ICCJ. Decizia nr. 4173/2010. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4173/2010
Dosar nr. 1183/108/2010
Şedinţa publică din 23 noiembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 207 din 14 iulie 2010 pronunţată de Tribunalul Arad, în baza art. 174, art. 175 alin. (1) lit. c), teza a II-a şi lit. d), art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul I.V. (fiul lui N. şi S., născut în Ciuhoi, jud. Bihor, domiciliat în Beliu jud. Arad, C.N.P. (...), fără antecedente penale, arestat în cauză în baza mandatului de arestare preventivă cu nr. 9 din 02 februarie 2010 emis de Tribunalul Arad, în prezent aflat în Penitenciarul Arad), la 22 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de omor deosebit de grav şi 7 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 189 alin. (2) C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la 8 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal.
În baza art. 33 lit. a) C. pen. raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. şi art. 35 alin. (1) C. pen., au fost contopite pedepsele mai sus aplicate în pedeapsa cea mai grea, aceea de 22 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat şi 7 ani pedeapsă complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
Pe durata şi în condiţiile stabilite de art. 71 C. pen., inculpatului i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul prevăzut de art. 64 lit. b) C. pen.
În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a dedus din durata pedepsei durata reţinerii din 01 februarie 2010 şi a arestului preventiv din 02 februarie 2010 la zi.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata către stat a sumei de 5.300 RON reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă penală Tribunalul Arad, din analiza întregului material probator administrat în cursul cercetării judecătoreşti, respectiv: declaraţie inculpat, declaraţii martori R.S., B.E., S.M., sora inculpatului, G.N., S.M., T.A., S.M.L., B.A.M., G.F., T.I., P.P., adresă Cabinet medical dr. S., declaraţie martor A.N.T., adresă Cabinet medical declaraţie martor B.M., la care se adaugă şi probele administrate în faza de urmărire penală cu respectarea drepturilor procesuale, respectiv declaraţie învinuit, declaraţii martori, cazier judiciar, dispoziţie efectuare autopsie, raportul medico-legal de autopsie, planşă foto, expertiză psihiatrică, caracterizări, raport I.M.L. Timişoara, acte medicale, fişa evaluare, a reţinut următoarele:
În cursul anului 2006, până în data de 23 mai, la locuinţa inculpatului I.V., acesta a lipsit-o de libertate în mod ilegal pe victima D.E., în sensul că a legat-o constant cu un lanţ, la un capăt de piciorul unui pat, iar la celălalt capăt uneori de mâini şi alteori de picioare, supunând-o unor suferinţe fizice şi morale.
În cursul lunii mai 2006, la locuinţa sus-menţionatei, inculpatul a lovit-o sistematic pe victimă, cauzându-i acesteia multiple leziuni externe şi multiple leziuni interne (cranio-cerebrale şi toracice), care au condus la decesul victimei, survenit în data de 23 mai 2006.
S-a constatat că elementul material al infracţiunii a constat în aplicarea de lanţuri la nivelul membrelor superioare şi inferioare, în scopul lipsirii posibilităţii victimei de a se deplasa şi acţiona în conformitate cu propria voinţă.
Tribunalul Arad a apreciat că vinovăţia inculpatului sub forma intenţiei directe a rezultat din declaraţia inculpatului care a recunoscut săvârşirea faptei coroborată cu declaraţia martorului T.I., care în calitate de factor poştal, ducând pensia victimei şi constatând că aceasta era legată cu un lanţ de picior i-a cerut inculpatului să o dezlege. Îngrozit de cele constatate, martorul este cel care a anunţat reprezentanţii primăriei despre starea de suferinţă a victimei. S-a constatat că această declaraţie se coroborează şi cu declaraţia martorei B.A.M., care ca urmare a sesizării efectuate de martorul T. s-a deplasat la domiciliul victimei, care era deja decedată. Totodată, s-a reţinut că martorul P.P. a constatat că aceasta avea legate în jurul membrelor nişte „zdrenţe”. Leziunile cauzate ca urmare a legării cu lanţuri au rezultat şi din planşele foto şi raportul de autopsie medico-legală.
