ICCJ. Decizia nr. 4130/2010. Penal

Decizii penale ICCJ 2010

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 4130/2010

Dosar nr. 3021/102/2008

Şedinţa publică din 19 noiembrie 2010

Asupra recursului penal de faţă,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Prin Sentinţa penală nr. 254 din 3 noiembrie 2009 a Tribunalului Mureş, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul P.O.C., cetăţean român, studii 8 clase, căsătorit, fără antecedente penale, de sub învinuirea săvârşirii infracţiunii de omor, prevăzută şi pedepsită de art. 174 C. pen.

În baza art. 357 alin. (2) C. proc. pen., a luat act că inculpatul a fost reţinut pe o durată de 24 h, în data de 10 octombrie 2007, şi apoi arestat preventiv în perioada cuprinsă între 11 octombrie 2007 - 15 octombrie 2007.

A luat act că moştenitoarele victimei D.P., doamnele D.M., domiciliată în comuna S.M., sat N., jud. Mureş, şi C.O., cu domiciliul în comuna S.M., sat N., jud. Mureş - în calitate de fiice - nu au formulat pretenţii civile în cauză, sub forma daunelor morale sau materiale.

În temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare în sumă de 1.600 RON, au rămas în sarcina statului.

S-a reţinut că victima D.P., în vârstă de 55 de ani, trăia în concubinaj cu martora R.C., din luna iulie 2007, la locuinţa acesteia din satul V.R., comuna B., jud. Mureş. Ambii obişnuiau să consume frecvent băuturi alcoolice, iar când victima ajungea în stare de ebrietate, obişnuia să o bată pe martoră, destul de violent, motiv pentru care aceasta fugea deseori de acasă şi dormea pe la vecini.

Martora R.C. are un fiu pe nume I.S., care în prezent este plecat la muncă în Spania. Acesta i-a dat femeii un telefon mobil pentru a o putea contacta periodic, ca să se intereseze de starea ei. O suna aproape săptămânal şi în ultima vreme, când o întreba despre cum o mai duce, mama sa obişnuia să îi relateze despre relaţia pe care o avea cu victima şi, în special, despre împrejurarea că aceasta o bătea mereu şi că ea fugea de acasă. Aşa s-a întâmplat şi în seara de vineri, 5 octombrie 2001, când martora i-a relatat din nou fiului ei că fugise de acasă, fiindcă fusese bătută de victimă. I.S. i-a spus mamei sale că o să rezolve problema, că o să trimită pe cineva la ea acasă, să determine victima să plece şi să o lase pe martoră în pace.

În acest context, I.S. l-a sunat pe inculpatul P.O.C. - prieten de-al său din copilărie - chiar în acea seară, relatându-i situaţia mamei sale şi rugându-l să o rezolve. Acesta a fost de acord, dar nu s-a deplasat în V.R. în acea seară deoarece - spune el - a aflat că victima este în stare de ebrietate şi din acest motiv nu avea rost să stea de vorbă cu ea.

Potrivit celor relatate de inculpat, a doua zi, sâmbătă 6 octombrie 2007, a fost contactat în cursul dimineţii de către I.S. prin telefon, el luând hotărârea să se deplaseze spre V.R. În acest sens, a luat legătura cu un prieten de al său - martorul H.V. - care posedă un autoturism D. de culoare galbenă, rugându-l să-l transporte până în localitatea respectivă. Acesta a fost în cele din urmă de acord, întâlnindu-se cu inculpatul la barul „V."; din oraşul I. Aici, inculpatul l-a contactat şi pe martorul B.O., cu care se înţelesese anterior să meargă la pescuit, rugându-l şi pe el să-l însoţească, fără a preciza pentru ce. Cei trei s-au deplasat mai întâi cu maşina în localitatea S.M.A., la locuinţa tatălui lui I.S., care i-a însoţit pe aceştia înapoi în I. şi, scoţând de la un bancomat o sumă de bani, i-a dat 150 RON inculpatului, probabil la indicaţiile telefonice ale lui I.S. Din aceşti bani, inculpatul i-a dat martorului H.V. suma de 50 RON, cu titlu de cheltuieli de drum.

Au pornit apoi toţi trei înspre V.R. şi, pe drum, inculpatul a fost contactat telefonic de mai multe ori de către I.S., pe care inculpatul îl informa mereu despre locul în care se afla la momentul respectiv, primind totodată indicaţii despre ce să facă la faţa locului, adică să discute cu victima, fără a-i pricinui acesteia vreun rău.

Ajunşi în V.R., au oprit autoturismul în faţa locuinţei martorei O.M., întrucât au observat-o pe martora R.C. stând de vorbă cu aceasta, în poarta casei. Din maşină a coborât mai întâi inculpatul, care adresându-i-se martorei R.C. cu apelativul „mătuşă";, i-a cerut să-l însoţească acasă la ea, să discute cu victima. Martora a refuzat, argumentând că-i este frică de victimă şi chiar dacă inculpatul a insistat, nu a vrut să-l însoţească, aşa încât inculpatul s-a deplasat singur la locuinţa ei.

Aici, după cum declară, a descoperit victima căzută în curte pe iarbă, în stare de semiconştienţă, horcăind şi având bale la gură. A strigat către grupul pe care-l părăsise, cerându-le persoanelor respective să vină acolo, pentru a-i acorda victimei primul ajutor.

Împreună cu R.C. şi B.O., a încercat să-i acorde primul ajutor, ridicându-l în capul oaselor, sprijinindu-i spatele de o porţiune de pământ în pantă şi apoi stropindu-l cu apă pe faţă şi, de asemenea, aplicându-i câteva palme peste faţă în ideea de a-l determina să-şi revină.

Întrucât victima nu şi-a mai revenit, inculpatul a cerut mai întâi martorei O.M. să sune la Salvare şi întrucât aceasta a spus că nu ştie numărul, a sunat chiar el. Apoi, cei 3 ocupanţi ai maşinii galbene au plecat înspre drumul principal, inculpatul rămânând la intersecţie să aştepte Salvarea.

Întrucât aceasta nu mai venea, a luat legătura cu I.S., a obţinut numărul de telefon al martorei O.M., contactând-o de mai multe ori pentru a verifica starea victimei. Înainte să vină Salvarea, s-a hotărât să se întoarcă înapoi şi să resusciteze din nou victima, pe drum fiind depăşit de o maşină în care se afla un poliţist şi un medic.

