ICCJ. Decizia nr. 4049/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4049/2010
Dosar nr. 1460/54/2010
Şedinţa publica din 12 noiembrie 2010
Asupra cauzei de faţă
În baza actelor şi lucrărilor dosarului reţine următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 136 din 30 iunie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a fost respinsă ca nefondată plângerea formulată de petiţionarul T.I. împotriva Rezoluţiei nr. 185/P/2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova .
Din studierea actelor şi lucrărilor dosarului, coroborat cu susţinerile petiţionarului instanţa a reţinut că petiţionarul, prin plângerea formulată a solicitat tragerea la răspundere penală a magistraţilor R.M. şi G.C., pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, arătând că cei doi magistraţi, cu ocazia soluţionării plângerilor formulate împotriva Rezoluţiei nr. 337/P/2008 a Parchetului de pe lângă judecătoria Filiaşi, nu au ţinut cont de dispozitivul Hotărârii nr. 360/2004 pronunţată de Tribunalul Dolj.
Audiat fiind petiţionarul a precizat că prim-procurorul R.M. a acordat relevanţă unor înscrisuri întocmite de Comisia Locală de aplicare a Legii Fondului Funciar, care au anulat efectul juridic al Hotărârii nr. 360/2004 pronunţată de Tribunalul Dolj, iar judecătorul G.C. a respins plângerea formulată împotriva soluţiei dispuse de procurorul R., făcându-se astfel vinovat de săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu.
Reţinând situaţia de fapt existentă, organele de urmărire penală şi instanţa de fond au concluzionat că magistraţii nu au comis acte sau fapte prin care să prejudicieze interesele persoanei vătămate, faptul că aceştia au dat relevanţă anumitor probe nu conferă faptelor respective un caracter penal, câtă vreme acestea au loc în exercitarea şi limitele atribuţiilor de serviciu.
În termenul prevăzut de art. 2781 C. proc. pen., petiţionarul a formulat plângere împotriva rezoluţiilor procurorului, înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova la data de 12 mai 2010 sub numărul 1460/54/2010.
În motivarea hotărârii, Curtea de Apel Craiova a reţinut că infracţiunile sesizate de petiţionar nu pot fi reţinute în sarcina intimaţilor, faptele imputate acestora neavând niciun suport probator, acuzaţiile fiind total nefondate.
În acest context, instanţa a apreciat că soluţia de neîncepere a urmăririi penale faţă de intimaţii R.M. şi G.C., sub aspectul infracţiunii prevăzută de art. 248 C. pen. este temeinică şi legală, fiind menţinută ca atare.
Împotriva acestei hotărârii a declarat recurs petiţionarul T.I., criticând hotărârea pentru netemeinicie şi nelegalitate sub aspectul greşitei respingeri a plângerii sale.
Concluziile reprezentantului Ministerului Public faţă de recursul declarat de petiţionar au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri.
Înalta Curte, examinând hotărârea atacată sub aspectul criticilor formulate, cât şi din oficiu, în conformitate cu art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. a constat că recursul declarat de petiţionar este nefondat pentru considerentele care urmează.
Verificându-se actele dosarului de urmărire penală, actele premergătoare şi determinate de plângerea petentului, sentinţa instanţei de fond ce a soluţionat plângerea aceluiaşi petiţionar potrivit art. 2781 C. proc. pen., în raport de criticile aduse precum şi din oficiu, Curtea reţine că hotărârea atacată este temeinică şi legală.
Astfel, Înalta Curte reţine că susţinerile petiţionarului potrivit cărora magistraţii R.M. şi G.C., şi-au exercitat atribuţiile cu încălcarea prevederilor legale, s-au dovedit a fi nefondate.
În speţă, Înalta Curte constată că, intimaţii au acţionat în limitele legii, iar probatoriul administrat nu a confirmat susţinerile petiţionarului, din cuprinsul acesteia nerezultând îndeplinirea conţinutului constitutiv al infracţiunii sesizate. Împrejurarea că petiţionarul este nemulţumit de soluţia dispusă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, menţinută prin hotărârea Curţii de Apel Craiova, nu poate conduce în niciun caz la concluzia întrunirii elementelor constitutive ale infracţiunii pe care aceasta a indicat-o în plângerea sa.
Interpretarea şi evaluarea probelor administrate este atributul completului de judecată, iar împotriva unor hotărâri considerate ca nelegale şi netemeinice, atât dispoziţiile constituţionale cât şi cele procedurale prevăd posibilitatea exercitării unor căi ordinare sau extraordinare de atac.
A admite altfel, ar însemna că s-ar deschide alte căi de atac, în afara celor ordinare şi extraordinare, prevăzute de legislaţia în vigoare, fapt ce ar crea un vădit dezechilibru în întreg sistemul judiciar.
Posibilitatea formulării unor plângeri împotriva membrilor completelor de judecată ce s-au pronunţat într-o cauză, reprezintă un drept constituţional al petiţionarului, însă acesta nu echivalează cu exercitarea unui control asupra legalităţii şi temeiniciei soluţiilor pronunţate. Magistratul se află în afara raportului juridic dedus judecăţii şi înfăptuieşte justiţia în numele legii, fiind independent faţă de părţi, iar soluţiile dispuse de acesta pot fi atacate ori îndreptate doar prin căile prevăzute de lege.
Depunerea plângerii penale împotriva intimaţilor, nu poate declanşa automat trimiterea în judecată penală a acestora, în absenţa unor probe din care să rezulte săvârşirea unor fapte penale.
În cauză, constându-se inexistenţa infracţiunii sesizate, în mod întemeiat instanţa de fond a dispus în sensul respingerii plângeri formulate de petiţionar.
Cum din actele premergătoare efectuate nu s-a constatat vreo încălcare a dispoziţiilor legii în activitatea magistraţilor reclamaţi, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul T.I.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurentul petiţionar va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare ocazionate de prezenta cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul T.I. împotriva Sentinţei penale nr. 136 din 30 iunie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 12 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 511/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 512/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