Prima instanţă a reţinut că inculpatul a susţinut că aplicarea lanţurilor avea ca scop împiedicarea victimei de a-şi face rău sau de a produce distrugerea bunurilor şi a casei, invocând că aceasta ar avea afecţiuni psihice. Din probele administrate, Tribunalul Arad a reţinut că victima nu ar fi avut afecţiuni psihice. Astfel, conform adreselor provenite de la medicul de familie a rezultat că aceasta a urmat cu mult înainte de deces un tratament pentru afecţiuni pulmonare, ultima consultaţie datând din 3 decembrie 2001. Absenţa vreunei afecţiuni psihice a rezultat şi din declaraţiile martorilor T.I. (care a arătat că în urmă cu o lună, când s-a întâlnit cu victima, aceasta era lucidă şi şi-a primit pensia), P.P., vecinul victimei, (care a descris-o pe victimă ca fiind o femeie lucidă, religioasă şi care parcurgea 1 km pentru a merge la biserică), G.F. (care ducându-i din milă mâncare a constatat că aceasta era lucidă) şi S.M., fiica victimei (care a arătat că mama sa nu suferea de vreo afecţiune psihică, iar inculpatul nu i-a comunicat vreodată că aceasta ar avea probleme de natură psihică).
Tribunalul Arad a apreciat că fapta continuă a inculpatului, care cu intenţie a lipsit de libertate victima, cauzându-i acesteia suferinţe fizice şi psihice, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 189 alin. (2) C. pen., sancţionată cu închisoare de la 7 ani la 15 ani închisoare.
S-a constatat că fapta inculpatului de a-şi ucide mama, constituie infracţiunea de omor calificat prevăzută de art. 175 lit. c) C. pen.
În ce priveşte agravanta faptă prevăzută de art. 175 lit. d) C. pen., s-a reţinut că se consideră ca fiind în stare de neputinţă de a se apăra, persoanele care datorită stării fizice nu pot reacţiona împotriva agresorului. În cauză, s-a reţinut că victima era o persoană cu o vârstă înaintată - peste 80 de ani, cu o fragilitate fizică datorită acestei vârste precum şi a unei stări de inaniţie îndelungată (declaraţia martorului P.), forţa fizică a acesteia fiind vădit disproporţionată faţă de cea a agresorului, astfel că din punct de vedere juridic, fapta de ucidere a unei astfel de persoane încadrându-se în norma incriminatoare prevăzută de art. 175 lit. d) C. pen.
Cu privire la infracţiunea de omor deosebit de grav, prima instanţă a reţinut că în fapt cruzimile, ca element circumstanţial de agravare al omorului prevăzut în art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen., implică., pe de o parte, ferocitatea acţiunii violente comise asupra victimei, iar pe de altă parte, sentimentul de oroare pe care aceasta îl provoacă. Aplicarea unor lovituri, repetate, numărul de leziuni (11 leziuni la cap, leziuni ale membrelor şi fracturi costale) constatate prin rapoartele medico-legale, lăsarea victimei în agonie, faptă care a dus la decesul acesteia, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor deosebit de grav săvârşit prin cruzimi, prevăzută în art. 174 şi art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen. Altfel spus, s-a considerat că fapta inculpatului, de a aplica în mod repetat multiple lovituri victimei, producându-i leziuni grave, dovedind o violenţă excesivă, nemiloasă, ferocitate, la care s-a adăugat şi starea de oroare produsă membrilor comunităţii, care au descoperit cadavrul mamei inculpatului, se circumscrie accepţiunii noţiunii de „cruzimi” stabilită de doctrină şi jurisprudenţa instanţei supreme.