Ajungând la faţa locului, a constatat că victima decedase, aşa încât, după ce a relatat poliţistului cele întâmplate şi i-a dat acestuia datele personale, a plecat pe jos, către casă. Pe drum, l-a sunat pe martorul H.V. să vină după el şi să-i ia cu maşina la I., ceea ce s-a şi întâmplat.

Din declaraţia martorei R.C., dată în cursul urmăririi penale - concubina victimei - reiese că în dimineaţa de 6 octombrie 2007, în jurul orelor 10:00 - 11:00, în timp ce se afla la poarta locuinţei familiei O., unde şi înnoptase de altfel, a sosit un autoturism D. de culoare galbenă, din care a coborât un tânăr solid care, adresându-i-se cu apelativul „mătuşă";, i-a cerut să meargă acasă la ea, spunându-i că victima nu o va mai bate. A mai întrebat-o dacă îl recunoaşte, la care femeia a răspuns negativ. Martora i-a spus inculpatului că nu vrea să meargă acasă deoarece îi este frică de victimă şi să meargă el singur, să-i spună acesteia să plece. Totuşi, s-a deplasat împreună cu inculpatul, care a luat-o înainte, a intrat în curte şi apoi în locuinţă, unde era victima. Martora a rămas în spatele lui, însă nu a mai intrat în casă; cu toate acestea, a putut auzi ce s-a întâmplat în interior, chiar dacă nu a văzut efectiv nimic. Din declaraţia sa reiese că inculpatul a început să strige la victimă, adresându-i întrebări de genul „ mă de ce ai bătut-o pe mătuşa?"; şi „mă, mai dai în mătuşa?";, însoţite de bufnituri şi lovituri. Martora a rămas în aşteptare circa 10 minute - după cum declară - iar apoi, dându-şi seama că activitatea inculpatului poate degenera în ceva mai grav, s-a speriat şi a fugit acasă la martora O.M., căreia i-a spus ce s-a întâmplat în casa ei şi că-i este frică de acţiunea inculpatului, respectiv ca nu cumva victima să fie omorâtă în bătaie. Martora i-a spus că nu e treaba ei, aşa încât R.C. s-a întors la locuinţa ei şi, de data aceasta, a găsit victima întinsă pe iarbă, în curte, cu hainele ude şi desculţă, numai în şosete. Mai adaugă că era murdară de noroi pe haine şi se vedea că fusese bătută, respectiv avea ceva vânătăi la faţă, însă nu-i curgea sânge. La faţa locului au mai sosit martorii C.O.A., R.A. şi R.G., careva dintre ei anunţând telefonic Salvarea. Până la sosirea poliţiştilor şi a personalului medical - care au venit în circa 30 minute - inculpatul a apărut din nou lângă victimă, spunându-i martorei că el este cel care a chemat Salvarea, după care a plecat.

În fata noastră aceeaşi martoră, relativ la cele precizate în declaraţia mai sus arătată a menţionat că în ziua respectivă, în timp ce se afla în poarta vecinei sale O.M., a venit o maşină din care au coborât doi bărbaţi - s.n. inculpatul şi martorul B.O. - şoferul rămânând în maşină. Cei doi s-au deplasat la martoră, unul dintre ei afirmând că o cunoaşte, după care împreună au pornit spre locuinţa martorei, care de frica concubinului ei nu a intrat în casă, ci a rămas în curte, de unde a auzit că în locuinţă a fost un scandal verbal între cei doi bărbaţi şi concubinul ci, auzind pe cineva strigând „mai dai în Tuşa?";, fără să audă alte feluri de zgomote, moment în care - deoarece i-a fost foarte frică - a plecat la vecina ei, la martora O.M.

Martora O.M., audiată în etapa prealabilă judecăţii, în declaraţia dată a arătat următoarele: în ziua respectivă, în jurul orei 11:00, o D. galbenă s-a oprit în faţa casei sale, din care a coborât un tânăr solid şi care, adresându-i-se martorei R.C., i-a cerut să-l însoţească, adăugând că victima nu o va mai bate. Aceasta nu a vrut să plece cu el, aşa încât inculpatul a plecat înainte acasă la ea, unde se afla victima. La un moment dat, martora l-a auzit pe inculpat strigând-o pe R.C. să meargă acasă, întrucât o caută fiul ei la telefon. Aceasta a rugat-o pe O.M. s-o însoţească, dar întrucât a refuzat, s-a dus singură acasă unde a rămas cca. o oră. S-a întors speriată şi i-a relatat că inculpatul îl bate în casă pe P. (victima) şi că-i este frică să nu-l omoare. Martora i-a răspuns că nu e treaba ei şi nu are cum s-o ajute, astfel că R.C. a plecat, ea neştiind ce a făcut aceasta mai departe. După cca. 30 minute, când, între timp sosiseră în zonă Poliţia şi Salvarea, R.C. s-a întors la ea şi i-a comunicat că victima a murit. Martora mai adaugă că în momentul prezenţei Poliţiei şi Salvării în zonă, D. galbenă nu se mai afla acolo. În cursul aceleiaşi zile, mai înspre seară, această martoră a fost contactată telefonic de către o persoană de sex masculin (din discuţia purtată martora dându-şi seama că este vorba despre inculpat), care, fără a se prezenta, i-a cerut acesteia să nu îl denunţe organelor de poliţie şi să nu spună nimic acestora despre ce i s-a întâmplat victimei.

Verificându-se de către procuror împreună cu martora telefonul acesteia, s-a constatat că în ziua de 6 octombrie 2007 a fost apelată într-adevăr de la nr. de mobil 07XX-XXXXXX, care este unul din cele două numere de mobil ale inculpatului. Deoarece aparatul martorei nu avea corect reglată ora, ci doar data, nu s-a putut stabili care era şi ora apelului.

În cursul judecăţii, martora a declarat că într-o seară, fără să poată preciza data, martora R.C., cu care sunt vecini, a venit la locuinţa lor şi i-a spus că s-a certat cu concubinul ei, motiv pentru care a dormit la locuinţa martorei. A doua zi, după ce s-a trezit, în jurul orelor 10,00 - 11,00 R.C. a plecat acasă şi mai departe nu ştie ce s-a întâmplat deoarece de la locuinţa martorei nu se vede la locuinţa sa deoarece sunt mulţi pomi. În ziua respectivă R.C. nu a mai venit la locuinţa martorei şi crede că cele relatate s-au întâmplat în ziua în care a avut loc incidentul cu concubinul vecinei R.C., care în ziua respectivă nu s-a mai întors la locuinţa martorei şi nici nu a venit să-i spună ce s-a întâmplat, martora aflând despre acestea de la alţii.

