ICCJ. Decizia nr. 4132/2010. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4132/2010
Dosar nr. 4338/95/2009
Şedinţa publică din 19 noiembrie 2010
Asupra recursului penal de faţă,
Analizând actele şi lucrările din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 251 din 15 octombrie 2009, Tribunalul Gorj a respins cererea inculpatului P.I.A. privind schimbarea încadrării juridice din art. 20 raportat la art. 197 alin. (1) şi art. 20 raportat la art. 174 combinat cu art. 175 lit. d) C. pen. în art. 20 raportat la art. 197 alin. (1) şi art. 181 C. pen.
În baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. h) C. proc. pen. a încetat procesul penal pentru infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 20 raportat la art. 197 alin. (1) C. pen. prin împăcarea inculpatului cu partea vătămată P.S.M.
În baza art. 20 raportat la art. 174 combinat cu art. 175 lit. d) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) şi c) C. pen. şi art. 76 lit. b) C. pen. a condamnat pe inculpatul P.I.A., studii 12 clase, necăsătorit, fără antecedente penale, la 4 ani închisoare.
A aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor civile prevăzute de art. lit. a) teza a II-a şi b) în condiţiile art. 71 C. pen.
În baza art. 861 C. pen., a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.
În baza art. 862 C. pen., a fost stabilit un termen de încercare de 6 ani ce se compune din cuantumul pedepsei aplicate de 4 ani la care se adaugă un interval de timp stabilit de instanţă de 2 ani.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen., a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei principale.
A desemnat pentru executarea supravegherii inculpatului Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Gorj, în faţa căruia inculpatul urmează a se prezenta în ultima zi lucrătoare a fiecărui trimestru al anului, urmând să-i fie aplicate dispoziţiile cuprinse în art. 863 alin. (1) lit. a) - d) C. pen.
A pus în vedere inculpatului dispoziţiile art. 864 C. pen.
A luat act că partea vătămată P.S.M. nu s-a constituit parte civilă în cauză.
A fost obligat inculpatul la 1.225 RON, despăgubiri civile către Spitalul Judeţean Tg. Jiu, cu dobânzile legale aferente, începând cu data rămânerii definitive a sentinţei penale până la achitarea integrală a sumei.
A fost obligat inculpatul la 4.000 RON, cheltuieli judiciare statului.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că la data de 19 ianuarie 2009 P.I.A., elev la Liceul Sportiv, a invitat-o pe P.S.M., elevă la acelaşi liceu, să vină în apartamentul său pentru a consuma băuturi răcoritoare, iar partea vătămată a fost de acord cu invitaţia şi cu aceştia a intrat în apartament şi un coleg al lor, T.C.
În momentul când au intrat în apartament, inculpatul a solicitat unor nepoţi ai lui să părăsească apartamentul în care au rămas inculpatul, partea vătămată şi colegul lor T.C.
După consumarea unui suc, inculpatul a invitat-o pe partea vătămată într-o altă cameră şi i-a propus să întreţină cu el raporturi sexuale. Cum partea vătămată a refuzat, inculpatul a lovit-o cu pumnul în abdomen şi aceasta a căzut la podea. Când aceasta s-a ridicat, inculpatul a lovit-o din nou cu pumnul în regiunea ochiului drept.
Partea vătămată a reuşit să iasă din cameră şi a mers în camera în care se afla T.C., dar nu a reuşit să-i spună ce se întâmplase în camera vecină întrucât a venit din nou inculpatul care a condus-o în camera în care se desfăşuraseră acţiunile violente împotriva sa.
În acel moment inculpatul a fost nevoit să părăsească acea cameră şi să meargă în baie unde se afla T.C. care acuza dureri stomacale şi stări vomitive.
În aceste condiţii, de teama inculpatului, dar profitând de faptul că acesta a mers pentru a doua oară în baia unde se afla T.C., partea vătămată a sărit pe fereastra apartamentului de la etajul doi al clădirii, suferind multiple leziuni şi traumatisme care au necesitat pentru vindecare 50 - 55 îngrijiri medicale şi care sunt descrise în raportul de constatare medico-legală eliberat de Serviciul de Medicină Legală Gorj la 20 ianuarie 2009.
Imediat după cădere, partea vătămată i-a relatat martorei D.M. venită acolo pentru a-i acorda ajutor că fusese invitată în apartamentul inculpatului, că fusese lovită de acesta pentru că a refuzat să întreţină cu el raporturi sexuale şi că de teama acestuia a sărit pe fereastră.