Tribunalul Arad a reţinut că latura obiectivă a infracţiunii de omor deosebit de grav a constat în acţiunea de lovire repetată, compresiunea mecanică între două planuri dure, acţiuni ce au avut ca rezultat traumatismul cranian asociat cu traumatism toracic cu multiple fracturi costale, ceea ce a dus la decesul victimei.
S-a apreciat că vinovăţia inculpatului sub forma intenţiei directe a rezultat din coroborarea probelor administrate.
În aceste condiţii, s-a solicitat avizul Comisiei de avizare şi control al actelor medicale.
S-a reţinut că raportul de expertiză din 13 martie 2008 întocmit de Institutul de Medicină Legală Timişoara - Comisia de Avizare şi Control al Actelor Medico-legale, a fost de acord cu concluziile raportului de expertiză mai sus menţionat, privind pe victima D.E. cu următoarele precizări: la autopsia numitei D. s-au constatat multiple leziuni de violenţă externe pe suprafeţe întinse şi leziuni interne, marea majoritate fiind rezultatul unui mecanism de lovire directă, având în vedere fracturi costale multiple, constatate bilateral la autopsie, iar acestea s-au putut produce prin lovire directă şi posibil compresie toracică între două planuri dure; leziunile cranio-cerebrale prezentate de victimă pot fi rezultatul unor lovituri directe, urmate posibil de cădere ulterioară pe un plan dur. Comisia a apreciat că decesul victimei s-a datorat unor leziuni multiple externe şi unor leziuni cranio-cerebrale şi toracice; leziunile au fost consecutive unui traumatism prin lovire directă, fiind exclus „mecanismul autolezator nedeliberant”.
Prima instanţă a apreciat că la concluzia că autorul faptei este inculpatul, concură declaraţiile martorei S. care şi-a găsit mama lovită, iar explicaţiile inculpatului nu erau reale şi a observat starea de temere a mamei sale în prezenţa inculpatului; declaraţia martorei G.F. căreia victima i-a spus că inculpatul o lovea, declaraţia martorei B.E. care l-a descris pe inculpat ca pe o persoană extrem de violentă în familie şi care a fost ameninţată de inculpat că va fi legată şi omorâtă ca şi mama lui şi că acesta avea obiceiul de a strânge de gât (leziune descrisă asupra victimei prin raportul medico-legal - infiltrat hemoragie letero-cervical) şi apoi de a aplica lovituri, declaraţia martorei S.M.L., care a auzit când inculpatul i-a aplicat victimei o palmă şi a certat-o, declaraţia martorului P. care a observat starea de frică a victimei în raport cu inculpatul.
Inculpatul a fost supus expertizei psihiatrice (raportul de expertiză medico-legală psihiatrică la dosar urmărire penală) care a concluzionat că inculpatul nu prezintă tulburări psihice notabile şi avea capacitatea de înţelegere a semnificaţiei faptei şi consecinţelor ei, discernământul acestuia fiind păstrat.
La individualizarea judiciară a sancţiunii ce a fost aplicată inculpatului pentru fapta săvârşită, prima instanţă a avut în vedere prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv a ţinut seama de dispoziţiile părţii generale ale Codului penal, de limitele de pedeapsă fixate de art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen. şi limitele de pedeapsă fixate de art. 189 alin. (2) C. pen., de gradul de pericol social al faptelor săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Împotriva Sentinţei penale nr. 207/PI din 14 iulie 2010 pronunţată de Tribunalul Arad a declarat apel, în termen legal, inculpatul I.V., susţinând că este nevinovat.
Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, prin Decizia penală nr. 118/A din 25 august 2010, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat.
Prin recursul declarat, inculpatul a solicitat achitarea, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., susţinând că din probe nu rezultă vinovăţia sa în săvârşirea faptei de omor deosebit de grav şi reindividualizarea pedepsei aplicate pentru infracţiunea prevăzută de art. 189 C. pen., pentru motivele expuse în partea introductivă a hotărârii.
Recursul inculpatului nu este fondat.