Versiunea relatată de inculpat este confirmată şi de martorii H.V. şi B.O.

Din declaraţiile celor două persoane care l-au însoţit pe inculpat, reiese în linii mari aceeaşi stare de fapt descrisă de acesta, martorul H.V. susţine că după ce au ajuns acolo, iar martora R.C. a refuzat să însoţească inculpatul, acesta s-a deplasat singur la locuinţa respectivă, unde a rămas circa 5 minute, potrivit celor menţionate în faza urmăririi penale şi aproximativ 2 - 5 minute, conform celor arătate în faţa noastră. Acelaşi martor, în faza judecăţii, a mai arătat că martorul B.O. l-a întrebat pe inculpat ce s-a întâmplat cu „omul acela"; - victima - acuzatul spunându-i că este beat şi nu a fost vorba despre faptul că inculpatul l-ar fi agresat în vreun fel.

Aceeaşi împrejurare este consemnată şi în declaraţia martorului B.O.

Aceste două mărturii arată că există un interval de timp cuprins între 2 şi 5 minute, pe care inculpatul l-a petrecut în locuinţa respectivă, însă apreciem că la dosar nu există probe certe care să confirme susţinerea acuzei, potrivit căreia inculpatul l-ar fi agresat pe D.P., care din cauza loviturilor primite a decedat.

Este adevărat că martorul H.V., în declaraţia dată în cursul urmăririi penale a declarat că, în timp ce se întorcea cu maşina către I., dându-şi seama că ceva nu este în regulă cu ce i s-a întâmplat victimei, i-a spus inculpatului - atunci când acesta a arătat că-i este frică ca nu cumva martora R.C. să-i fi făcut ceva victimei, după ce au plecat de acolo - că este mai bine să recunoască organelor de politie dacă el a lovit victima, fiindcă oricum se va afla şi că la o autopsie se pot vedea natura şi intensitatea leziunilor existente, însă această afirmaţie nu certifică, sub nicio formă faptul că inculpatul ar fi autorul faptei, pentru care a fost deferit justiţiei.

Martorul R.G., verişorul martorei R.C., în declaraţiile date a arătat că în dimineaţa zilei respective, în jurul orei 10:30, a fost abordat de victimă în timp ce aceasta se afla în curtea locuinţei martorei R.C., care nu era acasă. Victima i-a oferit un pahar de ţuică pe care martorul l-a consumat, iar în discuţia pe care a avut-o, aceasta i-a cerut să meargă să vorbească cu concubina sa şi s-o trimită acasă. Martorul a observat că victima „era beat ca lumea"; şi chiar i-a spus să nu mai bea, victima spunându-i că mai are ţuică şi în pod, unde a ascuns-o ca să nu o bea R.C., despre care martorul a menţionat că în mod frecvent consuma băuturi alcoolice.

Din concluziile medico-legale rezultă că „moartea numitului D.P. a fost violentă. Ea s-a datorat unui politraumatism cu fracturi costale bilaterale multiple, fractură sternală, rupturi hepatice multiple, hemoperitoneu, contuzie pulmonară stg., contuzie perirenală bilaterală, multiple echimoze faciale, echimoză toracică laterală şi lombară dreaptă, echimoze multiple gambiere şi maleolare bilaterale. Leziunile traumatice s-au putut produce prin loviri directe, repetate, posibil cu pumnul şi cu corp dur, comprimare între două planuri dure (victima culcată pe sol) şi au legătură de cauzalitate directă cu decesul victimei. De asemenea, avându-se în vedere multitudinea, gravitatea şi localizarea loviturilor, este puţin probabil ca acestea să se fi produs în condiţiile unei precipitări (cădere de la înălţime de 3,10 m şi lovire de suprafeţe dure proeminente)";.

Fără să punem la îndoială existenţa leziunilor constate pe corpul victimei şi mai sus descrise, considerăm că în speţa de faţă există un dubiu în ceea ce priveşte faptul că aceste leziuni se datorează activităţii agresive ale acuzatului comisă împotriva victimei.

Pentru a formula această convingere, în primul rând arătăm că în aprecierea noastră la dosarul cauzei nu avem probe care să confirme în mod irefutabil faptul că acuzatul este cel care a aplicat victimei loviturile care în final au condus la decesul acesteia. Probatoriul administrat confirmă doar faptul că inculpatul a fost singur cu victima o perioadă de timp cuprinsă între 2 - 5 minute, însă nu certifică faptul că în această perioadă de timp acuzatul ar fi aplicat victimei loviturile arătate. Totodată, raportat la multitudinea şi gravitatea leziunilor descrise în actele medicale întocmite, considerăm că există o îndoială referitoare la faptul că într-o perioadă aşa scurtă de timp, acuzatul ar fi avut posibilitatea să aplice victimei loviturile care au condus la producerea leziunilor tanatogeneratoare.

În al doilea rând, observăm faptul că nici concluziile medico-legale nu exclud în totalitate varianta avansată de apărare potrivit căreia decesul victimei s-a produs datorită căderii acesteia din podul casei, în condiţiile în care în lucrarea respectivă se arată că această ipoteză este „puţin probabilă";.

În aceeaşi ordine de idei, nu este de neglijat nici faptul că alcoolemia victimei în momentul decesului era una apreciabilă, respectiv de 2,40 gr. ‰ şi potrivit - procesului-verbal de cercetare la faţa locului, gardul ce împrejmuieşte cerdacul casei are o înălţime de 1,10 m şi este confecţionat din scândură de brad, iar intrarea în pod se află în partea stângă a cerdacului la o înălţime de 3,1 m, accesul putându-se face pe o scară mobilă.

Starea de fapt mai sus descrisă se probează cu următoarele mijloace de probă: procese-verbale de cercetare a locului faptei + planşă foto criminalistică, acte premergătoare, declaraţiile acuzatului, declaraţiile martorilor, declaraţii părţi civile, acte medico-legale, planşe fotografice cuprinzând fotografii judiciare efectuate la autopsia cadavrului D.P., raport de expertiză biocriminalistică, dovadă ridicare-predare telefoane mobile aparţinând inculpatului, planşă foto cuprinzând fotografiile judiciare de examinare a telefoanelor mobile ale inculpatului, planşă foto cuprinzând fotografiile judiciare de examinare a articolelor de îmbrăcăminte ale victimei D.P., referatul de evaluare întocmit de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Mureş.

