ICCJ. Decizia nr. 416/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 416/2010
Dosar nr. 1401/33/2009
Şedinţa publică din 4 februarie 2010
Asupra recursului de faţă
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 72 din 29 octombrie 2009, Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionarul C.C. împotriva rezoluţiei nr. 26/P/2009 din 22 aprilie 2009 şi nr. 523/ll/2/2009 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, pe care Ie-a menţinut ca fiind legale şi temeinice.
S-au reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin plângerea formulată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, petiţionarul a solicitat efectuarea de cercetări faţă de executorul judecătoresc B.M. pentru pretinsa săvârşire a infracţiunii prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi faţă de T.N. pentru pretinsa săvârşire a infracţiunii prevăzute de art. 25 raportat la art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), susţinând că executorul judecătoresc avea obligaţia să-i lase la dispoziţie un termen de 5 zile indicate în somaţie în vederea achitării debitului, însă procesul-verbal a fost întocmit în aceeaşi zi, respectiv 9 februarie 2009, dispunându-se sechestrarea bunurilor din spaţiul închiriat, cu încălcarea dispoziţiilor art. 411 alin. (2) C. proc. civ., referitoare la existenţa unei încheieri irevocabile a instanţei de executare. A mai motivat că procesul-verbal de inventariere a bunurilor s-a făcut la data de 18 februarie 2009, fără a fi citat, încălcându-se dispoziţiile art. 411 şi art. 416 C. proc. civ. şi aplicându-se sechestru pe bunuri care nu îi aparţineau, care s-au vândut sau scos la vânzare, deşi nu au fost sechestrate la data de 18 februarie 2009.
Prin rezoluţia din 22 aprilie 2009, dată în dosarul nr. 26/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de intimaţi, pentru infracţiunile reclamate, reţinându-se că executorul judecătoresc a procedat în mod legal în îndeplinirea atribuţiilor, fără a săvârşi vreo infracţiune sau vreun abuz în dauna petentului debitor, la fel ca şi societatea comercială creditoare, a cărei reprezentantă este T.N., care a încercat pe căi legale să îşi recupereze o creanţă care era certă, lichidă şi exigibilă.
Prin rezoluţia din 13 iulie 2009, dată în dosarul nr. 523/11/2/2009 a procurorului general, a fost menţinută rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale, ca fiind legală şi temeinică.
Prin plângerea depusă la instanţă, petiţionarul a criticat ambele rezoluţii.
Instanţa de fond, prin sentinţa penală sus-menţionată, a respins, ca nefondată, plângerea petiţionarului, reţinând, în esenţă, că intimata T.N. a trecut la executare silită, în baza unui bilet la ordin emis de debitoare şi avalizat de petent, care a fost refuzat la plată pentru lipsă totală de disponibil şi care constituie titlu executoriu, că locatorul avea drept de gaj tacit asupra bunurilor mobile aduse de locatar în spaţiul închiriat potrivit art. 1730 alin. (1) C. civ. şi că executorul judecătoresc a respectat procedura privind executarea silită.
Împotriva sentinţei a declarat recurs petiţionarul, formulând o cerere de repunere în termenul de judecată a recursului, înregistrată la Curtea de Apel Cluj la data de 19 noiembrie 2009.
Potrivit art. 3853 alin. (1) C. proc. pen., termenul de recurs este de 10 zile, dacă legea nu dispune altfel, iar, conform art. 363 alin. (3) din acelaşi cod, pentru partea care a fost prezentă la dezbateri sau la pronunţare, termenul curge de la pronunţare.
Din examinarea lucrărilor dosarului, rezultă că petiţionarul a fost prezent la desfăşurarea dezbaterilor, la data de 29 octombrie 2009, acesta declarând recurs la data de 19 noiembrie 2009, conform datei registraturii Curţii de Apel Cluj (fila 2 - dosar instanţa de recurs), peste termenul procedural de 10 zile prevăzut de lege.
Pe de altă parte, în cauză nu sunt îndeplinite cumulativ nici condiţiile prevăzute de lege pentru repunerea petentului în termenul de recurs.
Potrivit dispoziţiilor art. 3853 alin. (2) raportat la art. 364 alin. (1) C. proc. pen., recursul declarat după expirarea termenului prevăzut de lege este considerat ca fiind făcut în termen, dacă instanţa de recurs constată că întârzierea a fost determinată de o cauză temeinică de împiedicare, iar cererea de recurs a fost făcută în cel mult 10 zile de la începerea executării pedepsei sau a despăgubirilor civile.
Referitor la cea de a doua condiţie, de declarare a recursului nu mai târziu de 10 zile de la data începerii executării pedepsei sau a începerii executării dispoziţiilor privind despăgubirile civile, se constată că inculpatul a declarat recurs la data de 19 noiembrie 2009, în termenul de 10 zile de la momentul emiterii titlului executoriu de către Administraţia Finanţelor Publice a Municipiului Baia Mare, în baza sentinţei mai sus-menţionate, rămasă definitivă, prin nerecurare, la data de 10 noiembrie 2009.
În ce priveşte prima condiţie impusă de textul de lege, se constată, din examinarea actelor depuse de petent la dosarul cauzei, că nu rezultă şi nu a fost dovedită cauza temeinică de împiedicare, care a determinat întârzierea sa în declararea recursului.
Aşa fiind, constatând neîndeplinite condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 3853 alin. (2) raportat la art. 364 alin. (1) C. proc. pen., urmează a se respinge, ca nefondată, cererea de repunere în termenul de recurs formulată de petentul C.C. şi, pe cale de consecinţă, să fie respins, ca tardiv, recursul declarat de acesta, cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondată, cererea de repunere în termenul de recurs formulată de recurentul petiţionar.
Respinge, ca tardiv, recursul declarat de recurentul petiţionar C.C. împotriva sentinţei penale nr. 72 din 29 octombrie 2009 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 200 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 4 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3624/2010. Penal. înşelăciunea (art. 215... | ICCJ. Decizia nr. 1865/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