În cursul urmăririi penale inculpatul a recunoscut că i-a propus părţii vătămate să întreţină raporturi intime, dar aceasta a refuzat. A recunoscut, de asemenea, faptul că uşa apartamentului era închisă, dar nu era asigurată cu cheia şi că nu îşi explică gestul părţii vătămate de a sări pe fereastră.
Ascultată fiind în instanţă partea vătămată a declarat că nu se constituie parte civilă şi că înţelege să se împace cu inculpatul pentru comiterea infracţiunii de tentativă de viol.
Ascultat în cursul cercetării judecătoreşti, inculpatul a recunoscut comiterea infracţiunilor aşa cum erau descrise în rechizitoriu, în sensul că i-a propus părţii vătămate să întreţină raporturi intime şi pentru că aceasta a refuzat, a lovit-o cu pumnul în stomac. Nu a negat posibilitatea ca partea vătămată să fi sărit pe fereastră ca urmare a temerii dată de conduita sa.
Situaţia de fapt, astfel cum a fost reţinută de instanţa de fond, a fost dovedită cu declaraţiile şi plângerea părţii vătămate, procesul-verbal de confruntare între inculpat şi partea vătămată, planşe foto, proces-verbal de constatare la faţa locului, declaraţiile martorilor, toate coroborate cu declaraţiile inculpaţilor.
Reţine instanţa de fond că fapta inculpatului de a fi încercat să întreţină raporturi sexuale cu partea vătămată prin întrebuinţarea de violenţe fizice şi profitând de neputinţa acesteia de a se apăra, determinând-o prin comportamentul agresiv să încerce scăparea prin gestul disperat de a sări pe fereastra imobilului, punându-şi viaţa în pericol, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă de omor prin intenţie indirectă prevăzută de art. 20 raportat la art. 174, art. 175 lit. d) C. pen., pentru care a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei.
Întrucât inculpatul şi partea vătămată s-au împăcat cu privire la infracţiunea de tentativă de viol, instanţa de fond a dispus în baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. h) C. proc. pen. încetarea procesului penal pentru această infracţiune.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj şi inculpatul P.I.A.
Parchetul a criticat hotărârea primei instanţe pentru nelegalitate şi netemeinicie sub aspectul greşitei încadrări a faptei, arătând că se impune schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 174, art. 175 lit. a) C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 C. pen.
Parchetul a criticat hotărârea primei instanţe şi pentru netemeinicie, arătând că faţă de gravitatea faptelor comise de inculpat se impunea aplicarea unei pedepse într-un cuantum mai mare şi executarea acesteia în regim de detenţie.
Inculpatul P.I.A. a criticat sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând schimbarea încadrării juridice a faptei în infracţiunea prevăzută de art. 181 C. pen., întrucât din probele administrate în cauză nu rezultă că a acţionat cu intenţia de a ucide, ci cu aceea de a vătăma.
În situaţia în care nu se va admite această apărare, inculpatul a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei în infracţiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 C. pen. şi aplicarea unei pedepse într-un cuantum mai mic. În cazul în care se va aprecia că fapta săvârşită reprezintă tentativă la omor, a solicitat menţinerea pedepsei de 4 ani închisoare aplicată de prima instanţă cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei.
Prin Decizia penală nr. 93 din 9 aprilie 2010, Curtea de Apel Craiova a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj şi de inculpatul P.I.A. împotriva Sentinţei penale nr. 251 de la 15 octombrie 2009, pronunţată de Tribunalul Gorj, secţia penală, în Dosarul nr. 4338/95/2009.
A desfiinţat în parte sentinţa, sub aspectul laturii penale şi civile.
În baza art. 334 C. proc. pen.:
A schimbat încadrarea juridică a faptei din art. 20 C. pen. raportat la art. 174 C. pen. combinat cu art. 175 lit. d) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la a 174 C. pen.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen.:
A achitat pe inculpatul P.I.A. pentru infracţiunea prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 C. pen.
A înlăturat aplicarea dispoziţiilor art. 64 şi 71 C. pen. şi art. 861 C. pen., art. 862 C. pen. şi art. 864 C. pen.
A respins acţiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Judeţean Târgu Jiu.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate.
Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului, onorariu avocat oficiu în cuantum de 200 RON fiind suportat din fondurile Ministerului Justiţiei.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a reţinut că, referitor la încadrarea juridică a faptei, criticile aduse de parchet sunt întemeiate, în cauză nefiind incidente dispoziţiile art. 175 lit. d) C. pen., aşa cum în mod greşit a apreciat instanţa de fond.
Se apreciază că agravanta prevăzută de art. 175 lit. d) C. pen. se referă la situaţia în care victima se află într-o stare de neputinţă de a se apăra, iar această stare de neputinţă nu trebuie să se datoreze faptelor autorului, însă legea cere ca acesta să fi profitat de starea de neputinţă a victimei, deci să cunoască această stare şi să se folosească de ea, manifestând prin aceasta o periculozitate sporită.
Ori, în cauză, se apreciază că nu se poate afirma că o persoană de sex feminin în vârstă de 17 - 18 ani fără probleme fizice sau psihice, s-ar afla în stare de neputinţă de a se apăra.
Ca atare, instanţa de apel a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei în infracţiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 C. pen.
Cu privire la existenţa infracţiunii de tentativă la omor, reţine instanţa de apel că, în încercarea sa de a scăpa de viol, victima a deschis fereastra camerei în care se afla şi a sărit de la etajul II, suferind leziuni ce au necesitat pentru vindecare circa 50 - 55 zile de îngrijiri medicale, nu este suficient pentru a se aprecia că inculpatul ar fi săvârşit o tentativă la infracţiunea de omor.
Cât timp nu s-a făcut dovada că inculpatul a prevăzut gestul părţii vătămate şi ar fi continuat să exercite acte de violenţă asupra acesteia, acceptând eventualitatea morţii, apreciază instanţa de apel că infracţiunea de tentativă la omor prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 C. pen. nu există motiv pentru care a dispus achitarea inculpatului pentru această infracţiune.
În raport de dispoziţiile art. 346 alin. (3) C. proc. pen. întrucât achitarea s-a dispus pentru inexistenţa faptei, instanţa de prim control a respins acţiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Judeţean Târgu Jiu.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, criticând-o pentru următoarele motive:
- hotărârea prin care instanţa de apel a dispus, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., achitarea inculpatului P.I.A. pentru infracţiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 C. pen. este nelegală şi netemeinică, fiind consecinţa unei grave erori de fapt - caz de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen.;
- în cauză s-a făcut o greşită aplicare a legii întrucât instanţele de judecată nu au obligat-o la plata cheltuielilor judiciare către stat pe partea vătămată P.S.M., încălcând astfel dispoziţiile art. 192 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. proc. pen., caz de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 171 C. proc. pen.
Cu privire la primul motiv de recurs, reţine Parchetul că inculpatul s-a manifestat violent faţă de victimă pentru a o constrânge să întreţină raport sexual cu el contra voinţei sale, fapt ce a determinat nu numai o stare de temere, ci şi una de tulburare profundă, iar pentru a scăpa de sub presiunea actelor de agresiune şi pentru a-şi apăra libertatea sexuală, victima a escaladat fereastra locuinţei într-un moment în care inculpatul nu se afla în încăpere.
Ca atare, se poate reţine că inculpatul a acţionat cu vinovăţie sub forma intenţiei indirecte întrucât, fără a urmări ca prin acţiunile sale să cauzeze moartea victimei, a acceptat totuşi posibilitatea producerii acestui rezultat, aşa încât solicită condamnarea sa pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 20 raportat la art. 175 C. pen.
Cu privire la cel de-al doilea motiv de recurs, arată parchetul că întrucât părţile s-au împăcat cu privire la infracţiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 197 alin. (1) C. pen., instanţa de fond trebuia să dispună obligarea părţii la plata cheltuielilor judiciare către stat, ori procedând la soluţionarea apelului, instanţa de apel avea obligaţia de a remedia această nelegalitate.
Criticile aduse sunt fondate.
Analizând legalitatea şi temeinicia deciziei recurate sub aspectul motivelor de recurs invocate, în conformitate cu dispoziţiile art. 3856 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că recursul declarat de parchet este întemeiat, urmând a fi admis ca atare pentru considerentele ce urmează.
Soluţia dispusă de instanţa de apel, de achitare a inculpatului P.I.A., este rezultatul unei interpretări eronate a probatoriului administrat în cauză, ce a avut drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite de achitare în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. faţă de infracţiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 C. pen.