Sintetizând cele anterior expuse, constatăm că din materialul probator administrat nu rezultă, în mod sigur, că acuzatul ar fi autorul faptei penale pentru care a fost trimis în judecată.

Pentru a face o asemenea apreciere, în primul rând arătăm că prezumţia de nevinovăţie a inculpatului, reglementată de art. 66 C. pen. nu a fost răsturnată, acuzele aduse inculpatului nu au fost confirmate de probatoriul administrat, iar în al doilea rând observăm că probele referitoare la participarea inculpatului la ilicitul penal dedus judecăţii nu sunt certe, sigure şi irefutabile, ci în speţa dedusă spre judecată există îndoială cu privire la vinovăţia acuzatului, motiv pentru care conform principiului de drept „in dubio pro reo"; (dubiul profită inculpatului), în temeiul art. 11 pct. 2 lit. c), raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., vom dispune achitarea inculpatului P.O.C. de sub învinuirea comiterii infracţiunii de omor, prevăzută şi pedepsită de art. 174 C. pen.

II. Împotriva acestei sentinţe penale a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureş, care a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea integrală a sentinţei atacate, iar în rejudecare, condamnarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de omor.

În motivarea apelului, parchetul a arătat că hotărârea primei instanţe este nelegală şi netemeinică, soluţia de achitare a inculpatului de sub acuzaţia de săvârşirea infracţiunii de omor fiind rezultatul unei greşite interpretări a probelor administrate în cauză.

Examinând legalitatea şi temeinicia hotărârii primei instanţe, sub aspectul motivelor de apel şi în considerarea dispoziţiilor art. 378 raportat la art. 371 C. proc. pen., Curtea a apreciat că apelul parchetului este fondat, pentru următoarele considerente:

În data de 5 octombrie 2007, inculpatul a fost contactat telefonic de către numitul I.S., care se afla în Spania la muncă, spunându-i că mama sa, martora R.C., este bătută în mod frecvent de concubinul acesteia, respectiv victima D.P., rugându-l să meargă la locuinţa mamei sale din comuna B., sat V.R. pentru a determina victima să plece de la locuinţa acesteia.

În aceste condiţii, a doua zi, în data de 6 octombrie 2007, inculpatul a luat legătura cu un prieten, martorul H.V., şi l-a rugat să-l transporte până în localitatea respectivă. De asemenea, inculpatul l-a contactat şi pe martorul B.O. şi l-a rugat şi pe el să-l însoţească. Cert este că după ce au făcut rost de bani pentru deplasare de la tatăl lui I.S., inculpatul împreună cu cei doi martori s-au deplasat în localitatea V.R.

Din declaraţiile inculpatului şi ale martorilor rezultă că au ajuns în V.R. în jurul orelor 11:00, oprind maşina în dreptul casei martorei O.M., care discuta lângă gard cu martora R.C. Până în acest moment nu există nicio contradicţie între declaraţiile inculpatului şi a martorilor audiaţi în cauză, ci doar unele aprecieri subiective cu privire la ora la care s-a ajuns în localitate, însă instanţa apreciază, în urma analizării tuturor declaraţiilor, că inculpatul şi cei doi martori au ajuns în localitatea V.R. în jurul orelor 11:00.

De la acest moment declaraţiile inculpatului şi martorilor nu mai sunt în concordanţă.

Inculpatul a declarat în cursul urmăririi penale că după ce a rugat-o pe martora R.C. să-l însoţească la locuinţa victimei, aceasta refuzând, s-a dus singur acolo şi a găsit victima căzută jos pe iarbă, îi curgea salivă din gură şi mormăia ceva, după care a strigat-o pe martora R.C. să vină să vadă ce e cu victima, după care a venit şi martorul B.O. şi împreună au ridicat victima, au sprijinit-o şi a aruncat apă pe ea. Martora le-a cerut să transporte victima în localitatea N., la fetele lui, însă şoferul, respectiv martorul H.V., a refuzat şi le-a venit ideea să sune la Ambulanţă, rugând-o în acest sens pe martora O.M., după care inculpatul împreună cu martorii H.V. şi B.O. au plecat iar la drum, iar din maşină, a sunat la salvare.

În cursul judecăţii, atât la instanţa de fond, cât şi în apel, inculpatul nu a dorit să dea declaraţii, invocând în acest sens dreptul la tăcere, reglementat de art. 70 alin. (2) C. proc. pen.

Martorul H.V. a declarat în cursul urmăririi penale că după ce au ajuns în localitatea V.R., inculpatul a rugat-o pe martora R.C. să meargă cu el la casa victimei, însă aceasta a refuzat, de frică că concubinul o va bate, astfel că inculpatul s-a deplasat singur înspre casa unde locuia victima. Martorul B.O. s-a dat jos din maşină, a aprins o ţigară şi s-a deplasat înspre casa unde locuia victima, rămânând pe drum undeva, în apropierea acesteia, iar el a rămas cu cele două femei stând de vorbă. După cca. 5 minute l-a auzit pe inculpat strigându-l pe martorul B.O. să meargă să îl ajute să o ridice pe victimă deoarece era căzută în curte şi nu are cu cine discuta. Ulterior, şi martorul s-a deplasat la locuinţa victimei şi a văzut-o sprijinită de nişte lemne, horcăia, îi curgeau spume din gură, era ud şi cămaşa era desfăcută la gât, astfel că s-a speriat şi a refuzat să transporte victima la N., spunându-i martorei R.C. să anunţe Salvarea, însă inculpatul a sunat la 112, după care au plecat toţi trei cu maşina, însă inculpatul a fost lăsat la drumul principal să aştepte Salvarea.

În cursul judecăţii, martorul a relatat în general aceleaşi aspecte ca şi în cursul urmăririi penale.

Martorul B.O. a declarat în cursul urmăririi penale că după ce a au ajuns în localitatea V.R. şi inculpatul a rugat-o pe martora R.C. să îl însoţească la locuinţa unde era victima, iar aceasta a refuzat, inculpatul s-a deplasat singur la locuinţa victimei şi după cca. 5 minute inculpatul a strigat către ei, cerându-i martorei R.C. să vină acolo întrucât concubinul ei e mort de beat. S-a deplasat împreună cu martora şi a văzut victima căzută pe iarbă cu capul într-o parte, horcăia şi îi curgea saliva din gură. Inculpatul l-a rugat să-l ajute să ridice victima, ceea ce a şi făcut. Inculpatul a adus o găleată de apă şi a stropit victima în ideea de a o trezi, însă aceasta nu şi-a revenit şi tresărea în momentul în care era stropită cu apă şi horcăia. La solicitarea martorei R.C. de a transporta victime la N., martorul H.V. a refuzat şi i-a spus inculpatului să sune la Salvare, ceea ce acesta a şi făcut, după care ei au plecat, lăsându-l pe inculpat la intersecţia cu drumul principal să aştepte Salvarea.

