ICCJ. Decizia nr. 2096/2010. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2096/2010
Dosar nr. 2392/42/2009
Şedinţa publică din 27 mai 2010
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 39 din 22 martie 2010, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. 239,2/42/2009, s-a respins, ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuentul N.N.
În considerentele acestei hotărâri s-a reţinut că prin cererea formulată de petiţionarul N.N., înregistrată sub nr. 239,2/42/2009, s-a solicitat revizuirea Sentinţei penale nr. 64 din 09 aprilie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti, rămasă definitivă prin respingerea recursului declarat de petiţionar de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.
În motivarea cererii, revizuentul a invocând faptul că soluţia pronunţată prin sentinţa penală atacată nu are în vedere mijloacele de probă pe care le-a administrat, fiind analizate numai probele administrate de către intimaţi, situaţie care a condus la o hotărâre nelegală. Pe cale de consecinţă, a solicitat rejudecarea cauzei, subsecvent admiterii cererii de revizuire.
În conformitate cu prevederile art. 399 alin. (5) C. proc. pen., cererea de revizuire a fost înaintată împreună cu concluziile Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti de respingere a cererii de revizuire, ca inadmisibilă, deoarece aceasta era îndreptată împotriva unei hotărâri judecătoreşti definitive adoptate în temeiul art. 2781 C. proc. pen.
Analizând actele şi lucrările dosarului, la care a fost ataşat din oficiu Dosarul nr. 239/42/2009 al Curţii de Apel Ploieşti, în care a fost pronunţată sentinţa a cărei revizuire se solicita, instanţa de fond a constatat că prin Sentinţa penală nr. 64 din 9 aprilie 2009, Curtea de Apel Ploieşti a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionarul N.N. împotriva Rezoluţiei nr. 650/P/2008 din data de 4 februarie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti şi a Rezoluţiei nr. 239/II/2/2009 din 02 iunie 2009 a Procurorului General Adjunct al aceleiaşi unităţi de parchet, menţinându-se rezoluţiile atacate. Împotriva acestei hotărâri petiţionarul a declarat recurs, care a fost respins, ca nefondat, de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, prin Decizia penală nr. 2429 din 24 iunie 2009.
Totodată, s-a reţinut că din analiza textului art. 393 coroborat cu art. 394 C. proc. pen. şi din practica judiciară în materie, rezultă că pot fi pot atacate pe calea revizuirii numai hotărâri definitive prin care s-a soluţionat fondul cauzei, prin condamnare, achitare sau încetarea procesului penal, evocându-se Decizia nr. 42 din 14 februarie 2005 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 9 judecători publicată în J.S.P. 2005 şi Decizia nr. XVII din 19 martie 2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite, publicată în M. Of. nr. 54/17.07.2008, prin care s-a stabilit că cererea de revizuire îndreptată împotriva unei hotărâri judecătoreşti definitive, pronunţată în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) şi b C. proc. pen., este inadmisibilă.
Pentru aceste considerente, constatând că sentinţa penală a cărei revizuire se solicită, a fost pronunţată în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., instanţa de fond, în temeiul art. 403 alin. (3) C. proc. pen., a respins cererea de revizuire, ca inadmisibilă.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal a declarat recurs revizuentul N.N.
În cuprinsul motivelor de recurs, precum şi a concluziilor scrise, recurentul revizuent nu a invocat niciun motiv de casare, arătând numai faptul că hotărârea este nelegală şi netemeinică întrucât a fost dată "în susţinerea şi în favorizarea complotului care l-a susţinut în zeci de infracţiuni pe infractorul A.I.C.".
La termenul acordat pentru soluţionarea recursului, 27 mai 2010, recurentul revizuent N.N. s-a prezentat, concluziile sale fiind redate în practicaua prezentei decizii.
În aceste condiţii, analizând sentinţa atacată, sub toate aspectele de legalitate şi temeinicie, conform prevederilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 3856 alin. (3) şi art. 38514 din acelaşi cod, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi dezvoltate în continuare.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 393 alin. (1) C. proc. pen., hotărârile judecătoreşti definitive pot fi supuse revizuirii, atât cu privire la latura penală, cât şi cu privire la latura civilă, iar potrivit dispoziţiilor art. 406 C. proc. pen., instanţa, dacă constată că cererea de revizuire este întemeiată, anulează hotărârea în măsura în care a fost admisă revizuirea sau hotărârile care nu se pot concilia şi pronunţă o nouă hotărâre potrivit art. 345 -352 C. proc. pen. (de condamnare, achitare sau încetare a procesului penal), care se aplică în mod corespunzător.
Din analiza dispoziţiilor legale sus-menţionate, rezultă că sunt supuse revizuirii numai hotărârile judecătoreşti care conţin o rezolvare a fondului cauzei, deoarece prin revizuire se urmăreşte înlăturarea erorilor de fapt pe care le conţin hotărârile judecătoreşti.
Astfel de erori pot fi înlăturate numai în cazul hotărârilor prin care se rezolvă fondul cauzei. Sunt astfel de hotărâri acelea prin care instanţa se pronunţă asupra raportului juridic de drept substanţial şi asupra raportului juridic procesual penal principal.
Prin urmare, rezolvarea fondului cauzei presupune pronunţarea unei hotărâri de condamnare, achitare sau încetare a procesului penal.
În cauza de faţă, hotărârea a cărei revizuire se cere - Sentinţa penală nr. 64 din 9 aprilie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, nu conţine o rezolvare a fondului, în sensul dispoziţiilor art. 345 alin. (1) C. proc. pen., care stipulează că "Instanţa hotărăşte prin sentinţă asupra învinuirii aduse inculpatului, pronunţând, după caz, condamnarea, achitarea sau încetarea procesului penal".
Cum, în cauză, instanţa nu s-a pronunţat asupra raportului juridic de drept substanţial şi nici asupra raportului juridic procesual penal principal, se constată că în mod legal şi temeinic, prima instanţă, prin hotărârea atacată, a respins cererea de revizuire formulată de petiţionar, ca fiind inadmisibilă.
Pe de altă parte, cât timp prin lege nu este reglementată posibilitatea extinderii exercitării căii extraordinare de atac a revizuirii şi împotriva hotărârilor judecătoreşti pronunţate în soluţionarea plângerilor formulate în temeiul art. 2781 C. proc. pen., o atare cale de atac nu este admisibilă, întrucât, în situaţia contrară s-ar contraveni principiului instituit prin art. 129 din Constituţia României, potrivit căruia "împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile [..] pot exercita căile de atac, în condiţiile legii".
De altfel, pentru aceleaşi considerente,SECŢIILE UNITEale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. XVII din 19 martie 2007 au statuat că cererea de revizuire îndreptată împotriva unei hotărâri judecătoreşti definitive, pronunţată în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) şi b) C. proc. pen., este inadmisibilă.
Faţă de cele mai sus arătate şi cum nu se constată existenţa unor motive susceptibile de a fi luate în considerare din oficiu, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul N.N. împotriva Sentinţei nr. 39 din 22 martie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, iar în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., îl va obliga pe recurentul revizuent la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul revizuent N.N. împotriva Sentinţei penale nr. 39 din 22 martie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul revizuent la plata sumei de 300 RON, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 mai 2010.
Procesat de GGC - AS
| ← ICCJ. Decizia nr. 2095/2010. Penal. Contestaţie la executare... | ICCJ. Decizia nr. 4130/2010. Penal → |
|---|
