile a cauzei, instanţa de fond a constatat că sunt dovedite condiţiile prevăzute de art. 998, 999 şi 1000 alin. (3) C. civ. privind răspunderea delictuală solidară a inculpatului cu partea responsabilă civilmente întrucât, prin fapta ilicită, primul, cu vinovăţie, a produs celor două părţi civile prejudicii materiale, iar în ce priveşte pe partea responsabilă civilmente, pe baza încălcării obligaţiilor sale în calitate de comitent de a garanta pentru prejudiciile produse de prepuşii săi, în legătură cu îndeplinirea obligaţiilor de serviciu.
Astfel, instanţa de fond a admis acţiunile părţilor civile, prin obligarea inculpatului, în solidar cu partea responsabilă civilmente, la plata despăgubirilor pretinse de aceste părţi.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate, susţinând, în esenţă, că în mod greşit a fost achitat inculpatul pentru infracţiunile pentru care a fost trimis în judecată, apreciindu-se eronat că acestea nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.
Prin Decizia penală nr. 81 din 30 martie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt, privind pe inculpatul B.V.A. împotriva Sentinţei penale nr. 143 din 16 noiembrie 2009, pronunţată de Tribunalul Olt în Dosarul nr. 113/104/2009.
Cheltuielile judiciare către stat au rămas în sarcina acestuia.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea de Apel a apreciat că în cauză nu se justifică aplicarea pentru inculpat a unei pedepse cu închisoarea.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova şi inculpatul B.V.A., acesta din urmă apreciind ca fiind exagerat de mare cuantumul despăgubirilor civile la care a fost obligat.
Recursul promovat de Parchet s-a întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., în sensul că în mod netemeinic instanţele au apreciat că faptele săvârşite de inculpat nu prezintă gradul de pericol social al unor infracţiuni.
Concluziile formulate de reprezentantul Parchetului şi de apărătorul recurentului intimat inculpat au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate.
Cu privire la recursul declarat de parchet, Înalta Curte, examinând hotărârea criticată prin prisma cazului de casare invocat, dar şi din oficiu, în conformitate cu dispoziţiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, constată că acesta nu este fondat pentru considerentele care urmează.
Criticile formulate de parchet, întemeiate pe cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., vizând faptul că este netemeinică hotărârea prin care instanţa de apel a menţinut hotărârea prin care instanţa de fond l-a achitat pe inculpat în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 alin. 1 lit. b1) C. proc. pen., cu aplicarea art. 181 alin. (1) şi (2) C. pen., nu sunt întemeiate, în cauză stabilindu-se în mod corect că fiecăreia dintre faptele pentru care este acuzat inculpatul îi lipseşte gradul de pericol social al infracţiunii, deoarece se aduce o atingere minimă cu privire la dreptul de proprietate recunoscut părţilor civile, astfel încât, prin conţinutul ei concret, fiecare dintre fapte este lipsită în mod vădit de importanţă.
Situaţia de fapt reţinută de instanţa de fond, cât şi de instanţa de prim control judiciar este în deplină concordanţă cu probele administrate în cauză, din care rezultă că inculpatul B.V.A. a comis fapta de deţinere în scop de distribuire de mărfuri pirat la punctul de lucru al persoanei juridice pe care o administra şi, totodată, în scop comercial, prevăzută de art. 1396 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 8/1996 modificată, precum şi fapta de reproducere neautorizată pe sisteme de calcul a programelor pentru calculator, prevăzută de art. 1399 din Legea nr. 8/1996.
Înalta Curte apreciază că în cauză s-a dat eficienţă dispoziţiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen. referitoare la aprecierea probelor, stabilindu-se în mod corect că faptele inculpatului nu prezintă gradul de pericol social al infracţiunilor, corespunzătoare ca trăsătură esenţială a acestora.
La stabilirea în concret a gradului de pericol social al faptelor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, trebuie avute în vedere criteriile prevăzute de dispoziţiile art. 181 alin. (2) C. proc. pen., trebuind să se ţină seama de modul şi mijloacele de săvârşire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum şi de persoana şi conduita făptuitorului.
În prezenta cauză, au fost avute în vedere toate criteriile anterior menţionate, în mod corect instanţa de apel reţinând că inculpatul nu avea cunoştinţe de specialitate în domeniul redactării şi tehnoredactării, că a luat măsuri ulterioare pentru îndepărtarea din societatea comercială a persoanelor care ar fi putut să instaleze şi să utilizeze fără licenţă programele şi sistemele de operare menţionate, că a avut ulterior contacte cu societăţile comerciale păgubite, în vederea achitării prejudiciului, fiind avute în vedere şi circumstanţele personale ale acestuia, soluţia pronunţată fiind legală şi temeinică.
Având în vedere toate aceste considerente şi constatând că nu există nici motive care, examinate din oficiu, să determine casarea hotărârilor, recursul declarat de parchet va fi respins, ca nefondat, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
În ceea ce priveşte recursul declarat de inculpat împotriva aceleiaşi decizii, Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil pentru considerentele care urmează.
Dând eficienţă principiului stabilit prin art. 129 din Constituţie privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, precum şi celui privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din Legea fundamentală, respectiv exigenţelor art. 13 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, C. proc. pen. a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru toate persoanele aflate în situaţii juridice identice.
C. proc. pen. reglementează hotărârile susceptibile de a fi supuse examinării, căile de atac ordinare care pot fi exercitate împotriva acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârilor.
Dispoziţiile art. 3851 C. proc. pen. prevăd că sunt susceptibile de a fi atacate cu recurs hotărârile judecătoreşti nedefinitive, fiind indicate expres şi limitativ hotărârile care sunt supuse recursului.
Alin. (4) al aceluiaşi articol prevede că nu pot fi atacate cu recurs sentinţele în privinţa cărora persoanele prevăzute în art. 362 C. proc. pen. nu au folosit calea apelului ori când apelul a fost retras, dacă legea prevede această cale de atac. Persoanele prevăzute în art. 362 pot declara recurs împotriva deciziei pronunţate în apel, chiar dacă nu au folosit apelul, dacă prin decizia pronunţată în apel a fost modificată soluţia din sentinţă şi numai cu privire la această modificare.
În speţă, se constată că inculpatul a declarat recurs împotriva Deciziei penale nr. 81 din 30 martie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în condiţiile în care acesta nu a declarat apel în cauză, iar decizia Curţii de Apel nu a modificat sentinţa primei instanţe, apelul parchetului fiind respins.
Astfel, dacă s-ar recunoaşte promovarea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de lege, s-ar ajunge la încălcarea principiului legalităţii căilor de atac consfinţit prin art. 129 din Constituţie, ceea ce este inadmisibil.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul B.V.A.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include şi onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva Deciziei penale nr. 81 din 30 martie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul B.V.A. împotriva aceleiaşi decizii.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 250 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 15 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 531/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 532/2010. Penal → |
|---|