În cursul judecăţii, martorul a relatat în general aceleaşi aspecte ca şi în cursul urmăririi penale.

Martorul R.G. a declarat în cursul urmăririi penale că în data de 6 octombrie 2007, în jurul orelor 10:45, în timp ce venea acasă din centrul satului, trecând pe lângă casa unde locuia victima a fost strigat de către aceasta, care se afla la gard şi l-a poftit să bea cu ea, a acceptat şi a băut un păhărel de ţuică. Cu această ocazie a observat că victima se afla în stare de ebrietate, era singură acasă şi nu avea niciun fel de semne de violenţă, rugându-l să o trimită pe martora R.C. acasă. După ce s-a despărţit de victimă, martorul s-a dus acasă, iar după ora 12:00 a aflat că victima a murit, însă nu i-a venit să creadă întrucât în urmă cu puţin timp băuse cu ea şi s-a dus să vadă ce s-a întâmplat.

Ajuns în curtea victimei a văzut-o rezemată de o bucată de pământ, în pantă, căzută pe iarbă, nu mai avea vesta pe ea, hainele erau ude, era doar în ciorapi, fără şlapi, a văzut vânătăi în zona coastelor, iar în jurul ochiului stâng victima prezenta vânătăi care se prelungeau spre tâmplă. I-a luat pulsul şi şi-a dat seama că a decedat. Văzând acest lucru, a rugat-o pe fiica sa să sune la Poliţie la B., ceea ce a şi făcut, poliţistul spunându-i să lase victima aşa cum e, că o să vină împreună medicul din comună.

În cursul judecăţii, martorul a relatat în general aceleaşi aspecte ca şi în cursul urmării penale.

În cauză au mai fost audiate în calitate de martori R.C., concubina victimei, şi O.M., femeia la care martora R.C. a dormit cu o seară înainte de producerea incidentului şi care se afla la poartă atunci când inculpatul împreună cu martorii H.V. şi B.O. au ajuns în localitatea V.R.

Declaraţiile date de aceste două martore în cursul urmăririi penale şi în cursul judecăţii sunt contradictorii şi prin urmare nu vor fi avute în vedere la soluţionarea cauzei, urmând a fi înlăturate, întrucât nu se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză.

Astfel, în cursul urmăririi penale martora R.C. a declarat că împreună cu inculpatul s-a deplasat la locuinţa unde se afla victima, însă nu a intrat în casă, rămânând în curte, şi a auzit bufnituri şi lovituri în casă, iar după cca. 10 minute a fugit la vecina sa, O.M., şi i-a spus acesteia că inculpatul îl bate pe concubinul său, fiindu-i frică să nu îl omoare.

În cursul judecăţii a declarat că doi bărbaţi au pătruns în casa unde locuia victima, ea rămânând în curtea locuinţei, a auzit scandal şi fiindu-i frică a plecat la vecina sa, fără să mai susţină că a rămas cca. 10 minute în curte.

Martora O.M. a declarat în cursul urmării penale că martora R.C. a refuzat să-l însoţească pe inculpat la locuinţa victimei, astfel că inculpatul s-a dus singur, iar la un moment dat a strigat-o pe martoră să vină că o caută fiul ei la telefon s-a dus şi s-a întors după o oră şi i-a spus că tânărul respectiv îl bate pe concubinul său, rugând-o să meargă cu ea acasă, însă a refuzat acest lucru, spunând că nu e treaba ei.

În cursul judecăţii, această martoră a declarat că este adevărat că a văzut o maşină galbenă oprindu-se în faţa porţii din care au coborât doi tineri, însă nu a văzut dacă aceştia au vorbit sau nu cu martora R.C., cu ea nu a discutat nimic, după care aceştia au plecat spre locuinţa victimei, iar martora nu s-a mai întors la ea în ziua respectivă.

Aşadar, declaraţiile acestor două martore sunt contradictorii, inexacte, şi nu se coroborează cu restul probelor, din actele dosarului rezultând că martora R.C. consumă alcool, era sub influenţa băuturilor alcoolice în ziua respectivă, are şi probleme medicale, astfel că aceste două declaraţii urmează a fi înlăturate.

Din raportul de autopsie medico-legală întocmit de Institutul de Medicină Legală Tg. Mureş rezultă că moartea victimei D.P. a fost violentă şi s-a datorat unui politraumatism cu fracturi costale bilaterale multiple, fractură sternală, rupturi hepatice multiple, hemoperitoneu, contuzie pulmonară stg., contuzie perirenală bilaterală, multiple echimoze faciale, echimoză toracică laterală şi lombară dreaptă, echimoze multiple gambiere şi maleolare bilaterale.

Aşadar, vinovăţia inculpatului cu privire la fapta pentru care a fost dedus judecăţii rezultă în mod neechivoc din declaraţiile martorilor H.V. şi B.O., martori care l-au însoţit pe inculpat în localitatea V.R., şi care au declarat că inculpatul a rămas aproximativ 5 minute în locuinţa victimei, şi abia după aceea i-a chemat pe martora R.C. şi pe martorul B.O., afirmând că victima este căzută pe iarbă în curte, timp suficient pentru a lovi victima. Dacă ar fi fost într-adevăr aşa, inculpatul nu avea nevoie de 5 minute pentru a chema pe cei doi martori să vadă ce s-a întâmplat cu victima, ci făcea acest lucru imediat după ce a ajuns în curtea locuinţei.

Susţinerile inculpatului că nu a lovit victima sunt infirmate de concluziile raportului de autopsie medico-legală, din care rezultă că moartea victimei a fost violentă, prezentând numeroase semne de violenţă la nivelul feţei şi toracelui, astfel că rezultă fără niciun dubiu că inculpatul, după ce a pătruns în locuinţa victimei, i-a aplicat numeroase lovituri cu pumnii, eventual şi cu picioarele sau cu un corp dur, după care a fost scoasă în curtea locuinţei pentru a crea o anumită aparenţă, în sprijinul apărării sale.

