ICCJ. Decizia nr. 420/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 420/2010
Dosar nr. 726/42/2009
Şedinţa publică din 4 februarie 2010
Asupra recursului de faţă
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr.151 din 19 octombrie 2009, Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins, ca nefondată, plângerile formulată de petiţionara C.M. împotriva rezoluţiei nr. 41/P/2009 din 30 iunie 2009 şi nr. 937/ll/2/2009 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, pe care Ie-a menţinut ca fiind legale şi temeinice.
S-au reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin plângerea formulată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, petiţionara a solicitat efectuarea de cercetări faţă de magistraţii judecători M.C. şi C.N. pentru pretinsa săvârşire a infracţiunilor prevăzute de art. 246, art. 247, art. 2481, art. 249, art. 264, art. 289, art. 291, art. 323 şi art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, susţinând că este nemulţumită de modul în care acestea au soluţionat o cauză civilă, în care petiţionara avea calitatea de parte.
Prin rezoluţia din 30 iunie 2009, dată în dosarul nr. 41/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de intimaţii judecători, pentru infracţiunile reclamate, reţinându-se că faptele nu există, iar petiţionara a făcut doar referiri cu caracter general la anumite texte de lege.
Prin rezoluţia din 29 iulie 2009, dată în dosarul nr. 937/11/2/2007 a procurorului general, a fost menţinută rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale, ca fiind legală şi temeinică.
Prin plângerea depusă la instanţă, petiţionara a criticat ambele rezoluţii.
Instanţa de fond, prin sentinţa penală sus-menţionată, a respins, ca nefondată, plângerea petiţionarei, reţinând, în esenţă, că nu a rezultat că intimaţii ar fi acţionat cu rea-credinţă sau că ar fi săvârşit vreo faptă penală cu ocazia instrumentării dosarului civil.
S-a mai reţinut că legalitatea şi temeinicia sentinţei civile 204 din 8 aprilie 2008 nu poate constitui obiectul verificării de către un procuror investit conform art. 2781 C. proc. civ., ci exclusiv al căilor de atac admise de codul de procedură civilă pentru părţile interesate.
împotriva sentinţei a declarat recurs petiţionara.
Recursul declarat de petiţionară împotriva sentinţei este nefondat.
Din examinarea lucrărilor dosarului, se constată că, în mod corect, instanţa de fond a dispus respingerea plângerii formulate de petiţionară, ca nefondată.
Într-adevăr, aşa cum rezultă din actele premergătoare efectuate în cauză, în cauză nu sunt indicii cu privire la săvârşirea infracţiunilor reclamate în sarcina intimaţilor.
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, rezultă că intimaţii judecători şi-au îndeplinit, în mod corect, atribuţiile de serviciu, fără a cauza vreo vătămare intereselor legale ale petiţionarei.
Criticile petiţionarei, care se referă la modul de soluţionare a cauzei civile de către intimaţii judecători, nu pot constitui un motiv pentru tragerea ia răspundere penală a magistraţilor sub aspectul săvârşirii infracţiunilor reclamate de petiţionară.
Persoanele care îndeplinesc o activitate de jurisdicţie în cadrul instanţelor de judecată, îşi desfăşoară activitatea în temeiul legii, având obligaţia să-şi îndeplinească atribuţiile ce le revin, prin pronunţarea unor soluţii legale şi temeinice, în raport de probele administrate, ce pot fi verificate şi desfiinţate prin intermediul căilor legale de atac.
Desfăşurarea activităţii de jurisdicţie nu poate fi concepută fără independenţa şi autonomia acelora care realizează sau înfăptuiesc justiţia, principiu înscris în Constituţie şi în Statutul Magistraţilor.
Aşa fiind, hotărârile judecătoreşti nu pot fi criticate decât prin intermediul căilor legale de atac, astfel că o hotărâre judecătorească nu poate fi considerată prin ea însăşi o infracţiune.
De altfel, în procedura prevăzută de art. 2781 C. proc. pen., instanţa este investită doar cu verificarea legalităţii şi temeiniciei soluţiilor dispuse de procuror, însă nu se poate substitui magistratului judecător care a pronunţat soluţia pe baza probatoriului examinat nemijlocit în dosarul civil.
În ce priveşte critica scrisă a petiţionarei, referitoare la lipsa probelor în cursul actelor premergătoare efectuate de către procuror, se constată că nu poate fi primită.
Urmare sesizării printr-o plângere penală, organul de urmărire penală este obligat, ca în virtutea principiilor rolului activ şi al oficialităţii, să îndeplinească toate actele necesare soluţionării plângerii cu care a fost investit.
În acest sens, în conformitate cu dispoziţiile art. 224 alin. (1) C. proc. pen., în vederea începerii urmăririi penale, poate efectua acte premergătoare.
În cadrul acestei faze exterioare procesului penal, nefiind începută urmărirea penală în cauză, dispoziţiile procesual penale nu permit strângerea de probe, ci doar efectuarea unor verificări ale temeiniciei pretinselor fapte reclamate în conţinutul plângerii.
Aşa fiind, critica referitoare la neadministrarea probelor nu este întemeiată, întrucât în cadrul acestei proceduri, în care nu s-a creat un cadru procesual legal, nu se administrează probe.
În raport de considerentele expuse, se constată că sentinţa instanţei de fond este temeinică şi legală, urmând a fi respinsă, ca nefondată, recursul declarate de petiţionara C.M., cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta petiţionară C.M. împotriva sentinţei penale nr. 151 din 19 octombrie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurenta petiţionară la plata sumei de 300 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 4 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1120/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1122/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