Probele administrate în cauză, atât în faza de urmărire penală, cât şi în faza de cercetare judecătorească, fac dovada indubitabilă a existenţei infracţiunii de tentativă la omor prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 C. pen., faptă comisă de inculpat cu intenţie indirectă.
Fiind audiată chiar în ziua comiterii infracţiunii, partea vătămată a făcut declaraţii amănunţite cu privire la modalitatea de derulare a evenimentelor, menţionând că inculpatul i-a propus să întreţină raporturi sexuale, iar ea l-a refuzat spunând că este virgină, dar inculpatul a insistat verbal să întreţină relaţii intime şi întrucât aceasta a refuzat, inculpatul a lovit-o cu pumnul în stomac, insistând în continuare spunându-i la un moment dat că se va dezbrăca numai ca să nu mai fie lovită.
Arată partea vătămată că ulterior inculpatul s-a deplasat la baie pentru a vedea ce face martorul T.C., moment în care a profitat de faptul că a rămas singură, a deschis fereastra şi a sărit în gol.
În declaraţia din 11 martie 2009 partea vătămată a arătat că inculpatul a insistat circa 30 minute şi întrucât l-a refuzat, acesta i-a dat un ultimatum de 10 secunde şi după expirarea acestui interval a început să o înjure cerându-i să se dezbrace că oricum o să întreţină raporturi sexuale, chiar fără voia sa. În acel moment inculpatul a lovit-o pe victimă cu pumnul în abdomen, în urma căruia a căzut pe parchet şi a început să plângă, însă inculpatul nu a fost impresionat de starea în care se afla partea vătămată şi văzând că este refuzat a lovit-o pe partea vătămată cu pumnul peste ochiul drept.
Precizează, de asemenea, partea vătămată că în tot acest timp T.C. a întrebuinţat muzica de pe calculator la maxim, iar într-un moment când inculpatul se afla la toaletă a intrat în camera unde se afla martorul şi l-a rugat să o conducă la şcoală.
Arată partea vătămată că era într-o stare agitată, plângea şi nu a reuşit să-i spună ceea ce i s-a întâmplat, însă martorul a privit-o şi a început să râdă.
Apreciază partea vătămată că între T.C. şi inculpatul P.I.A. a existat o înţelegere în prealabil, că amândoi intenţionau să întreţină relaţii intime cu ea.
Această stare de lucruri este recunoscută şi de către inculpat, care a declarat chiar şi în faţa Înaltei Curţi, cu ocazia audierii sale, că a încercat să întreţină raporturi sexuale cu aceasta şi întrucât a fost refuzat i-a aplicat o lovitură peste abdomen. Inculpatul a încercat însă să prezinte o situaţie diferită de cea prezentată de partea vătămată, încercând că acrediteze ideea că nu a avut un comportament atât de violent care să o determine pe victimă să recurgă la acest gest.
În urma coroborării tuturor probelor administrate în cauză, Înalta Curte apreciază că atitudinea violentă a inculpatului, motivată de încercarea acestuia de a întreţine raporturi sexuale cu victima, au creat o puternică stare de temere şi de tulburare care au determinat-o pe victimă să recurgă la un gest extrem pentru a-şi apăra integritatea fizică.
Situaţia de fapt, astfel cum a fost prezentată de către victimă, relevă împrejurarea că insistenţele inculpatului şi violenţele întrebuinţate pentru a întreţine relaţii sexuale cu victima au creat o presiune puternică asupra capacităţii acesteia de a raţiona şi starea de panică, de teamă că va fi violată, au determinat-o să-şi asigure scăparea, recurgând la escaladarea geamului şi aruncarea în gol de la etajul II.
Nu trebuie să omitem faptul că victima era minoră la data comiterii infracţiunii şi aşa cum arată în declaraţiile sale, era virgină, iar gândul că îşi va începe viaţa sexuală cu un viol în condiţiile în care nu putea opune rezistenţă inculpatului, au determinat-o să îşi asigure scăparea în orice mod.
Având în vedere toate aceste împrejurări, starea de disperare în care se afla victima, neputinţa de a opune rezistenţă, sunt aspecte care conduc la concluzia că inculpatul trebuia să prevadă rezultatul faptelor sale şi deşi nu l-a urmărit, a acceptat totuşi posibilitatea producerii lui, forma de vinovăţie a săvârşirii infracţiunii de tentativă de omor prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 C. pen. fiind cea intenţiei indirecte.