De asemenea, susţinerile inculpatului că nu a lovit victima sunt infirmate şi de declaraţiile martorului R.G., care a declarat că în jurul orelor 10:45, deci cu puţin timp înainte de incident, s-a întâlnit cu victima, a băut un pahar de ţuică, şi a observat că nu are niciun fel de urme de violenţă pe corp, iar în jurul orelor 12:00, când s-a deplasat din nou la locuinţa victimei împreună cu fiica sa, a observat că aceasta prezenta semne de violenţe atât la nivelul feţei, cât şi a toracelui, aşa cum de altfel s-a constatat ulterior şi prin raportul de autopsie medico-legală.

Tot martorul H.V. a declarat că după ce inculpatul l-a chemat înapoi să-l transporte la I., a văzut că acesta era speriat şi galben la faţă, l-a întrebat dacă a lovit victima şi l-a sfătuit că dacă a făcut acest lucru să recunoască la organele de poliţie deoarece oricum se va vedea la autopsie acest lucru.

Nu pot fi reţinute susţinerile apărării că leziunile găsite pe corpul victimei s-ar fi produs prin căderea acesteia din podul casei, întrucât acest lucru este infirmat de raportul de autopsie medico-legală, iar în al doilea rând nu se explică de ce inculpatul a rămas 5 minute în locuinţa victimei, ce a făcut în acest timp, cum s-a deplasat victima din locul unde se presupune că ar fi căzut din pod şi până la locul unde inculpatul susţine că ar fi găsit-o în stare muribundă, întrucât nu există nicio probă în acest sens.

De asemenea, dacă victima ar fi căzut din pod, aşa cum susţine inculpatul cu ocazia cercetării la faţa locului s-ar fi găsit o serie de probe în acest sens, ori iniţial nici nu a fost vorba despre aşa ceva, abia după ce inculpatul şi-a angajat apărător s-a avansat această ipoteză de către inculpat.

Este adevărat că victima se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, însă apreciem că acest lucru chiar a facilitat acţiunea inculpatului, în aceste condiţii victima apărându-se mult mai greu, mai ales dacă avem în vedere şi diferenţa de constituţie fizică a inculpatului şi a victimei.

Nu putem reţine nici susţinerile apărării că instanţa de recurs, prin Încheierea din 15 octombrie 2007, prin care a dispus punerea în libertate a inculpatului, a apreciat că nu există indicii cu privire la comiterea faptei de către inculpat, nefiind administrate probe suplimentare în acest sens.

Aceste susţineri nu sunt reale, întrucât încheierea la care se face referire se referă la măsura arestării preventive a inculpatului, iar după data de 15 octombrie 2007, data la care s-a pronunţat încheierea cu pricina s-a depus la dosarul cauzei raportul de autopsie medico-legală, au fost audiate fiicele victimei, martorul R.G., s-a depus la dosar planşa fotografică de examinare a telefoanelor mobile ale inculpatului şi planşa fotografică cu privire la fotografiile judiciare de examinare a articolelor de îmbrăcăminte ale victimei, planşa fotografică ce cuprinde fotografiile judiciare efectuate cu ocazia cercetării la faţa locului, astfel că aceste mijloace de probă nu au fost avute în vedere la soluţionarea recursului prin care instanţa a dispus cercetarea inculpatului în stare de libertate.

Faţă de considerentele expuse apreciem că, în drept, fapta inculpatului P.O.C., care în data de 6 octombrie 2007, în jurul orelor 11:00, a exercitat acţiuni violente asupra victimei D.P., cauzându-i un politraumatism în urma căruia aceasta a decedat la scurt timp, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor, prevăzută de art. 174 C. pen.

La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului instanţa va avea în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei reglementate de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), de faptul că inculpatul nu a recunoscut comiterea faptei, a încercat să inducă în eroare organele judiciare, scoţând victima în curtea locuinţei şi apoi chemând alte persoane să vadă în ce stare se află, nu are antecedente penale, astfel că aplicarea unei pedepse orientate spre minimum special este în concordanţă cu criteriile de individualizare a pedepsei arătate mai sus.

Cu privire la modalitatea de executare a pedepsei, instanţa apreciază că aceasta nu se poate executa decât prin regim de detenţie, în condiţiile art. 71 şi 64 lit. a), b) C. pen., prin aceasta fiind realizat scopul pedepsei prevăzută de art. 52 C. pen.

Prin urmare, având în vedere toate consideraţiile expuse, Curtea, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., urmează să admită apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş, să desfiinţeze integral hotărârea atacată şi, rejudecând cauza, în baza art. 174 C. pen., să-l condamne pe inculpatul P.O.C. la pedeapsa de 10 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de omor.

În baza art. 381 alin. (1) C. proc. pen., urmează să deducă din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive, începând cu data de 10 octombrie 2007 până la data de 15 octombrie 2007.

Aşa fiind, prin Decizia penală nr. 46/A din 14 iunie 2010 a Curţii de Apel Tg. Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureş împotriva Sentinţei penale nr. 254 din 3 noiembrie 2009 pronunţată de Tribunalul Mureş, în Dosarul nr. 3021/102/2008.

A fost desfiinţată integral hotărârea atacată şi, în rejudecare:

În baza art. 174 C. pen., a condamnat pe inculpatul P.O.C. (cetăţean român, studii 8 clase, căsătorit, fără antecedente penale) la pedeapsa de 10 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de omor şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. pentru o perioadă 3 ani.

În baza art. 71 C. pen., i-a fost interzisă pe durata executării pedepsei exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen.

În baza art. 381 alin. (1) C. proc. pen., a fost dedusă din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive, începând cu data de 10 octombrie 2007 până la data de 15 octombrie 2007.

A fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.900 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului, în primă instanţă şi în apel.

III. Împotriva acestei decizii penale a declarat recurs inculpatul P.O.C., criticând-o ca netemeinică prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen., solicitând casarea sentinţei atacate şi menţinerea sentinţei instanţei de fond întrucât probele administrate în cauză nu dovedesc cu certitudine vinovăţia sa pentru săvârşirea infracţiunii de omor, instanţa de apel pronunţând greşit o hotărâre de condamnare a inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 174 C. pen., nefiind răsturnată prezumţia de nevinovăţie.

Examinând actele şi lucrările dosarului, decizia recurată, în raport de motivul de critică invocat şi de cazul de casare sus-indicat, Înalta Curte are în vedere, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare, că recursul declarat de inculpatul P.O.C. se priveşte ca nefondat şi urmează a fi respins ca atare în baza dispoziţiilor art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

În propriul său demers analitic, Înalta Curte are în vedere, cu titlu de premisă, că pentru incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen., aşadar pentru reţinerea «gravei erori de fapt» ce se pretinde a fi fost săvârşită de instanţa de apel prin decizia atacată este necesară existenţa unei contradicţii evidente, esenţiale, intrinseci şi necontroversată între actele, lucrările şi probele dosarului şi soluţia de condamnare dispusă de instanţa de prim control judiciar, ceea ce nu este cazul în speţă.

