ICCJ. Decizia nr. 408/2010. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 408/2010
Dosar nr. 821/1/2010
Şedinţa publică din 3 februarie 2010
Asupra recursului penal de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 26 ianuarie 2010, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală, printre altele, în temeiul art. 3002 C. proc. pen. raportat la art. 160b C. proc. pen. a menţinut arestarea preventivă a inculpatului M.A. De asemenea, s-a dispus ca onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, în sumă de 100 lei să fie avansat din fondurile M.J.L.C.
Pentru a dispune astfel, instanţa a reţinut următoarele:
Inculpatul a fost arestat preventiv în lipsă, conform încheierii penale nr. 149/2005 a Tribunalului Hunedoara, fiind emis mandatul de arestare preventivă nr. 101/2005, valabil pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data punerii lui în executare, la luarea acestei măsuri preventive fiind reţinută incidenţa prevederilor art. 148 alin. (1) lit. c), f), h) şi i) C. proc. pen., în reglementarea în vigoare la momentul luării măsurii.
Ulterior, prin rechizitoriul nr. 32/D/P/2006 al D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Hunedoara inculpatul a fost trimis în judecată pentru comiterea infracţiunii prevăzute de art. 12 alin. (1), alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 modificată şi completată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), reţinându-se în sarcina sa că în perioada iulie – august 2005, împreună cu inculpatul C.M., le-a recrutat prin înşelăciune şi constrângere psihică pe părţile vătămate M.L.C., S.M.A., D.M.A., B.M.L. şi B.O.M., după care, în luna septembrie 2005, le-a transportat în Spania ştiind că acestea urmează să fie exploatate şi vândute în vederea practicării prostituţiei.
Împotriva acestei încheieri a declarat, în termen legal, recurs inculpatul.
Înalta Curte, analizând recursul prin prisma motivelor invocate şi din oficiu, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen. constată că este nefondat pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 160b alin. (1) C. proc. pen., instanţa de judecată, în exercitarea atribuţiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea şi temeinicia arestării preventive.
Conform alin. (3) al aceluiaşi articol, „când instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menţinerea arestării preventive".
În cauză, aşa cum rezultă din încheierea atacată, instanţa de prim control judiciar a procedat la efectuarea verificărilor dispuse de legea procesual penală şi a constatat în mod justificat, că temeiurile de fapt şi de drept care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, confirmând în continuare privarea de libertate a inculpatului, respectiv infracţiunea dedusă judecăţii este una gravă, fiind sancţionată cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe certe că lăsarea inculpatului în stare de libertate prezintă pericol pentru ordinea publică.
Condiţia existenţei pericolului social concret pentru ordinea publică este îndeplinită, având în vedere infracţiunea pentru care inculpatul a fost cercetat şi dedus judecăţii, aceasta fiind deosebit de gravă (trafic de persoane în formă continuată).
În cauză există probe că inculpatul a săvârşit fapte de natură penală care, prin natura lor şi modul cum au fost săvârşite, duc la concluzia existenţei pericolului pentru ordinea publică.
Lăsarea în libertate a inculpatului ar aduce atingere dezideratelor impuse de legea penală.
Pericolul social potenţial se apreciază în raport de reacţia opiniei publice faţă de rezonanţa faptelor comise.
Fapta săvârşită de inculpat este de natură să aducă atingere libertăţii persoanei, astfel încât punerea lui în libertate ar induce un puternic sentiment de insecuritate socială, de nesiguranţă în opinia publică, fapt ce, în final, s-ar repercuta negativ asupra finalităţii actului de justiţie.
Aşa fiind, se constată că încheierea atacată este legală şi temeinică, în mod corect Curtea de Apel Alba Iulia reţinând că nu s-au schimbat temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului.
Argumentul potrivit căruia s-ar fi depăşit termenul rezonabil al acestei măsuri nu poate fi reţinut cu atât mai mult cu cât aprecierea duratei rezonabile a detenţiei potrivit art. 5 parag. 3 C.E.D.O. se analizează „in concreto" în funcţie de trăsăturile fiecărui caz în parte (considerente de genul: probatorii ample de administrat, complexitatea cauzei, comportamentul părţilor, în jurisprudenţa Curţii Europene sunt avute în vedere atunci când se face o apreciere asupra duratei rezonabile a procedurii din perspectiva art. 6 parag. 1 C.E.D.O.).
Pentru considerentele mai sus arătate, Înalta Curte în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul inculpatului.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M. (fost B.) A. împotriva încheierii de şedinţă din 26 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 1583.1/57/2008.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 3 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3097/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 3098/2010. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