Motivarea instanţei de apel în sensul că intenţia inculpatului este ipotetică, nefiind concretizată prin acte specifice infracţiunii de omor, nu este întemeiată, refuzul victimei de a întreţine raporturi sexuale, starea de disperare în care se afla, vârsta acesteia, sunt împrejurări care trebuiau să-l determine pe inculpat să realizeze că victima este în stare să recurgă la orice mijloc, chiar şi acela de a-şi lua viaţa pentru a-şi apăra libertatea sexuală.
Este adevărat că inculpatul nu a exercitat acte specifice infracţiunii de omor, însă în raport de modalitatea de derulare a evenimentelor, el trebuia şi putea să prevadă rezultatul faptei sale, gestul victimei nefiind al unui om liniştit, ci al unei persoane disperate, în stare de orice, chiar şi de gestul extrem, rezultat pe care inculpatul deşi nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii lui, fapt pentru care Înalta Curte apreciază că inculpatul se face vinovat de comiterea infracţiunii prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 C. pen.
Şi cel de-al doilea motiv de recurs este întemeiat.
Întrucât instanţa de fond a dispus încetarea procesului penal pentru infracţiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 197 alin. (1) C. pen., luând act de împăcarea părţilor, trebuia să facă aplicarea dispoziţiilor art. 192 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. proc. pen. şi să dispună obligarea la plata cheltuielilor judiciare către stat şi de către partea vătămată.
Faţă de considerentele arătate, Înalta Curte urmează ca în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. să admită apelul declarat de parchet, va casa ambele hotărâri şi va dispune condamnarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 C. pen. la o pedeapsă cu închisoarea în limitele prevăzute de acest text de lege, pedeapsa urmând a fi coborâtă sub limita minimă prevăzută de lege faţă de reţinerea dispoziţiilor art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen.
La individualizarea pedepsei, Înalta Curte va avea în vedere toate criteriile generale de individualizare judiciară a pedepsei prevăzute de dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), şi anume gradul de pericol social al faptei comise, limitele speciale ale pedepsei, modalitatea concretă de comitere a faptei, ca şi circumstanţele personale ale inculpatului.
Astfel, Înalta Curte va reţine că inculpatul este la primul conflict cu legea penală, a avut o poziţie relativ sinceră, încercând pe parcursul procesului penal să acrediteze ideea unei contribuţii minime la comiterea faptei.
Reţinând că scopul educativ şi coercitiv al pedepsei poate fi atins fără privare de libertate şi chiar fără executarea acesteia, Înalta Curte urmează să dispună suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe un termen de încercare stabilit în raport de dispoziţiile art. 862 C. pen.
Pe perioada termenului de încercare, Înalta Curte va pune în vedere inculpatului să se supună măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 863 C. pen. pentru a exista un control asupra comportamentului inculpatului, în sensul formării unei atitudini corecte faţă de ordinea de drept şi regulile de convieţuire socială.
În baza art. 359 C. proc. pen., va atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen. privind revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.
În baza art. 192 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. proc. pen., va obliga partea vătămată la 50 RON, cheltuieli judiciare statului.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva Deciziei penale nr. 93 din 9 aprilie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, privind pe inculpatul P.I.A.
Casează în parte decizia penală atacată şi Sentinţa penală nr. 251 din 15 octombrie 2009 a Tribunalului Gorj şi, rejudecând în fond:
În baza art. 20 C. pen. raportat la art. 174 C. pen. cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) şi art. 76 lit. b) şi art. 76 alin. (2) C. pen. condamnă pe inculpatul P.I.A. la 3 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
Face aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 861, art. 862 C. pen. dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 6 ani.
În baza art. 863 C. pen., dispune ca inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte, la interval de 3 luni, la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Gorj;
b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;
c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.
În baza art. 359 C. proc. pen., atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen., suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare.
Menţine din decizia atacată numai dispoziţiile privind schimbarea încadrării juridice.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Obligă partea vătămată P.M.S. la 50 RON, cheltuieli judiciare în fond, potrivit dispoziţiilor art. 192 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. proc. pen.
Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea prezentului recurs rămân în sarcina statului.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 50 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 19 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2120/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 2132/2010. Penal → |
|---|