Astfel, instanţa de apel a Curţii de Apel Tg. Mureş, învestită cu soluţionarea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureş împotriva hotărârii instanţei de fond, prin care în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul P.O.C. de sub învinuirea săvârşirii infracţiunii de omor prevăzută şi pedepsită de art. 174 C. pen., în mod judicios a examinat complet şi convingător mijloacele de probă administrate în cauză, respectiv procese verbale de cercetare a locului faptei + planşă foto criminalistică, acte premergătoare, declaraţii de învinuit, declaraţii de martori, declaraţii de inculpat, declaraţii părţi civile, acte medico-legale, planşe fotografice cuprinzând fotografii judiciare efectuate la autopsia cadavrului D.P., raport de expertiză biocriminalistică, dovadă ridicare-predare telefoane mobile aparţinând inculpatului, planşă cuprinzând fotografiile judiciare de examinare a telefoanelor mobile ale inculpatului, planşă foto cuprinzând fotografiile judiciare de examinare a articolelor de îmbrăcăminte ale victimei D.P., toate coroborate cu depoziţiile inculpatului P.O.C. de negare a infracţiunii imputate, a reţinut în mod corect situaţia de fapt în speţa de faţă.

În esenţă, se are în vedere că fapta inculpatului P.O.C. de la data de 6 octombrie 2007, de a exercita acţiuni violente asupra victimei D.P., concubinul martorei R.C., cauzându-i un politraumatism în urma căruia acesta a decedat, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor, faptă prevăzută de art. 174 C. pen.

Astfel, totalitatea martorilor ascultaţi în cauză au arătat că în data de 5 octombrie 2007 inculpatul a fost contactat telefonic de către numitul I.S., care se afla în Spania la muncă, spunându-i că mama sa, martora R.C., este bătută în mod frecvent de concubinul acesteia, respectiv victima D.P., rugându-l să meargă la locuinţa mamei sale din comuna B., sat V.R., pentru a determina victima să plece de la locuinţa acesteia.

De la acest moment declaraţiile inculpatului şi martorilor nu mai sunt în concordanţă.

Inculpatul recurent P.O.C. a declarat în cursul urmăririi penale că după ce a rugat-o pe martora R.C. să-l însoţească la locuinţa victimei, aceasta refuzând, s-a dus singur acolo şi a găsit victima căzută jos pe iarbă, îi curgea salivă din gură şi mormăia ceva, după care a strigat-o pe martora R.C. să vină să vadă ce e cu victima, după care a venit şi martorul B.O. şi împreună au ridicat victima, au sprijinit-o şi au aruncat apă pe ea. Martora le-a cerut să transporte victima în localitatea N., la fetele sale, însă şoferul, respectiv martorul H.V., a refuzat şi le-a venit ideea să sune la Ambulanţă, rugând-o în acest sens pe martora O.M., după care inculpatul împreună cu martorii H.V. şi B.O. au plecat iar la drum, iar din maşină, a sunat la Salvare.

În cursul judecăţii, atât la instanţa de fond, cât şi în apel, inculpatul nominalizat nu a dorit să dea declaraţii, invocând în acest sens dreptul la tăcere, reglementat de art. 70 alin. (2) C. proc. pen.

Martorul H.V. a declarat în cursul urmăririi penale că după ce au ajuns în localitatea V.R. inculpatul a rugat-o pe martora R.C. să meargă cu el la casa victimei, însă aceasta a refuzat, de frică că concubinul o va bate, astfel că inculpatul s-a deplasat singur înspre casa unde locuia victima. Martorul B.O. s-a dat jos din maşină, a aprins o ţigară şi s-a deplasat înspre casa unde locuia victima, rămânând pe drum undeva, în apropierea acesteia, iar el a rămas cu cele două femei stând de vorbă. După cca. 5 minute l-a auzit pe inculpat strigându-l pe martorul B.O. să meargă să îl ajute să o ridice pe victimă deoarece era căzută în curte şi nu are cu cine discuta. Ulterior şi martorul s-a deplasat la locuinţa victimei şi a văzut-o sprijinită de nişte lemne, horcăia, îi curgeau spume din gură, era udă şi cămaşa era desfăcută la gât, astfel că s-a speriat şi a refuzat să transporte victima la N., spunându-i martorei R.C. să anunţe Salvarea, însă inculpatul a sunat la 112, după care au plecat toţi trei cu maşina, însă inculpatul a fost lăsat la drumul principal să aştepte Salvarea.

În cursul judecăţii, martorul a relatat în general aceleaşi aspecte ca şi în cursul urmăririi penale.

Martorul B.O. a declarat în cursul urmăririi penale că după ce a au ajuns în localitatea V.R. şi inculpatul a rugat-o pe martora R.C. să îl însoţească la locuinţa unde era victima, iar aceasta a refuzat, inculpatul s-a deplasat singur la locuinţa victimei şi după cca. 5 minute inculpatul a strigat către ei, cerându-i martorei R.C. să vină acolo întrucât concubinul ei e mort de beat. S-a deplasat împreună cu martora şi a văzut victima căzută pe iarbă cu capul într-o parte, horcăia şi îi curgea saliva din gură. Inculpatul l-a rugat să-l ajute să ridice victima, ceea ce a şi făcut. Inculpatul a adus o găleată de apă şi a stropit victima în ideea de a o trezi, însă aceasta nu şi-a revenit şi tresărea în momentul în care era stropit cu apă şi horcăia. La solicitarea martorei R.C. de a transporta victima la N., martorul H.V. a refuzat şi i-a spus inculpatului să sune la Salvare, ceea ce acesta a şi făcut, după care ei au plecat, lăsându-l pe inculpat la intersecţia cu drumul principal să aştepte Salvarea.

În cursul judecăţii, martorul a relatat în general aceleaşi aspecte ca şi în cursul urmăririi penale.