Din examinarea lucrărilor dosarului, rezultă că instanţele au reţinut corect fapta şi vinovăţia inculpatului, i-au dat o încadrare juridică corespunzătoare dispoziţiilor legale şi au individualizat în mod just pedeapsa aplicată.
În ce priveşte primul motiv de recurs invocat de recurentul inculpat, se constată că, din analiza materialului probator existent la dosar, rezultă cu certitudine vinovăţia sa în săvârşirea infracţiunii de omor deosebit de grav, aşa cum în mod corect au reţinut şi motivat primele instanţe.
Din coroborarea declaraţiilor inculpatului cu cele ale martorilor ascultaţi în cursul urmăririi penale şi a cercetării judecătoreşti, S.M.L., G.N., S.M., T.A., R.S., S.M.L., P.P., T.I., M.M., A.N.T., B.E., G.F. şi B.A.M., respectiv cu concluziile raportului medico-legal de autopsie din 23 mai 2006 întocmit de Serviciul Judeţean de medicină Legală Arad, a raportului medico-legal de primă expertiză din 13 martie 2008 al Institutului de Medicină Legală Timişoara, avizului Comisiei de Avizare şi Control al Actelor Medico-Legale din 11 noiembrie 2009, rezultă în mod cert, fapta inculpatului, care a aplicat în mod repetat multiple lovituri victimei, cauzându-i leziuni de violenţă externe pe suprafeţe întinse şi leziuni interne, marea majoritate fiind rezultatul unui mecanism de lovire directă, cu fracturi costale multiple, constatate bilateral la autopsie, care s-au putut produce prin lovire directă, urmate posibil de cădere ulterioară pe un plan dur, fiind exclus „mecanismul autolezator nedeliberant”.
Totodată, din materialul probator a rezultat că victima era o persoană cu o vârstă înaintată - peste 80 de ani, cu o fragilitate fizică din cauza acestei vârste, precum şi a unei stări de inaniţie îndelungată şi că era legată de inculpat cu un lanţ de picior (declaraţia martorului T.I. coroborată cu raportul de autopsie medico-legală). Sub acest aspect, apărarea formulată de inculpat, în sensul că era necesară legarea mamei sale, întrucât suferea de afecţiuni psihice, iar femeia care o îngrijea lipsea, a fost infirmată de declaraţiile martorilor vecini şi de fiica victimei, precum şi de adresele medicului de familie.
Aşa fiind, se constată că instanţele au reţinut corect starea de fapt şi vinovăţia inculpatului şi au concluzionat că aplicarea unor lovituri repetate (11 leziuni la nivelul capului, leziuni ale membrelor şi fracturi costale) constatate prin rapoartele medico-legale şi lăsarea victimei în agonie, faptă care a dus la decesul acesteia, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor deosebit de grav săvârşit prin cruzimi, prevăzută în art. 174 - art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen.
Nici critica referitoare la individualizarea pedepsei aplicată inculpatului pentru infracţiunea de lipsire de libertate nu este fondată.
În raport de gradul ridicat de pericol social al faptei săvârşite, reflectat de modul în care inculpatul a conceput şi realizat fapta (prin imobilizarea mamei sale, în vârstă de 82 de ani, cu un lanţ, la un capăt de piciorul unui pat, supunând-o la suferinţe fizice şi morale îndelungate), precum şi de datele ce caracterizează persoana acestuia, rezultă că instanţele au individualizat în mod just cuantumul pedepsei aplicate, acordând eficienţă criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi i-au aplicat o pedeapsă al cărei cuantum a fost corect stabilit.
Neexistând nici alte temeiuri de casare care pot fi luate în considerare din oficiu, urmează ca recursul inculpatului I.V. să fie respins, ca nefondat, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul I.V. împotriva Deciziei penale nr. 118/A din 25 august 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 1 februarie 2010 la 23 noiembrie 2010.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 23 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4172/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 188/2010. Penal → |
|---|