Martorul R.G. a declarat în cursul urmăririi penale că în data de 6 octombrie 2007, în jurul orei 10:45, în timp ce venea acasă din centrul satului, trecând pe lângă casa unde locuia victima, a fost strigat de către aceasta, care se afla la gard şi l-a poftit să bea cu ea, a acceptat şi a băut un păhărel de ţuică. Cu această ocazie a observat că victima se afla în stare de ebrietate, era singură acasă şi nu avea niciun fel de semne de violenţă, rugându-l să o trimită pe martora R.C. acasă. După ce s-a despărţit de victimă, martorul s-a dus acasă, iar după ora 12:00 a aflat că victima a murit, însă nu i-a venit să creadă întrucât în urmă cu puţin timp băuse cu ea şi s-a dus să vadă ce s-a întâmplat.

Ajuns în curtea victimei, a văzut-o rezemată de o bucată de pământ, în pantă, căzută pe iarbă, nu mai avea vesta pe ea, hainele erau ude, era doar în ciorapi, fără şlapi, a văzut vânătăi în zona coastelor, iar în jurul ochiului stâng, victima prezenta vânătăi care se prelungeau spre tâmplă. I-a luat pulsul şi şi-a dat seama că a decedat. Văzând acest lucru, a rugat-o pe fiica sa să sune la poliţie la B., ceea ce a şi făcut, poliţistul spunându-i să lase victima aşa cum e că o să vină împreună medicul din comună.

În cursul judecăţii, martorul a relatat în general aceleaşi aspecte ca şi în cursul urmării penale.

Declaraţiile date de aceste două martore în cursul urmăririi penale şi în cursul judecăţii fiind contradictorii justificat nu au fost avute în vedere la soluţionarea cauzei, întrucât nu se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză.

Astfel, în cursul urmăririi penale, martora R.C. a declarat că împreună cu inculpatul s-a deplasat la locuinţa unde se afla victima, însă nu a intrat în casă, rămânând în curte, şi a auzit bufnituri şi lovituri în casă, iar după cca. 10 minute a fugit la vecina sa O.M. şi i-a spus acesteia că inculpatul îl bate pe concubinul său, fiindu-i frică să nu îl omoare.

Martora O.M. a declarat în cursul urmării penale că martora R.C. a refuzat să-l însoţească pe inculpat la locuinţa victimei, astfel că inculpatul s-a dus singur, iar la un moment dat a strigat-o pe martoră să vină că o caută fiul ei la telefon; s-a dus şi s-a întors după o oră şi i-a spus că tânărul respectiv îl bate pe concubinul său, rugând-o să meargă cu ea acasă, însă a refuzat acest lucru, spunând că nu e treaba ei.

În cursul judecăţii această martoră a declarat că este adevărat că a văzut o maşină galbenă oprindu-se în faţa porţii din care a coborât doi tineri, însă nu a văzut dacă aceştia au vorbit sau nu cu martora R.C., cu ea nu a discutat nimic, după care aceştia au plecat spre locuinţa victimei, iar martora nu s-a mai întors la ea în ziua respectivă.

Aşadar, declaraţiile acestor două martore sunt contradictorii, inexacte şi nu se coroborează cu restul probelor, din actele dosarului rezultând că martora R.C. consumă alcool, era sub influenţa băuturilor alcoolice în ziua respectivă, are şi probleme medicale, astfel că aceste două declaraţii urmează a fi înlăturate.

Se conchide că vinovăţia inculpatului recurent P.O.C. cu privire la fapta pentru care a fost dedus judecăţii rezultă în mod neechivoc din declaraţiile martorilor H.V. şi B.O., martori care l-au însoţit pe inculpat în localitatea V.R., şi care au declarat că inculpatul a rămas aproximativ 5 minute în locuinţa victimei, şi abia după aceea i-a chemat pe martora R.C. şi pe martorul B.O., afirmând că victima este căzută pe iarbă în curte, timp suficient pentru a lovi victima. Dacă ar fi fost într-adevăr aşa, inculpatul nu avea nevoie de 5 minute pentru a chema pe cei doi martori să vadă ce s-a întâmplat cu victima, ci făcea acest lucru imediat după ce a ajuns în curtea locuinţei.

Coroborând toate aspectele iterate mai sus, se conchide că leziunile traumatice produse asupra victimei D.P. şi despre care, prin Raportul Institutului de Medicină Legală Tg. Mureş din 12 martie 2008, s-a stabilit că „s-au putut produce prin loviri directe, repetate, posibil cu pumnul şi cu corp dur, comprimare între două planuri dure (victima culcată pe sol) şi au legătură de cauzalitate directă cu decesul victimei. De asemenea, avându-se în vedere multitudinea, gravitatea şi localizarea loviturilor, este puţin probabil ca acestea să se fi produs în condiţiile unei precipitări (cădere de la înălţime de 3,10 m şi lovire de suprafeţe dure proeminente)”, au fost create aplicându-se o forţă mare asupra corpului victimei, exercitată inclusiv deasupra ei, în timp ce aceasta era culcată, de către o greutate mare - întrucât a dus la fracturile descrise - în condiţiile în care inculpatul este o persoană solidă, corpolentă, în raport cu victima, care era o persoană mică de înălţime şi cu constituţie astenică. Pe de altă parte, ipoteza uciderii victimei de către martora R.C., este evident că aceasta pare imposibilă datorită naturii intensităţii şi localizării leziunilor descrise în aceste concluzii, coroborate bineînţeles cu celelalte mijloace de probă. Este evident că inculpatul este singura persoană care avea motivul şi oportunitatea de a comite fapta, ilustrativă fiind declaraţia martorului R.G., luată deocamdată în faza actelor premergătoare, care arată că în dimineaţa zilei respective, în jurul orei 10:30, a fost abordat de victimă în timp ce aceasta se afla în curtea locuinţei martorei R.C., care nu era acasă. Victima i-a oferit un pahar de ţuică pe care martorul l-a consumat, iar în discuţia pe care a avut-o, aceasta i-a cerut să meargă să vorbească cu concubina sa şi s-o trimită acasă. Această împrejurare arată cert că victima era singură la acea oră, timp apropiat de momentul sosirii inculpatului recurent P.O.C. în zonă, când martora R.C. nu a fost singură, ceea ce demonstrează fără echivoc că ea nu a avut nici oportunitatea de a comite fapta, pe lângă împrejurarea că leziunile descrise presupun o forţă mult mai mare decât cea pe care o poate dezvolta martora.

Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.O.C. împotriva Deciziei penale nr. 46/A din 14 iunie 2010 a Curţii de Apel Tg. Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 19 noiembrie 2010.

← ICCJ. Decizia nr. 2096/2010. Penal		ICCJ. Decizia nr. 4131/2010. Penal →

ICCJ. Decizia nr. 4130/2010. Penal

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4130/2010. Penal